All posts tagged: conectare

Gloria și unicornul magic sau reconfirmarea că mama încă mă iubește

Știam că părinții mei nu vor veni la lansarea cărții Gloria și unicornul magic. Nu au putut nici anul trecut la lansarea audiobook-ului. Cu toate astea, în timp ce vorbeam pe scenă, îmi doream ca ei să apară miraculos de după bradul imens de la Park Lake. Îmi doream ca ei să mă vadă, să știe ce fac. Mereu am vrut ca mama să fie mândră de mine. Din clipă în clipă mă gândeam că va apărea Bogdan cu fetele. Deși îmi spusese că nu are rost să vin în celălalt capăt al Bucureștiului ca să se maimuțărească ele p-acolo și să mă enervez că nu ascultă. Totuși visam că îmi va face o surpriză și că vor veni să mă susțină la finalul unui proiect așa de important pentru mine. Nu au venit. Și iarăși m-am simțit neimportantă în viețile celor importanți pentru mine, ca de multe ori în viața asta. Cred că, pe undeva, povestea Gloriei este (și) despre nevoia mea de împlinire și de confirmare. Cum am creat personajele și povestea Acum …

1 iunie cu bloggerițe mămici – 11 ateliere matinale cu lipici

În lumea mea ideală, lumea la care visez deseori cu ochii deschiși, copiii sunt tratați cu mult respect și cu iubire, iar părinții au viețile atât de ordonate, luminoase și calme, încât fiecare moment petrecut alături de copiii lor sunt adevărate binecuvântări. Iar ei sunt conștienți de acest lucru, nu doar la nivel declarativ. În lumea mea ideală, parcurile sunt locuri de joacă în care copiii și părinții pot face orice năstrușnicie atâta timp cât nu își fac rău lor sau celor din jur. Acolo copiii și părinții se joacă fără niciun fel de jenă că cineva i-ar putea vedea prostindu-se sau punându-se la mintea celor mici. În lumea mea ideală este multă lumină, multă culoare, multă cooperare, multă bucurie, iar copiii sunt ridicați spre soare de către părinții lor împreună cu care cresc frumos. Lumea mea ideală este o lume demult uitată, pierdută în copilăria mea frumoasă, abandonată în favoarea grijilor, a facturilor, a perfecționismului, a lui trebuie și a lui repede. Pe 1 iunie, în parcul Alexandru Ioan Cuza, împreună cu 8 mame …

Julie. My sweet Julie

Se lipeste de piciorul meu ca o ventuza mica si calda. Ii simt obrazul rotund si fin. Mainile ei mici imi inconjoara piciorul ca si cum ar fi ultima ei sansa pentru supravietuire. Este imbracata o rochie roz cu buline albe de cand eram eu mica. Gresia din bucatarie nu i se pare suficient de rece si asa motiveaza faptul ca nu si-a pus papucii in picioare. Ma opresc din spalat si o iau in brate. O sorb prin toti porii. Ii mangai parul drept, cu fir gros, blond ca paiul. Ea nu a dormit suficient si isi pune capul pe umarul meu. Are pielea neteda, bronzata, buzele poreminente, roz, ochii mici si albastri. E identica Bogdan cand era mic. O pup mult. Cand ajung dupa ureche, ea incepe sa se gadile. Rade soricareste cu ochi inchisi si isi aduce lenes umarul catre barbie. Imi aduc aminte ca m-am conectat diferit cu ea de cand s-a nascut, fata de Mariuca si imi dau seama cat de mult m-a imbogatit de cand este my Julie. Ma …

Dialogul IMAGO, instrumentul care favorizeaza schimbarea in cuplu

Asezata pe scaunul albastru cu spatar negru de plastic, mi-am identificat rapid rana din copilarie si am incercuit-o in caietul de lucru. Apoi am cazut o clipa pe ganduri pentru ca aveam impresia ca rana mea provine din stilul de parenting intruziv, nu din cel neglijent. Am incercat sa-mi dau seama de ce, dar procesul a fost interupt de Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt care ne invitau pe toti cei prezenti in sala de la Romexpo sa practicam dialogul IMAGO cu partenerul de cuplu sau cu o alta persoana din sala, in cazul in care nu venisem insotiti. Cand am inceput sa-i vorbesc Ioanei despre rana mea din copilarie, am fost coplesita de emotii. M-am vazut din nou mica, ma simteam sugrumata de intensitatea trairilor si dupa ce am plans cateva minute, am putut sa vorbesc din nou. Faptul ca dialogul IMAGO are la baza oglindirea, validarea si empatia te face sa te simti vazut, valorizat si important in viata celui de langa tine. Cand Ioana a inceput sa-mi spuna despre rana din copilaria …

Da-o jos din brate pe Julie, ala e locul meu!

–          Mami, cand o sa ai tu multi bani, mergem la magazinul cu jucarii si imi iei gentuta cu zane, de sandvisuri, cosurile de picnic cu buline albe, termosul cu iepure, caruciorul pentru papusi, popicele, pianul cu microfon, microfonul mare seaprat, toate picturile (n.a acuarelele), plastelina, ceainicul rosu cu soriceii mici, pentru mine. Si pentru Beba (n.a Iulia), jocul ala pe care apasai pe butoane si canta o melodie, covorul cu talpi, soarecele in masina broscuta, biberon ca sa nu imi ia mie termosul cu iepure. Si pentru Sara (n.a verisoara ei nou-nascuta) inelul ala cu girafa care se da peste cap, paturica portocalie moale cu elefant si tot un biberon sa nu-mi ia nici ea termosul meu cu iepure. Da, mami? –          Iubita mea, ti-au placut tie toate jucariile astea la magazin? –          Daaaaaa. Mi le iei? –          Si daca ti le iau? –          O sa ma joc cu Beba si cu Sara in fiecare zi si o sa cant la microfon. –          Si daca o sa canti la microfon? –          O sa fiu …

Love. Be it!

In incercarea mea disperata de a ma conecta cat mai des cu Mariuca si cu Iulia, pierdeam esenta unor lucruri si deveneam rigida, control freak si perfectionista . Din aceasta cauza, uneori nu reuseam sa ma conectez cu fiecare dintre ele, alteori simteam ca nu sunt conectata 100%, alteori nu intelegeam ca exista diferite tipuri de conectare pentru ca fiecare om e unic si fiecare suflet te lasa sa-l vezi intr-un anumit fel, cand esti cel mai pregatit, cand ai in inima soare, liniste si iubire, nu frica, ganduri, intamplari, treburi ramase nerezolvate, emotii impinse intr-un colt, de teama sa nu dai cu ochii de ele. In incercarea mea disperata de a ma conecta cat mai des cu Mariuca si cu Iulia, am uitat sa-mi ofer inima si sufletul barbatului meu. L-am lasat suspendat intr-un colt. L-am lasat sa se descurce singur. L-am criticat, l-am blamat, i-am zis ca s-a schimbat, ca nu mai imi ofera sprijin, apreciere, iubire, caldura. Desi nici eu nu ii ofeream ceea ce ii ceream lui. I-am zis ca bajbai …

La multi ani, Iulia! 1 an

Azi Iulia mea mica implineste 1 an. Un an plin de magie, de lumina, de caldura sufleteasca, de bucurii, de iubire. In fiecare zi ii multumesc ca ne-a ales pe noi ca parinti si ca a venit sa aduca armonie si echilibru in sufletele noastre. A venit sa ne vindece si sa ne arate o cale mai buna catre lumina. Creste atat de repede si de frumos si ma invata atat de multe. Este ambitioasa, curajoasa, independenta, iubareata, hotarata. Insa cel mai mult invat de la ea cum sa-i accept pe cei din jur asa cum sunt si sa ma bucur de ei atat cat vor sa mi se daruiasca. Uneori am remuscari ca ii acord mai multa atentie Mariucai, ca nu ii fac la fel de multe poze Iuliei cum ii faceam Mariucai, ca poarta hainele surorii ei, ca de fiecare data cand mergem la Carrefour, Mariuca se alege cu cate ceva, ea cu nimic, ca dorm la pranz cu Mariuca si Iulia doarme singura sau cu bunica mea… Insa am inceput sa ma educ, …

Iulia, de unde vii?

Saptamana trecuta mi s-a intamplat ceva extraordinar, dar nu m-am simtit pregatita sa povestesc. Extraordinar e banal spus si nu descrie fidel ce am simtit. Era seara. O culcasem pe Iulia de noapte, insa nu adormea. Se foia, plangea, ma striga, apoi se linistea cand dadeam sa intru la ea. La un moment dat, am intrat in camera ei. Am luat-o in brate si ma plimbam cu ea prin camera. Am lipit-o de mine vertical. O bateam usor pe spate, crezand ca nu a scos aerul dupa ce am alaptat-o si d-aia nu poate sa adoarma. Ea m-a cuprins cu mainile de gat si si-a lasat tot corpul moale. Era cu nasul pe gatul meu si eu o simteam cum respira cald. Si, dintr-o data, parca s-a deschis. Parca nu mai avea burta si piept, ci doar spatele si lateralele, ca un perete concav. Inauntru era ca un suflu, ca un aer caldut, linistit, calm, ca oxigenul de la reanimare. Iar eu parca m-am simtit in mijlocul sufletului ei, parca i-am vazut sufletul si i …

De ce nu reuseam sa ma conectez cu Iulia?

Iulia… Iulia mica… Eu o alint sufletel sau dulceata, Mariuca ii spune buflei, bebita, bucute mici, butoias, scafarlie, daca o intrebi cum o cheama pe sora ei, iti spune: aia mica. Bogdan nu e inca hotarat daca sa ii spuna Ana sau Iulia. Au trecut aproape 2 luni jumate de cand a venit pe lume. Uneori o vad independenta si luptatoare. E batalia ei cu crampele, si-o duce singura, mica si hotarata. La fel si cu laptele pe care vrea sa-l termine dintr-o sorbitura. Se ineaca, tuseste, vomita, plange nervoasa si apoi incepe iar, si mai determinata, sa-l bea pe tot. Ma amuza cand o vad asa si ma uit la ea cu admiratie. Alteori o vad mica, neajutorata, pierduta. E prea mare lumea in care a venit si mama ei nu e mereu langa ea. Cand ma intorc acasa, intai ma cearta cu un plans usor rastit, ce imita un motoas care nu porneste, apoi ma cauta de lapte cu gurita deschisa. Isi incepe cautarea de pe obrazul meu, ca si cum m-ar pupa, …

“Nu exista obligativitate, ci doar alegere”, Monica Reu, trainer de Comunicare Nonviolenta

La cursurile Monicai Reu de Comunicare Nonviolenta nu am ajuns deocamdata, deci nu o cunosc personal pe ea si nici metoda pe care o impartaseste parintilor. Pentru ca va fi unul dintre cei 3 traineri care vor fi in fata parintilor la conferinta Joc – Comunicare – Conecatare, din 10 mai, iata cateva raspunsuri ale Monicai la intrebarile mele urbane. Mi-a placut ca ea nu considera Comunicarea Nonviolenta o metoda, ci o filosofie de viata, mi-au placut pozele din timpul workshop-urilor pe care le sustine si mi s-a parut eliberatoare afirmatia ca nu exista obligativitate, ci doar alegere. Dar nu va dezvalui mai multe. Cititi in continuare un interviu cu Monica Reu, trainer de Comunicare Nonviolenta, fondatoarea si presedintele Asociatiei pentru Comunicare Nonviolenta. Cine este Monica Reu? Monica Reu: De cum am citit intrebarea asta, m-am blocat un pic, caci mi-e greu sa ma decid cu ce sa incep si cum sa raspund la ea pastrand un echilibru intre ceea ce este relevant pentru mine, in acest moment al vietii mele, si ceea ce ar …