Inspir și expir
Leave a comment

Ce facem cu copilul vara? Episodul III. Taberele de familii cu Mira Loghin – Lumea lui MOMO  

deschidere

 

Pe Mira Loghin aș putea să stau să o privesc, să o urmăresc și să o ascult zile în șir fără să mă plictisesc, și doar să absorb ca un burete tot ce este ea. E caldă, puternică, frumoasă, plină de lumină, de empatie, de bunătate și de iubire. Își trăiește cu bucurie viața, și-a găsit lumina și o păstrează, înțelege și integrează asumat tot ce înseamnă lumea copilăriei și cred că menirea ei este să creeze o punte între generații, între modelele parentale pe care le-am moștenit de la părinții noștri și ceea ce ne dorim noi pentru copiii noștri. Ea pare să ne arate calea prin care putem să ne vindecăm de copilăria noastră pentru a ne oferi copiilor noștri ca părinți vindecați, iar ei să aibă un start sănătos emoțional în viață.

Știu că te-am mai întrebat și acum 3 ani, însă mi-ar plăcea să îmi povestești cine este acum Mira Loghin.

Mira Loghin: Cred că este același sâmbure de om în care s-au mai așezat noi experiențe, s-au mai desferecat sertare ascunse, s-au mai schimbat convingeri. Sunt un om împlinit Ana, și îmi place de nu mai pot viața mea, așa cum mă simt în ea și nu îmi doresc să schimb nimic din ceea ce sunt astăzi. Mă bucur în fiecare bucățică a călătoriei mele,  de familia mea, de prieteni sau „necunoscuți” alături de care învăț să trăiesc cu mine cea de azi, învăț să trăiesc în lumea căreia nu îi aparțin :), și învăț cum să ajungă iubirea mea și la ei.

13092068_10154764177544428_6971671667496110427_n

Țin minte că acum 3 ani, experiementam cu Măriuca, la Lumea lui Momo, cel mai messy atelier de stimulare senzorială, după ce cu două zile înainte fusesem, tot la tine, la piesa Alice în sufrageria minunilor. Ce e nou acum la Lumea lui Momo și ce ai păstrat din copilăria acestei lumi?

Mira Loghin: În cei aproape 5 ani de existență, Lumea lui MOMO și-a început fiecare sezon altfel, și cred că niciun an nu a semănat cu celălalt. Și din pacate, comunicăm și împărtășim foarte puțin din ceea ce facem, căci altele ne-au fost intențiile și scopurile. În luna noiembrie, MOMO împlinește 5 ani, vârstă la care copilul se simte independent și autonom, este capabil să învețe despre responsabilitate și contribuție, despre empatie și generozitate, dar mai ales el devine din ce în ce mai curios și creativ. Iar noi am ales să creștem pe îndelete, încet, cu răbdare, cu multă observație, însă sănatos și viguros. Vara aceasta ne găsește într-o casă nouă, mare și doar a noastră. Are camere spațioase și luminoase de la demisol până la mansardă și o curte generoasă, verde cu mulți pomi fructiferi. Este la 5 minute de Parcul Carol și la 10 minute de Piața Unirii. Abia așteptăm luna septembrie să terminăm amenajarile și să vă invităm la prima plăcintă și ceașcă de ceai. Altfel, încă din 2013, noi am inițiat niște programe de integrare socială și dezvoltare abilități pentru copii, pe care le-am crescut și ne-au crescut de la an la an. Așa că nu întâmplător din acest an ne-am hotărât să ne rebranduim în Centru de educație alternativă, oferind părinților servicii educaționale integrate pentru copii de la 1-2 ani, 2-3 ani și 3-6 ani, fiind o alternativă la o instituție de învățământ clasică, să zicem tip grădiniță.

Astfel dacă ai un copil de 2 ani și vrei să îl integrezi în spatiul social, să își dezvolte abilități de comunicare, relaționare dar și cognitive și motorii, să învețe cum să facă parte dintr-o comunitate într-un cadru de siguranță emoțională; sau  dacă ai un copil pregatit pentru grădiniță, poți opta la Lumea lui MOMO pentru un program zilnic de la 9 la 13.00 sau de la 9.00 la 18.00, în care lucram pe programa educațională waldorf și montessori, după principiile educației democratice și ale comunicării non-violente. Avem o echipă închegată cu mult drag de copii, bine pregătită din punct de vedere psihologic și pedagogic,  instruiți în comunicare empatică, dar mai ales cu bucuria autentică de a crește viitori adulți cu stima de sine crescută, autonomi, empatici, cu voință, competență și responsabilitate. Noi le spunem Momolini, pentru că au crescut în spiritul și mediul Lumii lui MOMO, iar cei care ne cunosc deja înțeleg factorul diferențiator.

Din toamna acestui an vom crește și diversifica cel de-al patrulea  segment de interes pentru noi, 6-10 ani, prin programe de după amiază, weekend, excursii și tabere care va combina nevoile acestei categorii de vârstă:  dezvoltare emoțională, cunoaștere, învățare prin experimentare, aventură și socializare. Să îți mai spun? 🙂

Continuăm seria taberelelor de familii și pregătiți-vă de noi provocări, lansăm tabere de comunicare non-violentă pentru copii în parteneriat cu Asociația de Comunicare Non-Violentă, reprezentată de Monica Reu.

5ae9a31a-e10e-4cd4-8b99-171f4ee5ebf9

6c1996b4-6207-4263-a353-99388d408dd9

edef1b75-e62b-4105-9a8e-83e534f6e61d

Și nu în ultimul rând, îi creștem mai departe copiii, prin teatru, cu ajutorul frățiorului mai mic,  MOMOLINO – teatrul pentru copii și întreaga familie cu noi spectacole și povești pentru segmentul 1-10 ani. Aproape că am dat tot din casă :).

Care ar fi cuvântul care ar descrie cel mai bine interacțiunea dintre părinții și copiii care vin la Lumea lui MOMO? Care este scopul acestei lumi și care este menirea ta în ea?

Mira Loghin: Cuvântul magic este CONECTAREA, pentru că doar prin această cale ajungem la profunzimea celuilalt. Prin conectare devenim empatici și prezenți, prin conectare ajungem cel mai bine la nevoile noastre și ale copilului și tot prin conectare creștem împreună emoțional, dar și cognitiv.

3c81de2f-2083-4947-8ade-b0d92d33e628

Iar la Lumea lui MOMO reușim cel mai bine acest lucru prin joacă. Așa cum spunea și Cohen, joaca este puntea de legătură dintre adult și copil, este modul de a intra în lumea copilului așa cum doar el poate să hotărască, cu scopul de a favoriza apropierea, conectarea și încrederea. Iar odată intrați în joc, limitele de învățare ale copilului sunt nemărginite.

Scopul nostru este să creăm un mediu autentic și sigur din punct de vedere emoțional, care să ofere educație centrată pe nevoile reale ale copilului și a împlinirii lor ca oameni. Avem convingerea că într-un spațiu sigur din punct de vedere emoțional „orice tip de copil” poate să se dezvolte în direcția pe care o dorește, își poate găsi motivația internă, își poate dezvolta competențele și încrederea de sine.

Principala mea menire a fost să creez această „lume” și să o însoțesc în devenirea ei, să identific oamenii potriviți să i se alăture, să îi antrenez,  să ajung la nevoile oamenilor care ne trec pragul, dar mai ales să  rămân cu toate canalele deschise către toate oportunitățile de învățare și creștere.

Eu am început o serie de articole care se numește Ce facem cu copilul vara și este destinată părinților care nu au rude sau alte ajutoare cu care să împartă timpul petrecut cu copilul pe durata a două luni și jumătate de vacanță. Mulți dintre acești părinți ne orientăm către tabere. Din experiența ta, cum se adaptează copiii la un mediu străin, la un grup format din copii și adulți necunoscuți. De la ce vârstă se simt confortabil ca ei să meargă fără părinți în tabere?  

Mira Loghin: Să știi că tabăra a fost unul din lucrurile de care m-am temut pentru copilul meu: începand cu în ce mediu va merge, cine vor fi oamenii care îl vor însoți și păstori în acele zile, cum vor ști să îi propună activitățile, cine și cum îi va citi povesti seara, cine îi va mângâia când li se va face dor de mama până la cât de sănătoasă este mâncarea, este cu carne, fără carne, cu zahăr, cu făină albă, cu sucuri de la buticul din colț? Și pentru că nu am reușit să îmi gestionez temerile și nici să identific ofertele potrivite, am ales să fac primele tabere pentru Zoran și prietenii lui, și uite așa m-am trezit cu liste lungi de așteptare :).

bd0ec124-0f78-4efa-b30f-09014c2b25e5

fde5f998-c1fa-4f6d-860d-34c2806453c5

Ce le propui părinților și copiilor pe timpul verii?

Mira Loghin: În primul rând să își petreacă cât mai mult timp cu ei. Serile de vară sunt lungi, chiar și atunci când încep la ora 18.00 :). Este timp pentru joaca în aer liber, pentru bicicletă, trotinetă sau role, pentru cină-picnic în parc, pentru badminton sau volei etc. Să se bucure împreună de timpul petrecut pe drum atunci când călătoresc și să găsească noi resurse de conectare prin joacă. Mai ales dacă vorbim despre copii între 2 și 10 ani. Să îi lase cât mai mult în natură, Doamne cât de valoroși sunt bunicii sau alte rude care locuiesc la țară, cât de fericit este un copil care se cațără prin copaci după cireșe sau caise, care umblă desculț prin iarbă, care aleargă printre găini sau care ascultă noaptea cum cântă greierii în grădină.

Libertatea de explorare a naturii cu toate simțurile noastre și conectarea sunt elementele cheie ale unei vacanțe de vară. Iar dacă părinții renunță la teme, tabletă sau televizor, copiii lor vor fi cu atât mai fericiți :), înțelegeți voi ce vreau să spun.

Știu că sunt părinți care nu alte opțiuni decât Bucureștiul, au doar 2 săptămâni de concediu – de aceea le recomand să caute grupuri în care copiii lor se simt bine, să facă ce le place și să fie respectați. Noi din păcate anul acesta nu vom avea tabere urbane sau școli de vară, noua noastră căsuță plus taberele de familie ne dau multă treabă în lunile de vară.

Ai implementat un concept de tabere nou. Taberele de familie. Povestește-ne puțin.

Mira Loghin: Este o nebunie frumoasă pe care am pornit-o în urmă cu niște ani, și în care am crezut încă de la prima ieșire, în pofida scepticismului pe care chiar și unii prieteni l-au avut. Pentru că am pornit de la nevoia mea (doream o comunitate de vacanță pentru Zoran) și mai puțin de la ceea ce își dorea alt grup de oameni, inițial am privit-o ca o excursie de familie. Știu că puțini cunosc că Lumea lui MOMO a facut pionierat în acest domeniu, iar Mira Loghin a fost prima persoană care a propus părinților să o însoțească în vara lui 2012, împreună cu familiile lor într-o vacanță inedită. Pentru că ador ieșirile în natură, pentru că vacanțele în familie nu erau ceea ce mi-aș fi dorit eu să fie, pentru că îmi doream să împart bucuria jocului, a hranei sănătoase, a tradițiilor și meșteșugurilor, dar mai ales a conectarii în  familie, am creat un concept prin care invit familii din toată țara, ca timp de 7 zile să se conecteze la copiii și partenerii lor.

057748e1-742d-4c78-a07e-b4cc3bad453e

Primele 3 ediții ale taberei au avut loc într-un loc de poveste, dar necunoscut pe harta turistică a țării, într-un sat pe nume Nocrich , în casa parohială a satului, devenita Centru SCOUT (Cercetășie), unde într-o curte de aproximativ 2 ha, ne-am întins corturile, am gătit la ceaun, am cântat și citit povești la foc seară de seară, am călătorit pe la meșteșugarii din sat și ne-am jucat zi lumină.

64119223-f569-4ae1-92ee-5f176f7f54b8

Bunăoară, anul acesta călătorim pe Plaiul Domnesc, în ținuturile Runcului unde se mai aud încă copitele de cai ale haiducilor. La edițiile din 2013 și 2014 am avut-o alături pe prietena mea Urania Cremene pentru zona de comunicare parentală, iar din 2015, odată cu întâlnirea mea cu Monica Reu, taberele noastre se desfășoară în spiritul comunicării empatice. Suntem la a 5 a ediție și am bătut recordul la înscrieri, în mai puțin de 6 zile s-au ocupat cele 36 de locuri disponibile în ambele perioade stabilite. Și chiar dacă acum căutăm case frumoase și confortabile, nu am renunțat la conceptul de mini-tabără de corturi, căci este o experiență mult dorită de copii, cu multe beneficii pe termen scurt și pe termen lung. Acum avem o lista de așteptare foarte lungă și ne gândim de unde mai adunăm energie și pentru cea de a treia J perioadă din acest an.

Cu ce pleacă copiii din taberele de familie? 

Mira Loghin: Conectați la părinții lor, bucuroși, entuziaști și dornici de reîntoarcere (avem 10 familii care ne însoțesc deja de vreo 3 ani), cu prieteni noi, cu borcanul de amintiri înțesat cu povești și experiențe, cu vânt de libertate în păr. Există și situații mai speciale, acum 3 ani un copil a plecat cu un pui de pisică :).

Cu ce pleacă părinții? Se trezesc copiii interiori? Capătă glas, formă, își cer trăirea?

Mira Loghin: Uite, anul acesta, tema principală este conectarea în relația de cuplu, pornind de la convingerea că cel mai bun lucru pe care îl putem oferi copiilor noștri este calitatea relației noastre de cuplu. Tipul de relație pe care îl avem cu partenerul de viață, influențează în mod direct viața emoțională a copiilor noștri, dar și felul în care își vor stabili la rândul lor relațiile de iubire. Pregătim o suită de întâlniri cu totul speciale ținute de Monica Reu și Ian Peaty, care dincolo de faptul că sunt 2 traineri de comunicare empatică iubiți și apreciați, ei formează un cuplu empatic a cărui experiență variată și bogată coroborată cu instrumente de comunicare empatică i-ar putea ajuta pe cei doi parteneri să se cunoască și să se înțeleagă mai bine.

Părinții pleacă din tabară cu bucurie în suflet, cu surpriza „ia uite, încă mai știam jocul acesta din copilărie”, cu  „vaaai Miraa, ce bună a fost supa ta de linte și sosul de caju cu patrunjel”, cu amintiri în toate culorile, cu pietricele adunate te miri de unde,  cu aha-urile despre relația lor cu copiii, pleacă conectați la copiii lor iar unii chiar cu convingeri noi pe care să le așeze în „lada de zestre” copiilor.

Cu ce te hrănesc pe tine aceste tabere? Cum te ajută în devenirea ta?

Mira Loghin: Ce întrebări frumoase îmi pui tu, dragă Ana, întrebări care îmi oferă timp de conectare cu mine însămi. Îți mulțumesc! Mă încarc cu energia bună a oamenilor și a pământului! Tabăra de Familie îmi hrănește nevoia de prezență și apartenență într-o comunitate în cadrul căreia să mă regăsesc, să descopăr convingeri și valori comune –  un alt  „a fi” al existenței mele, un loc în care pot integra familia mea; îmi aduce o bucurie imensă că pot contribui într-un mod benefic la viețile oamenilor, iar uneori o percep ca un exercițiu de generozitate și empatie.

În plus, Tabăra de Familie este o încununare a muncii mele dintr-un an de zile, a muncii noastre de echipă, un moment în care celebrăm FAMILIA cu toată FAMILIA lui MOMO reunită. Inclusiv instructorii noștri participă în tabără cu partenerii și copiii lor.  Îmi dă timp de observație, mă crește și mă reașează în relație cu mine, dar și cu ceilalți și întodeauna mă trimite acasă cu un „supliment” la pachet 🙂

Care a fost cel mai frumos, împlinitor, luminos moment care ți s-a întâmplat într-o tabără organizată de tine. Care a fost cel mai greu?  

Mira Loghin: Dincolo de familii cu lacrimi în ochi de recunoștință la finalul taberei, cea mai profundă emoție a venit din îmbrățișarea unui copil care m-a numit  Mira – Lumina!

Cel mai cel mai greu mi-a fost în urmă cu 3 ani când m-am întors aplecată la 90 de grade, cu dublă hernie de disc. Vrei să îți spun și continuarea? 🙂

Text: Ana Nicolescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.