All posts tagged: pampers

Înțărcarea lui Julie și dormitul separat

După 5 ani în care am dormit cu fetele în pat, la mijloc, între ele, am hotărât să le las pe ele să doarmă împreună, iar eu să dorm cu tatăl lor. De 5 ani nu mai dormisem o noapte cap coadă și deja aveam certitudinea că de multe ori, trezirile lor nocturne erau cauzate de mine, de înghesuiala din pat, de căldură, de foială. În plus, pentru că o alăptam pe Julie, stăteam întoarsă spre ea, iar Măriuca, mă trăgea de cealaltă mână să o iau și pe ea în brațe. Simțeam că mă contorsionez maxim și puteam să îmi retrag mâinile și corpul de sub ele după ce adormeau. Inevitabil una dintre ele se trezea și o luam de la capăt. Dimineața mă trezeam amorțiță, cu spatele gol și rece, cu mijlocul înțepenit, iar când mă ridicam și puneam tălpile pe parchet, parcă călcam pe milioane de ace. De mai bine de jumătate an, mă trezeam mai obosită decât mă culcam. Așa că le-am explicat la fete tot ce am scris mai sus …

Cum aleg produsele pentru copiii mei?

Știu că am scris multe articole care se bazează pe instinct, pe spiritualitate, pe conectara cu noi înșine, pe ce ne spune inima să facem. Cred însă că uneori este bine să alăturăm instinctului și informații bine documentate, cercetare și luarea unei decizii asumate. Când vine vorba despre sănătatea copiilor mei, aleg produse de calitate, testate și recomandate de persoane cu expertiză pe un anumit domeniu. Cum tăticul urban este farmacist, mi-a înlesnit mult căutarea celor mai bune produse (din punctul nostru de vedere). La primul copil, ne-a fost oarecum teamă să nu facă coji pe scalp. Credeam că e un capăt de țară, mai ales că în farmacie vin cazuri de toate felurile și unele te înspăimântă. Am găsit un șampon pe bază de germeni de grâu, un gel spumant pentru dermocurățare, în termeni mai de specialitate. Este o formulă fără săpun și am folosit-o și eu ca gel de duș, mai ales în perioadele alăptării. Fetele nu au făcut cruste niciuna și folosim în continuare acest produs. Mie mi-a plăcut tare mult că …

Lista mea cu must-have-uri înainte de venirea pe lume a unui copil

Venirea pe lume a unui copil (mai ales dacă este primul) schimbă dinamica cuplului și a familiei lărgite. Mulți părinți se așteaptă, așa cum m-am așteptat și eu, ca totul să fie roz, așa ca în filmele americane, când copilul mănâncă liniștit, adoarme imedat în patului lui și se trezește a doua zi dimineață cu zâmbetul pe buze. În realitate însă lucrurile stau altfel: mamele nu sunt învățate când și cum să schimbe scutecul copilului, ce tip de scutec să aleagă, cum să-și alăpteze copilul, când începe diversificarea, ce jucării să aleagă pentru anumite grupe de vârste, cum să se joace cu copilul, ce pot afla prin joc de la copilul care încă nu vorbește? Mie nu mi-a dat nimeni nicio listă înainte de a o avea pe Măriuca. Așadar, iată, pentru ca vouă să vă fie mai ușor, câteva sfaturi. Nu întâmplător Pampers este primul pe lista mea! 🙂 Încă dinainte să se nască Măriuca aveam baxul cu Pampers Premium Care și cu șervețele Pampers Sensitive pregătite. Recunosc, le-am ales pentru că era brand-ul …

Ce alegeri am făcut pentru fetele mele în primii lor ani de viață

Ca orice părinte (cred… sper!) mi-am dorit mereu ce este cel mai bine și mai bun pentru copiii mei. Uneori simt că am exagerat. Însă îți dai seama care au fost nevoiele și care exagerările abia după primii ani ai copilului și, mai ales, la al doilea copil. La Măriuca, aveam (scriu zâmbind acum) absolut tot ce credeam noi că ne trebuie, cu trei luni înainte să se nască. În camera ei, pătuțul care urma să se transforme în birou după 5 ani, avea o saltea cu fir de argint și o husă cu fire speciale, prietenoase cu pielea fină a bebelușului. Body-urile și pijamalele aveau cusături delicate care să nu cumva să jeneze copilul la somn. Patul de voiaj era deja pregătit și dus la munte. Aveam cel mai bun și performant sterilizator de pe piață, cea mai bună pompă de sân, steamer, recipiente pentru depozitarea laptelui și a mâncării din plastic special, aparat de decongelat laptele făcut provizii pentru când nu eram eu acasă, covor senzorial pentru bebeluși, scaun de masă reglabil pe …

“Dă-te, băi, păpușă de pluș!” Provocarea mamei cu doi copii

Peste două luni, Julie împlinește 3 ani. Iar eu împlinesc 3 ani de când am doi copii. Încă mă educ să nu măsor atenția pe care le-o ofer Măriucăi și Iuliei în timp egal petrecut cu fiecare dintre ele, într-un număr egal de jucării, de haine, de bani, ci în cât de mult le îndeplinesc nevoile fiecăreia. Așa că atunci când simt că Iulia are nevoie de mine, mă dedic ei în totalitate. La fel și cu Măriuca. Însă, de multe ori este extrem de greu pentru că par că amândouă au câte o nevoie fix în același moment. Pentru mine încă este greu să o văd pe Măriuca uitându-se cu jind după mine când o țin pe Julie în brațe. Dimineața îmi spune că nu m-am întors și la ea în timpul nopții și că am dormit numai cu spatele la ea. Însă ea este deja adormită când eu o iau în brațe și nu mă mai simte cum o țin noaptea mai mult pe ea în brațe decât pe Julie. Uneori îmi spune …

Aventuri din vârtejul nebun al copilăriei

Miercurea trecută, de dimineață, plecam cu soarele în păr, dar cu o urmă de tristețe în suflet pentru că aveam să lipsesc de la serbarea lui Julie de 1 iunie, la creșă. Aflasem mult prea târziu de serbare, când deja împreună cu 8 mame minunate care scriu pe bloguri frumoase, organizasem câteva workshop-uri și ateliere pentru evenimentul de 1 iunie, pus la cale de Itsy Bitsy. Parcul IOR se întindea luminos și primitor la primele ore ale dimineții. Am poposit vreme de câteva secunde să admir curcubeul făcut de apa jucată de fântâna arteziană. Tare m-aș fi așezat pe iarbă să mă încarc cu energie de la Mama Pământ și de la Tatăl Soare. Nu era însă timp. Am grăbit pasul spre foișor. În amfiteatrul din fața lui, Ioana (Prințesa urbană), Raluca (Raluca Loteanu – Suflet de mamică), Lucia (Mămica Autentică), Florina (Badea Florina), Gabriela (Familie Împlinită), Ioana (Pisica pe sârmă), Iuliana (Iuliana Roca – Scrieri felurite) și Oltea (Oltea Tudose) pregăteau cu grijă cadourile de la sponsori pentru cei care urmau să vină. În scrut …

Drumul lui Julie către autonomie. Plus concurs Pampers

Julie merge la o creșă de stat de la 2 ani și 2 luni. Suntem tare mulțumiți de creșă, de condiții, de doamnele grijulii și iubărețe, de mâncare, de programul de joacă și învățare (de deprindere a unor abilități motrice, mai mult). Iulia este considerată copil fenomen pentru că a rămas la somn din prima zi, din propia ei dorință. Când m-am dus să o iau la ora 13, mi-au spus să mă duc înapoi acasă că s-a băgat singură în pătuț, și-a dat șosetele jos și s-a culcat. Doamnele o iubesc pentru că este independentă, ceea ce le ușurează lor munca foarte mult. Asta neînsemnând că nu mai au grijă de ea. Mănâncă singură, se enervează dacă vrea cineva să o ajute. Își strânge singură jucăriile și masa și își face singură patul. După o lună de creșă, doamnele m-au întrebat dacă nu vreau să renunțăm la Pampers când nu doarme pentru că Julie e suficient de independentă și ele au încredere în ea că s-ar descurca. Le-am zis că putem să încercăm cu …

Give piss a chance

Nu stiu cum e pentru alte mame, insa pentru mine scutecele de unica folosinta pentru copii m-au salvat de multa munca, m-au ajutat sa economisesc timp si sa stau linistita cand mergeam la drumuri lungi cu fetele mele mici. Mariuca a renuntat la Pampers cand avea 3 ani. Iulia, de la 1 an jumate si-l tot scoate si zice cand vrea sa faca pipi. De cele mai multe ori, poarta Pampers, dar nu face in el. Uneori, i se pare ca e mai interesant sa faca pe parchet (spre disperarea lui Bogdan), la copac sau in piscina din curte. Alteori are preferinte daca vrea la oala sau la wc. Oricum, pare mult mai hotarata decat nostalgica Mariuca. Luna trecuta am primit la testat noile scutece chilotel. Si astfel s-a declansat dezmatul la noi in casa. Cum au vazut un pachet nou, au tabarat pe el. Ce surpriza ai aici mami? E pentru noi? Pai cum altfel? Au desfacut pachetul si au luat scutecele la verificat de parca erau de la controlul calitatii. Desigur ca amandoua …

Dragoste, somn linistit si joaca

Peste 8.000 de parinti din 10 tari care au participat la un studiu Pampers, au spus ca dragostea, somnul linistit si joaca sunt importante pentru buna dezvoltare a celor mici. Saptamana trecuta am participat la o intalnire cu reprezentantii Pampers la care s-au discutat, printre altele, rezultatele acestui studiu. Intalnirea a avut un iz ludic prin designul incaperilor de la Maison 13, cu mult origami, cu pictura, cu carti si personaje din povesti. Discutia insa a fost una cat se poate de serioasa si a vizat comparatii intre modurile de crestere a copiilor in diferite tari. Pe mine ma linisteste faptul ca tot mai multi parinti sunt constienti ca dragostea, somnul linistit si joaca sunt ingredientele unei bune dezvoltari ale copilului. Insa de la a fi constient la a le pune in practica este cale lunga. Nu mai vorbim de faptul ca fiecare intelege dragostea si daruirea in felul sau in functie de experientele din propria copilarie. Dupa cum spunea si psihologul Cristiana Haica, plecam de la premisa ca toti parintii isi iubesc copiii. Insa …

Dimineti senine + CONCURS de fericire

Uneori diminetile vin prea repede, alteori, prea greu, insa, de cele mai multe ori, ele vin fericite, senine si cu “Mami, ia-ma in brate cu amandoua mainile!” de la Mariuca. Ea are nevoie de afectiune dimineata. Multa afectiune. Vrea sa o mangai, sa o pup, sa ii spun ca este soricica mea chit. Se alinta, isi intinde gatul ca o pisica in trecerea mea cu pupaturi de pe frunte, pe obraz, pe gat. Pe coaste si pe talie protesteaza. Zice ca vrea pupici lipiciosi, nu gadiliciosi. Ii zic ca pot sa-i fac 2 in 1. Nu vrea. Se intoarce pe burta. “Hai, mai ia-ma in brate! Am nevoie!” Iar eu o iau si mi se pare fantastic cum la 3 ani stie sa-si identifice nevoile si sa mi le comunice. Dupa vreo 15 minute in care se incarca de afectiune, iar eu de energie buna si caldura sufleteasca, dupa ce ma simt centrul universului ei si ma simt mandra pentru asta, Mariuca imi spune: “Ia uite cat pipi am facut, 7 kile, 9 kile.” Ii …