Duminica trecută am mers la conferința Cultivarea inteligenței parentale prin curaj, compasiune și conectare, organizată de Pagina de Psihologie în colaborare cu Mozaic Media și Salvați Copiii. Conferința este parte din programul național #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia și i-a avut ca speakeri pe Diana Stănculeanu, Urania Cremene și Gaspar Gyorgy și ca moderator pe Paula Herlo. Mă străduiesc să cuprind cele mai importante idei.
Diana Stănculeanu: Răspunsul sexual este natural, biologic și nu așteaptă vârsta de 16 ani ca să se manifeste
Foarte mulți părinți încă mai cred că dacă le vorbesc copiilor despre sex, aceștia își vor începe viața sexuală mai devreme. E ca și cum am crede că dacă nu le vorbim copiilor despre mâncare, ei nu vor mânca până la 30 de ani.
Școala transmite doar informația, nu clădește. În schimb, familia modelează valori, atitudini, norme…
Contrar a ceea ce percepem noi, ca părinți, cei mai mulți dintre copii învață despre părțile corpului înainte să înceapă să vorbească. Avem răspuns sexual în ADN-ul nostru încă de la naștere. Și bebelușii de 4 luni au erecție. Răspunsul sexual este natural, biologic și nu așteaptă vârsta de 16 ani ca să se manifeste. Este ineficient să credem că putem începe educația sexuală în adolescență. Ea trebuie să înceapă odată cu primele cuvinte ale copilului.
Mecanismul de învățare este general valabil ca în cazul altor materii
Orice avem de învățat pe lumea asta parcurge urmăroarele etape:
- Explorare
- Curiozitate
- Imitare
- Experimentare
- Repetiție
La fel și educația sexuală. Cum ar trebui să ne susținem copiii în acest domeniu pe care abia ce-l descoperă? Cu răbdare, respect, ghidare, încurajare, modelare și cu explicații. Este important să îi învățăm cum să rămână sănătoși și protejați și când nu suntem noi cu ei. Iar asta se face prin educație sexuală.
Urania Cremene: Ce facem când copilul refuză să facă ce îi spunem?
Urania și-a început discursul cu o realitate: conceptual, înțelegem ce să facem, dar în situații stresante nu putem aplica. Eu mi-am spus punctul de vedere aici despre parentingul eșuat. A fost dat ca exemplu situația în care suntem în aeroport, avionul mai are puțin și decolează și copilul este atras de un clovn cu baloane colorate. Comportamentele care au efect pe termen scurt și pe care le adoptăm noi, părinții, în astfel de situații sunt:
- Venim cu argumente logice: acest clovn nu poate să stea cu mai mult de 10 copii
- Negocierea este nocivă pentru că devine un teritoriu de luptă continuaă și mereu sunt împinse limitele (10 minute la desene, ba nu, 25. Ba hai 15.)
- Păcălim: părintele are în intenție o amânare a dorinței copiilor în ideea că cel mic va uita. De ce să nu facem asta? Pentru că nu există persoană pe lume față de care să ne ținem mai mult cuvântul. Păcălirea, deși foarte la-ndemână, rupe încrederea, iar părintele își pierde credibilitatea în fața copilului.
- Mituim: dacă megi acum, îți dau un ou de ciocolată. Aceasta funcționează, însă nu este util de folosit pentru că începem să clădim motivație externă. În timp, această recompensă va crește și va ajunge de la o bomboană, la o tabletă sau o mașină. În plus, copilul va începe să ceară lucruri pentru orice face: Ce-mi dai dacă fac asta?
- Amenințăm: dacă nu închizi televizorul îl arunc pe fereastră. Amenințările nu sunt puse în practică și copilul nu le mai crede. Când sunt puse în practică, se transformă în lupte corp la corp.
- Forțăm: smulgem jucăria copilului din mână, închidem brusc televizorul. Asta duce la frustrare și la inhibarea autonomiei. Ar trebui să fie ultima soluție.
- Abandonăm/cedăm: copilul câștigă ce și-a dorit. Este mai bine să îi iei din prima jucăria dorită în supermarket, decât să zici prima oară nu și apoi, după ce se tăvălește, să i-o iei.
Stiluri de parenting
Urania identifică 3 tipuri de parenting:
Stilul autoritar este caracterizat de limite clar definite. Copilul meu face ce îi spun pentru că eu știu, am trecut deja prin asta. Relația este de sus în jos, de la părinte la copil. Se aplică pedeapsa și recompensa în funcție de comportamentul copilului.
Pe termen lung, copilul va fi frustrat, dependent, va avea stimă de sine scăzută, și se va poziționa la extreme: fie va fi un rebel, fie va deveni un dependent.
Stilul permisiv are la bază lipsa totală de control. Eu nu am avut/nu am putut, dar eu îți ofer totul ție, ca tu să ai și să poți. Copilul este așezat pe un piedestal pe care el are voie orice. Aici putem vorbi despre răsfăț pentru că acel copil nu are limite. Este domnul Goe. I se permite orice pentru că este copil. Lipsa de coerență a părintelui la comportamentul copilului îl face pe copil să nu înțeleagă consecința comportamentului său. Pe termen lung, fără nicio limită, fără niciun nu, fără nicio valoare, copil va deveni un adult demotivat, egocentric, fără ambiție, va da mereu vina pe alții pentru propriile eșecuri.
Stilul echilibrat, desigur, este dezirabil pentru orice părinte. În acest caz, copilul are limite. El are voie să facă diferite lucruri, dar în aceste limite și are șansa de a lua decizii. Libertatea vine la pachet cu responsabilitatea.
Stilul parental pe care îl avem este acolo dinainte să devenim părinți și este influențat de felul în care am fost crescuți și educați. Oricât am crede că stilul nostru e cel mai bun și îl blamăm pe cel al partenerului, ei bine, Urania spune că nu i-l putem schimba.
IMPORTANT: Cooperarea se produce mult mai ușor când părinții au același răspuns la solicitările copilului.
Autodisciplina
- Dacă regula este 10 minute la desene, ele sunt 10, nu 15.
- Dacă am refuzat cererea, așa rămâne.
- Da e da și nu e nu.
- Căldură și fermitate, aceasta este cheia.
- Echilibrul induce o stare de win-win: Mami, vreau ciocolată. Înțeleg că vrei ciocolată, pare delicioasă, știu că îți place. (Înțeleg, ca părinte, CE și DE CE e important pentru tine)
- Încep cu limita și îi spun ce poate alege în această limită: Aș vrea să mănânci o mâncare sănătoasă: ce alegi între spanac și mazăre?
- Care sunt variantele prin care câștigăm cel mai mult amândoi?
Gaspar Gyorgy: Parentingul este mai întâi despre părinți și apoi despre copii
Gaspar a vorbit despre inteligența emoțională și și-a început discursul cu afirmația că nu există parenting perfect. El spune că niciodată în istoria omenirii, copiii nu au avut așa de multe tulburări comportamentale ca acum. Parentingul este greu atât pentru părinți, cât și pentru copii. Cei mici sunt împovărați cu activităi extrașcolare, informație nefiltrată venită din media, schimbări comportamentale etc.
Niciodată nu suntem prea bătrâni pentru a avea o copilărie fericită
Copilăria poate fi redefinită. Nu e productiv să îi învinovățim și să îi criticăm pe părinți. Parentingul este o poveste fără sfârșit. Important este să ne permitem să ne retrăim copilăria. Este foarte greu să primești și să oferi iubire dacă nu îți permiți să primești iubire. Nu putem iubi pe nimeni mai mult decât ne (permitem să ne) iubim pe noi.
Parentingul este mai întâi despre părinți și apoi despre copii
Felul în care ne comportăm cu copiii este mai semnificativ decât ceea ce predicăm. Comportamentele care distrug sentimentul de apartenență și siguranță sunt critica, disprețul, intrare în defensivă, blocaje de comunicare. Am mai scris despre ele aici. Etichetele nu sunt pentru oameni, ci pentru a identifica emoții sau pentru a scrie pe ele. Nu trebuie să lipim etichete de sufletele copiilor. În locul lor putem să respectăm demnitatea copilului, să îi validăm experiențele, să încurajăm identificarea soluțiilor de către copil și să credem în puterea imaginației. Copilul trebuie să știe că orice ar face, părintele este de partea lui.
Copiii, indiferent de vârstă, vor să strălucească
Niciun părinte nu se trezește dimineața cu gândul de a-i face rău copilului. Părinții cu inteligență emoțională greșesc și ei, dar ei știu foarte bine că greșelile pot fi reparate și că și pot cere iertare de la copii. În momentul în care le cer iertare, copiii le-au oferit deja o a doua șansă.
Copilul modern când se deconectează de părinți, se conectează la gadgeturi. Ceea ce lipsește în relația dintre oameni e umanitatea.
Gaspar și-a încheiat discursul cu afirmația că bucuria este cea mai greu de tolerat emoție. El ne-a încurajat să facem un tablou cu lucruri, oameni, stuații pentru care suntem noi recunoscători. Motivul: recunoștința este calea cea mai sigură către accesarea bucuriei.
Am plecat acasă cu dorința de a fi un părinte sincer cu mine și cu emoțiile mele, îngăduitor cu ceea ce greșesc și motivat de a avea reguli clare care să le dea copiilor sentimentul că sunt conținuți și îndrumați. Partenerii conferinței au fost MOMKI and Friends, Starbucks, Savo Romania, Medicover Romania, NN, Alvityl, Aanaftin, Anaftin Baby, Quixx Protect, Apa Kangen – Intoarcere la origini, Next, Boiron Romania, Klorane Bebe, XLEAR România, cu sprijinul Cofetaria Piticot, Maio, Profructta, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, Florăria Magnolia.
Text: Ana Nicolescu
