Inspir și expir
Leave a comment

Îi învățăm sau nu pe copii să scrie de la 4-5 ani?

13515187_10153683011212043_6056019_n

Văd în jurul meu mulți părinți încrâncenați să-și învețe copiii să scrie de la vârsta de 3-4 ani. La grădiniță, Măriuca învață la grupa mijlocie cifrele, să le recunoască și să le scrie. Eu din câte am citit, am înțeles că cea mai potrivită vârstă pentru a începe să învețe să scrie este 6-7 ani atunci când au creierul suficient de dezvoltat pentru a înmagazina anumite cunoștințe, când au mușchii falangelor sufiecient de dezvoltați pentru o anumită precizie a formelor etc.

Pentru mine sunt multe alte lucruri importante pe care să le învețe la 4 ani decât scrisul. Mie mi se pare important să învețe să socializeze, să știe anumite reguli de bună purtare în public, reguli de igienă, de siguranță, de sănătate. Și consider că este esențial și prioritar să lucrăm la inteligența emoțională, să învețe să își recunoasă emoțiile, să le denumească, să știe că sunt firești, să nu se teamă de ele, să nu se rușineze cu ele, să nu le ascundă pentru că cineva din familie îi amenință că dacă mai plâng nu se mai joacă cu ei, să le arătăm cum să le gestioneze.

Pentru mine e important să descopere lumea jucându-se mult afară, nu stând pe scăunel la masă cu creionul în mână. În plus, dacă ei învață cifrele de la 3-4 ani, în clasa I ce mai fac? Le învață din nou? Se plictisesc atunci?

O parte din familia mea este de părere că Măriuca trebuie să învețe să scrie de acum pentru că materia din școală s-a schimbat mult și nu o să țină pasul. Soțului meu, de exemplu, îi e frică de faptul că toți copiii din clasă vor ști să scrie și învățătoarea nu o va aștepta pe ea să învețe și astfel Măriuca va fi sub-mediocră.

Pe de altă parte, dacă Măriuca ar prezenta interes pentru scris, i-aș arăta cu mare drag cum se scrie, dar dacă e un lucru impus, mai ales când nu cred că e necesar, nu prea sunt împăcată cu el. Mai mult, văzând că eu nu vreau să o învăț să scrie, se găsesc rude să se joace de-a școala cu Măriuca atunci când eu nu sunt și lucrează pe caiete de fiecare dată când o prind.

Pentru a afla cum e mai bine să facem penntru copii și la ce e bine să fim atenți, noi, părinții, am stat de vorbă cu Dr. Cristina Petrescu-Ghenea, Medic Specialist Psihiatria Copilului și Adolescentului, Psihoterapeut de Familie, Membru al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

”Când vine vorba de scris și citit, la fel ca în toate domeniile de interes pentru un părinte, nu există rețete fixe, ci ”lucrăm cu materialul clientului” – adică cu talentul și predispoziția individuală. Unii copii, poate mai mult aceia care văd adulții din jur scriind de mână, sunt încântați să scrie de la vârste mai mici, pe când alții au preocupări din alte sfere și nu sunt atrași neapărt de scris. Amândouă variantele sunt sănătoase. Cu atât mai mult cu cât copiii cunosc deja mirajul tabletei sau al tastaturii care face scrisul aproape inutil, din punctul lor de vedere, este mai greu să îi convingem fără luptă să exerseze această abilitate – pentru ei nu are sens. Despre copii și gadgeturi am mai scris aici și de aceea nu voi intra în detalii.

Îmi amintesc cum eu găseam calculul inutil din cauză că știam deja de existența calculatoarelor de buzunar – ai mei fiind economiști – și nu aveam efectiv nicio motivație pentru a învăța matematică în școală – am scris despre presiunile școlare necorespunzătoare și mai ales despre matematică aici.

Există însă câteva ponturi pe care specialiștii în dezvoltare și terapie ocupațională ni le oferă referitor la acest subiect. Știm sigur că un copil poate să înceapă să scrie corect odată ce paniculul adipos de pe fața posterioară a mâinii s-a retras – pe înțelesul părinților: atunci când nu mai au acele mânuțe dolofane pe care le-am mânca dacă am putea! De asemenea, motricitatea fină și cea grosieră nu sunt calități cu care ne naștem, ci pe care le achiziționăm pe parcursul copilăriei odată cu dezvoltarea mușchilor. Aici vor exista întodeauna diferențe individuale: unii oameni ajung să aibă o motricitate foarte bună pe când alții sunt mai ”stângaci”, nu li se potrivește lucrul de migală, de exemplu, și acesta este un fapt înnăscut pe care nu avem cum să îl schimbăm.

Mușchii corpului se dezvoltă de la mare la mic și dinspre centrul corpului spre extremități, aceia ai mâinii rămân, astfel la urmă și de aceea copiii pot apuca un creion cu trei degete abia începând cu vârsta de 5 ani, dar chiar și mai târziu în jur de 6-7 ani este ok și nu trebuie să ne panicăm. În scris sunt implicați toți mușchii brațului, de la nivelul umărului și terminând cu cei ai mâinii. Terapeuții ocupaționali roagă părinții să nu corecteze felul în care un copil apucă creionul deoarece pot face mai mult rău decât bine; o poziție de scris prost însușită se corectează foarte greu. Este normal ca până la vârsta de 5-6 ani copilul să apuce creionul folosind toată mâna: întâi apucă cu mâna făcută pumn, apoi poziția este palmară, ulterior folosește toate cele cinci degete ca să ajungă apoi la poziția cu 3 degete.

Pentru a ne asigura că cel mic ”nu pierde startul” (care este mai degrabă o frică și o nevoie a părintelui decât una reală pentru copil) și nu se va frustra în primele zile la școală pentru că îi lipsesc niște aptitudini, putem să îl încurajăm de fiecare dată să scrie și să deseneze așa cum poate, fără a-i aduce critică și a-l corecta, validându-l pentru efortul pe care îl face, fără a-l compara cu alții, ci punând accent pe modul în care evoluează în raport cu el însuși.

Mai putem face împreună și o serie de exerciții fizice care îmbunătățesc atât motricitatea grosieră cât și pe cea fină. Exerciții simple și ludice care încurajează motricitatea grosiera sunt: săritul pe trambulină, rostogolitul în iarbă sau pe covor, datul în leagăn sau pur și simplu a ridica obiecte mici de tipul rechizitelor de pe jos cu sprijin pe două picioare cât și jocuri cu mingea care exersează coordonarea mână-ochi. Pentru motricul fin putem folosi jocul cu plastilina, decupatul, jocurile de potrivit de tipul puzzle, incastre, lego, cuburi sau construitul de castele de nisip. Cred că acum, la început de vacanță este bine să includem toate aceste activități în programul estival al celor mici!

Odată ce se apucă de ”treabă” este posibil să îl surprindem pe cel mic scriind litere sau cifre invers, ceea ce este perfect normal până atinge pragul de dezvoltare cerebrală de 7-8 ani necesar scrierii corecte a numerelor și cifrelor. În acest caz îi lăudăm efortul dar îi arătăm cum îl facem noi pe ”s” sau pe ”5”, fără a-l obliga să facă la fel. Dacă suntem blânzi și îl susținem, cel mic ne va copia când va avea posibilitatea din punct de vedere al dezvoltării.

În grupele mari de grădiniță aș încuraja scrisul propriu-zis prin câteva (adică 2-3 nu 10!) rânduri de bastonașe, șerpișori sau liniuțe de 2-3 ori pe săptămână dar fără a pune accent pe cantitate, calitate sau competiție, ci pe efortul depus de fiecare copil în parte. Atenție: sunt copii care se frustrează ușor și au tendința de a se înfuria sau de a renunța! Cu atât mai mult ei trebuie validați și încurajați, iar prin negociere convinși să mai încerce, măcar puțin și lăudați-i apoi pentru efortul depus și pentru perseverență.

Mai degrabă aș încuraja învățarea literelor și cititul pe litere de tipar, dar în joacă și fără presiuni la fel ca și învățatul celorlalte aptitudini necesare vârstei preșcolare, fără a uita de cele de socializare. Degeaba avem un copil care știe să scrie dar nu știe să salute, să își facă prieteni, să împartă, să-și aștepte rândul și să îi respecte pe cei din jur. Trăim în secolul vitezei dar asta nu înseamnă că putem sări etape!

Dacă cel mic este încântat să experimenteze scrisul literelor de tipar sau de mână de la vârste fragede, este minunat și îl vom susține dar nu aș sfătui niciun părinte să-și pună relația de încredere cu cel mic în pericol intrând în lupte vis-a-vis de performanța academică încă de la vârsta preșcolarității. Fricile, neîmplinirile și frustrările proprii ne împing frecvent către a face o gravă confuzie de roluri: între acela de părinte și cel de profesor. Copiii nu au datoria de a ne împlini visele! Profesori vor întâlni sute de-a lungul vieții lor academice, haideți să păstrăm relatia lor cu părinții unică!

Nu uitați: copiii voștri vor învăța să scrie, să citească și să socotească și fără ca voi să vă periclitați relația armonioasă cu ei!”

Text: Ana Nicolescueb7b8f56-a017-4fa9-a890-3b5d1545a0c2

Specialist: Specialist:  Dr. Cristina Petrescu-Ghenea

Medic Specialist Psihiatria Copilului și Adolescentului,

Psihoterapeut de Familie

Membru al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.