Timp de „calitate” cu copiii nostri, mai ales cu cei mici, este mesajul care vine din partea specialistilor in psihologia familiei si a copilului, dar si din partea expertilor in parenting. O recomandare care pare a fi mult mai greu de pus in practica decat am crede la o prima procesare cognitiva, deoarece viata agitata pe care o traiesc parintii zilelor noastre si stresul de zi cu zi ingreuneaza foarte mult calitatea relatiei parinte-copil. Din pacate, calitatea interactiunii dintre noi si copil (sau cei dragi noua) este elementul care modeleaza relatiile noastre semnificativ si determina, in mod direct, dezvoltarea neurobiologica a creierului uman (conform celor mai recente studii din domeniu).
Asigurarea timpului de calitate este obiectivul principal in cele mai multe programe de sanatate a familiei si mai ales in parenting-ul centrat pe mindfulness si in parenting-ul ghidat de importanta relatiei de atasament.
In filosofia budista si in „psihologia estica” (termen tehnic preluat din psihologia clinica) conceptul de mindfulness este elementul definitoriu pentru o conectare speciala intre parinte si copil, un tip de relatie care are calitati vindecatoare. Psihologia budista incurajeaza aplicarea mindfulness-ului in viata de zi cu zi, si atunci cand ne jucam cu cei mici, dar si atunci cand servim cina sau ascultam fricile si ingrijorarile celor dragi noua.
Cititorul zilelor noastre poate identifica mai multe definitii pentru conceptul numit mindfulness – pentru mine inseamna o combinatie aparte intre a fii prezent si a imi centrat atentia exculsiv pe ceea ce se intampla „aici si acum”. Pentru relatia parinte-copil mindfulness inseamna actiunea parintelui de a fii prezent psihologic (nu doar fizic) si de a-si centra atentia pe propria persoana si pe persoana celuilalt intr-o maniera lipsita de judecati. Cand, ca parinte, imi permit sa traiesc starea de mindfulness relational, imi permit sa fac loc in lumea mea interioara pentru o relatia speciala care exista doar intre mine si copil, o relatie care nu poate fi gasita in nicio alta diada.
Importanta atasamentului in relatia parinte-copil este un alt concept acceptat, de comun acord, de catre diferitele modele parentale transteoretice (adica programele parentale cu perspective diferite). In zilele noastre stim, cu certitudine, ca atasamentul este un factor cheie in disciplinarea copiilor nostri pentru ca acestia sa creasca adulti echilibrati mental, emotional si comportamental. Un atasament sigur intre copil si parinte este precum o vitamina pentru dezvoltarea armonioasa a creierului si pentru dezvoltarea abilitatilor socio-emotionale pentru generatiile viitoare.
Daca parenting-ul centrat pe mindfulness prezinta o serie de recomandari despre cum este sanatos sa actionam in relatia parinte-copil, parenting-ul axat pe atasament ne informeaza despre ce este indicat sa facem la nivelul relatiilor parentale. Atasamentul in relatia parinte- copil este dirijat de 8 principii de baza:
- Pregatirea pentru sarcina;
- Nastere si rolul de parinte;
- Hranirea copilului cu iubire si respect;
- Reactii parentale centrate pe lumea interioara a copilului (senzitivitate);
- Cultivarea atingerilor, ca mijloc de exprimare a afectivitatii;
- Asigurarea sigurantei fizice si emotionale;
- Practicarea disciplinarii pozitive;
- Asigurarea unui echilibru intre viata personala si cea de familie.
Chiar daca cele doua filosofii parentale au origini diferite, acestea pot fi foarte usor integrate pentru a asigura un stil parental cat mai eficient pentru copilul nostru. Consider ca este o dovada de maturitate sa constientizam importanta experientelor de atasament ca determinante semnificative pentru o serie de abilitati importante pentru copil in viata, spre exemplu, flexibilitatea in gandire, acceptarea perspectivelor diferite, respectarea diferentelor si manifestarea compasiunii sub diferite forme.
Personal nu sunt adeptul gandirii rigide si a increderii oarbe intr-o singura viziune sau doctrina de viata, de aceea consider ca nici relatia parinte-copil si importanta timpului de calitate nu pot fi reduse la filosofia unei singure abordari. Este adevarat ca parenting-ul centrat pe atasament recomanda hranirea copilului la sanul mamei o perioada cat mai lunga de timp sau rutina in a dormi impreuna cu copil, dar daca mama scrie e-mail-uri in timp ce alapteaza copilul sau tata este frustrat pentru ca nu a mai facut sex de luni de zile deoarece copilul s-a instalat in dormitor, unde este echilibrul intre viata personala si viata de familie.
Consider ca fiecare parinte si fiecare familie are dreptul de a adapta aceste recomandari pentru a-si satisface nevoile esentiale si este important, ca parinti, sa ramanem flexibili in gandire si in actiune. De aceea incurajez ca fiecare mamica si fiecare tatic sa-si identifice propria filosofie de parenting in care sa-si permita sa integreze, cat mai ingenios, atat principiile teoriei atasamentului, cat si pe cele ale relationarii de tip mindfulness.
Text: psih. Gyorgy GASPAR,
Specialist in psihoterapia cuplului si a familiei
Tel: 0740 362 681
5 comentarii
Interesanta postare
E meritul lui Gaspar :). Multumesc ca citesti.
Cum sa nu citesc lucrurile frumoase
Am citit articolul pe nerasuflate. Dupa cam o treime, fara sa vad cine-l semneaza, m-am gandit ca asta sigur e scris de Gaspar 🙂 Si asta pentru ca mereu ma loveste in moalele capului interpretarea pe care o da unor concepte. “Atasamentul este un factor cheie in disciplinarea copiilor nostri” WTF? Pe bune? Scuze, dar in relatia mea cu copilul, nu-mi propun sa-l disciplinez, ci doar sa-l respect si sa-i permit, eventual sa-l acompaniez in dezvoltarea lui. Disciplinarea mi se pare ca e de competenta puscariilor.
Apoi zice el, simtindu-se critica printre randuri, ca “tata se simte frustrat ca nu a mai facut sex de luni de zile pentru ca s-a instalat copilul in dormitor”. Draga domnule Gaspar, tata nu a mai facut sex de luni de zile pentru ca mama e prea lipsita de chef, nu pentru ca s-a instalat copilul in dormitor. Si, BTW, sex se poate face si in living, si pe masa din bucatarie, si in baie, chiar si pe hol si oriunde, numai chef si imaginatie sa fie. Si daca imaginatie e, cu cheful se sta mai prost. Si nu e chef nu pentru ca plodul e in dormitor, ci din cauza unei combinatii de hormoni, emotii, prioritati la un moment dat, care transforma femeia, pentru o perioada variabila de timp, din amanta in mama. Aveti copii, domnule Gaspar?
Draga Mihaela,
Scriu din doua motive: unul, pentru ca te respect pentru tot ce scrii pe blogul tau, imi place felul tau de a scrie, de a relationa cu copiii foarte mult. Al doilea lucru, este pentru ca vreau sa iti zic ceva de Gaspar, fiindca am o relatie de terapie cu el. Asta pentru ca atunci cand cineva care imi e drag nu il intelege pe altcineva drag de-al meu, vreau sa arunc putina lumina.
Gaspar m-a ajutat enorm in relatia cu cei mai importanti barbati din viata mea: cu Jo, sotul meu, cu Yuri baietelul meu si cu tata. Pe langa celelalte ajutoare pe care mi le-a dat mie ca om. De-aia intervin aici, sa stii. El iubeste copiii foarte mult si copiii il iubesc pe Gaspar, fiindca e apropiat de ei. Cu adolescentii se descurca tare bine.
Un cuvant gen “disciplineaza” il folosesti cateodata automat, il folosesc si eu la cursurile mele, desi I don’t mean it that way. Gaspar e chiar un om minunat, Mihaela. Dar sa stii ca nu ma supar daca nu iti place cum scrie, doar voiam sa stii ca eu il cunosc, ma duc la el in terapie de ceva vreme si sunt alt om datorita lui.
Ana, felicitari pentru articol, inca o data!