All posts tagged: oana stoianovici

„Copilul Interior” e cel mai serios lucru pe care îl poți face pentru tine

Încep să-mi dau seama că așa cum mă port cu copilul meu interior așa mă port și cu copiii mei biologici. Și parcă așa mă port și cu mine. Nu mă văd. Nu sunt prezentă eu cu mine. Mă dau pe mine însămi la o parte, mă fac tot mai mică, vorbesc tot mai încet pentru ca lumii să-i fie cât mai confortabil în prezența mea. Joi seara am coborât în inima mea printr-o meditație. Nu a fost prima oară. O fac de vreo 3 ani. Însă de fiecare dată când e cel mai bine, când văd lumi interioare care nu pot fi descrise în cuvinte pentru că mintea nu e pregătită să le perceapă măreția, mă activez cognitiv cu frica să nu care cumva când ies din meditație să pierd mirajul lumii interioare, să uit starea de plutire, de liniște, culorile atât de intense, lucrurile care mi se întâmplă acolo. Și încerc să mi le imprim în minte și să le retrăiesc tot acolo când îmi este greu în lumea fizică. Critica și perfecționismul …

“Divorțul nu este o soluție, este o concluzie.” Oana Stoianovici, coach și lider transformațional

Despre schimbările din mine și despre regăsirea ancorelor mele interioare, am scris de nenumărate ori aici. Drumul meu către feminitate a fost inițiat de Oana Stoianovici, coach și lider transformațional, în cadrul workshop-urilor susținute de ea, O zi de feminitate și Tainele feminității sacre. Astăzi vorbim cu Oana despre divorț, monogamie, invizibilitatea în cuplu și analizăm ce transmit două melodii difuzate în exces la radio. Iar la final, avem o surpriză. Un concurs la care puteți câștiga un loc la workshop-ul O zi de feminitate. Trăim vremuri în care rata divorțului crește de la an la an. Motivele sunt diferite: relații extraconjugale, violență, nepotrivire etc. Ce se află de fapt la baza acestor motive? Oana Stoianovici: Am pierdut contactul cu rolul și energia feminină și masculină și, astfel, nu mai știm cum să ne ordonăm relațiile. Acest reper aduce foarte multă confuzie într-un cuplu și nu ne permite să creștem împreună. Avem nevoie să ne reconectam cu energia de bază ca femei și ca bărbați. Numai așa există joc, creație, dinamism, creștere: prin jocul dintre …

Rolul nostru e să strălucim. Punct! Oricând. Fără legătură cu bărbatul

Într-o sâmbătă destul de înnorată pentru una de martie, am participat, pentru a treia oară la workshop-ul O zi de feminitate, susținut de Oana Stoianovici. Dacă prima oară am experimentat multe emoții și răni și am plâns aproape în continuu o zi întreagă, a doua oară am integrat concepte pe care nu le prinsesem la primul workshop, cum ar fi copilul interior. La cea de-a treia întâlnire cu Oana mi-am reconfirmat că sunt pe drumul pe care vreau să merg și sunt pregătită să îmi asum tot ce e de trăit, de experiementat, de simțit. Și simt că acest drum mi s-a deschis deja cu multă savoare, energie și libertate. Am început să experimentez ce spune Oana și conceptele devin certitudine. Primul lucru pe care ți-l aduce energia vieții e că simți lucrurile visceral. E necesar să ai curaj să simți tot: iubirea, bucuria, abundența, frica, durerea, cinismul… Energia feminină mă învață libertatea de a experimenta tot ce este de trăit de la minus la plus pentru că ele sunt parte din viață. Astfel, energia vieții …

De 4 ani, duc o muncă de vindecare și îmi caut drumul. Articol și concurs aniversar.

  Îmi iau laptopul și mă așez în fața ferestrei. Aleg, ca de obicei, cea mai mare fereastră din casă, pe cea din sufragerie. Lumina și cerul îmi sunt muză. Plouă mărunt. Măriuca doarme cu febră și o amigdală cât nuca. Îmi amintesc că exact în această zi, în urmă cu 4 ani, zăpada acoperea mașinile, iar Măriuca avea varicelă. Eu puneam, din fața ferestrelor dreptunghiulare, primul articol pe blog. Mă uit repede la rubrica Despre mine și constat că nu am mai modificat-o de atunci, deși ar fi multe de spus: Iulia, Parenting PR, călătoria spre mine, yoga, spiritualitate, feminitate. Poate cea mai importantă schimbare este că acum experimentez altfel singurătatea. Statul doar eu cu mine este o bucurie, o binecuvântare, o sărbătoare. Am aflat că fericirea mea nu depinde de nimeni, ci este un dar pe care îl trăiesc împreună cu cineva. Și nu mă refer aici la statul pe canapea și uitatul la televizor când fetele sunt la creșă și la grădiniță. Vorbesc aici despre meditație, despre puterea și răbdarea de a …

Să renaști este o binecuvântare. De atunci încolo nu doar exiști, ci înveți a trăi.

Tu? Ai 20 de ani? Nu ți-aș fi dat mai mult de 14. Ai 36 de ani? Nu-i arăți. Ce norocoasă ești. Mi-am dat seama că nu ești așa mică precum pari abia atunci când ai început să vorbești. Mereu am părut mai mică decât sunt. La început, nu aveam nicio reacție, nicio emoție la această trăsătură de-a mea. Era parte din mine, pur și simplu. O luam după mine ca atare. Cu normalitate. Fără entuziasm exacerbat. Fără părere de rău. Îndoiala că această trăsătură ar trebui acceptată mi-a pătruns în inimă începând din adolescență și s-a cuibărit ușor ușor până când am început să devin frustrată că la 25 de ani arătam ca un copil. Fizic, nu mă deranja deloc, însă simțeam că nu sunt luată în seamă, că nu mă fac auzită, că sunt într-un vis în care vreau să țip și vocea nu mi se aude. În adolescență treceam cu ușurință în tabăra băieților pentru că eram de-a lor, jovială, veselă mereu, pusă pe șotii, știam cum să țin un secret și …

Pune-ți dorința și lasă Universul să lucreze. To do list pentru 2016.

Acum un an, în Ajun de Crăciun, îmi puneam o dorință. Era de fapt ceva ce îmi doream demult și chiar eram pregătită să fac. Prinsesem curaj și trecuse deja mult timp de când cochetam cu ideea. Și ca să fiu sigură că intenția o spun tare și clar, am scris-o pe Facebook. Eram hotărâtă să îmi iau inima în dinți și să fac o operație de reducere a dioptriilor. Dorința mi s-a îndeplitit după două luni și câteva zile. De pe 10 martie, văd perfect. Este incredibil cât de mult mi s-a ușurat viața. Aceasta este una dintre cele mai mari realizări de anul acesta pentru că a implicat curaj, dorință și încredere. Mulțumesc, dr. Andrei Filip! Mulțumesc, Cristina Cojucar Toma, tu ai fost muza și zâna mea :). Tot în martie, la câteva zile de la operație, am început să văd clar nu doar oamenii, obiectele, copacii, florile și tot ce mă înconjura, ci am început să văd drumul către mine. Cea mai importantă călătorie din viața mea, aceea către mine a început pe 14 martie, …

Cea mai importantă relație pe care o am este cea cu mine însămi

Se întâmplă că din primăvară încoace, Universul îmi tot trimite semnale că ceea ce îmi doresc, pot obține. Totul este să îmi pun intenția și aceasta să fie în concordanță cu cel mai înalt gând al meu, cu cea mai frumoasă stare de pace, de lumină, de bine, de echilibru, de armonie. Din primăvară, am o sete de nestăvilit de autocunoaștere. Vreau să văd, să știu cine și ce sunt eu în interiorul meu, cum îmi e sufletul, ce pot face cu mintea mea, cum să îmi văd corpul ca pe un altar. Cum mă pot onora, bucura și cinsti în mod conștient în complexitatea dimensiunii umane de 3D, corp-minte-spirit. Așa cum am mai povestit, triggerul a fost O zi de feminitate. A urmat apoi o săptămână de yoga. Iar acum citesc o serie de cărți despre spiritualitate. În fiecare zi îmi dau întâlnire cu mine în spațiul sacru pe care mi l-am creat, acolo unde e mereu liniște, iubire și îngăduință, acolo este refugiul meu. Acolo aflu despre comorile din sufletul meu. Acolo îmi …

De acum 10 ani… O zi de feminitate

Octombrie 2005. Dimineata de toamna calduta. Merg grabita la job pe stradutele intortocheate dintre Caderea Bastiliei si Lascar Catargiu. Am avut o vara mandra ca am terminat un master de Comunicare Manageriala si Resurse Umane. Pe al doilea, de Proiecte Internatioanle, abia l-am inceput cu emotii, bucurie si multe sperante de a-mi gasi un job in alta tara. Am 25 de ani, lucrez in centrul Bucurestiului, am serile libere. Weekend-urile la fel. Am un iubit, o gasca de prieteni, am bani sa merg la mare si la munte, sunt, Slava Domnului, sanatoasa. Cu parintii ma inteleg bine. Imi place viata mea, e senin in ea. Ma uit la ceas. Sunt in intarziere. Un barbat pe la vreo 30 de ani ma opreste si imi spune: –          Pot sa te intreb ceva? Eu incetinesc pasul, ma uit in jur, fac ochii mari si aprob din cap, fara sa scot vreun cuvant. –          De ce mergi asa intepata? Ma incrunt la el, ii intorc spatele si plec si mai intepata, apasand ferm tocurile in asfalt. Cand ajung …

In dimineata aceea, fetita mi-a luat inima, transformand-o intr-un balon de aur

Fiecare dintre noi este un Univers. Unii au sansa de a se descoperi (in viata asta), altii nu. De cele mai multe ori credem despre noi ceea ce altii ne spun ca suntem, fara sa stim ce lumi interioare uluitoare salasluiesc in noi nedescoperite. De trei ani lucrez cu mine, lucrez sa-mi dau seama cine, ce si cum sunt, sa fiu increzatoare, sa nu mai cer parerea altora, sa fiu sigura ca daca fac ceva din suflet, cu iubire sincera, cu scop bun si frumos, acel ceva are potential sa fie minunat indiferent de ce spun ceilalti. De trei ani caut raspunsuri in mine. Drumul nu e usor, nu e lipsit de scepticism, de renuntari, de multa analiza constienta navalita peste un suflet caruia ii este teama sa se arate. Din martie, de cand am fost la O zi de feminitate, imi privesc sufletul de la poarta cu bolta de glicina lila fara sa am curajul sa intru. Pun varful degetului mare de la picior, mi se arata o inima de rubin si apoi ma …

Iubirea este despre acceptarea reala a cine esti tu. Pana atunci, iubirea este doar un concept.

Viata nu este despre ce am facut, ci despre CINE SUNT? Sunt inca ravasita, bulversata, rascolita dupa ziua de sambata. E ca si cum cineva ar fi venit cu un vatrai si mi-ar fi rascolit focul care ardea mocnit, cu ramasite de carbuni, facute scrum si din loc in loc, cate unul portocaliu-rosiatic imi amintea ca merita concentrarea de a ma uita in interiorul meu, ca colo e un suflet care vrea sa fie vazut chiar de mine insami. Sunt bulversata pentru ca simt ca pana acum am dormit, am fost amortita, anesteziata, deconcentrata, distrasa in alte parti catre forme, nu catre continut, catre concept, nu catre profunzime. Simt ca doar am vazut ploaia, am constientizat forma si clairtatea picaturilor, dar nu am trait-o, nu am simtir-o, nu am respirat-o, nu am integrat-o, nu am dansat cu ea, nu am lasat-o sa-mi aduca prospetime, liniste, lumina, curatenie. Simt ca am vut sa ma simt femeie, fara sa inteleg ce inseamna cu adevarat sa fii o femeie trezita si constienta, fara sa stiu din cate aspecte …