Știri
Leave a comment

10 ani de bucurie în familie cu Itsy Bitsy

Interacțiunea mea cu Itsy Bitsy începe în 2006, cu 5 ani înainte de a avea copii. Atunci asculatam muzica de seară, care mi se părea altfel decât la celelalte posturi de radio, era un fel de chill out, care îmi mângâia inima, mintea, sufletul. Și mai ascultam pe drum spre redacție, în fiecare dimineață, emisiunea Oameni mari cu Victor, care mi se părea foarte ancorată în realitate și avea subiecte deloc superficiale.

Pe lângă interacțiunea personală, lucram cu Nadia Tătaru, fondatorul radioului, pentru schimb de publicitate între Itsy Bitsy și revista la care lucram. O admiram pe Nadia. Am mers odată la o piesă de teatru împreună și ea a venit cu copiii ei. Mi se părea că totul la ea e diafan, ușor, că avea o plutire la care râvneam și știam că nu o voi atinge niciodată.

În această colaborare, am fost invitată la emisiunea lui Victor și atunci m-am îndrăgostit de radio. În studioul capitonat, vocea mea se auzea cum nu știam că o am. Mi-a plăcut lipsa oricărui alt sunet de fundal, în afară de vocea mea. Și de atunci cântam La radio, vreau să ajung la radio. Cred că de atunci mi-am dorit să pun voce pe o poveste sau pe spoturi radio. Iar anul acesta mi s-a îndeplinit dorința. Am înregistrat povestea Gloria și unicornul magic la ei în studio. Și m-am simțit atâââââât de bine.

Apoi am cunoscut-o pe Mirela Retegan, care era pe atunci Zăpă și avea o emisiune tare haioasă. Când venea la noi la redacție juca cu toată lumea Clopoțel. Și nu se plictisea niciodată. Știam și cântam prin redacție și acasă melodia Zăpă zăpăcești, zăpăcești poveștile.

Am mers la plantări de copaci într-un parc și mă amuzam de Itsy și Bitsy.

Din 2010 când am rămas însărcinată cu Măriuca am început să ascult Meditații pentru părinți, prezentată pe atunci de Adriana Titieni. Erau atâtea informații utile pe care nu știam de unde să le iau din altă parte. De acolo am aflat de Otilia Manteles, de Monica Reu, de Urania Cremene, de Antonia Noel și de multți alți traineri de parenting de la care am învățat cum să mă joc cu un copil nou-născut, cum să îl stimulez senzorial, auditiv, vizual, motric, am aflat despre Playful Parenting, despre cărți despre relația tată-fiică, despre etoda Espere. După un an, îmi făceam blog și găzduiam interviuri și parteneriate media cu toți acești traineri. Așadar, parte din succesul blogului meu, consider că îi aparține lui Itsy Bitsy pentru că mi-a fost mereu sursă de inspirație și motivare.

De la începutul anului, am început să fiu invitată în emisiunea Simonei Dragomir, pe teme de parenting, lucru ce îmi dădea curaj și încredere în mine.

În vară, la Social Media for Parents, am cunoscut-o pe Monica Popescu, PR la Itsy Bitsy. Este un om atât de sufletist și ne-a ajutat extrem de mult la înregistrarea, montarea, filmarea testimonialelor, promovarea proiectului cu Gloria. Însă pe lângă aportul ei profesional, am simțit că pune mult suflet și că ea chiar crede în beneficiile proiectului.

De Moș Nicolae, Itsy Bitsy aniversează 10 ani de radio-copilărie. Însă Itsy Bitsy FM înseamnă acum mai mult decît un radio şi echipa care realizează programele zi de zi. Acum, Itsy Bitsy FM înseamnă o mare familie, o comunitate de părinţi şi copii ascultători, de specialişti şi de personalităţi care susţin acţiunile benefice pentru familiile cu copii. Radioul a adunat în timp oameni frumoşi şi implicaţi, care prin tot ceea ce fac seamănă stare de bine printre părinţi şi copii şi păstrează viu spiritului copilăriei.

ITSY BITSY include singurul post de radio din România pentru părinţi și copii, site-ul www.itsybitsy.ro, ateliere pentru părinţi și copii și evenimente pentru timpul liber în familie. Itsy Bitsy FM emite în prezent în București și în peste jumătate din teritoriul României.

Mulțumesc Itsy Bitsy și La mulți ani!

Text: Ana Nicolescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *