All posts filed under: Inspir și expir

O zi de vară cu Stea Strălucitoare și aripi de curaj

Se întâmplă unele lucruri în viața mea de când am început în februarie programul Copilul interior cu Oana Stoianovici. Unele schimări se văd în exterior, altele nu. Cert este că eu mă bucur de fiecare experiență nouă care vine spre mine și care mă face să fiu cea mai bună variantă a mea. De câteva luni, simt o atracție magnetică pentru cai. Dar frica este direct proporțională cu atracția. Mereu mi-a fost frică de animale. Ieri m-am aflat în situația de a alege să-mi înving frica și să trăiesc clipa sau să rămân în zona mea de confort. La câteva străzi de casa noastră de vacanță de la Comarnic, Cătălin, fost instructor de schi și pasionat de cai, predă ore de călărie. Îl știm de la Alexia, nepoata noastră de 11 ani. Este profesorul ei. În timp ce o așteptam să își termine ora, mă tot învârteam în jurul ideii de a mă sui pe cal. Nu știu prin ce magie, frica de cai s-a diminuat mult, lăsând loc entuziasmului. Ceva din mine mi-a dat putere …

Ce răspunsuri afli de la mandalele vindecătoare. Interviu cu Iulia Cruț, autor de mandale

Pe Iulia Cruț am cunoscut-o în iunie la workshop-ul Digital Parents la Iași. Este blogger și desenează mandale vindecătoare. A scris două cărți și a ajutat sute de oameni să își găsească talentul, vocația și drumul în viață. Înainte să plec în Grecia, mi-a desenat mandala zilei mele de naștere. Descifrând-o, Iulia mi-a spus atât de multe lucruri despre mine de parcă mă știa de-o viață. Cine este Iulia Cruț? Iulia Cruț: Sunt un om ca tine, sunt copil câteodată, sunt adult de mai multe ori decât ar fi necesar :). Sunt mamă, soție, psihoterapeut, practic Reiki, Qi-gong și meditație, scriu de drag și când am ceva de spus, desenez mandale și mă las inspirată de ele. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru mandale și cum ai trasformat-o în meserie/vocație? Iulia Cruț: Citind ”Amintiri, vise, reflecții” scrisă de C.G. Jung am aflat prima dată despre mandale. Mi s-a părut fascinant faptul că el, vorba aia – psiholog serios – desenase atât de multe mandale. Intuiam că stările în care desena și picta erau cumva niște stări …

“Este necesar să existe un fond jurnalistic în orice blogger înainte de a ajunge să influenţeze comunităţi” Georgiana Idriceanu, jurnalist și blogger  

  Pe Georgiana Idriceanu o știu de la Lavinia. Înainte să ne întâlnim, știam despre ea că scrie la o revistă, că are un blog și că este brutal de sinceră și de corectă. Pe măsură ce îi citesc articolele, observ că se diferențiază în nișă prin stilul ironico-umoristic, prin curajul de a spune lucrurilor pe nume și prin faptul că scrie foarte bine, coerent, curat. Intrați pe Idrilog ca să vă convingeți. Astăzi stăm de vorbă cu Georgiana despre blogging, despre deontologie, despre trafic, influență și brand personal. Cine este Georgiana Idriceanu? Georgiana Idriceanu: Pffuaaa! Păi, tu mă pui să rezum în câteva rânduri 36 de ani de viaţă agitată? 🙂 Bine, o să-ncerc, că tot pun la mare preţ concizia în viaţa de zi cu zi. În ordine cronologică, sunt: moldoveancă, jurnalist, blogger, soţie, mamă x 2, sportiv. O persoană dintr-o bucată – prea puţin şlefuită, după părerea unora; însă altora le place, se simt safe în relaţie cu cineva care dispune de aceleaşi concepte şi-n guşă, şi-n căpuşă. Arăt a femeie, dar mă …

MOMO sau strania povestire despre hoții de timp

Nu știu cum se face, dar în ultimul timp, citesc niște cărți atât de frumoase. De fapt, știu. Atragem ceea ce avem nevoie la un anumit moment din viață. Azi o să vă povestesc despre una dintre cărțile mele preferate pe care am citit-o acum vreo lună. MOMO de Michael Ende. Este o carte care se găsește și în programa școlară de vacanță la unele școli, dar care este utilă oamenilor mari. Cartea spune povestea unei fetițe, pe nume MOMO, care își găsește adăpost la marginea unui oraș, printre ruinele unui vechi amfiteatru. Singură pe lume, ea are un talent neobișnuit pe care îl folosește să își ajute prietenii: când copiii și oamenii mari vorbesc cu ea, necazurile fug, certurile se topesc, iar imaginația prinde aripi. Fetița cu vârstă incertă are darul de a rezolva conflicte între copii, dar și între adulți, prin simplul fapt că ascultă. Atât. Oamenii care vin la ea cu diferite probleme, își povestesc oful și lăsați să vorbească în voie, ajung singuri la propria concluzie, propria rezolvare, propriul adevăr. De …

Cu ce m-am ales după 5 luni la Revvolution

De mai bine de o lună am încheiat antrenamentele la Revvolution. Antrenamente e puțin spus pentru că acolo înveți și te bucuri că începi să trăiești o nouă viață. Una în care ți se explică extrem de logic de ce și cum funcționează corpul și psihicul tău. Așa cum vă spuneam în alte articole, abonamentul la Revvolution include, în primul rând, evaluare corporală cu Tanita, partea de exerciții fizice, meniu personalizat elaborat de un nutriționist pe baza analizelor medicale și a evaluărilor corporale. Și asta nu e tot. În abonament (de fapt i-aș zice parteneriat) intră și sedințe de psihonutriție, sesiuni de cum să execuți corect exercițiile, o comunitate în care găsești răspuns la toate întrebările legate de programul Revvolution. Așa că vedeți de ce cuvântul antrenamente nu definește pe deplin activitatea la care te înhami. Program ar fi mai bine. De ce zic că este un parteneriat? Pentru că acolo contează, și aș putea spune primează, factorul uman. Nu ești încă un abonament bifat, încă o sumă de bani luată, încă o fișă la …

Speaker pentru a doua oară la Social Media for Parents

Social Media for Parents 2017. Un eveniment marca Evensys, aflat la cea de-a V-a ediție care adună în fiecare an bloggeri de parenting, psihologi, terapeuți, medici, traineri și mentori educaționali. Anul acesta am avut onoarea, pentru a doua oară, să fiu invitată ca speaker. De data aceasta în cadrul unei dezbateri la hotel Caro, alături de Laura Frunză, Anca Bold Gheorghe, Ela Crăciun și Florina Badea. Moderatori, Miruna Ioani și Cristian China Birta. Înaintea noastră au susținut prezentări: – Urania Cremene: strategii pentru creșterea stimei de sine a copiilor – Sorin Cadar, preşedintele Asociaţiei Române de Homeopatie Clinică: trusa de vacanţă pentru o vară fără griji – Domnica Petrovai, psihoterapeut: de ce este cuplul o prioritate în creşterea şi educarea copiilor – Adrian Asoltanie, trainer educaţie financiară: de ce, cum şi când le vorbim copiilor despre bani – Gyorgy Gaspar, psihoterapeut relaţional: Cyber Bullying, Vocea celor fără voce – Simona Penescu, fundaţia Orange: Digitaliada, o platformă de conţinut digital şi program educaţional pentru şcolile din zona rurală – Loredana Botezatu, Bitdefender: cum îi putem proteja pe copii în interacțiunile lor pe internet. …

ENERGYCODE. Cum afli care este codul personal de energie al părului tău?

Când vine vorba despre părul meu, mă duc cu gândul la filmul Avatar. Simt că poartă în el energia vieții și că mă pot conecta prin el la Univers. M-am susprins că de fiecare dată când scriu sau când am ceva de creat, îmi prind părul în vârful capului, ca și cum toată inspirația s-ar aduna acolo și ar trebui transmisă minții. Când mă joc cu Măriuca și cu Julie, mi-l las desfăcut ca și cum energia mea vitală s-ar amesteca cu a lor. Jocul lor preferat cu mine este de-a coaforul. Noaptea, când dorm, mi-l las desfăcut într-un ritual de feminitate și de scurgere a tot ce a fost negativ peste zi. Pe măsură ce răsare soarele, parcă se încarcă cu vitalitate, luminozitate și strălucire. Imediat după concediul de două săptămâni, când încă mai aveam urme de sare de mare prin păr, am fost invitată la evenimentul GETT’S HAIR, de lansare a gamei System Professional. Am ajuns printre primii, așa că am mai stat de vorbă cu Lavinia despre salon, social media, blogging, energy …

Olympic Beach. Locuri de vizitat. Unde se mănâncă bine?

După 10 ore de mers cu mașina, ajungem în sfârșit pe plajă la Olympic Beach. Îmi fusese dor de mare încă din prima clipă în care i-am întors spatele și am plecat spre casă anul trecut. Încerc să-mi fac loc printre strigăte și chicoteli de copii, muzică exagerat de tare (încep să semăn cu mama), lovituri într-o minge de volei, voci puternice de bărbați și râsete de femei, întrebările fetelor mele, vocea vânzătorilor de gogoși, gândurile și vocile din capul meu. Vai de sufletul meu! Caut marea, sunetul ei, sunetul bulelor din spuma valurilor când se sparg de nisip, sunetul mării înflorite, a algelor care vor să rămână pe mal, dar totuși nu se dau duse nici din apă. Caut zgomotul sării care se lipește de fața mea încă nebronzată. Caut zgomotul soarelui când cade pe luciul apei. Caut liniștea mării să o fur în sufletul meu și să o păstrez tot anul. Să curg lin cu energia ei și toate întâmplările care vin în viața mea să le trăiesc așa, ca marea: cu calm, …

Iulie fără plastic, proiect internațional despre conștientizare și comunități

Pe Emilia o știu de vreo junătate de an. Drumurile noastre s-au intersectat când mi-a mărturisit că unul dintre visele ei este să facă o ludotecă. Apoi ne-am întâlnit la un curs de parenting și la unul de dezvoltare personală. Mi-a povestit într-o seară despre un proiect ecologic în care este implicată și mi-a lansat provocarea de a petrece luna iulie fără plastic. Despre ce este vorba în proiect și cine este Emilia, vă invit să citiți. Sper să vă placă proiectul și să acceptați și voi provocarea 😊 Cine este Emilia Mitroi? Care este rolul tău în proiectul Iulie fără plastic? Emilia Mitroi: Emilia Mitroi este printre altele un voluntar înfocat al bibliotecilor Ion Creangă și Emil Gârleanu din rețeaua Bibliotecii Metropolitane. Este un om care se descoperă pe zi ce trece și căruia îi place să aducă oamenii la un loc, să creeze comunități și să îndemne la schimbare. Rolul meu? Inițiator și „dezvoltator” de proiect, împreuna cu prietenele mele: Simona de la http://cutiadecarton.com/ și Andreea de la http://www.korydeea.com/.  Împreună, am contactat persoane …

4 cm în minus după tratamentul la clinica de dermatologie estetică, Yiara

Aproape în fiecare an, prin februarie, mă apucă așa o frenezie să îmi ajustez corpul, pielea, tenul și părul pentru cele două săptamâni la mare. Dintre toate lunile din an, doar două săptămâni din iulie mă mobilizează să fac ceva la exterior cu corpul meu. Sigur, eu am grijă de interior în fiecare zi: alimentație, hidratare, sport, odihnă. Însă când vine vorba de plajă, tot ce este imagine începe să conteze. Pe undeva superficial, nu? Sau poate e de fapt respect și iubire de sine. În orice caz, așa cum vă ziceam într-un articol anterior, celulita este în vizor. Elasticitate și fermitate Dar înainte să vorbim despre celulită, haideți să vorbim despre tonusul pielii, elasticitate și fermitate. Ei bine, pe lângă vârstă, sarcini și tulburări hormonale, factorii care pot deteriora calitatea pielii sunt lipsa hidratării, expunerea neprotejată și îndelungată la soare și alimentația. Din ce observ eu, nu e suficient să ai câțiva ani la activ de mâncat corect și hidratare ca la carte. Contează foarte mult ce regim de viața ai avut încă din adolescență. …