Uncategorized
Leave a comment

Cum sa te joci cu copilul tau?

Pentru copii, jocul reprezinta activitatea principala in primii ani de viata si modul prin care ei descopera lumea. Am stat de vorba cu Diana Stanculeanu, psihoterapeut, pentru a afla cum contribuie jocul la dezvoltarea fizica si psihica a celor mici, cum si de-a ce sa ne jucam cu copiii si care este partenerul de joaca favorit in primii ani. Apoi va voi spune doua povesti, una despre Papuchette, adica papusi din sosete si una despre Cai verzi pe pereti, adica autocolante cu personaje actuale.

Psihoterapeutul Diana Stanculeanu isi incepe pledoaria pentru joc astfel:Alaturi de invatare, munca si creatie, jocul reprezinta una (de altfel prima) dintre cele patru tipuri de activitate umana fundamentala. Tot ceea ce facem de-a lungul vietii noastre, in functie de nivelul de dezvoltare la care am ajuns, poate fi incadrat intr-una dintre cele patru mari categorii de activitate. Jocul este activitatea esentiala a primilor ani din viata noastra. Descoperim lumea, invatam comportamente fundamentale si interactionam cu tot ceea ce ne inconjoara, prin intermediul jocului. Jocul reprezinta contextul prin care copilul se dezvolta social, emotional, cognitiv si motric.

Jocul “de-a…” diverse roluri

Sa luam de pilda jocul de rol – jocul “de-a …..” cum ii spunem noi. Ne jucam de-a mama si de-a tata, de-a vanzatoarea, de-a scoala, de-a orice – situatie in care copilul isi asuma diverse roluri familiale si sociale, diverse personaje si implicit exerseaza variate contexte de viata sociala, pregatindu-se astfel pentru situatii similare, reale, ce vor urma in anii ulteriori. “Jucand” diverse personaje in mutiple situatii de viata, copilul are ocazia, de asemenea, sa exerseze o gama variata de emotii asociate contextelor respective. Va fi, pe rand, mamica “bucuroasa” sau “furioasa” pe copilul/papusa sau conducatorul de joc strategic,  “mandru” ca armata pe care o coordoneaza a pus stapanire pe campul de lupta.

Jocul contribuie la dezvoltarea motrica

Jocul contribuie in egala masura la dezvoltarea motrica a copilului: fie ca vorbim de motricitatea fina, stimulata prin activitati de desen, colorat sau modelarea plastilinei sau de dezvoltarea grupelor mari de muschi implicati in catarat, ridicat, “tarat” pe covoras, mutat cuburi, intins dupa minge, echilibrare pe bara din parc etc.

… la dezvoltarea cognitiva

Cat despre dezvoltarea cognitiva, sunt nenumarate jucarii educationale care stimuleaza constructia logica, rationamentul, coerenta si abilitatile de rezolvare de probleme – puzzle-ul, jocurile tip lego sau jocurile de strategie sunt doar cateva astfel de exemple. Atentie: nu exista jocuri “inutile”, din care copilul “nu invata nimic”, chiar daca, din pozitia noastra de adulti, considera ca, uneori, copiul “se prosteste” in joaca. Orice tip de joc, fie si o tranta pe covor, contribuie la dezvoltarea globala a copilului nostru, de aceea este extrem de important sa variem cat se poate de mult jocurile si jucariile copiilor nostri.

De ce femeile vorbesc mai mult, iar barbatii fac mai mult?

Exista inclusiv o componenta de gen in industria jucariilor si jocurilor, deloc de neglijat, care face ca pentru fete sa cumparam cu precadere papusi, iar pentru baieti, cu precadere, masinute si cuburi. Poate nu intamplator, femeile isi dezvolta cu mult mai mare usurinta limbajul si abilitatile de comunicare (cu papusile interactionam, vorbim), iar barbatii acele abilitati practice, tehnice care amintesc de manuirea masinutelor si a cuburilor de constructii.

Jocul stimuleaza gandirea autonoma, dar si cooperarea

Forma sub care se intampla jocul este, de asemenea, importanta. In primii ani de viata ai copiilor nostri predomina jocul independent, care stimuleaza abilitatea de rezolvare de probleme si gandirea autonoma. Odata intrat in prescolaritate (dupa trei ani) copilul este pregatit pentru jocuri de grup, care vor facilita dezvoltarea abilitatilor sociale importante, precum: cooperarea, asteptarea randului, impartirea jucariilor, negocierea si rezolvarea de conflicte, initierea si mentinerea unei relatii de prietenie, dar si a celor emotionale, de reglare a furiei si frustrarii generate de pierderea unui joc sau, dimpotriva, a bucuriei extreme asociate castigarii unei competitii.

Indiferent de forma sau contextul in care copilul dvs. se joaca, nu uitati:

–          copiii sunt tot timpul curiosi si pot vedea oricand lumea din jurul lor ca pe o mare jucarie sau un urias teren de joaca; totul capata potentialul unei jucarii asa ca, luati din calea lor orice obiect cu potential de risc (obiecte ascutite, grele etc.);

–          capacitatile atentionale ale copiilor mici sunt de asemenea mici – asadar exista riscul ca, in cateva minute, copiii sa se plictiseasca si de cele mai noi sau interesante jucarii; ca adulti, fiti pregatiti cu un arsenal de jocuri si mai ales resurse personale de rabdare, toleranta si creativitate;

–          creierul se dezvolta atunci cand este activ si stimulat in maniere diferite, asa ca pus la treaba prin puzzle, constructii cu cuburi, forme, texturi si culori diferite, carti interactive, plastilina, papusi, plusuri, masini, lego etc. creierul va genera noi celule pentru a imbunatati functiile cognitive ale copilului, abilitatile de invatare, viteza de reactie, orientarea, spiritul analitic, flexibilitatea, creativitatea si adaptarea;

Partenerul favorit de joaca al copilului

In primii ani de viata, pentru fiecare copil, partenerul favorit de joaca este parintele. Dincolo de beneficiile pentru dezvoltare enumerate mai sus, dincolo de distractia inerenta fiecarui joc, faptul ca se joaca cu mama si cu tata il ajuta pe copil sa dezvolte o relatie sigura de atasament, il invata ca este suficient de important incat mama si tata sa devina disponibili pentru el, sa rupa din timpul lor pentru a darui copilului macar jumatate de ora pe zi in care acesta alege ce si mai ales cum ne jucam”.

Papuchette, papusi din sosete

Pentru ca imi plac jucariile confectionate din material naturale, multicolore si care exprima stari diferite, am rugat-o pe Dana Stavaru, creatoarea Papuchette, sa ne spuna povestea papusilor din sosete.

“Banalele sosete… toata lumea stie ca scopul lor clasic in viata este acela de a ne proteja picioarele de frig sau de bataturi. Insa fabricate in culori vii si din materiale placute la atingere ele pot avea o destinatie mult mai placuta: ele pot deveni cel mai bun prieten al tau.
In loc sa fie calcate in picioare, sa fie ascunse in sertare intunecate sau, mai rau, sa fie purtate zile intregi pana la epuizare sosetele s-au transformat in Papuchette. Cusute manual, umplute cu melana, decorate cu nasturasi sau margele, banalele sosete se transforma pe rand in iepurasi, pisicute, porcusori, catelusi, arici, broscute, elefanti, pinguini, vacute sau personaje indragite din desene animate. Sunt personalizate, au expresia pe care vrei tu sa o aiba si pot transmite un mesaj unic si personal. Comenzile se pot face la adresa de e mail contact @papuchette.ro, iar pretul unei papusi variaza intre 100 si 150 lei in functie de complexitate”.

 

Cai verzi pe pereti, creativitatea si visarea merg mana in mana

Majoritatea gradinitelor si a locurilor de joaca au pe pereti autocolante sau desene cu personajele lui Walt Disney. Nu stiu daca acestea mai sunt de actualitate in contextul in care acum copiii prefera alt gen de film animat. Mi se pare ca ii obligam, intr-un fel, sa accepte personajele copilariei noastre si nu ii lasam sa aiba ei proprii eroi. Ana Banica si Bianca Barbieru vin cu un concept nou de autocolante pentru camerele copiilor. La Cai verzi pe pereti poti gasi sau propune personaje dintre cele mai variate, stickere pe care copiii pot scrie cu creta, girafometre, zebre vesele si multe altele.

Dinozauri, monstri, flori, calatorii cu balonul…

Bianca povesteste ca: “Ideea nu ne-a venit asa, dintr-o data. Ne-am jucat putin cu autocolantul in casa unui prieten inainte sa ne dam seama cum se foloseste exact. Stiam doar ca arata foarte bine ca decor si ca nu este atat de greu de facut comparativ alte decoratiuni pentru perete. Abia dupa ceva timp, ne-am gandit ca am putea face o afacere din treaba asta si ne-am pus pe munca. In prima faza, munca a constat in designul site-ului si al primelor modele care aveau sa fie expuse spre vanzare. Ne-a placut mult tot ce avea legatura cu ideea stickerelor pentru ca aveam o libertate foarte mare in ce primeste modelul lor. Ne-am amuzat teribil inca de la inceput cu crearea lor si, pana la urma, au prins viata o multime de idei, de la dinozauri la monstri, floricele de toate felurile, copii care calatoresc cu balonul sau frumoasele cladiri din Amsterdam. De ceva timp, am introdus cateva modele care sunt facute dintr-un autocolant special pe care se poate scrie cu creta. Pe noi ne-au fascinat acestea din urma si dupa ce le-am lipit in bucatarie si le-am testat, am creeat si cateva modele pentru site.

Afacere haioasa, adio plictiseala

Am vrut, inca de la inceput, sa avem o afacere haioasa, care sa nu lase loc plictiselii sau monotoniei. Cred ca se vede foarte bine acest lucru atat in numele pe care ni l-am ales, cat si in unele modele care, daca nu iti starnesc rasul, iti aduc macar un zabmet larg pe fata. Am vrut de la inceput ca intreg conceptul sa fie unul in care creativitatea si visarea merg mana in mana. Nu avem o afacere mare in care trebuie sa afisam o anumita conduita, asadar ne permitem sa ne jucam, din cand in cand, si sa le atribuim o functiune practica gandurilor si trairilor noastre. In general, avem o discutie cu clientul inainte de a-i propune ceva pentru a vedea ce anume ii place, ce stil, ce abordare, ce culori etc. Am avut clienti diversi. Unii stiau exact ce isi doresc in camera, pe cand altii ne lasau sa ne facem de cap inca de la inceput.

Imbina esteticul cu functionalul

Desi avem studii de specialitate si stim cam ce culori sunt potrivite unei camere in functie de intrebuintarea pe care o va avea, la prima comanda pe care am avut-o pentru amenajarea unei camere de copil, am citit putin si despre cum ii influenteaza pe cei mici culorile si care anume le plac mai mult.
De fiecare data cand amenajam o camera, incercam sa tinem cont de toate aceste indicatii, asadar nu primeaza doar elemenul estetic.

Contact si preturi

Suntem usor de gasit. Site-ul nostru este de fapt un magazin online, insa daca cineva doreste ceva personalizat ne poate scrie la adresele de mail de pe site sau ne poate suna la numerele de telefon afisate acolo. Preturile sunt variate si difera foarte mult de la model un model la altul. Pretul unui sticker este stabilit in functie de mariea lui, numarul de culori din care este facut, complexitatea grafica, tipul de autocolant etc. Toate modelele pe care le avem pe site au pretul si dimensiunile afisate. In ceea ce priveste modelele personalizate, se procedeaza exact la fel: mai intai stabilim exact modelul si dimensiunea pe care o va avea, dupa care facem o oferta de pret”.

Mariuca are pe peretele din dreptul patului ei o soricica de la Cai verzi pe pereti.

Iata schita…

Desenul final…

 

… si integrarea soricicai in mediul ludic

Text: Ana Nicolescu

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *