Știri
Leave a comment

Atelierul cu jucării, spectacol pentru copii, 2 iunie, Teatrul Elisabeta

edbe13f7-8afd-4cf2-b04d-221347d6a72e

Atelierul cu jucării este un spectacol muzical pentru copii, jucat și cântat de copii cu vârste cuprinse între 5-17 ani, în regia Danielei Nane, pe muzică compusă și orchestrată de Adrian Daminescu. Premiera va avea loc la Teatrul Elisabeta joi, 2 iunie, la ora 17.00.

Dan Doboș, cel mai des premiat scriitor de SF din România, a scris această comedie pentru copii în trei zile. S-a alăturat proiectului un alt mare artist, Adrian Daminescu, care a compus opt cântece splendide pentru această premieră, astfel încât am putut lansa primul spectacol muzical din România jucat și cântat de copii. Subiectul piesei vorbește despre ce se intâmplă vara în Atelierul lui Moș Crăciun, atelierul în care elfii și zânele construiesc jucării pentru copii. Jucăriile vor să facă grevă, crezând că nu mai sunt iubite de copii, iar elfii își lasă lucrul și se relaxează. Însă Cartea are un plan care răstoarnă situația și face ca toate personajele fantastice să înțeleagă în final că toți copiii sunt buni și că își vor merita jucăriile la iarnă, sub brad.

Distribuția este formată din 30 de copii cu vârste între 5 și 17 ani, cursanți ai Studioului Daniela Nane, la actorie și ai Școlii de muzică Arpeggio, la canto, copii care joacă fiecare un personaj care să i se potrivească și care să-l pună în valoare, evident, pe măsura posibilităților vârstei, în așa fel încât spectacolul să atingă un standard ridicat de performanță. Ei cântă piesele muzicale ca soliști sau în cor și construiesc coregrafic un univers plin de imagini animate și culoare.

Text: Dan Doboș

Regie: Daniela Nane

Muzică: Adrian Daminescu

Aranjament muzical: Luft Records

Decor și costume: Sipet de sidef

Producător: Școala de muzică ARPEGGIO

Durata: 1h

Detalii, aici.

Biletele pot fi achiziționate de aici.

Comunicat de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.