Eu ca mamă
comments 2

Bradul Presei, fara multa presa, dar cu copii care cred in Mos Craciun

Ieri am trecut printr-o experienta din care am iesit putin sifonata. Un amestec de neputinta, frustrare, dezamagire, dar si speranta si mandrie. Eu sustin toate cauzele copiilor, cel putin cele despre care aflu, iar pe cei de la Salvati Copiii ii consider prietenii mei. Nu de putine ori ati vazut ca am postat articole despre campaniile lor, le vedeti mereu pe pagina mea de Home flash-urile si am mers la diferite actiuni organizate de ei. La niciuna insa, nu am intrat in contact direct cu copiii. Ieri s-a intamplat acest lucru, cand am impodobit Bradul Presei, impreuna cu copiii de la Scoala 141, din cartierul Rahova.

Am ajuns cu o jumatate de ora intarziere. Cristina de la 2activePR astepta invitatii din presa la usa de la intrare. Eu ma gandeam ca imi voi revedea colegii si eram oarecum emotionata. Ma gandeam ca vor fi numai reprezentanti ai presei scrise, audio-video si online, precum si designeri, care ne vor ajuta pe noi, cei cu doua maini stangi, sa nu ne facem de ras cu un brad sorcova la Gala Brazilor de Craciun din decembrie. Ei bine, reprezentantii presei nu s-au obosit sa vina in numar mare la eveniment, ceea ce mi-a cauzat dezamagirea despre care vorbeam la inceputul articolului. In schimb, de cum am intrat in sala de creatie, vreo 20 de copii, imbracati multicolor si cu ochii sclipind jucaus de nerabdare, decupau, lipeau, desenau, colorau pe cartoane colorate, cu markere fosforescente fie stelute, fie globuri, fie oameni de zapada, fie, pur si simplu, cercuri, sub indrumarea unui reprezentant al presei sau al unui designer. Un brad trona in mijlocul incaperii asteptand sa fie impodobit.

Alexandra, de la Salvati Copiii, m-a asezat langa o fetita de 7 ani. O chema Nicoleta, avea aproape 10 agrafe cu fundite in par si se chinuia sa decupeze o steluta. Dupa ce am facut cunostinta si ne-am povestit fiecare despre familiile noastre, am facut impreuna o fundita de carton pe care am lipit funda aurie si am desenat niste cercuri cu markerul verde. Am invatat-o pe Nicoleta sa faca o funda pe degete din panglica verde crud, de saten, si am ridicat-o in brate sa o puna in varful bradului. Apoi i-am desenat conturul mainii si am intrebat-o cum isi doreste sa fie Craciunul. Ea mi-a zis ca si-ar dori un Craciun bucuros si ca ar vrea sa primeasca o papusa. Dupa ce am decupat conturul palmei copilei de 7 ani, i-am scris dorinta, i-am pus un inel din funda cu Salvati Copiii si am atarnat-o in brad.

Am vorbit putin cu designerul Cristian Samfira si am cazut de acord ca acesta este tipul de eveniment care merita si are nevoie sa fie promovat, atat de presa, cat si de artisti, persoane publice, vedete… you name it. Am intalnit-o, in sfarsit, pe doamna Gabriela Alexandrescu, presedinte executiv Salvati Copiii si mi s-a parut un om extraordinar de cald. Dupa ce am facut poza de final la brad, cu toti copiii, cu designerii, cu presa, cu profesoarele, mi-am luat la revedere de la Nicoleta si am plecat destul de trista. Mi-am amintit de bucuria pe care o aveam cand eram copil si impodobeam bradul. Si acum am aceeasi bucurie in fiecare an, dar ieri am avut ocazia sa vad cum e sa ajuti un copil sa impodobeasca bradul, cum ii desenezi conturul si ii arati pe unde sa decupeze cu foarfeca sau cum il ajuti sa lipeasca o fundita, cat de mandru e cand invata cate ceva de la un adult, cata nevoie are de indrumare.

Am avut ocazia sa vad cat de rigida si de perfectionista sunt, dar mi-am dat seama de lucrul asta (noroc cu o carte pe care o citesc acum, de la Gaspar) si am incurajat-o pe Nicoleta sa decupeze, cum poate ea, si am laudat-o pentru steluta taiata tremurat si stramb, colorata cu toate culorile pamantului, in toate directiile posibile. Iar ea a fost ATAT de mandra cand am laudat-o. Probabil ca imi inchipuiam ca primul copil pe care il voi ajuta sa impodobeasca un brad va fi chiar copilul meu, chiar Mariuca. Dar primul copil a fost Nicoleta, o fetita care provine dintr-o familie cu venituri mici, cu multi copii, dar pe care parintii sunt suficient de constienti si o trimit la after school-ul organizat de Salvati Copiii la scoala la care invata.

Am fost foarte mandra de mine ca am facut acest lucru si vreau sa repet experienta, dar mi se pare un gest infim pe langa nevoia pe care o au acesti copii. Bradul pe care l-am impodibit cu copiii din zonele rau-famate ale Bucurestiului, cu globuri din carton, dar cu speranta si multa dorinta, va fi licitat pe 6 decembrie, in cadrul Galei Brazilor de Craciun. Fiecare dintre noi poate face ceva pentru ca un copil sa aiba parte de indrumare, de educatie, de o sansa la o viata mai buna, de o sansa sa devina un adult frumos la suflet si in gandire.

 

Text: Ana Nicolescu

 

2 Comments

  1. Pingback: Cata bucurie poate incapea intr-un brad de Craciun? Dar cat ajutor? | Mamica Urbana

  2. Pingback: Da blog personale a successo internazionale: Mamica Urbana - The Swinging Mom

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *