Iubirea Urbană
Leave a comment

Ce spun eu și ce auzi tu. Partea a II-a

cover Facebook_conf Ce spun eu si ce auzi tu

Vorbeam săptămâna trecută cu Gáspár György, psihoterapeut relațional și autor al cărții Copilul invizibil, despre principalul motiv pentru care nu ne facem auziți și văzuți de către partener. Am înțeles că noi toți avem o serie de răni emoționale pe care le cărăm în sacul vieții și care din cauza faptului că s-au produs la nivel de relație, se pot vindeca tot la nivel relațional. Ceea ce avem de făcut este să transformăm relația într-o prioritate, să reducem la zero negativitatea, să renunțăm la război și să cultivăm pacea – pacea relațională și compasiunea.

Cum ne dăm seama că avem un comportament toxic față de partenerul nostru? Cum să accepăm că îl avem și cum îl detoxifiem?

Gáspár György:  Cred că aici starea de prezență conștientă ne poate ajuta foarte mult. Dacă suntem cu atenția îndreptată către sine și persoana de lângă noi, este imposibil să nu vedem efectul pe care-l are un anumit comportament. Este adevărat că starea de inconștientă este mult mai confortabilă, însă avem o viață și cred că este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să o trăim. La nivel de relație comportamentul toxic este reprezentat de ceea ce spune persoana de lângă mine că îi cauzează suferință – chiar dacă mintea ne transmite că situația nu este atât de gravă. Nu avem niciun drept să judecăm ce este dureros sau nu pentru partener(ă).

Dacă mă gândesc la propria experiență, admit că este extrem de neplăcut să recunosc când îi cauzez durere partenerei mele – deoarece aceste momente oglindesc o parte din mine care nu-mi place, pe care o resping. Însă asta nu înseamnă că sunt un om rău, că am un defect major în stofa bio-psihologică din care sunt făcut; înseamnă doar că am nevoie să-mi ajustez acțiunile și manifestările la viața în doi. Că am de acceptat faptul că greșeală este o dovadă de umanitate, când apare nu este cazul să mă îngrop în scuze și explicații, ci să o transform într-un context de învățare. Să îmi antrenez sinele relațional în așa fel încât să ne fie bine împreună, și nu să mă bucur de victorie singur sub armura iluzorie a omului perfect. Cele mai multe greșeli le-am făcut în relațiile mele de cuplu sau cele foarte apropiate, și încă îmi este greu să mă iert pentru erorile comportamentale și să-mi canalizez energia spre a vindeca ceea ce am distrus – mai mult sau mai puțin conștient – și nu spre a mă scuza. Însă sunt într-un serios proces de vindecare.

Personal și profesional am convingerea că magia constă în practică. A practica ceea ce înseamnă mindfulness – o viață trăită în prezent și în care ne raportăm cu multă compasiune față de sine și celălalt. Cred că este extrem de simplu să pornim o vânătoare a greșelilor personale, și un sport național în a vâna erorile celuilalt – asta poate face oricine; însă o persoană inteligentă relațional va porni o vânătoare a calităților, iar acest mic detaliu schimbă semnificativ orice relație interumană.

Care este cea mai nocivă schemă verbală între parteneri? Tu niciodată…? 🙂. De ce este așa de des utilizată? Ce se ascunde de fapt în spatele ei? De ce NE ascundem în spatele ei? Ce reușim cu ea?

Gáspár György:  Cred că fiecare persoană are o schemă verbală „preferată” – aceasta este specifică experiențelor noastre de viață și este o concluzie a durerilor sufletești. Adesea mă surprind spunând: „Nu-ți pasă de mine!” – aceasta fiind mantra durerilor mele din pruncie, deoarece adulții din jurul meu erau prea ocupați, mintea mea de copil a interpretat comportamentul lor că „Nu le pasă”. Iar ca adult atunci când iubita mea mă ignoră, uită ceva sau presupune din start că știe ce vreau, fără să mă întrebe J, mintea mea scrie o poveste în care ideea principală este că – „Ei nu-i pasă!” însă aceasta este și o mare capcană prin care inconștient repet trauma copilăriei, și pentru a rupe tiparul victimizării, am nevoie de luciditate (să fiu mindful) să fac diferența dintre trecut și prezent, să recunosc că nu mai sunt copilul vulnerabil și neputincios, și să-mi ofer libertatea de a mă comporta ca un adult plin de resurse și creativitate.

Cred că în spatele fiecărui mesaj negativ este ascunsă o dorință – una în care nevoia este de a fi văzut, auzit, simțit.

Care este secretul cuplurilor fericite?

Gáspár György:  Cuplurile fericite au înțeles că relația contează, că nu este o joacă, chiar dacă spiritul ludic este binevenit atunci când vorbim despre viața în doi. Mai mult decât atât, acestea au înțeles că cea mai bună asigurare de viață este o investiție conștientă la nivel relațional – ceea ce înseamnă că orice formă de critică, blamare, rușinare sau răutate trebuie eliminată dintre noi doi; chiar dacă acestea sunt manifestări extrem de confortabile uneori. Însă avem mereu de ales între curaj și confort: Ce alegem? Confortul oferit de ieftinele mecanisme de apărare (critica, disprețul, blocajul în comunicare etc.) sau Curajul de a ne lăsa văzuți și iubiți, adică de a renunța la certitidine și a trăi din plin.

Putem iubi aceeași persoană în același fel la finalul vieții ca la începutul ei (nu mă refer la faza de îndrăgostire)? Știm că singura noastră constantă este schimbarea, deci aș putea gândi că iubirea ar trebui să fie flexibilă și adaptabilă schimbărilor/evoluției de-a lungul vieții. Mulți se agață de trecut și rămân cantonați acolo, cerând persoanei de lângă să îi iubească așa ca la început. Este asta o utopie sau un blocaj?

Gáspár György:  Recunosc că sunt un romantic, însă unul cu o minte științifică J. Astfel îndrăznesc a spune că pe zi ce trece putem să iubim din ce în ce mai mult. Văd rolul de „partener iubitor” ca o valoare de viață, ca un punct ce nu ajunge să fie atins niciodată, ca și cum iubirea ar fi luceafărul – mă las călăuzit de lumina acestuia, dar cu adevărat nu-l pot atinge. Cred că iubirea de sine și față de partener(ă) este sursa de lumină de care avem nevoie noi toți, pentru a nu ne bloca în întunecatele gânduri sau furtuni emoționale.

Una dintre cele mai citate cărți despre iubire, din toate timpurile, este „Arta de a iubi”, scrisă de Erich Fromm. Iar pasajul meu preferat din această carte este cel în care Fromm exprimă diferența dintre iubirea imatură și iubirea matură: prima transmite – Te iubesc pentru că am nevoie de tine; iar a doua – Am nevoie de tine pentru că te iubesc. Este un mic joc de cuvinte, însă care surprinde foarte bine esența iubirii adevărate.

Tot ca formă de auto-dezvăluire, la noi în familie, de vreo zece ani încoace, atunci când ciocnim un pahar, am înlocuit obișnuitul „Noroc!” cu „Pentru iubirea adevărată!”. Este un reminder bun al faptului că iubirea nu vine de la sine, aceasta se construiește în timp.

Pe 29 octombrie, Gáspár va susține conferința Ce spun eu și ce auzi tu. De aproape cinci ani, el are un scop măreț, să promoveze sănătatea relațională în România, să producă o adevărată revoluție relațională.

cover Facebook_conf Ce spun eu si ce auzi tu

Mai mult decât atât, Gáspár, susținut de echipa din spatele Paginii de Psihologie și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, are curaj să ofere românilor o conferință care depășește stereotipurile relaționale și se adresează atât cuplurilor heterosexuale, cât și celor homosexuale.

Mai multe informații despre conferință și pentru completarea formularului de înscriere, vă invit să găsiți aici: www.paginadepsihologie.ro/.

Text: Ana Nicolescu

Foto deschidere: Pinterest.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.