Uncategorized
comment 1

Lumea lui MOMO, un loc pentru vise si povesti, pentru copii si pentru parinti

Am ramas in urma rau cu postarile si am tot experimentat cursuri pentru copii si locuri de joaca la sfarsit de februarie si inceput de martie. Azi o sa va povestesc cum a fost la Lumea lui MOMO si apoi o sa va las cu Mira Loghin, cea care da viata acestei lumi.

Intr-o luni dimineata, am raspuns invitatiei Mirei de a experimenta impreuna cu Mariuca, noul curs de stimulare senzoriala. Cu o zi inainte, fusesem tot in casa lui MOMO, la piesa Alice in sufrageria minunilor. Dupa ce ne-am adunat cateva mame bloggerite, impreuna cu copiii, am facut cunostinta, am cantat, ne-am uitat pe carti pentru copii si apoi am trecut la treaba messy. Copiii au avut sansa sa se joace cu boabe de linte, de fasole, cu nuci, cu castane, sa le puna cu plania in sticle de plastic, sa sara pe ele, sa se joace cum vor ei, sa se tavaleasca in ele, sa le simta asa cum doreau. Au urmat apoi niste bile gelationase si umede cu care cei mici au pictat ceva abstract pe o plansa. Apoi au trecut la experiementarea diferitelor instrumente muzicale si a deliciilor de la Pauza de dulce.

senzorial lumea lui momo

Mariuca s-a simtit in largul ei si a fost ea, exact asa cum o stiu. Cand toti copiii erau la nuci, ea era pe canapea si se uita interesata cum il schimba pe un baietel mama lui. Apoi a luat bucataria la puricat. Cand s-a inchis usa camerei dezmatului si am revenit in sufrageria cu covor pufos si curat, Mariuca vroia plania de plastic si bilele gelatinoase. A sarit pe saltele, a mancat briose cu cascaval si ma tot tragea la bucatarie.

Instrumente

Mie mi-a placut tare mult locul in care Lumea lui MOMO isi spune povestea. Nu e un loc conventional de joaca, nu e un loc exclusiv destinat copiilor. In unele seri, el se transforma in teatru pentru adulti.

poveste

Ei, bine, acolo mi-ar placea sa ajung. Sa vizionez o piesa de teatru sau un film bun, pe perne mari, savurand un ceai verde de pe masute de-o schioapa si totul sa se transforme in basm, iar la final sa fiu convinsa ca:

Lumea lui MOMO

Acum va las cu Mira, ea va va spune povestea ei si a lui MOMO. Mai multe despre Mira nu va pot spune pentru ca i-as lua din farmecul ei, n-as sti cum sa-l redau fidel. Insa ea se auto-dezvaluie raspunzand ca din poveste la intrebari urbane.

Cine este MOMO si cum este in lumea lui? Cine este Mira pentru Lumea lui MOMO?

Lumea lui MOMO aduna copii si parinti laolalta pentru a da o alta valoare timpului pe care il traim zi de zi. Lumea lui MOMO este un spatiu informal care  promoveaza dezvoltarea si cresterea armonioasa prin iubire, cunoastere, respect, incredere si optimism, incurajand creativitatea si exprimarea libera.

Ne dorim sa fim o comunitate solida de parinti si copii care sustine invatarea prin joaca, creativitatea libera, explorarea in siguranta, observarea si ascultarea, propriile alegeri si responsabilitatea fata de noi si mediul in care traim. O comunitate care crede ca felul in care le vorbim copiiilor nostri, devine vocea lor interioara, ajunge sa ne reprezinte si pe noi. Caci suntem oglinda propriilor nostri copii.

In Lumea lui MOMO oamenii se intalnesc din cautare sau intamplare. Astfel ne alaturam propriile idei si experiente de viata, vise si pasiuni exersandu-ne creativitatea, imaginatia si jocul liber. In plus, este o sansa sa petrecem timp alaturi de un pictor sau mester olar, scriitor, brutar, povestitor, dansator, actorul, visatorul, actor sau muzician, profesorul de parinti, psihologul, aducatorul de voie buna, facem si sa desfacem intamplari, sa nastem relatii si sa construim prietenii.

Mariuca

Noi credem ca evolutia noastra ca adulti este resposabilitatea noastra. Fericirea noastra este tot responsabilitatea noastra. Ceea ce vrem sa devenim pe parcursul vietii noastre este tot in menirea noastra. Cineva spunea ca nu exista un inteles universal la care sa ajungem cu totii, exista doar intelesul pe care noi vrem sa il dam vietii. De aceea felul in care alegem sa ne traim viata devine un model puternic si pentru copiii nostri.

E minunat pentru noi ca parinti sa ne sprjinim copiii si ii indrumam catre activitati artistice si nu numai pentru ca le cultivam deschiderea catre lumea lor interioara, catre oameni si relatii, catre cunoastere, creativitate si spontaneitate. In plus, ii sprijinim sa-si dezvolte abilitati solide necesare in orice etapa a vietii. Si e la fel de minunat cand reusiti sa ramaneti si voi impreuna cu ei, amintindu-va de perioada copilariei. Caci nu este nimic mai frumos, decat sa te joci si sa inveti prin joaca! Hai sa reinvatam de la copiii nostri lucrurile simple ale vietii! Copiii spun ca lumea are nevoie de gandire copilareasca, idei indraznete, creativitate si optimism. Si au nevoie de bunavointa parintilor de a-i invata pe copii, dar in aceasi masura de a invata de la acestia.

Acum trei ani, cineva mi-a pus in brate o carte. Momo de Michael Ende. O poveste metafora despre o fetita cu bucle negre si zbarlite, care traia printre ruinele marelui oras. Ea era MOMO, o fetita care detinea miracolul ascultarii, caci oricine avea ceva de spus mergea la MOMO. Candva, in marele oras, oamenii traiau fericiti din vise, amintiri si povesti. Ceva s-a intamplat, caci a visa sau a-ti aduce aminte de lucrurile frumoase devenise o crima, prin care timpul era ucis. Si, astfel, oamenii devin victime ale “secolului vitezei“, traind de fapt doar pentru a economisi timp, uitand sa traiasca. MOMO, cu ajutorul Maestrului Ora, porneste intr-o frumoasa aventura fantastica, reusind sa le redea oamenilor fericirea si sa-i invete sa traiasca.

MOMO m-a trezit ca viata ma asteapta inca sa o traiesc din plin… insufletindu-mi idealul ca lunea poate fi si altceva, iar oamenii au nevoie sa fie fericiti. Asa, in noiembrie 2011 am dat visului meu aripi si am creat conceptul Lumea lui MOMO – din pasiune pentru lucrurile simple care ne fac fericiti, pentru joc si poveste, din iubire dar si din credinta ca timpul este cel mai pretios lucru pe care il avem – renuntand la o cariera de aproape 20 de ani in managementul corporatist. Si acest lucru doar pentru ca am ales o modalitate prin care sa-mi educ copilul, in armonie cu universul si elementele naturii, liber in simtire si exprimare, fara constrangeri sociale, mentale sau alta natura, cautand sa impartasesc aceleasi valori si cu alti oameni. Oameni, care au inceput sa soseasca usor usor…

Scaun MOMO

Astfel in Lumea lui MOMO ne-am adunat o mana de oameni veseli si inspirati de viata – de culorile cerului cand se schimba norii intre ei, de soarele rasarit sau alunecat printre dealuri, de rasetele de copii ziua in amiaza mare, de frunzele care cad alene pe strazi si fosnesc sub priviri, de zgomote si linisti, de culori si umbre, de personaje nestiute care abia asteapta sa fie imbracate in straiele vazutului.

Suntem o mana de oameni rasariti de niciunde, dar inimosi si cu mare drag de oameni mari si copii si care nu ne dam in laturi in a da aripi viselor noastre. Fiecare a venit cu un „bagaj” la subtioara sau cu o idee in buzunar, unii doar cu pensulele si culorile si mult chef de joaca, altul cu atele colorate si multe panzeturi de cusut, altul cu tolba plina de instrumente sa ne provoace la calatorii senzoriale, si alti si altii si altii cu povestile spuse si nespuse pentru a fi inventate de voi.

Si pentru ca ne place sa ne jucam, am inventat niste ateliere-intamplari la care va invitam si pe voi. Nu e nimic complicat. Totul e simplu. Sunt ca niste calatorii din care culegem experiente, invatam despre noi si lume, comunicam mai bine, ne facem prieteni si chiar ne descoperim pasiuni si talente.

Ce se intampla la Atelierul de stimulare senzoriala?

In timpul primelor 6 luni, bebelusul este aproape tot timpul in contact cu mama sa. Dupa aceasta perioada, el se deschide catre lume, pe care o descopera cu ajutorul celor 5 simturi: mirosul, vazul, auzul, gustul si pipaitul, iar cu ajutorul lor el intelege viata. Modul in care interactionam cu el, felul in care il mangaiem, muzica pe care o asculta, experientele gustative pe care i le oferim sunt definitorii pentru dezvoltarea lui. Ne jucam si exploram lumea prin diverse materiale si jocuri adaptate varstei si nevoilor lor. Invatam sa ne salutam si sa ne imprietenim, cantam si dansam, exploram prin cutii pline cu orez, linte, grau, pictam sau modelam, cautam obiecte pitite prin cutii cu cereale sau nisip.

senzorial

De la ce varste este recomandat? Atelierul este pe grupe de varste?

Noi recomandam acest atelier copiiilor de la 8-24 de luni.

Ce beneficii aduce copiilor?

Copiii au nevoie de experiente senzoriale. Le place sa se joace in nisip, in apa, sa atinga baloanele de sapun, sa mangaie iarba, sa guste cele mai necomestibile materiale. Dar pe langa faptul ca aceasta joaca le satisface o dorinta, joaca senzoriala ii ajuta pe bebelusi sa se dezvolte cognitiv, social si emotional.

  • isi dezvolta vocabularul descriind (sau ascultandu-ne pe noi descriind) tot ceea ce vad si fac
  • descopera, in cel mai concret mod, relatia dintre cauza si efect
  • isi dezvolta abilitati motorii fine si isi exerseaza coordonarea ochi-mana
  • descopera diferente in textura si consistenta materialelor. Afla despre proprietatile materialelor: asprime, duritate, greutate, caldura, etc
  • lucrand alaturi de alti copii, ei se observa, se imita, incearca lucruri noi pe care singuri nu le-ar fi incercat
  • se concentreaza un timp indelungat
  • se relaxeaza mai ales cand lucreaza cu plastelina sau coca, cu ceva ce pot modela, pot controla.

senzorial MOMO

Cum vor fi stimulati copiii ca sa nu se plictiseasca? Cat de repetitiv se intampla lucrurile astfel incat cei mici sa si le insuseasca, dar totusi sa nu se plictiseasca dupa 3 sedinte, de exemplu?

Copiilor le va fi greu sa se plictiseasca pentru ca jocurile si materialele pe care le folosim sunt mereu altele. Ne jucam cu malai, linte, faina, orez, boabe de mustar si orice ne ofera o experienta tactila interesanta. Avem papusele, carticele colorate si muzicale, familii de papusele, baloane de sapun, in plus cantam, dansam..fiecare sedinta este altfel.

Atelierul dureaza 8 sedinte. Parintele isi poate reinscrie copilul la acelasi atelier insa la o alta grupa pentru ca jocurile si materialele vor fi altele, desi temele le vom pastra ( ele sunt legate de natura, oameni, animale).

Stimulare senzoriala

Ce aduce in plus acest Atelier fata de acelasi gen de activitate pe care o putem face, si noi, acasa cu copiii?

Sigur ca orice facem noi in atelierul de stimulare senzoriala, voi parintii, puteti face acasa. Si s-ar putea sa va iasa mai bine! Pentru ca va cunoasteti copilul, ii stiti ritmul, stiti de ce se teme, ce respinge si ce ii place. Faptul ca experimenteaza alaturi de alti copii il ajuta sa coopereze cu ceilalti, sa ii observe, sa ii imite, sa preia din ideile lor sau din curajul cu care manipuleaza un material. Si, in timp se creeza relatii. Pentru ca joaca senzoriala este o parte din atelierul nostru. Alta parte are in vedere tocmai formarea primelor abilitati sociale: sa saluti, sa imparti, sa oferi si sa primesti, sa te joci impreuna cu ceilalti.

Ce se intampla dupa ce copilul a urmat cele 4 sedinte ale Atelierului si ar vrea sa continue? Cursurile sunt diferite, la un alt nivel sau reincepe acelasi modul?

Continua acelasi atelier, insa intr-un alt modul unde exercitiile se schimba, jocurile si materialele vor fi altele – e atat de mult de explorat in juru nostru, pastrand insa temele, ele fiind legate de natura, oameni, animale.

Cine ii initiaza pe copii in lumea senzoriala?

Andreea Stefan, careia cel mai mult ii place sa se joace. A terminat Psihologia si masterul de Psihoterapie Experientiala, a lucrat cu copii cu dizabilitati in cadrul unei asociatii si a fost instructor Fastrackids timp de 4 ani. De 3 luni s-a  alaturat echipei Lumea lui MOMO – impartasind aceleasi valori si visuri privind educatia informala a copiiilor – unde deja tine 2 ateliere de dezvoltare personala pentru copii intre 3 si 8 ani.

“M-am jucat, am experimentat, am gresit si am invatat alaturi de copii de toate varstele, de la 8 luni la 12 ani. Dar experienta semnificativa si transformatoare pentru mine este aceea de a fi mama. Mama Maiei si a lui Calin. Ei ma inspira, ma bucura, imi intind limitele, in relatia cu ei cresc si evoluez, ei imi amintesc (atunci cand uit) ce este cu adevarat important in viata mea.“ (din declaratia Andreei)

Lumea

Cat costa un astfel de curs? Unde se pot inscrie copiii si cand incepe urmatoarea sesiune?

Mamicile ni se pot alatura in fiecare miercuri, de la orele 10.00 si 11.30 in limita locurilor disponibile – 7 copii/fiecare grupa.

Cost: abonament 8 sedinte 560 de lei (se pot plati in cele doua luni de abonament 280 lei/luna) sau 85 lei/sedinta pentru o participare sporadica.  Daca se opteaza pentru abonament, plata se face la sfarsitul primei sedinte sau de la a doua sedinta. Prima sedinta  de incercare si acomodare a activitatilor pe care vi le propunem are un cost promotional de 50 de lei. Inscrierea la acest atelier se face doar in scris la lumealuimomo@gmail.com, specificand varsta copilului si grupa orara din care doriti sa faceti parte, in limita locurilor disponibile

Lumea lui MOMO, str. Grigore Cobalcescu nr. 51, Sector 1, Bucuresti tel: 0734.397.375

Ce alte cursuri gasim in Lumea lui MOMO?

Parenting, Dezvoltare personala copii si adulti, improvizatie de teatru, creativitate muzicala si miscare, arts & crafts, arhitectura, fotografie, cooking in familie, spectacole de teatru & povesti muzicale, sezatori de croitorie si cusut, reciclare creativa etc.

Aceasta a fost Mira. Pentru mine, e ca o poveste de primavara verde, ca o gura de aer proaspat, ca o intoarcere la copilaria mea colorata si jucausa. Incercati si voi sa intrati in Lumea lui MOMO, s-ar putea sa va redescoperiti copil.

Text: Ana Nicolescu

 

1 Comment

  1. Pingback: Lumea lui MOMO implineste 2 ani. Poftiti in Casa Papusilor | Mamica Urbana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *