Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Ieri dimineata m-am trezit cantand I’m so excited, and I just can’t hide it, I’m about to lose control, And I think I like it. Urma sa vina la mine acasa Gabi Urda, consilier de imagine. Impreuna am pus la punct conceptul de “Shopping la tine in sifonier”, in cadrul campaniei “Esti unica. Alege personalizat”.

Ce presupune aceasta actiune? Gabi merge acasa la mame, deschide sifonierul, aka cutia Pandorei, si spune ce mai este de purtat si ce nu, in ce piese vestimentare este bine sa investesti, de ce sa te feresti, ce culori, forme, texturi (nu) te avantajeaza, cum sa te pui in valoare prin haine alese intelept. Totul in functie de (noua/actulala) forma corpului, de atitudine, de culoarea tenului, a ochilor, a defectelor corporale, totul in functie de tot ce esti tu acum, de cand ai devenit mama. Totul personalizat si menit sa investesti, nu sa cheltuiesti dezorganizat. In plus, timpul mamelor este foarte pretios, iar Gabi ne arata cum sa ne cream tinute pe o saptamana intreaga de duminica seara, de exemplu, iar diminetile sa le rezervam micului dejun in tihna. Insa consilierul nostru de imagine are multe trucuri pentru a economisi timp si bani. Toate la timpul lor.

Si eram extraordinar de incantata, mai ales ca, v-am spus, in dulapul meu era ca in jungla. Stiam ca am haine vechi si demodate, dar de care m-am legat sentimental, stiam ca am haine cu o textura nu tocmai ok, dar care speram ca voi invata sa le combin intr-un anumit fel si sa le scot din anonimat. Stiam ca am colori in care ma pierd si care nu-mi spun nimic, dar cum sa dau camasa bleu din satin, aia cu care m-am imbracat in fusta scurta si mi-am facut suvite rosii cand am terminat liceul? Cum sa dau costumul verde padure cu irizatii aurii de la cununia civila? Atatea amintiri, atatea momente, atatea emotii. Cum sa ma despart de tricoul rosu cu dungi bleumarin cu care mi-am facut o poza pe balcon mirosind florile de cires inainte sa ma duc sa o nasc pe Mariuca? Cum sa dau bluza de in din luna de miere din Tunisia? Cui sa-i dau pantofii de la nunta cu care am dansat pe U2, Phoenix, Europe, Gloria Gaynor si mai aes valsul We are the champions? Cum sa ma despart de ele? Cum sa ma rup de o perioada din viata mea? Cum sa ma rup de Ana dinainte de copii? Cum?

Eu credeam ca sunt cat de cat ok la capitolul vestimentar. Simteam nevoia de o redefinire, de niste accente mai mature, care sa-mi puna in evidenta trairile mele de acum. Insa mergeam asa, mai cumparam cate un sacou, un dres, la botez o pereche de pantofi, nimic special, nimic care sa poata fi integrat in adevaratul sens al cuvantului.

Si vine Gabi. Scoate, cu gesturi feline, o camasa supraelastica mov cu dungi aurii, stil tunica. Ma intreaba: “Asta?”. Eu incerc sa ma justific, incep sa gestigulez, sa dau din cap a nestiinta si a nejustificare. Iau camasa si incep un teanc de haine de dat. Apoi scoate usor-usor, pe rand, cate un umeras cu o rochie neagra cu animal print. “E mult prea scurta pentru tine, acum, si transparenta. O sa ti se vada sutienul prin animal print. Si e noua, are eticheta, nu ai purtat-o niciodata”. “Nu am purtat-o, nu, insa simt uneori nevoia de animal print.” Ea a trecut la urmatorul umeras, lasandu-mi mie responsabilitatea subinteleasa de a trece rochia prea tanara si prea indecenta in teancul cu haine de dat.

“Tipul asta de sacou se purta prin anii ‘70”, zice ea uitandu-se la un sacou ivoire. Eu incep sa rad, un pic rusinata, si ii spun ca il am de vreo 10 ani abia si ca l-am purtat o singura data. Ea spune ca ar putea fi purtat de o tipa care il simte si care are un astfel de stil, o tipa cu multa personalitate, ca sunt oameni care pot da valoare ei insisi hainelor. Apoi incepe sa-mi povesteasca despre al sau Yard Sale, unde mi-as putea vinde hainele care sunt in stare buna. Astfel, as putea face rost de bani pentru un sacou nou, de exemplu. Tin minte ideea si pun sacoul ivoar in teancul cu haine de vanzare.

“Rochiile astea le-ai luat cu mama ta?”, ma intreaba Gabi. “Nu”, zic eu si simt cum ma inrosesc. Imi dau seama cat de babesti sunt.  “Uite, vad ca nici p-asta nu ai purtat-o, are eticheta”. Si mi le da indreptand umerasele spre hainele de vanzare. “Sacoul asta daca il pui cu ceva elegant, ai putea parea domnisoara invatatoare de la tara venita la o nunta in Bucuresti. Daca il pui la blugi, cu un tricou, ii dai pretiozitate.”

“Camasa asta are culori care te avantajeaza si poti sa o asortezi cu foarte multe lucruri: cardiganuri, fuste, blugi, pantaloni de stofa, de lana…”

“Tipul asta de guler, asa, rotund, si manecile scurte bufande dau senzatia de copil, nu iti dau prestanta, nu iti dau credibilitate, te intorc intr-o zona de liceu, maximum anul I de facultate”.

“Rozul asta e prea strident pentru tine acum.”

“Treciul asta e superb.”

“In viata, trebuie sa tinem seama ca, chiar daca avem acelasi numar de kilograme, forma corpului se modifica, la fel si forma fetei. Capatam trasaturi noi, avem obiective noi. Ne schimbam, ne remodelam, ne redefinim. Iar garderoba trebuie sa sustina acest lucru. Altfel, vom avea discrepante intre ceea ce suntem si ceea ce aratam lumii vizual.”

“Fustele astea nu se mai poarta nici macar la plaja.”

“Asta e o rochie buna, poti sa ii scoti volanul asta de voal si sa o porti cu un cardigan.”

“Gulerul asta poti sa il porti cu o brosa, asa, direct peste tricou”. Si-l infasoara la gat si ii pune o brosa argintie, un calut de mare cu o perla in coada. “Si arata extrem de chic”. Eu gogonez ochii. Imi place ce vad si ii admir creativitatea. Este un guler din imitatie de blana scurta, gri, pe care il am de la un sacou. E detasabil. Nu l-am purtat niciodata si am vrut, de multe ori, sa il arunc.

“Imi dau seama ca nu prea ai fuste.”

Mie incepea sa mi se rupa filmul, parca ameteam, aveam nevoie de aer, de apa, voiam sa ma asez. Simteam cum ma pierd intr-o garderoba invechita, demodata, fara multe posibilitati de combinare a hainelor intre ele, fara prea multe piese clasice, de baza de la care sa pot incepe sa construiesc un stil, o poveste, o noua Ana mai matura, mai responsabila, cu alte perspective. Simteam cu Gabi ma pune in fata unei oglinzi imaginare si ma dezbraca pana la suflet si imi spune ca hainele pe care le am nu-mi onoreaza sufletul.

Pe masura ce se terminau hainele din sifonier, teancurile de dat si de vandut cresteau considerabil. Am trecut apoi rapid la pantofi. Dezastru. Aici stiam ca stau prost, dar tot am simtit asa un gol in stomac cand am auzit “demodati”.

Gabi a plecat. Eu am ramas sa pun in pungi mari, mov, care miros a lavanda, vreo 10 – 15 ani din viata mea, pe Ana din liceu, pe Ana din facultate, pe Ana carierista, perfectionista, pe Ana copilul. Am inceput sa plang cand am realizat ca de 8 ani nu mi-am mai innoit garderoba si nu ma refer la aruncat totul din sifonier si cumparat de la zero. Nu. Ma refer la inlocuirea hainelor cu linie demodata si invechita. La inlocuirea camasilor foarte fit si cambrate, cu gulere luni si ascutite si mansete foarte late, cu camasi nu foarte cambrate, cu gulere mai inguste si maneci trei sferturi. Ma refer la sacouri care sa nu aiba bureti la umeri si la pantofi care sa nu aiba botul patrat. Deci chestii basic.

Si am plans mult in timp ce duceam cinci saci intregi de haine la ghena, doi saci cu haine care pot fi vandute, pe balcon si inca doi saci cu haine de gravida, tot pe balcon. Am aruncat cizmele de cowboy si pantofii demodati si ma uitam un oglinda de la pantofar intrebandu-ma cum de nu m-am vazut pana acum cat de mult m-am delasat, cat de putin ma apreciez si cat de putin arat la exterior cum simt eu, de fapt, in interior. Cand Gabi mi-a spus: “Ana, garderoba ta nu-ti arata efervescenta si urbanismul”, parca mi-a turnat o galeata cu apa in cap. M-a trezit… La timp, zic… cred… sper. Am inteles ca mergeam pe un drum gresit, pe un drum care poate m-ar fi dus acolo unde a dus-o pe mama mea, poate si pe a ta, si pe a ei, poate si pe a lui. Pe un drum al delasarii, care s-ar fi transformat intr-un drum al ridicolului daca nu o intalneam pe Gabi.

Pentru Craciun imi doream sa primesc bani de la ai nostri ca sa cumpar in baie un spatiu de depozitare de la Ikea. Acum dorinta nu s-a schimbat, insa scopul banilor, da. Dupa ce voi strange o suma ok, voi merge cu Gabi sa ma consilieze la cumparaturi. Si abia astept. Acum sunt pregatita, hotarata, sa merg pe un nou drum si sa-mi remodelez viata. Pentru ca merit! Pentru ca am curajul sa merg mai departe, sa trec intr-o noua etapa, una care ma defineste mult mai bine si ma duce catre experiente noi, cu oameni frumosi.

Stiam de la inceput ca acest concept de “Shopping la tine” in sifonier va fi unul de plin de emotii pentru ca acopera o nevoie. Insa, acum imi dau seama ca nevoia nu este doar fizica, vestimentara, ci psihica. Avem nevoie sa mergem mai departe. Iar unele lucruri e mai bine sa ramana in trecut. Asadar, sa evoluam impreuna!

“Shopping la tine in sifonier” face parte proiectul “Esti unica. Alege personalizat”.

Un concept Parenting PR.

Text: Ana Nicolescu

Specialist: Gabi Urda, Consilier comunicare si imagine,

Creator YARD SALE & Salonul de vintage