Tratamente care șterg ani buni de pe față. Recomandări SKiN MedSpa

I am enough, I am enough, îmi repetam mantra de dimineață în timp ce îmi smulgeam două fire albe de păr și mă îmi verificam starea ridurilor de la ochi. După ce mi-am dat cu ser cu acid hialuronic, un altul pentru pete pigmentare, le-am lăsat să intre bine în piele și am decis că e nevoie să merg mai des la tratamente faciale.

M-am îndreptat apoi spre trusa de machiaj și am încercat să-mi aduc aminte de când n-am mai călcat pe la salon ca să am grijă de tenul meu, să mi-l curețe cineva cu mâinile de aur, cu aparatură profesională și din cea mai modernă și eficientă, să mi-l hidrateze și apoi să-mi facă masajul ăla bun de relaxează și te adoarme. Mi-am adus aminte. Din vară de când am fost la SKiN MedSpa.

Azi vorbim cu specialiștii de la SKiN MedSpa despre cum și de ce să avem grijă de tenul nostru mai ales când e frig afară, ce proceduri au mai apărut pe piață, cui se adresează și ce fac în plus față de măștile pe care ni le punem noi singure acasă.

Cum putem să ajutăm tenul în sezonul rece?

SKiN MedSpa: Tenul trebuie îngrijit tot timpul anului, însă atunci când este frig este important să îi acordăm o atenție sporită. Hidratarea este mai mult decât necesară, mai ales din cauza variațiilor mari de temperatură interior-exterior, așadar trebuie folosită zilnic o cremă care hidratează intens pielea, decolteul și mâinile.

În plus, sezonul rece este ideal pentru anumite proceduri care nu sunt neapărat indicate când temperaturile sunt ridicate din cauza acțiunii razelor UVA/UVB. Este vorba despre peeling-ul chimic, microdermoabraziunea, microneedling-ul sau procedurile cu laser.

Dacă vrei să ai o față mai tânără cu 10 ani, un ten proaspăt, să scapi de cicatrici, de petele de pe față, de ridurile fine, de ridurile laba gâștii sau să îți cureți tenul, mai ales dacă ai un ten încărcat sau tern, iarna și începutul primăverii sunt momentele când trebuie să faci tratamentele faciale specifice.

Contrar ideilor preconcepute, oricine poate beneficia de un peeling chimic sau de microdermoabraziune, pentru că fiecare ten are problemele sale și este mult mai ieftin și mai eficient să previi, decât să tratezi. Există nenumărate tipuri de peeling care se adresează unor probleme diferite. De exemplu, nu se folosește același tip de peeling pentru diminuarea porilor deschiși precum cel folosit pentru acnee rebelă.

Există câte un tratament pentru fiecare și este ideal este să aplicăm tratamentul adecvat nevoilor tenului nostru și să apelăm la specialiști în cazul în care nu știm ce ni se potrivește. Sfatul nostru este să evitați să aplicați tratamente dubioase, după ureche, care pot face mai mult rău decât bine. 

De ce sunt importante tratamentele faciale profesionale și nu sunt de ajuns cele de acasă?

SKiN MedSpa: Acasă trebuie să respectăm ABC-ul îngrijirii tenului, care constă în curățare, hidratare și din când în când aplicarea de măști naturale care exfoliază blând sau hrănesc pielea.

Există o multitudine de tratamente faciale, însă diferența majoră între centrele specializate și tratamentele clasice, care se pot efectua și acasă, este reprezentată în principal de către dispozitivele și soluțiile folosite. De exemplu, la SKiN MedSpa avem peste 15 tipuri de tratamente faciale, care sunt efectuate de către dispozitive diferite, prin metode diverse, cu diverse substanțe de uz profesional, care fac cu adevărat minuni pe piele.

Toată aparatura pe care o folosim face parte din gama premium sau de lux și are o multitudine de certificări pe care nici un aparat de uz casnic nu are cum să le obțină. Niciodată un dispozitiv pe care îl folosim acasă nu va da rezultatele obținute cu un dispozitiv scump, produs pentru uz profesional și folosit de specialiști instruiți pentru acest lucru.

De exemplu, există un dispozitiv, dermaroller-ul, care promite rezultatele obținute de microneedling-ul efectuat într-o clinică specializată. În primul rând, inducția de colagen se poate face prin mai multe metode, însă cele profesionale penetrează adânc și uniform pielea, în timp ce un dermaroller nu poate face asta.

În al doilea rând, este vorba despre igiena necesară pentru a nu introduce în piele bacterii nocive, care îi pot afecta grav sănătatea pe termen lung. Este dificil să îndeplinești acasă condițiile sterile dintr-o clinică de estetică facială și corporală.

Și nu în ultimul rând, persoana care aplică tratamentul cu pricina trebuie să fie un specialist, care știe ce face, care să te monitorizeze pe durata tratamentului, să vadă evoluția în timp și mai ales, care are experiența și cunoștințele medicale necesare să știe ce ți se potrivește.

Un alt exemplu este reprezentat de injectările cu botox. Nici un tratament facial și nici o cremă nu “ține” timpul în loc precum o face botoxul. Doar medicul poate injecta botox fără să lezeze pielea, să obțină un efect wow și în același timp natural și să dozeze substanța în funcție de nevoile tale.

Un tratament facial aplicat acasă poate fi cel mult de întreținere, însă nu va produce modificările majore, acelea care provoacă întrebări de genul: Ce ai făcut de arăți așa de bine?

Care este cel mai cerut tratament facial la SKiN MedSpa și de ce crezi că este acesta și nu altul?

SKiN MedSpa: Nu există un tratament anume, pentru că fiecare dintre cei care ne calcă pragul are nevoi diferite și, așa cum am precizat, tratamentele au adresabilitate diferită, și sunt personalizate pentru a obține cele mai bune rezultate.

În această perioadă sunt la mare căutare, datorită rezultatelor spectaculoase, imediate, tratamentele de curățare profundă a tenului cu JetPeel combinate cu tratamentele de întinerire (Microneedling sau Rejuvenare facială) și peeling-urile chimice care “șterg” ani buni de pe față și conferă un aspect “proaspăt” și tânăr tenului.

Multe dintre clientele noastre fidele au terminat sau au început anul cu tratamentele cu botox pentru riduri, cu tratamente cu boost de vitamine și hidratare pentru ten, tratamentele cu acid hialuronic pentru cearcăne sau pentru buze mai voluptoase. Toate acestea sunt efectuate la SKiN MedSpa de către medicul nostru, care poate face minuni pentru oricine, cu ajutorul dispozitivelor și a produselor de top pe care le utilizăm.

Epilarea definitivă cu laser este solicitată constant, iar feedback-ul de la clientele și clienții noștri este foarte bun, atât în ceea ce privește confortul din timpul procedurii, dar mai ales pentru rezultatele obținute.

Cât despre tratamentele corporale, atât la sfârșitul anului, cât și după sărbători eliminarea grăsimii în exces este obiectivul principal. Cele mai solicitate sunt procedurile de criolipoliză, Vanquish ME pentru abdomen și coapse și tratamentul BodySculptor, prin care se poate slăbi rapid, fără nici un disconfort sau efort.

 

La ce interval de timp sunt recomandate tratamentele faciale în funcție de vârstă, de tehnologia folosită și de produsele cosmetice.

SKiN MedSpa: Tenul nostru este viu, este ca un pământ fertil care dacă nu este întreținut, se usucă și se crapă. Prevenția este cheia unui ten tânăr, frumos și luminos.

Hidratarea și curățarea sunt importante la orice vârstă și dacă până în 30 de ani tratamentele de curățare efectuate lunar și cele de microneedling efectuate de câteva ori pe an sunt suficiente, după vârsta de 30 de ani, de exemplu, trebuie adăugate proceduri pentru a întreține cât mai mult frumusețea naturală.

Nu există însă reguli care se pot aplica tuturor, deoarece există situații diferite, care necesită măsuri specifice. Pentru a evita cicatricile post-acneice, de exemplu, se pot face peeling-uri chimice și la 20 de ani, așa cum pentru anumite riduri de expresie, care se adâncesc în timp, trebuie injectat botox înainte de 30 de ani, pentru a evita proceduri mai complicate și mai costisitoare pe măsură ce îmbătrânim.

Niciodată nu este prea târziu să începem să avem grijă de noi, însă singura diferență este că rezultatele sunt cumulative, se văd mai greu după vârsta de 50 de ani, mai ales dacă sunt făcute pentru prima oară și trebuie întreținute mai des față de cineva care a făcut asta toată viața.

Procedurile au avansat uimitor și de aceea există soluții pentru oricine, atâta timp cât se respectă planul de tratament recomandat de specialiști și se acordă aceeași atenție pentru menținerea rezultatelor. Lăsați specialiștii să vă ajute cu un sfat, cu un plan de tratament personalizat, adaptat nevoilor, timpului dar și bugetului vostru!

Dacă v-am făcut curioase, SKiN MedSpa este în strada Brașov nr. 25.

 Text: Ana Nicolescu

Specialist: Stanca Cioarga

Foto: SKiN MedSpa

 

 

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.