Author: Ana Nicolescu

Agresivitatea la grădiniță. Ce pot face educatoarele și părinții? Oana Moraru, mentor educațional, răspunde

Am scris în urmă cu două săptămâni un articol despre bullying la grădiniță. Am povestit câteva întâmplări pe care le experimentează Măriuca cu colegii și prietenele ei. Am sesizat când s-a trecut pragul de la joacă și de la reglarea auorității/puterii în grup la tachinare.  Ce s-a întâmplat de atunci? Am vorbit cu domnișoarele educatoare și cu mamele copiilor implicați ca să găsim soluții. M-am bucurat că am putut face asta împreună și civilizat și nu de pe poziții de forță, nu am fi rezolvat nimic. Asta a fost partea pozitivă. Semnalul de alarmă a fost tras înainte să degenereze lucrurile.  Partea care nu a adus niciun beneficiu, dimpotrivă, a fost cea a adulților care o tot întreabă pe Măriuca cine a tachinat-o, ce i-au spus, ce i-au făcut. Au fost atâtea persoane adulte care au întrebat-o că acum nu mai vorbește deloc despre asta. Nici măcar în joacă. Eu mă gândisem la strategii subtile în care să nu subliniem CE și CINE a făcut, să nu punem la zid agresorul, ci să găsim contexte …

Povestea tatuajelor mele. #StoriesOnSkin

M-am uitat doi ani la rând la Miami Ink și L.A Ink. Așa erau serile mele: cu tatuaje, povești și apoi o jumătate de oră de citit dintr-o carte. Nu aveam copii. Mă atrăgeau motivele pentru care oamenii alegeau să-și imprime permanent pielea cu tuș negru sau în mai multe culori. Oamenii variau ca vârste, ca experiență de viață, ca povești. Nu am văzut niciunul să nu aibă o poveste care să stea în spatele tatuajului său. Stories on skin. Toți aveau o amintire, o motivație, ceva de sărbătorit sau de arătat recunoștința. Inclusiv adolescenții care veneau cu părinții. Mi-am spus că atunci când voi avea o poveste de imprimat pe piele o voi face fără să stau pe gânduri. Au trecut cam 7 ani de atunci. Între timp am devenit mamă și am început să mă văd așa cum sunt, nu așa cum îmi spun ceilalți despre mine că sunt. Am descoperit că unul din cuvintele mele care mă definesc deocamdată este protecție. Într-o seară, în timpul unei meditații în care ceream ghidare mi …

Care sunt cheltuielile lunare ale bloggerilor de succes?

De ce e necesar ca bloggerii să câștige din blogging? Care sunt cheltuielile bloggerilor de succes? Știam răspunsul de 5 ani de când scriu, însă abia astăzi, la cea de-a V-a ediție Digital Parents Talks, toată experiența mea s-a sintetizat într-un singur răspuns clar, concret, cu liniuțe. Robert Katai ne-a vorbit despre Instrumente de marketing în blogging. Așa cum se autocaracterizează, Robert este content strategist la SnackTools, visual marketer, om cu blog/contribuitor, founder Instagramology  și coffee lover. Pentru ca un blogger să fie influencer, el are nevoie să aibă: Conținut de calitate, scris corect gramatical și într-o manieră personală, documentat, sincer, transparent. Este necesar să investești bani în cursuri de scriere creativă (dacă nu ai urmat o facultate de profil, deși nu strică niciodată să faci un upgrade). Documentarea unui material se face cu consum de energie, timp și bani (dai 5 telefoane, ieși la cafea cu persoanele de la care poți afla anumite răspunsuri, delegi oameni să îți facă anumite cercetări etc). Ce facem cu articolele mai vechi? Le căutăm după cuvintele cheie cu Google …

2 ani de la operația de reducere a dioptriilor. ReLEx SMILE.

Facebook-ul mă anunță că au trecut 2 ani de la operația de reducere a dioptriilor. Doamne, cât de mult îmi dorisem să scap de lentilele de contact, de grija lor, de fapt și de ochelarii de vedre. Cel mai incomod era la mare. Dacă intram cu lentilele în apă, exista riscul să îmi cadă. Cu ochelarii era hilar să intru. Așa că înotam pe orbește. Aveam dioptrii -6. Acum am dioptrii zero. Intervenția propriu-zisă a durat câteva minute. De doi ani sunt alt om. Când le mai povestesc oamenilor despre intervenție și o recomand cu tot sufletul, îmi aduc aminte că cea mai mare frică a mea a fost să nu îmi pierd vederea. Mi-a fost teamă ca laserul să nu taie prea mult în cornee și să nu mai îmi văd fetele mele frumoase. Am scris aici despre emoțiile de dinainte de operație și despre investigațiile amănunțite pe care le-am făcut. Credeți-mă că investigațiile și pregătirile pentru operație durează mai mult decât intervenția în sine și sunt unele mai usturătoare și lacrimale. Dar sunt extrem …

Primele 1 000 de zile după care Măriuca tânjește atât de mult

Acum două zile, Măriuca s-a apropiat de mine și mi-a spus: Mai vreau să mai fim doar noi două. Mai ții minte când făceam picnic în parc? Tu să îmi luai o mașinuță galbenă, mâncam covrig cu mac și când mi se făcea frig îmi dădeai eșarfa ta. Era călduță și mirosea frumos. Apoi mergeam acasă și dormeam împreună. Fără urâta asta de Julie. 1 000 de zile. Atâta este diferența dintre Măriuca și Julie. Cu tot cu perioada de sarcinilor. 1 000 de zile în care Măriuca m-a avut doar pentru ea. Primele 80 de zile de sarcină le-am stat în spital. Exista risc de avort spontan. Sigur că am plâns când i-am auzit prima oară bătăile inimii. Sigur că am fost fericită până la lună și înapoi când am văzut-o cum dădea din ambele mâini simultan în sus și în jos. Sigur că am plâns când ne-au spus că este fetiță. Știam clar numele. Nici nu ne gândisem la nume de băiat. Fiecare ecografie îmi dădea putere să înfrunt atmosfera negativă din spital …

Bullying la grădiniță. La doar 5 ani, Măriuca duce cu greu cuvintele urâte ale prietenelor ei

Prin iarnă, le-am spus fetelor că au nepermis de multe jucării, că de unele chiar au uitat și nu se mai joacă cu ele. Așa că am făcut o convenție. Dacă vor jucării noi, trebuie să doneze din cele vechi copiilor care nu au. Eu mă gândeam că vom merge la o familie săracă sau la o casă de copii. Chiar mă gândeam cum să fac ca experiența să fie una pozitivă, nu traumatizantă. Până să pun la cale strategia, Măriuca își lua în fiecare zi la grădiniță vreo 2-3 jucării pe care le dăruia colegilor de grupă. Până aici nu ar fi fost teoretic nimic rău, deși mi-aș fi dorit să vadă cum este într-o casă în care copiii nu au deloc jucării. Mă gândeam eu că va reuși să aprecieze mai mult ce are ea. Ce gând! Am zis însă că este și acesta un mod de a lua ea singură deciziile, de a se despărți de jucării. Nu-mi pica deloc bine când alegea să dea jucăriile cele mai scumpe și îi spuneam …

Foto: Cristina Nichituș Roncea

“Spectacolul de teatru înseamnă mai mult decât un show”, Ioana Ginghină, actriță și owner MiniArtShow  

  Pe Ioana Ginghină am cunoscut-o acum vreo 4 ani la un atelier pentru copii într-un mall. Este mama Ruxandrei și a conceptului MiniArtShow. Este actriță și antreprenor pe nișa de teatru pentru copii. Pentru că îmi place să promovez ce este autohton și să încurajez cultura românească, astăzi stăm de vorbă cu Ioana. Cine este Ioana Ginghină? Ioana Ginghină: Hmmm… o femeie, cu calități, o femeie împlinită, dar care mai are multe de “spus ” deci nu pot da acum o definiție clară în ceea ce mă privește. Când și de ce ai creat MiniArtShow? Ioana Ginghină: Am creat MiniArtShow acum 5 ani. Ruxandra avea doar 3 ani și nu existau programe pentru această vârstă. Citind că în afară existau deja spectacole, ateliere pentru vârsta 0-3 ani, m-am decis să încep și eu să fac. Apoi acest proiect s-a dezvoltat de la sine și acum sunt atât de mândră de câte am realizat cu acest MiniArtShow. Ce înseamnă MiniArtShow? Ioana Ginghină: Destinul meu este să lucrez cu și pentru copii. Am primit oferte în …

Remodelare pentru sănătate la Revvolution

La începutul lunii februarie am început să-mi pun serios problema (ca și acum un an de altfel) a celor 8 kilograme în plus. Am nevoie de remodelare. Anul trecut a fost unul provocator pentru mine, cu multe schimbări și mult consum emoțional și energetic. Așa că partea de sport a fost prima neglijată. Mulți mi-au zis să nu-mi fac probleme că nu arăt inestetic. Dar problema nu era (in)estetica, ci sănătatea. Simțeam fiecare gram în plus și lipsa exercițiului fizic când: – mai apucam să alerg dimineața prin parc. Genunchii dureau tare. – o duceam pe Julie somnoroasă, dimineața în brațe până la grădiniță. – făceam fandări sau genoflexiuni. Articulațiile strigau de nedreptate. – o înfășuram pe Măriuca într-o pătură și voiam să o trag după mine pe parchet cu trenul-clătită. Nu mai aveam deloc rezistență. – răceam și corpul nu avea puterea necesară să lupte. Și răceam din ce în ce mai des, semn că metabolismul încetinise și automat imunitatea era cam la pământ. – nu mă mai odihneam bine. Somnul nu era odihnitor. Așa …

De ce ți-ai lăsat copilul plângând la grădiniță?

De ce ți-ai lăsat copilul plângând la grădiniță? Aceasta a fost întrebarea pe care am primit-o de la una dintre cititoarele mele. Ea câștigase o zi la spa cu mine. Stăteam amândouă pe grilajul fierbinte de lemn din sauna uscată. Brusc m-am simțit vinovată, iar căldura cărbunilor îmi potența starea de neliniște. Îmi venea greu să explic de ce am plecat când Măriuca încă plângea. Nu fusesem împăcată 100% nici atunci cu ideea de a pleca. Așa că am început să îi explic. De fapt să mă justific. Dar mai presus de toate cred că am început să îmi dau mie argumente pentru a nu mă mai simți vinovată. În primul rând, grădinițele de stat nu oferă posibilitatea de a avea o perioadă de acomodare sau timp îndelungat de stat cu copilul pe hol în fiecare dimineață în primele luni. De multe ori mi s-a părut că cu cât stăteam mai mult, cu atât îi prelungeam agonia Măriucăi. Cu cât stăteam mai mult, deveneam foarte emoțională și începeam să mă îndoiesc că mersul a grădiniță e …

Lecția pe care mi-a dat-o un copil de 3 ani de 8 martie

La 9.30 dimineața, cu o zi înainte de 8 martie, stăteam așesată pe un scaun ca de pitici. Picioarele nu îmi încăpeau sub masă, așa că le strângeam cât mai aproape pe mine. Eram la gădiniță, în grupa mică. Lângă mine stătea Julie. Meșterea de zor o felicitare pornită de la conturul palmei ei. Felicitarea era pentru mine. Educatoarele pregătiseră împreună cu copiii un program special pentru mame. Mică și tunsă cu breton, Julie lipea bucuroasă flori albastre și roșii pe palma de carton. Eu puneam cu pensula lipici. Ea aranja petalele și frunzele. Felicitarea s-a lipit de hârtia de lucru. Dar asta a făcut-o să fie și mai duioasă. După ce a terminat, Julie s-a ridicat în fața mea și, ajutată de doamna educatoare, mi-a spus poezia din interiorul felicitării lipite de hârtia de lucru. Toți copiii spuneau poezia în cor. Fiecare mamei lui. Sunt convinsă că fiecare mamă îl auzea doar pe copilul ei. Pe lângă versurile din poezie și celebrul cântec De ziua ta mămico în dar ți-am adus inima, am experimentat …