Inspir și expir
Leave a comment

Cele mai dăunătoare obiceiuri pentru dinții și maxilarele copiilor

DSC_0661

Întâlnite frecvent de la vârste fragede, obiceiurile dentare greșite ale copiilor cauzează în cele mai multe cazuri probleme serioase pe termen lung, cum ar fi apariția cariilor dentare, a afecțiunilor gingivale, a dinților strâmbi și nu numai. Îndrumarea parentală și colaborarea cu medicul specialist reprezintă cei mai importanți factori în corectarea acestor obiceiuri și adoptarea de către cel mic a unei bune igiene dentare, pentru a avea zâmbetul perfect mult dorit la vârsta adultă. 

Orice acțiune a omului, oricât de lipsită de importanță pare, are un efect, benefic sau nu, cu atât mai mult cu cât este repetată. Pe aceleași principiu, anumite obiceiuri ale copilului pot avea consecințe negative dintre cele mai serioase asupra sănătății dentare, care pot fi corectate doar cu mult efort și perseverență.

Sugerea suzetei sau a degetului

Sugerea suzetei sau a degetului reprezintă unul dintre cele mai frecvente obiceiuri întâlnite la cei mici și poate avea efecte dăunătoare asupra dinților. Dacă până la vârsta de 2-3 ani suzeta este considerată inofensivă, după această vârstă, folosirea ei produce deformarea maxilarului și împingerea incisivilor superiori mai în față și uneori în sus. Presiunea exercitată de deget este și mai puternică, iar pe lângă împingerea maxilarului în față și îngustarea lui, împiedică și creșterea mandibulei către interior.

„Copiii care dezvoltă unul dintre aceste obiceiuri vor avea un profil facial caracteristic, cu buza și dinții superiori mai proeminenți, iar mandibula insuficient dezvoltată (mai în spate). Consultația la un medic specialist ortodont trebuie făcută cât mai devreme posibil, pentru găsirea unor metode de înlăturare a acestui obicei și pentru corectarea efectelor acestuia cu ajutorul unui aparat ortodontic”, spune doamna doctor Mihaela Dan, medic specialist ortodonție în cadrul clinicii Orto-Implant Expert.

Deglutiția infantilă

Deglutiția infantilă, respectiv înghițirea alimentelor cu limba între dinți, este foarte dăunătoare, deoarece limba este un mușchi foarte puternic, care deformează dinții, creând între ei un spațiu vertical numit ocluzie deschisă. În acest caz dinții par mai scurți și își fac apariția moficari ale pronunției unor sunete.

Stimularea creșterii verticale a osului și dinților cu ajutorul unui aparat dentar este dificilă și trebuie făcută cât mai devreme, deoarece acesta situație se transmite apoi și la dinții permanenți. Din păcate, la tineri, acest tip de ocluzie deschisă nu poate fi corectată uneori fără o intervenție chirugicala de tăiere și repoziționare a maxilarului.

Vorbirea cu interpunerea limbii

Deși unii copii pot părea foarte drăgălași când vorbesc cu limba între dinții, acest obicei are asupra dinților efecte asemănătoare cu deglutia infantilă.

„Fonația (vorbirea) cu interpunerea limbii poate produce apariția unui spațiu între incisivii superiori și inferiori. Limba va intră și chiar și în repaus în spațiul vertical dintre dinți, apărând astfel un cerc vicios. Pentru a înlătura acesta problemă și efectele va fi necesară cooperarea între logoped și medicul ortodont”, recomandă doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodonție.

Respirația pe gură              

Din cauza unor obstrucții respiratorii își poate face apariția înlocuirea respirației nazale, normale, cu respirația pe gură. Cea din urmă are numeroase consecințe negative pentru cel mic, printre care creșterea riscului de carie deoarece gura se usucă și dinții nu mai sunt protejați de substanțele benefice din salivă, creșterea riscului de infecții respiratorii deoarece aerul rece ajunge direct la amigdale și plămâni, oxigenarea deficitară a întregului organism cu efecte asupra capacității de concentrare, atenției și memoriei, deformarea maxilarelor și împingerea dinților în față, datorită presiunii exercitate de obraji.

Roaderea unghiilor, creioanelor 

Întâlnit la unii copii în timpul concentrării asupra altor activități, acest obicei poate produce nu numai tocirea dinților, dar și introducerea unor bacterii dăunătoare în gură și, de aici, în întregul organism. Reducerea presiunii exercitate de mediu, mai ales școlar, poate ajută copilul să renunțe la acest mod de exprimare a stresului.

Roaderea creionului sau a pixului poate produce modificarea asimetrică a poziției unor dinți, rănirea gingiei acestora și, la fel, introducere bacteriilor dăunătoare în gură.

Scrâșnirea dinților

Bruxismul (scrâșnirea dinților) este un obicei întâlnit din ce în ce mai frecvent și la copii, fiind o manifestare involuntară a stresului. Aceasta apare în general noaptea și produce tocirea smalțului dentar, care are o grosime și rezistență mai mici decât la adult.

Părintele împreună cu medicul dentist sau specialistul ortodont pot ajuta copilul să renunțe la aceste obiceiuri dăunătoare, să reducă și să înlăture efectele negative ale acestora. La fel de important este și controlul periodic la medicul stomatolog, care ar trebui să aibă loc cel puțin o dată la șase luni. În cazul în care acesta prezintă un risc crescut de carii dentare, dentistul poate recomanda vizite mai frecvente.

Text: Dr. Mihaela Dan, specialist ortodonție și ortopedie dento-facială

Clinica Orto-Implant Expert

Tel.: 0728.12.28.28

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.