Inspir și expir
Leave a comment

„Mami, nu las supărarea să zboare că mi-e frică să nu plece cu ea și sufletul meu”, Măriuca, 5 ani

13550908_10153692069197043_1896856226_n

 

Măriuca își puse brațele încrucișate, cu hotărâre pe burtă, trânti din picior, iar bărbia și-o proptise în piept. Lacrimile îi țâșneau din ochii ei în care a adunat soarele, marea și cerul, toate la un loc. O luasem deja în brațe și ea se zbătu atât de tare încât mă lovi cu cotul în piept. Deși mă durea, spre deosebire de multe alte dăți când mă enervam, i-am zis:

– Iubita, ce simți în momentul ăsta?

– Furie și supărare.

– Și cu care ai vrea să începem să ne jucăm?

Își ridică ochii înlăcrimați și sticloși. I-am simțit sufletul tresărindu-i.

– Cu supărarea!

– Unde se simte?

– Aici, la gâtuț.

– Și ce face acolo?

– Nu mă lasă să închit.

– Și cam cât de mare e?

– Cam atâta, zise ea deschizându-și larg mâinile până aproape s-au unit la spate.

– Ooo, îmi imaginez că îți este tare greu.

Și începu să plângă cu foc.

– Dar ce formă are supărarea asta mare care stă în gâtuț la tine?

– E ca un bolovan.

– Ca unul pătrățos sau ca unul rotund.

– Ca unul rotund.

– Și ce culoare are?

– Gri.

– Ce-ar fi să închidem ochii și să ne imaginăm că ne urcăm pe el.

Își închise ochii și în timp ce eu îi admiram genele lungi și ude, mă întrebă:

– Pot să dansez pe bolovan?

– Sigur, poți să faci ce vrei tu. –

Acum pot să sar pe el? –

Ce idee bună.

Mică și transpirată pe la tâmple, Măriuca începu să se învârtă cu ochii închiși, cu capul lăsat pe spate. Apoi sări o vreme. Apoi iar făcu piruete.

– Iubita, ce zici dacă ții în continuare ochii închiși, te așezi pe bolovan și desenezi, cum știi tu, colorat și magic, pe el, niște flori.

– Daaaaa, uite, fac un curcubeu, un castel, un ponei mov, pe mine și pe tine, și pe tati. Și mai în spate pe Julie. Uite, mami, ce frumos e. Spuse ea cu ochii închiși spre soare.

– E minunat, ca tine. Ce zici acum, să ne luăm amândouă baghetele magice și să transformăm bolovanul asta greu și colorat într-un blalon ușor și colorat.

– Unu, doi, trei și… Schimbato balonus…

– Wow, micuțo, știam eu că tu faci magie. Ai transformat supărarea grea și gri într-un balon ușor ca fulgul. Și acum, ce ar fi să suflăm tare spre el ca să zboare cât mai sus spre cer.

Atunci deschise brusc ochii și spuse îngrijorată:

– Nu las supararea să zboare că mi-e frică să nu plece și sufletul meu eu ea.

– Iubita mea, sufletul nu pleacă cu supărarea. Sufletul rămâne ușor și vesel după ce supărarea pleacă, altfel el devin greu, gri și corpul tău frumos și firav se îmbolnăvește.

– Bine, mami, hai să suflăm în balon, atunci. Închidem amândouă ochii.

După 3 suflări puternice, balonul își luă zborul.

– Mami, acum mă simt ușoară. O să fac de 3 ori cum face Kion din Garda Felină și scap și de furie, apoi mergem pe terasă să ne stropească tati cu apă?

13515181_10153692019187043_1220554831_n

 

Text: Ana Nicolescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.