Eu ca mamă
comment 1

Înțărcarea lui Julie și dormitul separat

13459750_10153666784817043_1347598363_n

După 5 ani în care am dormit cu fetele în pat, la mijloc, între ele, am hotărât să le las pe ele să doarmă împreună, iar eu să dorm cu tatăl lor. De 5 ani nu mai dormisem o noapte cap coadă și deja aveam certitudinea că de multe ori, trezirile lor nocturne erau cauzate de mine, de înghesuiala din pat, de căldură, de foială. În plus, pentru că o alăptam pe Julie, stăteam întoarsă spre ea, iar Măriuca, mă trăgea de cealaltă mână să o iau și pe ea în brațe. Simțeam că mă contorsionez maxim și puteam să îmi retrag mâinile și corpul de sub ele după ce adormeau. Inevitabil una dintre ele se trezea și o luam de la capăt. Dimineața mă trezeam amorțiță, cu spatele gol și rece, cu mijlocul înțepenit, iar când mă ridicam și puneam tălpile pe parchet, parcă călcam pe milioane de ace.

De mai bine de jumătate an, mă trezeam mai obosită decât mă culcam. Așa că le-am explicat la fete tot ce am scris mai sus și de o săptămână dorm singure în cameră. Nu este ușor. Eu simt că mă desprind de o etapă din viața lor și că intru în alta pentru care nu mă simt pregătită. Simt că de abia când știam cam cum se fac lucrurile, fix atunci a intervenit o nouă schimbare. Mă întreb dacă e bine ce fac și dacă nu e egoistă alegerea, însă mă consolez cu gândul că vreau să fiu o mamă sănătoasă pentru copiii mei. Julie pare să accepte firesc și ușor schimbarea. Măriuca devine sentimentală și își aduce aminte inclusiv melodii pe care i le cântam când era mică și are nevoie de 1 oră de îmbățișări, pupici și declarații de dragoste înainte să adoarmă.

O altă schimbare mare pe care am făcut-o este înțărcarea lui Julie. De acum un an dădeam semne că nu prea mai pot. De jumătate de an devenise o povară pentru mine. I-am explicat ce i-am spus de nenumărate ori până acum, însă se pare că tonul face diferența. Hotărârea din vocea mea a fost decisivă pentru ca ea să accepte că nu va mai fi alăptată. A supt pentru ultima oară luni seara, i-am spus că așa va fi, apoi și-a luat la revedere și a mulțumit pentru tot ce a primit prin lapte de când s-a născut. S-a dus apoi să se joace, iar eu am rămas mută de uimire și cu întrebarea Gata, asta a fost? Simt că nu îi e ușor, dar simt că nici extrem de greu nu îi este. Când devine nostalgică sau când are nevoie de conectarea pe care i-o dădea țâțu, vine, îmi bagă mâna pe sub bluză, stă câteva minute lipită, se încarcă cu energie și apoi pleacă mulțumită.

De când dorm singure, Julie se trezește noaptea să meargă la pipi chiar dacă are Pampers. Iar mie mi se pare încă un pas spre autonomie. Nu știu dacă este determinat sau ajutat de schimbările din săptămâna trecută. Uneori am mustrări de conștiință că au fost cam multe schimbări radicale implementate brusc, fără vreun preaviz. Dar efectiv, a fost momentul meu de this is it.

pampers-active-babydry_355x215_oldPampers ne este în continuare cel mai bun prieten în trecerea spre toddler-ism și nu mă grăbesc să o împing pe Julie să scape de el. Pe de o parte e comod așa, pe de alta, nu îmi doresc să o frustrez în niciun fel pe zona uro-genitală. Mult timp, Pampers ne-a ajutat să avem nopți liniștite, fără treziri pentru pipi. Cel mai mult am folosit Pampers Active Dry, mai ales la Măriuca pentru că ea bea foarte multă apă fix înainte de somn. Stratul absorbant făcea minuni și au fost doar câteva nopți în 4 ani când i-am schimbat scutecul în timpul nopții. Uneori mă gândeam că dacă nu ar fi avut benzile elastice eficiente, poate lichidul s-ar fi scurs. Chiar trebuie să spun căMăriuca bea la 3 ani un biberon de lapte și încă unul cu apă înainte de culcare. La Julie, care are pielea sensibilă, au contat foarte mult textura stratului care intra în contact cu zona genitală și microporii care îi lasă pielea să respire. Așa că mulțumesc Pampers pentru un produs flexibil și adaptabil la nevoile diferite ale copiilor mei.

Știu că schimbările îi pot copleși pe copii, de aceea mă străduiesc să găsesc forme de conectare autentice și pline de valoare pentru Măriuca și Julie. La sugestia lor, am inventat weekend-ul fetelor. Am mers împreună la teatru, la o aniversare, am gătit împreună, am dansat imitând tot felul de animale, păsări, oameni, bebeluși, am țopăit ca iepurii o jumătate de oră în continuu și cu siguranță am eliberat astfel o parte din energiile negative. Am făcut terapie spontană prin râs, urmată inevitabil de plâns, apoi de liniștire și de acceptare. Tot în weekendul fetelor, am dormit o noapte cu ele, dar nu în dormitorul lor, ci în altă cameră. Am mâncat ciocolată, înghețată, popcorn, ne-am uitat la filme, la muzică și am desenat mandale. Am făcut multe chestii girlish.

Rutina de seară s-a modificat puțin, după ce le citesc povestea, le mai povestesc de când eram eu mică și dormeam cu sora mea, apoi le țin în brațe fe fiecare. Eu mă duc în celălalt dormitor și vine tăticul urban să le spună noapte bună și o poveste de când era el mic și dormea cu sora lui. Apoi fetele vin pe rând la mine să le încarc cu pupici și cu iubire. Din nou! Se duc la ele în cameră de unde îmi spun încă vreo 10 minute cât de mult mă iubesc și că vor să mă găsească în pat de dimineață sau la bucătărie, să nu cumva să plec de acasă. Asta e frica lor, să nu rămână fără mamă, mai ales noaptea, când ele dorm.

14699765_10153954843347043_1773398145_n

La voi cum a decurs drumul către autonomie, lent, treptat sau cam brusc, așa ca la mine?

Text: Ana Nicolescu

1 Comment

  1. Pingback: Momentul meu de this is it

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.