Inspir și expir
comments 8

Powerpuff Yourself, un copil încrezător schimbă lumea mai ușor

Într-o dimineață, imediat ce ne-am trezit, Măriuca mi-a zis să facem împreună qiwalking și o meditație pe Adi Shakti. Era sâmbătă. Liniște în casă. Soare de ianuarie afară. Probabil că în sufletul ei ceva nu era aliniat și voia să aducă echilibru. Inimioara mea este neliniștită, mi-a zis. Nu știu de ce. Și dacă ea nu e liniștită, eu nu pot să mă joc pentru că îmi vine să o bat pe Julie și să vorbesc urât cu tine. Uite, acum îmi vine să bat din picior că nu pui mai repede Adi Shakti.

Mă uitam la Măriuca și nu îmi venea să cred că vorbește un copil de 5 ani. M-am întors în timp, în momentul în care am început să fac yoga, qiwalking, să meditez și să mă uit în interiorul meu, nu doar la exterior. Mi-am dat seama că acest lucru s-a întâmplat la mine după vârsta de 30 de ani. Până atunci eram ceea ce alții îmi spuneau despre mine că sunt. Și îi credeam pe toți. În special pe cei critici care, desigur, fără să își dea seama, mă răneau teribil.

Critica și comparația erodează încrederea de sine

Am fost crescută cu multă critică și comparație. Așa credea mama că mă poate șlefui cel mai bine. Așa credea că voi ajunge un adult împlinit, corect și cu bun simț. Și sunt convinsă că făcea ceea ce credea că este cel mai bine pentru mine. Scopul a fost binele meu. Și nu o (mai) blamez pe mama. Ce am înțeles am putut să iert, să vindec și să construiesc de acolo ceva benefic mie.

Toată copilăria și adolescența m-am privit din exterior. Când luam o decizie, întrebările erau: Ce o să zică X despre treaba asta? Ce o să creadă Y despre mine dacă fac asta? O să mai vorbească cu mine Z dacă nu fac ce îmi spune? Rare erau ocaziile în care, printr-o sclipire, mă întrebam dacă un anumit comportament de-al meu, o anume decizie îmi fac sufletul să vibreze. M-am îngrijit atât de frenetic de imaginea mea din exterior, încât pe dinăuntru totul era nedescoperit, neexploatat și cu un potențial necunoscut.

După ce am aflat cine sunt mi-am dat voie să mă iubesc

După ce am născut, am început drumul de autocunoaștere. Am lăsat la o parte ce spune lumea și  devenit important pentru mine răspunsul la întrebarea cine sunt? Am mers la terapie, la workshop-uri de feminitate, la theta healing, la yoga, am început să am anumite practici de conectare cu mine însămi, aproape zilnic. Pe măsură ce mă descopeream, începeam să mă iubesc. Am căzut de multe ori în capcana frustrării și i-am întrebat pe criticii mei de ce nu mi-au spus până acum despre frumusețea mea, despre potențialul și darurile mele.

Mi-am dat seama că dacă eu nu știu cine sunt, nu am cum să mă iubesc. Dacă eu nu mă iubesc, dacă eu nu mă valorizez și nu mă pun printre primele locuri pe lista priorităților, nici ceilalți nu au cum să facă acest lucru pentru mine. Așa am învățat după 30 de ani că o relație sănătoasă cu mine însămi înseamnă relații echilibrate cu cei din jur. Am descoperit astfel empatia, compasiunea, vulnerabilitatea ca putere firească și nu ca slăbiciune. Am învățat să ascult, să aud, să văd dincolo de vorbe, comportamente, gesturi.

Ce valori le transmit copiilor mei?

În fiecare zi îmi spun că eu nu îmi voi compara copiii și că îi voi ajuta să se vadă așa cum sunt ei, cu toate darurile cu care au venit pe lume. Le spun că fiecare om este frumos în felul lui. Și încerc să reduc cât mai mult superficialitatea și să dau lucrurilor, întâmplărilor, relațiilor, profunzime. Pentru mine, este important ca Măriuca și Julie să învețe de la mine cum să se întoarcă mereu în inima lor atunci când au de luat o decizie.

Nu este important să le învăț să scrie de la 3 ani. Dar este important să le dezvolt gândirea strategică. Dacă știu să îl facă pe A de la grădiniță, nu înseamă că în clasa a III-a vor ști să rezolve toate problemele din culegere. Ne jucăm în schimb jocuri de memorie, de rol, de contact. Ne jucăm mult de-a vânzătoarea. Astfel facem educație financiară și le învăț valoarea banilor.

La fel de important este să le învăț să construiască relații, să se uite cu empatie la oameni, să vadă ce e frumos în ei. Este important să le învăț să fie independente, să se descurce singure, să știe să ia decizii. Le spun că este ok când greșesc. Greșelile sunt contexte de învățare și de creștere. Important e să învățăm din ele și data viitoare să facem altfel. Îmi cer iertare de fiecare dată când consider că am greșit și asta le arată respectul și faptul că și oamenii mari fac greșeli. Le încurajez să se exprime prin orice formă de artă simt: desen, muzică, dans, vestimentație, cântec.

Le arăt că îmi pot spune punctul de vedere cu autoritate și bun simț atunci când nu sunt de acord cu ceva. Le spun în fiecare zi că le iubesc și că sunt valoroase. Le place când le enumăr toate lucrurile la care sunt talentate. Se gudură când le spun despre trăsăturile lor fizice și pornim povești de la ele: fata cu părul de aur care a adunat în ochii ei marea și soarele. Ea e Măriuca. Micuța îndemânatică și curioasă care a făcut cea mai bună cafea pentru tati. Ea e Julie. Și văd cum le crește încrederea în ele.

Succesul academic nu stă în memorarea unor noțiuni

Mă străduiesc să îmi învăț copiii cum să gândească, nu ce să gândească. Când le dăm copiilor înțelepciune, nu le spunem ce să știe sau ce e adevărat ci, mai degrabă, cum să ajungă la propriul adevăr. Cunoștințele se pierd. Înțelepciunea nu e niciodată uitată.

Măriuca: Mami, într-o zi o să-ți dăruiesc două cutii. Una goală și una cu un cadou. Știi ce o să fie în cea goală?
Eu: Nu. Ce?
Măriuca: Multă iubire!  

Am scris acest articol inspirată de campania Un copil încrezător schimbă lumea mai ușor, un demers Cartoon Network ce urmărește să încurajeze copiii să își descopere propriile calităţi și aptitudini, care îi fac să fie unici.

„Un copil încrezător schimbă lumea mai ușor” pune la dispoziția copiilor aplicația Powerpuff Yourself, precum și activități creative și concursuri în școli, prin care copiii își pot identifica atribute specifice.

Noi episoade cu „Fetiţele Powerpuff” pot fi urmărite la Cartoon Network din 23 ianuarie, de luni până vineri, de la 15.45.

Text: Ana Nicolescu

Foto: Mihai Răitaru

 

8 Comments

  1. Pingback: Powerpuff Yourself, un copil încrezător schimbă lumea mai ușor | Ziarul Profit

  2. Valentina A. says

    Foarte frumos articolul.
    Mi se pare important sa putem transmite copiilor ceea ce spui tu, “cum sa gandeasca, nu ce sa gandeasca”.
    Mi-as dori si eu sa pot ajunge la linistitea si impacarea cu sinele, la care mi se pare ca ai ajuns tu, trecand prin toate procesele de conectare. Cred ca doar atunci cand tu esti impacat cu tine si cu trecutul tau, poti sa iti traiesti constient viata.

  3. Aveam altceva planificat în seara asta printre care să citesc ce au mai scris mămicile blogger. Articolul tău m-a purtat în alte 6 articole scrise de tine. Ana…am realizat că deși am făcut un progres enorm în a mă descoperi și a mă iubi pe mine, încă bravez. Râd, glumesc și sunt zgomotoasă când tot ce aș vrea e să plâng și să fiu ținută în brațe. Și nu de dragul meu soț, ci de mama, de sora mea și de tata. Iar ei nu sunt aici, iar cu tata nici nu comunic, decât în coșmarurile mele.

    Mă uit la fiica mea, și sunt uneori geloasă pe ea. Știu…pare o nebunie, să fiu geloasă pe fiica mea. De ce? Că pe ea o iubesc tatăl și mama ei.

    Iar acum plâng…că pe mine m-au iubit în gând, în treacăt și pe ascuns.

    • Ana Nicolescu says

      Irina, îți mulțumesc pentru sinceritate și curajul de a te deschide. Drumul de autocunoștere și de iubire de sine nu e un drum nici scurt și nici ușor. Necesită multă implicare și determinare din partea noastră. Și nu ia niciodată sfârșit. Nu e ca și cum am atins pragul maxim de autocunoaștere și de acolo putem fi fericiți. Nu. E o muncă continuă. Pentru că noi suntem în permanentă schimbare și auto-creare.

      Și eu mai am drum lung de parcurs. Din martie mă înscriu la programul de 1 an al Oanei Stoianovici, copilul interior. Vrei să încerci? Ne facem surori spirituale. http://oanastoianovici.ro/copil-interior-2017/

      Te îmbrățișez cu drag și cu energie bună.

      • Surori spirituale suntem deja. Suntem femei. Suntem surori. Pe mine anul acesta mă portă pe alte meleaguri spirituale așa că nu pot fi fizic în compania ta și a Oanei.

        Te îmbrățișez Ana!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *