Iubirea Urbană
comments 9

De ce se ceartă cuplurile? Cuplurile fericite vs cuplurile nefericite

Este responsabilitatea noastră să fim fericiți. A nimănui altcuiva, spus  Alice Năstase, moderatoarea conferinței Ce spun eu și ce auzi tu, sâmbătă, 29 octombrie, la hotel Pullman, susținută de Gaspar Gyorgy, psiholog clinician și psihoterapeut relațional, președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Am aflat de ce se ceartă cuplurile, care este diferența dintre cuplurile fericite și cele nefericite, dar și despre problemele care vor apărea întotdeauna în cuplu.

Voi scrie aici ce mi-am notat. Sunt unele lucruri pe care nu le știam și altele pe care le știam, însă corelate într-un anumit fel, puse într-o anumită perspectivă, mi-au dat multe momente de aha-uri pe parcursul conferinței. La final este concluzia mea în urma conferinței și a ceea ce mi se întâmplă mie în viața de zi cu zi. Mă străduiesc să nu mă întind foarte mult și să fiu cât mai concisă.

cuplu_mamica-urbana2

  • Gaspar spune că pentru a se produce conectarea în cuplu, este nevoie de siguranță. Sigur că putem să extrapolăm la orice relație: părinte-copil, educator-părinte, angajat-șef, soră-frate etc. Pentru ca această siguranță să se producă este nevoie să ne cunoaștem.
  • Cele mai intense momente sunt cele legate de relația de cuplu. Un divorț e ca un tsunami la nivel emoțional.
  • Armonia ne face să ne simțim puternici.
  • Atunci când vorbim despre ceartă sau despre conflict într-o relație, catalogăm acea relație ca una nefericită. Greșit. Atât cuplurile fericite, cât și cele nefericite se ceartă. Diferența este că cele fericite se ceartă cu sens și că ele reușesc să transmită eficient mesajul. Marea diferență este nivelul de inteligență emoțională pe care îl au.
  • Conflictul are legătură cu pierderea conectării. El reprezintă o tentativă eșuată de schimbare.
  • Conflictul este un context de creștere. Dacă viața ar fi liniară, nu am avea contexte de creștere, ne-am plafona.
  • Conflictul aduce cu sine două posibilități: pericol sau oportunitate. Ființa umană își activează resursele interioare când ea se află în criză. De aceea, este important ce strategie avem pentru gestionarea conflictului. Aici mi-am amintit de o materie pe care am iubit-o la cel de-al doilea master, Managementul crizelor de imagine, unde am învățat cum să transform criza în oportunitate. Însă în viața de zi cu zi, gestionarea conflictelor în cuplu pare teribil de greu de manageriat.
  • Există două categorii de probleme: rezolvabile și nerezolvabile. Orice persoană în mod inevitabil are probleme nerezolvabile care îl vor scoate din sărite pe partener. Perfecțiunea nu există. Perfecțiunea nu vine la pachet cu fericirea.

Cele mai toxice comportamente în relațiile nefericite sau cei 4 călăreți ai apocalipsei:

  • Critica
  • Intrarea în defensivă
  • Disprețul
  • Blocajele de comunicare

cuplu_mamica-urbana-4

Aici au început aha-urile pentru mine. Știam despre aceste comportamente toxice, însă le analizam la alții în relația cu mine. Identificam persoana extrem de critică din copilăria mea și persoana extrem de critică din căsnicia mea. Oarecum singura metodă de rezolvare pe care am experimentat-o cu acele persoane a fost să vorbesc cu ele, să le spun că mă rănesc prin critica excesivă și că îi rog să se oprească. A funcționat un timp.

Ce nu vedeam eu (și mi-am dat seama la conferință) era faptul că de-a lungul anilor, simțindu-mă mică și inferioară (asumându-mi poziția conferită de cei dragi și critici), am devenit perfecționistă. Încet-încet, ca o formă de apărare și de supraviețuire, am început să practic disprețul. Disprețul este forma cea mai toxică și complexă pentru că ea este o sumă între critică și superioritate. Am derulat filmul relației mele și am surprins nenumărate momente de ironie din partea mea, sarcasm, glumele în contexte sociale, corectarea greșelilor gramaticale etc.

Consecința: el a intrat într-un blocaj de comunicare.

Cel mai probabil amândoi ne-am pus scuturile de protecție, și așa cum zicea și Gaspar, când vine vorba de relația de cuplu, nimic nu doare mai mult ca lipsa de conectare.

Negativitatea atrage tot negativitate. În cuplurile fericite, partenerii au învățat să fie nebuni pe rând. Pot să fiu persoana adultă într-o relație dacă îmi activez compasiunea. Renunțând la negativitate ne șlefuim puțin ego-ul.

Problemele emoționale pe care noi nu le rezolvăm le lăsăm moștenire copiilor noștri. Iată un motiv în plus pentru a ne îndrepta către rezolvare și vindecare.

69% dintre problemele care apar într-un cuplu sunt probleme veșnice. Cuplurile fericite (maeștrii) le acceptă așa cum acceptăm schimbările fiziologice cauzate de vârstă. Ele vorbesc despre probleme și le acceptă, inclusiv fac haz de necaz. Cuplurile nefericite (dezastrele) le transformă în adevărate catastrofe și ajung să vadă doar aceste problemele.

Cel mai bun antidot pentru critică este lauda. Gaspar ne sfătuiește să pornim la vânătoare de aspecte pozitive la partener și să îi comunicăm măcar unul pe zi.

Cu ce putem înlocui comportamentele toxice?

cuplu_mamica-urbana-5

Partea a doua a conferinței a început cu stilurile de atașament. Felul în care am fost crescuți în copilărie determină felul în care iubim în relație.

Tipuri de atașament

  • Sigur (50% din populație)
  • Anxios (25% din populație)
  • Evitant (20% din populație)
  • Dezorganizat (5% din populație)

Bazele tiparului de atașament se pun în primii 2 ani de viață, însă se poate modifica pe parcusrul vieții. Este nevoie de asumare și de o relație. Alegerea partenerilor nu este deloc întâmplătoare. Ne alegem partenerul pe tiparul unuia dintre părinți.

Primul pas în trecerea de la relațiile nefericite la cele fericite este de a ne identifica tipul de atașament și de a schimba comportamentele. Într-o relație nu suntem doi inamici, suntem doi aliați. Și suntem la fel de răniți, doar că avem moduri diferite de a o arăta.

Intenția superioară a relațiilor de iubire este de a crește și de a vindeca.

cuplu_mamica-urbana-6Chiar dacă de 5 ani tot mă străduiesc să mă cunosc și să repar, chiar dacă am fost la terapie, la programe de dezvoltare personală, la workshop-uri și ședințe de theta healing și de feminitate, un exercițiu de 2 minute mi-a deschis ochii și perspectiva, la conferința de sâmbătă. Am descoperit ce tip de atașament am și caracteristicile lui. La fel am identificat și tipul de atașament al partenerului meu. Din acel moment nu am mai notat nimic și am fost extrem de atentă și m-am întors în timp cu scopul de a înțelege unele comportamente și mai ales unde greșesc. A fost pe cât de dureros, pe atât de revelator și eliberator.

Am înțeles că prin tipul meu de atașament am pus pe piedestal celelalte persoane din viața mea și le-am înzestrat cu puteri mari. Mi-am reconfirmat pentru a mia oară în ultimii ani că mantra pe care trebuie să mi-o scriu pe oglinda din baie este: Sunt cea mai importantă persoană din viața mea. Și iarăși mi s-a derulat filmul relației noastre de 20 de ani încoace și am înțeles de ce el a făcut unele lucruri când eu am făcut altele. M-am gândit câtă suferință am fi evitat dacă am fi știut unele lucruri despre noi înșine.

Găsiți detaliate tiparele de atașament la Iuliana Roca, aici.

Procesul schimbării cuprinde 3 etape:

  • Recunoașterea. Această relație nu funcționează pentru că am și eu o problemă. Este esențial să-mi recunosc problema și să mi-o asum. Să mă trezesc din dulcele somn al incoștienței. Singurul control pe care îl avem este cel al comportamentelor noastre.
  • Analiza – Cum s-a ajuns aici? Care este povestea mea de viață? Este destul de dureros să te întorci în timp pentru că asta vine cu o serie de emoții negative.
  • Revoluția – Să-i ajutăm pe parteneri să comunice.

La final, Gaspar a răspuns la câteva întrebări despre rezistența la schimbare a partenerului și despre pierderea autenticității și spontaneității dacă avem dialoguri conștiente cu partenerii. Apoi Cristina Trepcea a spus că ar spune mai degrabă transformare decât schimbare.

Concluziile mele sunt:

  • Nu poți schimba pe nimeni și nici nu e util/eficient pentru relație să vrei să o faci. Aici m-am zbătut și eu ani de zile.
  • Nu poți să schimbi nimic în bine dacă nu te cunoști.
  • Poți să te cunoști cu adevărat doar dacă ești brutal de sincer cu tine, extrem de curajos și determinat să mergi pe drumul autocunoașterii. Acest drum nu este unul ușor și e de lungă durată.
  • Nu cred că este vorba despre o schimbare, poate nici măcar de transformare, ci de a reveni la esența a ceea ce ești. Acum ești schimbat, acum nu ești în acord cu ființa ta, acum ești adormit.
  • Abia când te dezbraci de toate măștile, lași să cadă toate zidurile, abia atunci poți să ai acces la inima ta, la autenticitatea ta, la cine ești tu cu adevărat, cât de bun și de frumos ești și cât de puternic ești prin iubire, lumină și adevăr.
  • Adevărata iubire de sine vine abia atunci când îți dai voie să te cunoști. Atunci inevitabil te îndrăgostești de tine. Atunci putem vorbi despre evoluție și vindecare. Abia apoi, relațiile cu cei din jur se transformă. Abia din acest punct poți genera schimbarea în ceilalți. Doar că nu o generezi intenționat. Vine din cei din jurul tău pentru că așa cum negativitatea atrage negativitate, așa și bunătatea atrage bunătate, lumina, lumină, iubirea, iubire, acceptarea, acceptare…

Au mai scris despre ce au aflat la conferință: Anca Ilie, Oana Constantinescu.

Text: Ana Nicolescu

 

9 Comments

  1. Pingback: Fantoma partenerului perfect și matematica iubirii – Mamica Autentica

  2. Multumesc, Ana, pentru acest articol, foarte interesant!
    Multe lucruri le stiam si eu, le-am citit, le-am aflat la cursuri. Multe sunt si noi si imi dau de gandit!
    Ultimul punct mi se pare cel mai greu…. De la a te accepta pana la a te indragosti de tine e un pas destul de mare. Sau cel putin mie mi se pare mare 🙂 Dar nu imposbil! Si eu am momente in care ma admir si zic “ce lucruri faine am facut” sau “sunt desteapta!” si momente in care imi vine sa ma bag sub masa si sa stau acolo, eu cu mine, pana cand nu mai aud nimic. Nu am niciun cuvant de apreciere in acele momente. As vrea atunci sa am o telecomanda si sa spun “stop joc”, sa opresc un pic timpul in loc pana la un nou moment in care ma apreciez din nou, in care sunt mandara de mine… Da, sunt momente si momente si mi se pare fenomenal gandindu-ma cum ar fi cineva, cum as fi eu mereu indragostita de mine! Ce viata, ce putere, ce energie, ce frumusete!
    Mai e ceva de lucru 🙂
    Multumesc, mi-a facut placere sa citesc si sunt lucruri la care ma voi gandi cu luare aminte.

    • Ana Nicolescu says

      Iohanna, mulțumesc mult că citești și mă bucur că mi-ai scris. Treaba cu îndrăgostitul vine în urma unui întreg proces de autocunoaștere. Eu nu am pornit pe acest drum singură, am avut parte de ghidare și am lucrat cu Gaspar pe psihoterapie, cu Oana Stoianovici pe feminitate și spiritualitate și cu Oltea Tudose pe Theta Healing. Un mare aport a avut si Veronica Constantinescu, yoga teacher la Nirvana Yoga Romania. Am scris despre fiecare dintre ei. Te invit să cauți în arhivă și dacă simți că rezonezi cu vreunul dintre ei sau cu mai mulți, te pun cu drag în legătură cu ei.

      Cât despre momentele când îți vine să te bagi sub masă, cu toții avem și d-astea, recomandarea mea este să încerci să fii mai tolerantă cu tine și să accepți că imperfecțiunile creează autenticitate.

      Măriuca mă ajută foarte mult să mă accept așa cum sunt căci îmi spune mereu: Mami, te iubesc așa cum ești și așa cum nu ești.

      Te îmbrățișez cu drag!

      • Ana, mulțumesc pentru răspuns! Îi cunosc și eu pe o parte din acești oameni, cu Oana Stoianovici am făcut cursuri din 2007, apoi m-am reintâlnit anul trecut cu ea și am făcut cursurile de feminitate. Și pe Oltea Tudose o cunosc, am fpăcut împreună cursuri de dezvoltare personalaă, dar eu nu am lucrat cu ea pe Theta Healing. Pe Gaspar îl citesc și cred că o să particip în viuitor și la seminariile lui, iar de Veronica constantimnescu nua auzit până acum, dar mulțumesc că mi-ai spus, voi citi despre ea.
        Sunt multe modalități de a crește și a ne dezvolta, trebuie să o alegem pe cea mai potrivită, avem atât de mulți maeștri și ghizi în jur!
        Îți mulțumesc că mi-ai reamintit, voi relua drumul către mine, căci cred că m-am deconectat un pic.
        Te îmbrățișez și mulțumesc!

        • Ana Nicolescu says

          Da, cred că asta e cel mai important. Să alegem ce rezonează cu noi și să ne ținem de treabă. Deconectarea se produce foarte ușor.

  3. Pingback: Cei mai importanți 3 pași de urmat pentru o căsnicie cu adevărat fericită. La bine, dar mai ales la greu - Frici de mămici

  4. Pingback: Cei mai importanți 3 pași pentru o căsnicie cu adevărat fericită. La bine, dar mai ales la greu - Frici de mămici

  5. Pingback: Anatomia relatiilor de cuplu si solutii pentru provocarile vietii in doi ⋆ Raluca Loteanu

  6. Pingback: Despre dansul in cuplu si evenimentele care apar – InterPersonal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *