Eu ca mamă
comments 5

“Dă-te, băi, păpușă de pluș!” Provocarea mamei cu doi copii

13459750_10153666784817043_1347598363_n

Peste două luni, Julie împlinește 3 ani. Iar eu împlinesc 3 ani de când am doi copii. Încă mă educ să nu măsor atenția pe care le-o ofer Măriucăi și Iuliei în timp egal petrecut cu fiecare dintre ele, într-un număr egal de jucării, de haine, de bani, ci în cât de mult le îndeplinesc nevoile fiecăreia. Așa că atunci când simt că Iulia are nevoie de mine, mă dedic ei în totalitate. La fel și cu Măriuca. Însă, de multe ori este extrem de greu pentru că par că amândouă au câte o nevoie fix în același moment.

Pentru mine încă este greu să o văd pe Măriuca uitându-se cu jind după mine când o țin pe Julie în brațe. Dimineața îmi spune că nu m-am întors și la ea în timpul nopții și că am dormit numai cu spatele la ea. Însă ea este deja adormită când eu o iau în brațe și nu mă mai simte cum o țin noaptea mai mult pe ea în brațe decât pe Julie. Uneori îmi spune că ea nu și-a dorit o soră și că am făcut asta pentru noi, nu pentru ea. Alteori, îmi povestește cum îi e dor de noi două. Într-o seară le cântam un cântec de leagăn și ea și-a amintit că este cântecul pe care i-l cântam când a avut ea varicelă și a început să plângă mocnit, suferind. Așa e, acela e cântecul, iar ea a avut varicelă la 10 luni.

Simt că de multe ori, Măriuca își adună toată furia și și-o varsă pe Julie. Aseară, am luat-o pe Măriuca de la autocar (a fost într-o excursie cu grădinița) și Julie țopăia de fericire când a văzut-o. Tot drumul îmi spusese că mi-e dor de Măru meu. I-a sărit în brațe, iar Măriuca a împins-o cu putere spunându-i Dă-te, băi, păpușă de pluș! Am simțit durerea de respingere din sufletul lui Julie și mi-a venit să plâng. Probabil că am retrăit, de fapt, o respingere din copilăria mea. Mi-a fost milă de Julie. Însă am înțeles-o și pe Măriuca. După o zi întreagă de stat printre străini, în locuri noi, după un weekend la o nuntă printre străini și tot în locuri noi, unde Julie a stat doar la mine în brațe, cu siguranță că Măriuca ar fi fost încântată să o aștept doar eu la autocar și să fiu doar a ei, măcar pentru momentul regăsirii. Ieri noapte, pentru prima oară în ultimii 3 ani, Măriuca a dormit toată noaptea cu tatăl ei. Mi s-a părut că a vrut să facă asta sătulă să aștepte să o iau pe ea prima în brațe, seara, la culcare. Poate nu e așa, poate asta e doar interpretarea mea. Poate că este în etapa în care vrea să se simtă independentă, să își facă noi prieteni, să experienteze, să se desprindă…

Mulți îmi spun că îmi fac prea multe griji, că analizez prea mult, că le transmit angoasele mele. Nu încercați să mă convingeți că nu e ok să empatizez cu emoțiile copiilor mei. Chiar mi-ar plăcea să citesc care sunt provocările voastre la al doilea copil, dar pe bune, să fiți deschise și să îmi spuneți când vă este cel mai greu. Atât fizic, cât și psihic.

Încerc să-mi amitesc o zi în care chiar mi-a fost greu fizic, să o povestesc. A, da. Când am rămas fără Pampers în vârf de munte. Julie avea 1 an. A fost o mobilizare masivă. O zi întreagă am tot pus-o la oală să facă pipi. Am nimerit unele momente la fix, pe altele mai messy le-am ratat, așa că a trebuit să frec rufele în chiuvetă, cu apă rece, pentru că la munte nu avem mașină de spălat și uneori boilerul nu merge sau nu e suficientă apă să se umple bazinul care alimentează baia și bucătăria. Cred că scutecele astea sunt o mare invenție pentru că le-au eliberat pe mame de unele stresuri.

IMG_4498c

Îmi aduc aminte de primele săptămâni de la nașterea Măriucăi, când, de bucurie că doarme și că eu nu sunt nevoită să o schimb, să pun mâna mea nesigură pe făptura mică și fragilă, am lăsat-o neschimbată de Pampers până s-a trezit. Au trecut luni de zile până am învățat că dacă un bebeluș plânge este posibil să aibă un disconfort în zona genitală. Încet-încet, mi-am dezvoltat simțul tactil și apreciam la mână când trebuie schimbat scutecul ca să nu dea p-afară. Însă, bunica mea, neînvățată cu Pampers la copii, nu știa să aprecieze când este timpul pentru un Pampers curat și uscat. Așa că am dus la bunica mea Pampers Premium Care, cu indicator de umezeală. I-am spus buncii că atunci când dunga transversală își schimbă culoarea din galben în albastru, atunci trebuie schimbat scutecul. Îi plăcea tare mult invenția asta și ne-am folosit de ea și la Julie. Bunica mea chiar inventase un joc cu Măriuca atunci când verificau ce culoare are dunga.

IMG_4496c1

Altfel, viața cu doi copii nu e ușoară. E o adevărată provocare, una frumoasă, desigur, dar ajutorul e întotdeauna binevenit, fie că vorbim de cei dragi care ne sunt alături sau, de ce nu, de Pampers :), care nouă ne-a fost de un real ajutor timp îndelungat.

Aștept, cu drag, poveștile voastre. Să știți că dacă recunoaștem că ne e greu, asta nu înseamnă că nu suntem mame bune pentru că nu reușim să fim perfecte.

Text: Ana Nicolescu

5 Comments

  1. Draga mamica,
    Din ce am citit, copiii sunt diferiti, deci nevoile lor sunt diferite (nu exista jucarii “egale”, afectiune distribuita “egal”). A fi parinte cu un copil e diferit de a fi parintele mai multor copii. Exista (din ce am citit, eu neavand decat un copil) cateva tehnici care pot fi aplicate pentru a satisface cele 3 nevoi de baza ale copiilor. Din scurta povestioara dureroasa, pare ca Mariuca nu are satisfacuta nevoia de conectare cu tine. Are nevoie de validare permanent, sa vada ca si ea este apreciata, valorizata, si ca nu e mereu in plan secundar.
    Mi s-a strans sufletul la citirea textului… 🙁

    • Ana Nicolescu says

      Multumesc ca citesti si ca ti-ai facut timp sa scrii. Cu siguranta nu exista jucarii egale si nici afectiune distribuita in mod egal. Tocmai asta le si spun fetelor ca le iubesc diferit, cu aceeasi intensitate, dar pentru anume lucruri din ele, diferite. Am experimentat cum e sa fii parinte pentru un singur copil timp de 2 ani. Este foarte adevarat ca este foarte diferit cand vine si al doilea copil. Mereu va exista pentru primul copil experienta de a fi doar el, de a-i avea pe parintii lui doar pentru el, dar si durerea de a fi nevoit sa ii imparta cu sora/fratele. Este inevitabil, chiar daca eu ii spun si o reasigur ca dragostea unei mame nu se injumatateste cand vine inca un copil pe lume, ci creste. Ca locul ei in inima mea ramane acelasi si ca Julie are alt loc in inima mea. Insa este greu. Daca vei citi si alte articole de pe blog, vei observa ca punem in aplicare multe tehnici de conectare. Dau doar cateva exemple. In fiecare dimineata, eu si Mariuca ne trezim mai devreme si stam doar noi doua o ora plina, traita cu bucurie, cu atentie, cu conectare, cu iubire. Apoi mai sunt si zile, alese constient si impreuna, in care nu o duc la gradinita, special ca sa ne petrecem ziua tot doar noi doua. Emotiile si sentimentele ei sunt validate si oglindite ori de cate ori este posibil pentru mine fizic si psihic. Nu este mereu in plan secundar. Insa momentele in care este in plan secundar sunt atat de intens traite de ea, incat par sa acopere momentele noastre de conectare.

      Voi scrie un articol si despre cum ne conectam si cum se bucura ele una de alta ca sa nu se creada ca Mariuca e toata o suferinta. Insa de multe ori aleg sa scriu despre momentele grele pentru ca de obicei mamele tind sa ascunda faptul ca este si greu (pe langa ca e frumos si implinitor) sa fii parinte. Si multe cred ca daca nu sunt perfecte, nu sunt mame bune. Asa ca aleg sa ma expun (si) ca forma de terapie pentru ele si pentru mine 🙂

      Te astept pe blog si acum, dar si cand vei deveni parinte sa vedem cum putem pune asa de usor teoria in practica. Trebuie sa tinem cont ca exista o ruptura intre modul in care am fost noi crescuti (si pe care tindem sa-l reproducem pentru ca suntem inzestrati cu neuroni oglinda, chiar daca vedem greselile) si noile tehnici de parenting cu care suntem de acord si ne dorim sa putem sa le punem in practica. Ruptura provine din faptul ca pentru a putea adopta un nou sistem, este nevoie sa ne vindecam de ranile provocate de vechiul sistem. Deci e nevoie sa lucram cu noi, ceea ce recomand tuturor chiar daca nu au copii si mai ales daca se gandesc sa devina parinti ori sunt deja. Este necesar sa ducem o munca de vindecare cu noi insine.

  2. Mariana says

    (in afara de micul advertorial pampers inserat printre randuri)
    ma simt fix la fel,si noi avem 2 minuni, una de 3 si una de 1 an. sunt razele mele de soare,nu stiu ce m-as face fara ele. dar imi este atat de greu. nu visez decat sa dorm singuraa. dar cand le vad asa neajutorate si inlacrimate si cum ma striga ele mereu -mami,cu tine vreau sa dorm.. nu mai conteaza nimic. ingrid e foarte intelegatoare si iubitoare si ma ajuta si o ajuta mult pe cea mica. dar stiu ca va veni vremea cand se va satura si va vrea sa fiu doar a ei. imi spune din ce in ce mai des mami vreau in brate,vreau la tine/cu tine,sa dorm sa ma joc sa fim doar noi 2. o inteleg si mi se rupe sufletul acum. nu pot ,nu am cum sa fim doar noi 2(recunosc,profitam de orice moment de somn al celei mici ca sa facem ceva doar noi 2).
    dar imi e greu…simt ca devine din ce in ce mai greu..iar dc mie imi este asa,oare lor nu le este la fel?sau poate chiar mai greu decat mine?

    • Ana Nicolescu says

      Multumesc pentru comentariu, Mariana. Eu am vorbit de multe ori cu sora mea pe tema asta si am ajuns la urmatoarea concluzie: eu am simtit ca mama o favoriza pe sora mea din atitudinea ei, caci faptic ne lua orice la fel, in cantitati egale si spunea ca ne iubeste pe amandoua la fel. Simteam ca e mai toleranta cu ea la greseli, in schimb mie imi cerea mereu perfectiune. Sora mea nu a simtit aceeasi presiune sau diferenta. Ea spune ca era atenta la mine si ca m-a vazut mereu un model si ca incerca sa se tina dupa mine ca sa fie si ea ca mine. Iar rautatile pe care i le-am facut nu si le aminteste.

      • Mariana says

        eu imi aduc aminte mult “rau” de cand eram mica. cum eu eram mereu favorita la bataie si cearta,indiferent ce as fi facut.nu pot uita atat de multe,pana si lumea din jur observa diferenta majora intre noi. mama normal nu recunoaste,considera ca a facut la fel cu amandoi(cu mine si fratele meu);desi a recunoscut(acum in viata mea de adult) ca eu….nu as fi existat daca ar fi putut sa afle ca sunt fata si nu baiat(cum si-a dorit si visat). fara prea multe vorbe am ramas cu legaturi dar vagi – noi 2 frati. vorbim rar si putin,de parca am fi 2 straini care se intalnesc ocazional pe strada-ce mai faci,bine,pa. mama e convinsa ca e vina noastra ca a aparut candva cumva o ruptura intre noi,dar nu stie nimic si nici nu ar fi putut sa intervina.
        iti poti imagina ce e in sufletul meu oare? bunica materna mi-a spus de cand eram mica ca nu am fost dorita si undeva acolo mi-a ramas intiparit….
        si pe partea cealalta a baricadei- fratele meu saracul,care are si el destule “sechele” mi-a spus…tu aia perfecta,cine iti ajunge tie la nas vreodata?cine poate sa fie ca tine?numai tie iti da si ti-a dat mama mereu.
        acum mama admira si imi spune..e extraordinar ce ai facut cu fetele tale si cum se iubesc si isi poarta de grija.oare nu era si la ea cheia asta,a fericirii ? daca ar fi putut sa lase la o parte nefericirea ei de adult? pe care o rasfira cu atata ura si putere asupra noastra?
        acum ma uit la papusile mele de plus(fetitele adica)si vad ca deja ma port diferit cu ele. pe cea mare(oh,si inca ce mica e..la doar 3 ani) o cert si da,o pedepsesc de parca ar fi mare…iar mica…e mica,doar,ce stie ea?
        si asa rau imi pare si imi doresc sa reusesc sa nu le mai pedepsesc deloc ci doar sa le arat prin puterea exemplului ca se poate si altfel.dar trebuie sa lucrez mai mult cu mine insami,mult mai mult.
        sa fiu cu ele 100% ,sa nu mai fiu suparata- cea mare e atat de atenta sensibila si preocupata- mami,te-ai suparat? de ce esti suparatA? nu vreau sa te superi mami….si cand aud si vad cat de mult tine la mine si doreste sa fiu numai si numai fericita alaturi de ele,parca nici nu mai are vreo noima orice suparare as avea inauntru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.