Eu ca mamă
comments 4

Lecția pe care mi-a dat-o un copil de 3 ani de 8 martie

La 9.30 dimineața, cu o zi înainte de 8 martie, stăteam așesată pe un scaun ca de pitici. Picioarele nu îmi încăpeau sub masă, așa că le strângeam cât mai aproape pe mine. Eram la gădiniță, în grupa mică. Lângă mine stătea Julie. Meșterea de zor o felicitare pornită de la conturul palmei ei. Felicitarea era pentru mine. Educatoarele pregătiseră împreună cu copiii un program special pentru mame.

Mică și tunsă cu breton, Julie lipea bucuroasă flori albastre și roșii pe palma de carton. Eu puneam cu pensula lipici. Ea aranja petalele și frunzele.

Felicitarea s-a lipit de hârtia de lucru. Dar asta a făcut-o să fie și mai duioasă.

După ce a terminat, Julie s-a ridicat în fața mea și, ajutată de doamna educatoare, mi-a spus poezia din interiorul felicitării lipite de hârtia de lucru. Toți copiii spuneau poezia în cor. Fiecare mamei lui.

Sunt convinsă că fiecare mamă îl auzea doar pe copilul ei.

Pe lângă versurile din poezie și celebrul cântec De ziua ta mămico în dar ți-am adus inima, am experimentat mixed feelings. Julie m-a tratat ca pe o regină. Nu m-a lăsat să îmi tai eu tort sau doamna educatoare. Ea mi-a adus o felie de tort decupată fluture cu ajutorul unei forme de plastelină. Am simțit că a pus în actul ei de de a-mi alege tortul (erau două variante de tort), de a-i da o formă și de a mi-l aduce la masă, toată dragostea și aprecierea ei pentru mine. Nu m-a lăsat să merg cu ea să o ajut cu farfuria sau cu decupajul. A ținut să îmi toarne ea suc de fructe de pădure și nu a vrut să-l împart cu ea. Mi-a zis că este doar al meu și ea va mânca tort și va bea suc după ce eu m-am săturat de ambele.

Simțeam că ea a preluat rolul de mamă și eu pe cel de copil. Mă simțeam stângace în acest rol. Pentru că nu dețineam controlul. Și nu numai.

M-a rugat să stau la masă că face ea totul. Că face ea totul. Pe lângă valul de apreciere și de iubire pe care l-am simțit, m-a cuprins un soi de anxietate cum că al meu copil a crescut, se descurcă singur, nu mai are nevoie de mine. Și iată cum mi-am dat seama că și noi suntem dependenți de copiii noștri pentru a ne simți utili.

Mi-a fost greu să nu fac nimic. Mi-a fost greu să stau liniștită și să primesc. Să mă bucur pur și simplu de ce mi se oferă. Atât. Să primesc.

Aceasta a fost lecția pe care fetița mea de 3 ani m-a dat-o anul acesta de 8 martie.

Mi-a arătat că eu nu sunt pregătită să primesc.

Că eu nu mă opresc din dat astfel încât să fac loc și darurilor venite de la cei dragi. Mulțumesc, suflet bun! Și le mulțumesc doamnelor educatoare pentru tot dragul cu care sunt alături de copii în devenirea lor ca adulți.

Cu felicitarea în mână și un pupic de șoarece pe obraz, m-am îndreptat rapid spre clasa Măriucăi. Programul pentru mame începuse deja. Cei 25 de copii, toți îmbrăcați în tricouri albe, purtau pe piept o inimă roșie de carton cu o poză. În poză, ei împreună cu mamele.

Copiii păreau niște mărțișoare vesele.

La semnalul educatoarei, au început să cânte cu forță:

Mami, te ador și-ți dau inima mea în dar de mărțișor

Prinde-ți-o la piept cu un șnur ștrengăresc

Ca să știe lumea-ntreagă cât de mult te iubesc.

Simțeam forța cu care Măriuca fredona cântecul și m-a uimit cum l-a ținut ea secret atâta timp de nu l-a cântat deloc acasă. Pentru cine nu știe, Măriuca e tipul de copil care spune tot din casă. E aproape imposibil să țină un secret. Dar se pare că m-am înșelat.

Copiii au cântat apoi melodia Fetiței Zurli: Nu vreau soare, nu vreau lună, vreau pupic de noapte bună. Nu vreau să mă-mbraci în stele, vreau să asculți visele mele. Măriuca a ieșit din cercul copiilor și a venit în fața mea să îmi cânte doar mie. Noroc că știam melodia și o cântăm și noi prin casă că altfel că emoționam și mai rău.

Desigur că Măriuca a accentuat versurile: Vreau o zi doar pentru mine, Să-ți închizi și telefonul și să nu vorbești cu nimeni, în timp ce strângea în brațe inima de carton cu poza noastră.

Apoi a venit cel mai emoționant moment. Domnișoarele educatoare au pregătit un video făcut din pozele copiilor în timpul orelor de activități pe melodia lui Celine Dion: Beacause you loved me.

În timp ce Măriuca îmi spunea că mă iubește și mă mângâia pe obraz, am ajuns din nou la concluzia că suntem tot ceea ce suntem pentru că am fost și suntem iubiți de cei dragi.

Pe măsură ce se derulau pozele și versurile, eu derulam filmul amintirilor de când s-a născut Măriuca și până acum, când pare o școlăriță ștengăriță. Noroc că era întuneric în clasă ca să se vadă bine la videoproiector, căci nu știu dacă eram preăgtită să mă arăt vulnerabilă în fața celorlalte mame.

Vă las aici melodia și versurile. Video-ul cu pozele nu am cum să-l pun pentru că am nevoie de acordul tuturor părinților ai căror copii apar în clip.

Dar este suficient să vă imaginați că melodia vă este cântată de copiii voștri.

Le mulțumesc domnișoarelor educatoare că ne-au amintit nouă, părinților, să ne oprim din goana zilnică și să îi vedem pe copiii noștri, să îi auzim, să îi ascultăm, să îi lăsăm să ne arate iubirea și aprecierea lor.

La mulți ani tuturor femeilor!

Text: Ana Nicolescu

4 Comments

  1. Un sfat 🙂 alege cea mai frumoasa poza de ieri, inrameaz-o si pune-o pe hol la intrare

  2. Uf, măi mami, mi s-au înceţoşat ochii citind. Foarte emoţionant!
    Chiar nici eu nu pot sa pricep de ce nu ne oprim din treburi, din grabă, din fugă. Adică ştiu, dar aşa ar trebui să facem 🙂

    • Ana Nicolescu says

      Te îmbrățișez cu drag, Miha. Mulțumesc că citești și îmi trimiți gândurile tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *