Iubirea Urbană
comments 4

Scrisoare către tatăl meu

Cel mai important lucru pe care un tată îl poate face pentru copiii lui este să o iubească pe mama acestora. (Theodore Hesburg). La mulți ani, tată! Azi împlinești 60 de ani și simt că toată viața ai iubit-o pe mama, chiar și înainte să o cunoști, înainte să aveți copii și mult după ce noi, fetele tale, am plecat de acasă. Și pentru asta îți mulțumesc. Ai așezat în mine o definiție a iubirii, a căsniciei, a împlinirii, a toleranței, a compasiunii, a eleganței, a respectului de-o viață.

12571065_10153348295147043_1356240373_n

Îți mulțumesc că în casa copilăriei mele a fost mereu liniște, calm, echilibru, credință, pace.

Îți mulțumesc că nu m-ai obligat să fac nimic niciodată din ce nu am vrut și că m-ai lăsat să fac propriile mele greșeli ca să învăț din ele.

Îți mulțumesc că m-ai trimis în tabere de mică și că așa am aflat ce înseamnă să mă descurc singură și, mai ales, ce înseamnă dorul de părinți.

Îți mulțumesc că m-ai lăsat să rup lalelele din curte când aveam 1 an și să cânt la microfonul făcut din trompeta unei flori de Regina Nopții. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să botez păpușile în butoiul cu apă de ploaie și să cânt cât mă țineau plămânii Doamne miluiește, popa prinde pește.

12606856_10153348295212043_1515096537_n

Îți mulțumesc pentru fiecare înghețată roz închis luată de pe plaja de la Neptun. Și mai ales pentru acelea luate pe furiș, să nu ne prindă mama :). Îți mulțumesc pentru serile în care megeam la minigolf.

Îți mulțumesc pentru vacanțele la Snagov, la mare, la munte, la țară. Îți mulțumesc pentru plimbările la cules de ciuperci din pădurea de la Moldova.

Îți mulțumesc că m-ai învățat să înot și să merg pe bicicletă.

Îți mulțumesc că mereu ne-ai lăsat să cântăm și să ne distrăm în mașină, fie la drumuri lungi, fie până la grădiniță.

Îți mulțumesc că ești vesel, pus pe șotii, glumeț.

Îți  mulțumesc că ai încercat să mă înveți franceza și că m-ai ajutat să scriu scrisori copiilor din Franța, pe care îi găseam în revista PIF la corespondență.

Îți mulțumesc că ai deschis în mine pofta de a studia, prin exemplu propriu.

Îți mulțumesc că m-ai învățat să scriu, să socotesc și că încă îți aduci aminte toate poeziile și cântecele de când eram eu mică.

Îți mulțumesc că m-ai luat cu corul la colindat 3 ani la rând.

Îți mulțumesc că mi-ai citit povești, cărți, că m-ai învățat bancuri, că mi-ai arătat cum să fac rebus și integrame.

Îți mulțumesc pentru Eliade, Camil Petrescu, Cioran și pentru că nu mi-ai zis niciodată că sunt prea mică să înțeleg ce înseamnă viață, moarte, suflet, călătoria sufletului, și mi-ai deschis astfel apetitul către spiritualitate, neobligându-mă vreodată să merg la biserică.

Îți mulțumesc că m-ai lăsat să aleg ce facultate vreau să urmez.

Îți mulțumesc că nu mi-ai pus niciodată nicio pilă pe nicăieri, ci m-ai învățat cum să-mi fac drum prin viață cu ce-i al meu.

Îți mulțumesc că mi-ar arătat că banii puțini pot fi gestionați cu cap și pot ajunge pentru o întreagă familie.

Îți  mulțumesc că m-ai lăsat să aleg alături de cine vreau să-mi petrec viața fără să îl critici, deși cu toții avem defecte.

Îți mulțumesc pentru bujorii rubinii cu care îmi umpli casa printr-un complot cu Bogdan, în fiecare an de ziua mea.

11219052_10152852702917043_7266073065703803513_n

Îți mulțumesc că le iubești pe Măriuca și pe Julie, că mergi cu ele în parc, că le cumperi microfoane cu Elsa, bile care sar 2 m, baloane cu Minnie, vată de zahăr și toate minunățiile pe care și le doresc, așa cum făceai și cu noi.

Îți mulțumesc că mă lași să văd că îți aducem bucurie când venim acasă și că te luminezi când ne vezi.

Îți mulțumesc că rămâi mereu tânăr la minte și la suflet. Toate celelalte motive pentru care îți mulțumesc ți le spun diseară, când sufli în lumânări și tot restul vieții, în fiecare zi de 20 ianuarie. La mulți ani! Te iubesc!

Text: Ana Nicolescu

 

 

 

4 Comments

  1. Maria says

    Inseamna ca tatii cu “bani putini” nu au stiut sa’i gestioneze “cu cap”, de nu au reusit sa ofere familiilor lor vacante la Snagov si Neptun…
    Imi pare rau pt comentariu, dar am simtit o nedreptate fata de multe familii de muncitori cu expresia asta!..
    In rest, aniversare frumoasa va doresc, meritati!

    • Ana Nicolescu says

      Este pur interpretarea dvs. Eu nu am spus asta si nici nu am legat fraza cu banii de cea cu vacantele. La noi in familie, mult timp doar tata a muncit si mama a fost casnica, asa ca stiu cum e ca o familie de 4 persoane sa traiasca dintr-un singur salariu. Tocmai de aceea, departe de mine gandul de a nedreptati familiile de muncitori. Iar multumirea pentru vacante, ele puteau fi oricunde, atata timp cat tata era prezent. Deci multumirea este prentru prezenta lui, pentru implicare. Ne permiteam vacanta la Snagov pentru ca bunicul meu era nichelator la Comitetul Central (deci muncitor) si avea anumite reduceri si facilitati in anumite complexe. În Moldova este casa bunicii mele și acolo mergeam la cules de ciuperci, iar la munte erau rudele bunicului meu și mergeam in casa lor. Singura “extravaganță” erau cele 12 zile pe an la mare. Probabil ca v-am atins o rana nevindecata…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *