Monetizarea blogului în România la Digital Parents Talks, ediția a II-a

Tema celei de-a II-a ediții Digital Parents Talks a fost Cum să-mi gestionez blogul. Pași spre monetizare. Primul speaker a fost Paul Olteanu, senior trainer și coach specializat în comunicare, psihologie comportamentală și procese de transformare. Tema: Branding personal pentru monetizare. O să vorbesc puțin despre drumul meu prin blogosferă pentru a sparge anumite mituri despre monetizarea blogului în România. Câteva exemple:

  1. dacă scriu o dată gratis, agențiile îmi vor propune doar colaborări gratis.
  2. Nu pot să monetizez un blog în primul an
  3. Nu scriu la agenții despre blogul meu ca să nu mă umilesc/să nu cerșesc
  4. Ție ți-a fost ușor că ai lucrat în presă și aveai contacte

În februarie 2011, am început să scriu pe blog ca o nevoie de a nu mă plafona și de a nu mă pierde de lumea presei imediat după ce am născut. Nu aveam nicio intenție clară unde vreau să ajung cu blogul. Nu aveam nicio așteptare. Nu m-am gândit în perspectivă. Am trăit în prezent și mi-am rezolvat o nevoie imediată.

Am început să scriu pornind de la întrebările pe care mi le puneam ca femeie care tocmai ce născuse. Iar nedumeririle le discutam cu specialiști și apoi redam pe blog problema/nevoia mea și soluția autorizată.

Însă, înainte de a-mi face blogul, am făcut un mini sondaj pentru găsirea numelui. Apoi am fost la Paul Olteanu la un curs de Branding Personal pentru a-mi lămuri anumite întrebări precum. Dau doar două exemple:

  • Îmi iau domeniu pe ananicolescu sau pe mamicaurbana?
  • Mă afiliez unei platforme cu mai multe bloguri sau merg pe cont propriu?

Sunt de părere că unele lucruri le poți face bine dacă te informezi înainte, selectezi informația și o adaptezi valorilor și credințelor tale. Apoi acționezi în consecință.

Am ținut cont de ce am alfat de la Paul și mi-am început drumul prin blogosferă. Mi-am făcut logo și mi-am cumpărat domeniu. Am dat drumul la blog cu 5 articole postate. Am început să trimit prezentarea blogului și mai ales intenția mea de a-i susține pe părinți să-și remodeleze viața și să se adapteze la noul statut. Cui? Agențiilor de PR, brand-urilor, medicilor, tuturor celor cu care lucrasem în cei 12 ani de presă de sănătate și de beauty.

Prima propunere de a susține un workshop despre remodelarea vieții când devii părinte a venit de la Ligia Pop. Îi rămân recunoscătoare pe veci că a avut încredere în mine că la 2 luni de la lansarea blogului pot susține un atelier pentru cei care veneau la Raw Generation Expo. Atunci mi-am făcut roll-up, insigne, mapă și ștampilă cu Mămica Urbană.

mamica-urbana_ana-nicolescu2

Unul dintre primele articole a fost despre gențile de piele XXL în care încăpeau de la rujuri, agende și telefoane, la Pampes, biberoane și suzete. Aici e articolul. Am pregătit minuțios și în cele mai mici detalii ședința foto. Am avut make-up artist, fotograf de la agenția care se ocupa de brandul de genți, vestimentație tot de la brand. Nu am luat niciun ban pe promovare, nu am beneficiat de niciun produs promovat. Intenția nu a fost monetizarea. Intenția a fost: rezolvarea unei nevoi (genți glamour adaptabile mamelor cu bebeluși) și rezolvarea ei cât mai profi.

Geanta Claire

La 2 luni după lansare, am început să public articolele dintr-o campanie Salvați Copiii. Primeam comunicatele de la ei și ne-am împrietenit. Colaborarea a durat în jur de 3 luni. Relația de prietenie durează de 3 ani. Nu am câștigat niciun ban din asta. Am câștigat, în schimb:

  • prietenii frumoase
  • experiențe în care am putut să ajut copiii născuți prematur
  • experiențe în care am putut să ajut copiii defavorizați
  • experiențe din care mi-am dat seama de multe lucruri despre mine
  • o experiență de la care a început să îmi placă alergatul pe bandă, pe care după 2 ani, l-am transformat în alergat ceva mai profi
  • extrem de multe momente în care mi s-au înnodat lacrimile și m-am sugrumat de durere, fericire, dezarmare, optimism, toate la un loc.
  • Recunoaștere și recunoștință a celor de la Salvați Copiii, exprimată în online, tv, offline
  • Experiențe numai bune de trecut la hrană pentru suflet

La 6 luni de la lansarea blogului, am primit propunerea de a scrie cu bani o serie de articole pentru AVON Baby. Nu știam cât se cere pe un advertorial. Nu fusesem pusă în situația de a-mi evalua în bani competențele pe blog. Așa că am fost sinceră și am spus că este prima oară când mi se propune asta și că mi-ar fi de ajutor să îmi propună ei un buget. Mi-au propus o sumă care mi s-a părut ok pentru mine.

avon-baby

Au urmat apoi în decursul următorului an colaborări plătite pentru AVON, Pampers, Danone, Varta, Tetra Pack, Philips, Nurofen, Mothercare, Biogenis etc. Agențiile cu care am lucrat în primul an de la lansarea blogului au fost: Standout, MSL Gorup The Practice, 2activePR, 4ace, Mccan, ImagePR, Oxygen PR, Exploratist, Graffiti PR, GMP. Cu unele dintre ele, lucrez și acum.

Articolele mele atrăgeau pentru că:
  • Acopereau o nevoie
  • Propuneau o soluție
  • Erau animate vizual cu poze proprii de bună calitate

Pe lângă partea de online, ieșeam mult în offline prin intermediul campaniilor umanitare și de responsabilitate socială, pe care le susțineam:

  • Salvați Copiii – Bun venit pe lume, Festivalul Brazilor (content pe blog, acțiuni în maternități și în școli, alergare pe bandă)
  • World Vision – Eu cum ajung la școală, Cu o carte schimbă viața (content pe blog)
  • Asociația Uni și Unu – Fire de dragoste (content pe blog, strângere de fonduri prin Swimathon 2014, acțiuni în maternități)
  • Cel mai mare colind: pentru achiziționarea ghetelor de iarnă pentru copiii săraci (content pe blog + video cu mine și cu copiii mei cântând un colind)

–          IKEA – campania jucăriilor de pluș (content)

–          Trupa Zurli – Vreau să-l ajut pe Moș Crăciun (content + cadouri copii)

–          Asociația DeVision, Foto Union și Arta nu mușcă – Dacă nu aș vedea (content și campanie foto pentru un copil nevăzător)

mamica urbana_campanie devision

De asemenea, m-am implicat în campanii de conștientizare

  • ActiveWatch – Oraș pentru oameni (acces la spațiul public pentru persoanele cu dizabilități locomotorii – content pe blog)
  • Editura All – Citește povești (content pe blog)
  • Bătrânețea nu e doar boală (content pe blog + gătit pentru bătrânii de la complexul Floare Roșie)

mamica rubana_floare rosie

  • Caravana Rabla pentru periuța ta (content)
  • AVON – Share it to stop it – împotriva violenței domestice (content)
  • Salvați Copiii – Copii fără etichete (content)

Am făcut parteneriate media. Nu câștigam bani. Însă aveam eram invitată să particip la conferințele respective și acolo puteam să fac networking, pe lângă informațiile pe care le aflam de la speakerii conferinței.

conferințe de parenting organizate de Totul despre mame, Otilia Mantelers, Gaspar Gyorgy: Aletha Solter, Michael Thomson, Alfie Kohn, Daniel Siegel, Harville Hendrix&Helen LaKelly Hunt

workshop-uri de parenting: Urania Cremene, Antonia Noel, Otilia Mantelers, Monica Reu

activități pentru copii: Zurli, Learn with music, Miko Kids, CreativeArts, KinderAlegria

Despre ce și cum scriu

Paul zicea că este important să îți găsești o singură chestie pe care să fii extrem de bun și cu care să mergi mai departe. Eu mereu am făcut mai multe lucruri, am avut mai multe job-uri în paralel, am fost și ziarist, și PR, și organizator de evenimente. Am scris și pe sănătate și pe frumusețe. Pe blog scriu despre: copii, părinți, cuplu, educație, atașament, cursuri pentru copii, workshop-uri de parenting, conferințe de parenting, vacanțe, adaptare la viața de părinte, iubire, introspecție, regăsire, creșterea stimei de sine, dar mai ales scriu despre relația mea cu mine însămi și despre relația mea cu fetele mele. Postez editoriale, articole, știri, interviuri, comunicate de presă. Lucrul în mai multe domenii îmi dă o viziune de ansamblu. Pot să înțeleg și perspectiva bloggerului, și a agenției, și a presei.

De ce nu am făcut până acum niciodată SEO? Pentru că îmi vine greu să îmi orientez emoțiile în fraze de maximum 20 de cuvinte, să repet de 2 ori în șapou cuvântul cheie din titlu și apoi încă o dată în ultima frază, să am titlul de o anumită lungime… Eu trăiesc tot ce scriu, uneori plâng când scriu, retrăiesc situația povestită, o văd, o simt, o scriu pentru mine, în jurnalul meu online. Sigur că și în presă când lucram erau restricții de spațiu și anumite cerințe pentru text. Însă în junalul meu online aș vrea să mă simt liberă să scriu cum, când și ce vreau. Aș vrea să nu fie totul matematic, ca număr de postări pe săptămână, ore de postare pe Facebook, share în câte un grup la 2 ore și tot așa.

Până acum am crescut exclusiv organic, pe conținut relevant, ancorat în realitate, sincer și autentic. Nu am sponsorizat nicio postare pe Facebook. Tot ce se vede este organic. Cu toate acestea, de la un anumit nivel în sus, cred că este nevoie de ce a prezentat Lavinia Pavel, partenera mea la Parenting PR, și anume este nevoie de optimizare pe motoarele de căutare.

Ce m-au ajutat mult să cresc ca vizibilitate?
  • Interviuri cu specialiști în parenting și psihoterapie: Otilia Mantelers, Gaspar Gyorgy, Monica Reu, Urania Cremene, Antonia Noel etc.
  • Parteneriate media la workshop-uri pentru parinți și la conferințe cu speakeri internaționali
  • Interviuri cu mine despre mine pe alte platforme online: Mămica Activă, Căsuța Fericită, Motivonti
  • Prezență în emisiuni pentru părinți la Itsy Bitsy, Trinitas, Trăieste sănătos cu Simona
  • Campanii guest-post pe alte platforme: AVON Connects (aprilie – decembrie 2013), SmartLove (septembrie 2013 – august 2014)

Și dacă tot a fost vorba despre Monetizarea blogului la cea de-a doua ediție Digital Parents Talks, iată ce câștig din blogging:

  • Relații frumoase
  • Informații
  • Emoții, senzații, trăiri
  • Mă descopăr în 100 de feluri
  • Mă simt importantă, fericită, împlinită
  • Uneori am senzația că pot salva vieți, alteori am certitudinea că nu o pot face
  • Awareness
  • Influență
  • Comunitate
  • Vizibilitate
  • Bani

Așadar, așa cum zicea și Miruna la Digital Parents Talks, monetizarea nu este doar despre bani. În plus, ca să ajungi aici este nevoie să fi proactiv, muncitor serios, să ai grijă cu cine semnezi contracte, ce valori susții și transmiți, cât de coerent ești în discurs. Din punctul meu de vedere, degeaba stai să te caute clienții și brandurile. Du-te tu spre ei. Prezintă-te și fii atât de bun încât ei să nu te poată ignora. Valoarea nu se măsoară doar în bani.

digitalparentstalks_monetizarea-blogului42

M-am lungit extrem de mult. Vă zic într-o postare separată despre Community Hub, un proiect de hub pentru bloggerii antreprenori.

Text: Ana Nicolescu

S-ar putea să-ți placă și

3 comentarii

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.