„Educația este un dar, nu o amendă”, Oana Moraru, atelier pentru părinți și educatori

A fost o perioadă în viața mea de mamă, când multe lucruri se bazau pe emoție și pe instinct. Apoi pentru că nu știam cum să mă joc cu un copil de 2 luni, cum să îl alăptez, cum să fac față valului de emoții și de responsabilități, cum să mă adaptez la statului de părinte, care sunt descoperirile în domeniu, am început să citesc mult și să merg la workshop-uri de parenting.

De anul trecut, mă preocupă foarte mult problema școlii românești de stat, unde va intra și Măriuca din toamna următoare. O voce foarte ancorară în realitate și cu experiență, dar mai ales cu dorință de a face și de a spune, este cea a Oanei Moraru mentor educațional cu 20 de ani de experiență ca profesor și educatoare, manager al Școlii Helikon.

Sâmbătă am participat la atelierul Oanei, Copiii sub 6 ani și după primele 30 de minute mi-am dat seama că deprinderile unui școlar atent, concentrat, relizilient, ambițios, curios, ordonat, perspicace nu le băgăm copiilor cu forța dându-le și mai multe probleme de matematică, pedepsindu-i sau mutându-i la altă clasă. Fundația în dezvoltarea copiilor noștri se pune în primii 6 ani de viață.

După mine, orice program de parenting, orice metodă școlară ar trebui să înceapă cu atenționarea: Pentru ca un adult să poată dărui copilului său o viață echilibrată, el însuși trebuie să fie vindecat de rănile copilăriei proprii. Până când traumele propriei copilării nu sunt asumate, iertate și vindecate, nu putem să conducem copilul cu inima, chiar dacă noi credem în el. Copilul va veni, invariabil pe rănile noastre, ne va apăsa pe ele, pe lipsurile noastre. Vom deveni anxioși și vom axa pe control. Educația copiilor noștri este, de fapt despre educația adultului.

Din păcate, în România, mecanismul care ne ghidează viața este lipsă – anxietate – control, o paradigmă a eșecului.

Fiecare dintre noi este o poveste. Totul pornește din copilărie. Iar copiii noștri devin ceea ce emoțiile noastre arată. Copiii nu se uită la cuvintele cu care îi răspunzi. Ei sunt capabili să îți citească emoțiile, îngrjorările, palpitațiile, fricile. Ei știu să scaneze energia omului. În noi se întâmplă răspunsul înainte să îl punem în cuvinte.

oana-moraru_atelier2

Între copii și noi există un dans al creșterii împreună, un dans în care co-creăm, spune Oana. Vrem să știm pentru copiii noștri:

  • Ce să facem?
  • Cum să facem?
  • Ce avem?
  • Cum măsurăm?
  • Ce știm

Dar mai presus de toate, este extrem de important cine suntem (pe dinăuntru) pentru copiii noștri?

Un părinte sau un profesor bun nu se aşază lângă copil cu intenția de a-l ajusta, de a-l corecta, de a-l ajuta să fie mai bun. Ci cu intenția de a pune în el confirmarea autodeterminării, a încrederii în propria voce și propria reușită. Educația este un dar, nu o amendă. Copilul este bun în sine – el știe asta și respinge atitudinea corectivă dintr-un reflex spiritual autentic. Pălăria de profesor nu se potrivește deloc părinților. Atitudinea formală, the teaching mode crispează și demotivează. (Oana Moraru, Copiii cub 6 ani, Ghid practic pentru părinți și educatori)

Pentru o vreme a funcționat supunerea. Astăzi funcționează intimitatea și conectarea.

Tot timpul ne creăm o serie de obstacole, ni le asumăm și pe cele impuse de societate. Astfel că în goana de a face, uităm să fim. Omul de succes din viitor, în afară de a face, va trebui să se adapteze cameleonic.

În creșterea unui copil, trebuie să triumfe capacitatea părintelui de a-și integra sieși toate frustrările. Copilul ia modelul părintelui care se simte cel mai bine în pielea lui, a părintelui care este împăcat cu sine.

Succesul școlar este determinat încă din primele luni de viață prin așa zisele ferestre de oportunitate. Între 0 și 6 ani, un copil gândește doar dacă își pune corpul în mișcare. Cărămizile care alcătuiesc succesul școlar sunt:

  1. Fizic – starea de bine, starea de sănătate, tonusul, motricitatea grosieră și cea fină, coordonarea și echilibrul. Fereastra de oportunitate pentru dezvoltarea motricității grosiere începe din perioada intrauterină și continuă până în jurul vârstei de 6-8 ani. Pentru motricitatea fină și grosieră, anii de grădiniță fac diferența. Există o serie de jocuri care e dezvoltă: patine din farfuria de carton, detectivi în noapte, tras la țintă, poteca senzorială, mers în echilibru, sărituri etc. Înșirare mărgele pe ață, încheiere nasturi, fermoare, șireturi, desenul cu degetul în tăvi cu nisip, mălai, făină, modelarea cu plastilină etc.
  2. Socio-emoțional: imaginea de sine, conectarea cu ceilalți, rolul în grup, reglarea impulsurilor și a emoțiilor. Perioada critică pentru dezvoltarea inteligenței emoționale se regăsește între 0 și 18 luni. Cele 7 nevoi emoționale sunt: confortul, varietatea, semnificația, dragostea, creșterea, contribuția, apartenența. La vârsta preșcolară, comportamentul este determinat de emoție, nu de logică. De regulă, lipsa de cooperare a copilului vine dintr-o stare emoțională care poate fi modificată, nuanțată, transformată.

Orice tâmpenie ar face, nu îi spune NU crizat. Arată-i CUM se face și CE se face. Ploaia de nu-uri se va transforma în tantrumuri. Pentru dezvoltarea emoțională a copiilor, noi, adulții avem nevoie de timp, răbdare și consecvență. Recomandările Oanei sunt să folosim propoziții pozitive, să nu dăm foarte multe explicații și să le vânăm comportamentele pozitive.

oana-moraru_atelier1

Cel mai important principiu este oglindirea.

În loc de Bravo, Foarte bine, Excelent, folosește: Bună răbdare ai când îți aștepți rândul, mulțumesc!, Uită-te ce zâmbet ai adus pe chipul eu dacă ai împărțit plastilina!, Probabil că te simți tare mândru de cât de bine ați colaborat voi doi azi!

Copiilor de grădiniță:
    • Le place să îi mulțumească pe adulți
    • Le place să fie independenți
    • Încalcă reguli fără să știe exact de ce
    • Au frici iraționale
    • Au reacții fizice la emoții, nervozitate, stres

3. Atitudinal: ascultare activă, conștientă, atenție voluntară, spirit de observație, reziliență (capacitatea de a continua în ciuda faptului că nu îi iese din prima, capacitatea de a finisa)

Cum creștem reziliența?
  • Lucruri grele de făcut: să deschidă o conservă/un pachet, să se cațere
  • Nu-l înconjura de multe jucării finisate, nu cumpărați de câte ori cere
  • Mantre: Orice încercare mă face mai puternic. Și asta va trece.
  • Obligații minimale în casă
  • Relațiile dintre oameni sunt mai importante decât lucrurile: când se ceartă pe jucării, redirecționați atenția către ce simte celălalt.
  • Nu întrerupe conversația în care ești angajat, de dragul lui, dacă nu este o urgență.
  • Nu ceda după ce ai stabilit o limită. Nu negocia.
  • Amintește-i că școala e importantă!
  • Faceți împreună acțiuni caritabile.
  • Învață-l să numească lucruri pentru care e recunoscător.

Perseverența. Lăudați efortul, nu rezultatul. Nu lăudați inteligența.

4. Gândirea logico-matematică își are fereastra de oportunitate între 1 și 4 ani. Expunerea la concepte cantitative precum mult/puțin, mare/mic, gros/subțire, ajută la dezvoltarea gândirii critice. Sarcinile de sortare, numărare, receptare a ritmurilor muzicale dezvoltă gândirea logică

5. Lingvistic&arte: Fereastra critică pentru dezvoltarea vorbirii și a limbajului este de la naștere la 3 ani, cu primii doi ani absolut decizivi. Vocabularul unui adult este în mare parte determinat de cât s-a vorbit în jurul lui în primii ani de viață.

6. Vocația/intenția

Așadar, există o căsnicie între afectiv și cognitiv pentru succesul școlar.

La final, vă reamintesc că nevoia de bază a fiecărui om este siguranța. Nu poate exista o creștere cognitivă la un copil dacă el nu se simte în siguranță.

Vă las cu un documentar din 2010, cu care Oana și-a început atelierul. Veți vedea, ceea ce deja probabil știți. Există mii de modele, de preferințe, de prejudecăți, de rutine, de norme de a crește un copil. De asemenea, există de-a lungul vieții ca părinte, întrebări cu sau fără răspuns. Nu are nimeni nicio rețetă care să fie compatibilă 100% cu doi copii, darămite cu milioane de copii din lume. Nu există părinți care să nu facă greșeli. Nu există copii fără traume. Și nici părinți. Iată cum își cresc copiii 4 femei din 4 colțuri diferite ale lumii, cu culturi diferite, norme sociale diferite, grade de spiritualitate și de educație diferite.

Text: Ana Nicolescu

S-ar putea să-ți placă și

5 comentarii

  1. […] articolele postate de alte mame cu bloguri. Printre cele mai complete mi s-au parut cele scrise de Ana, Anca si Ioana si va invit si pe voi sa le cititi, mai ales daca aveti copii mici si […]

  2. […] și conferințe susținute de traineri români: Otilia Mantelers, Antonia Noel, Urania Cremene, Oana Moraru. Am avut interviuri pe blog cu Monica Reu, Oana Moraru și mulți alții. Îi susțin cât pot de […]

  3. […] când au început să apară multe, multe articole pe bloguri pe care le citesc frecvent cum ar fi: Mămica Urbană, Mămica Autentică, Iuliana Roca, Roxana Dulgheru. Din păcate, eu nu am reușit să ajung la […]

  4. […] impresii și idei gasiți și  Mămicaurbană, […]

  5. […] a integrat absolut tot ce era de integrat în adolescență. La fel de valoros este pentru mine ca mamă în pregătirea pentru adolescența fetelor mele. Am conștientizat că putem pune bazele unei […]

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.