Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Probabil ca daca nu as fi fost jurnalista, mi-ar fi placut sa fiu artista, sa cant, sa umplu stadioane si sa aduc lumina in suflete prin muzica. Dar mama a considerat ca talentul meu nu este profitabil financiar, asa ca am fost sfatuita sa pun mana pe carte. Cand eram intr-a XII-a, nu stiam ce imi place, care sunt valorile mele, care este pasiunea mea, ce potential am, ce meserie vreau sa am cand o sa fiu mare. Pentru mine a fost greu sa ma hotarasc la ce facultate sa dau pentru ca simteam ca stiu din toate cate ceva si mai nimic din cine sunt eu si ce vreau sa fac. Nu aveam perspectiva.

ASE-ul era cu matematica, deci pas. Dreptul era cu istorie, iarasi pas. Politehnica, exclus din start. Singura varianta mi se parea a fi sa dau la Litere, insa gaseam plictisitor gandul ca voi fi nevoita sa fac traduceri toata viata sau sa ma devin profesoara. Desi, desigur, nu erau singurele meserii ale absolventilor de Litere. Insa acesta era, in viziunea mea, tabloul ingust al viitorul meu profesional. Ma resemnasem totusi.

Intr-un moment de cautare, de framnatare, vecin cu groaza ca o sa fac toata viata ceva ce nu-mi place, Bogdan imi spune: Ce-ar fi daca ai da la Jurnalism. Si asa am ajuns sa fiu jurnalista.

Ca adolescenta, ideal ar fi fost pentru mine, un consilier de dezvoltare personala, de orientare in cariera, cineva care sa imi ghiceasca talentul, nevoile, aspiratiile, potentialul, sufletul si sa ma indrume, sa ma sustina, sa imi dea incredere, putere si aripi. Eu am fost norocoasa ca jurnalismul mi s-a potrivit. Mi-a placut. Am mers la facultate cu drag. Sesiunile erau extrem de usoare pentru mine, nu era nevoie sa tocesc mii de pagini de legislatie, cum avea Bogdan la Drept. Era ca o joaca colorata, creativa, pe undeva usor matematica, cu multi colegi frumosi, foarte deschisi, destupati, flexibili. Mi-a placut mult. Nu sunt insa multi cei norocosi. Pentru ca unii au urmat facutatea fie care era la moda, fie pentru ca erau indragostiti de brand-ul unei meserii.

Probabil ca daca nu as fi fost jurnalista, mi-ar fi placut sa fiu designer de interior sau peisagist. Sa dau caselor culoare, savoare, autenticitate, sa cunosc proprietarii si sa le construiesc o gradina edenica cu glicina mov si iasomie parfumata, in functie de iubirea dintre ei, de energia pe care mi-ar fi transmis-o, de potentialul lor sufletesc, de nevoia lor de relaxare, de transpunere, de evadare. Insa nu am avut curaj si nici incredere in mine sa ma duc macar la un curs de decorare a casei.

Probabil ca daca nu as fi fost jurnalista, mi-ar fi placut sa fiu consiler de dezvoltare personala, si sa iau omul si sa il fac sa se iubeasca asa cum este, sa isi descopere sufletul, puterea de a face lucruri frumoase, sa il ajut sa vada cine este, cine poate deveni cu ce are el, fara sa ravneasca la calitatile prietenului, fara sa isi reprime pornirile care il fac fericit si implinit. Mi-ar fi placut sa fiu consilier pe cariera, consilier vestimentar, consilier de imagine, consilier de suflet minunat.

Si poate nu sunt toate acestea sau poate sunt cate putin din toate si imi decorez casa asa cum simt, visez la o gradina cu mult verde crud si fosnet grav de frunze carnoase, cu miros de seva de copac tanar si pamant mreavan, cu rasete de copile mici si jucause, cu o masa mare si lata la care sa incapa toata familia si toti prietenii.

Poate ca nu umplu stadioane sa cant pentru oameni cunoscuti si necunoscuti, insa cant pentru fetele mele si asta imi umple sufletul. Si poate ca nu sunt consilier pentru ca asta probabil ca vine din inclinatia mea de a detine controlul sau poate am ajutat, la un moment dat, pe cineva sa-si descopere lumina si potentialul de a trai frumos in aceasta lume.

Joia trecuta, am avut un moment de intoarcere in timp cand, in cadrul unui Bruch pro educatie, Gabriela Maalouf si-a prezentat Centrul de cursuri de formare profesionala, Pro Education Academy, unde vin cei care doresc sa se formeze intr-un anumit domeniu sau vor sa se reorienteze profesional. Printre ele si un curs de consilier de dezvoltare personala. Da, ma cam bate gandul :). Ma gandeam ca ce bine mi-ar fi prins serviciile unui astfel de centru in perioada mea de dezorientare maxima, in adolescenta.

Invitata la brunch a fost si Elena Platon, care dupa ani de lucrat in presa, organizare de evenimente si turism, si-a transformat pasiunea in job si si-a deschis un restaurant mic cochet, fancy, cozy, Beautyfood. Acum face ce-i place si se vede asta in emotia in care si-a prezentat povestea, in pasiunea cu care te convinge ca in localul ei nu doar mananci, ci te simti bine, socializezi, legi prietenii.

Si pentru ca multe femei dupa ce nasc se reorienteaza profesional, Elena Gorun, fondator al Asociatiei Work at Home Moms, a vorbit despre nevoia mamelor de a se dezvolta in alte directii fata de cele dinainte de sarcina. Ele aleg, de cele mai multe ori, domenii mai creative, de la care pot porni un part-time job pe cont propriu, cu potentialul de a se transforma intr-o afacere profitabila, in timp, cu multa rabdare si devotament.

Eu mi-am pastrat pasiunea de a scrie si dupa ce am nascut, insa simt ca m-am dezvoltat si in alte domenii complementare, precum implicarea in campanii sociale, promovarea produselor pentru mame si copii, organizarea de evenimente pe un segment de nisa. Mi-am dat seama care sunt calitatile mele si cum le pot folosi cel mai bine pentru ca eu sa evoluez intr-o directie care ma motiveaza si imi aduce bucurie in fiecare zi. Imi place sa scriu. Scrisul ma elibereaza, ma defineste, ma deschide, ma expune, ma leaga, ma creste, ma lumineaza.

Probabil ca daca nu as fi fost jurnalista, nu ne-am fi cunoscut!

Text: Ana Nicolescu