Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Nu stiu sa zic un moment concret cand am inceput sa vreau sa stiu cine sunt eu, din ce sunt alcatuita, de unde vin si incotro ma indrept, ce vieti am mai avut si ce grad de spiritualitate voi atinge, ce inseamna sa renunti la ego, ce este iubirea, cine este iubire, ce rani am, de unde imi vin, cum le pot vindeca, cum sa ma incarc de pozitiv, cum sa nu mai am ganduri negative, cum sa am o relatie cu Dumnezeu, cum sa ii vorbesc, cum sa ma uit in mine, prin mine, cum, ce cand, cine, cu cine, cu ce…

Cert este ca simt ca sunt in cautatea sufletului. Asa cum am mai zis, sunt de acord ca suntem suflete care au trupuri si pana acum am luat ad literam acest concept, incercand sa-mi gasesc lumina si sa o pastrez, sa imi vad sufletul si sa ma las ghidata de el, sa stiu sa ii vorbesc, sa stiu sa il ascult. Asa cred ca am inceput calatoria mea catre mine. Astfel mi-am zis ca este momentul sa-mi fac eu loc in viata mea. Sa stiu sa ma iubesc si acest lucru neavand de-a face cu egoismul, ci cu iubirea fata de creatia lui Dumnezeu. Am vrut sa trec dincolo de conceptul ca Dumnezeu este in tot si in toate, ca el este in fiecare celula a corpului nostru, in fiecare planta, in fiecare respiratie de-a noastra.

Anul trecut cam pe vremea asta, am inceput sa cochetez timid cu yoga si cu meditatia, fara sa adaug profunzime, fara sa le imbin. Nu stiam cum. Mi-am pus intentia ca vreau sa fiu iubire  si am acceptat tot ce mi-a oferit Universul cu curiozitate si deschidere. Mai intai am aflat ca daca nu ai o relatie cu tine insati nu ai cum sa fii fericit. De atunci am incercat sa-mi raspund la intrebarile Care este climatul emotional de care am nevoie pentru ca feminitatea mea sa se simta onorata si pretuita? Sa se poata aseza, sa se poata exprima, sa se poata manifesta? De cat timp am nevoie sa ma linistesc, sa aud mesajele, sa le procesez, sa fiu pregatita? Brusc, multe s-au cernut, multe s-au asezat si am ramas cu 3 provocari majore in viata mea, legate de anumite relatii cu anumiti oameni. In rest, am curatat, am eliberat, am pus in alte parti pe care inainte nu le credeam a fi cu potential, am simtit cum cresc, am simtit ca incep sa ma vad, sa imi cunosc parti din mine.

Am fost si inca sunt sceptica in legatura cu anumite parti ale meditatiei. Nu stiu cand primesc mesaje pure venite de la suflet si cand primesc mesaje de la mintea mea plina de imaginatie si de creativitate. Ma intreb de multe ori daca nu cumva eu vad in interiorul meu ceea ce eu de fapt construiesc cu mintea, daca nu cumva totul este doar o autosugestie. Si daca e asa, e bine ca ne auto-cream, fiind fiecare un Dumnezeu in miniatura, suntem inzestrati cu puterea de a (ne) crea? Sau de fapt, Dumnezeu este unicul creator si suntem asa cum ne-a facut el de la inceput fara sa putem adauga noi nimic profund, ci doar sa punem niste atribute externe ca si cum am lipi niste abtibilduri. Iar marea valoare si realizare sa fie atunci cand reusim sa vedem clar si sincer doar ce a lasat Dumnezeu sa fim.

Pot sa imi dau seama cand oamenii vad doar conceptul de a fi bun, de a te elibera, de a accede catre o alta treapta spirituala, vad la cine este doar un trend cool, vad cine stie conceptul si chiar face pasi catre renuntarea la ego, catre auto-cunoastere, catre Dumnezeu.

Acum o saptamana am inceput un curs de Nirvana Yoga. Nu auzisem pana acum de acest tip de yoga, dar m-am dus pentru ca voiam sa stiu lucruri mai profunde despre yoga si despre meditatie. Am mers in fiecare dimineata de la 7.30 la 9.30. In acest timp, perceptia mea despre lume si despre mine s-a schimbat. In primul rand, Veronica Constantinescu mi-a spus ca nu suntem doar suflet. Corpul este templul sufletului. Si astfel, mi-a aratat ca pot sa am grija cu iubire si de coprul meu. El nu este doar o carcasa. Apoi mi-a spus ca acest tip de yoga imbina mintea, trupul si sufletul. Mi-a aratat ca yoga nu este doar un exercitiu fizic, ca se face cu meditatie, ca este nevoie de o anumita stare, de un anumit moment al zilei, ca se face cu recunostinta, cu rugaciune, cu multumire, cu ganduri pozitive, cu relaxare.

Am inteles cat de multi imi solicitam corpul cand practicam exercitii fizice. Uneori pana la epuizare. Si nu este nevoie de asta. Am inteles ca nu stiu sa-mi ascult semnalele corpului si ca de multe ori, mintea se pune contra si in timpul meditatiei transmite mesaje de toate felurile numai ca sa nu stea in meditatie: mancarimi, intepaturi, ganduri ca nu vreau, nu pot, nu imi trebuie mie asta acum. Mi-a placut mult meditatia OHM prin care devii constient de corpul tau prin vibratiile acestui sunet. Am vazut unde nu am echilibru si unde e nevoie de rabdare. Am inteles ca flexibilitatea vine din relaxare. Iar daca duc mintea in locul unde simt durere si ii zic sa relaxeze, muschiul se relaxeaza.

Am aflat ca ego-ul este ca un dop pus la o sticla si atunci cand renuntam la el, il lasam pe Dumnezeu sa patrunda prin noi, lasam sa intre doar iubire, lumina, bunatate. Am invatat cum se face meditatie, cum te concentrezi doar pe respiratie. Am invatat sa respir in abdomen, in lobii inferiori ai plamanilor si in cei superiori. Am aflat despre meridiane, chakre, guru, Nirvana, Dumnezeu, rugaciune, altfel decat stiam pana acum. Am aflat ca am in mine capacitatea de a fi mai buna, mai ingaduitoare cu mine insami, mai atenta la tot ce ma inconjoara, la orice senzatie, la orice inflexiune, la orice raza. Simt ca pielea mea a devenit mult mai sensibila si prin ea simt ca imi poate trece iubire. Am simtit-o altfel pe Iulia, intr-o dimineata, cand ea si-a lasat moale capul pe umarul meu. I-am simtit mirosul, pilea fina, am respirat impreuna, am stat nemiscate 5 minute si ea m-a mangaiat si mi-a zis mami bun.

Poate cea ma importanta concluzie cu care am ramas dupa o saptamana la Nirvana Yoga a fost ca acest consumerism exagerat in care traim, ne schimba total perceptia asupra lumii, ne face sa credem ca traim ca sa mancam mult si gustos, ne indeparteaza de la esenta noastra de a fi, de a trai in coumuniune cu natura, cu Dumnezeu, ne face sa avem idei deformate despre noi insine si sa credem ca detinem adevarul. Ne face sa credem ca putem interveni in procesele altora de transformare, fara a le respecta celorlalti ritmul si etapa de cunoastere in care se afla. Suntem anesteziati, si avem o ceata densa pe ochi. Viata nu este despre cate case avem, despre mosteniri, despre masini, despre vacante pe iahturi, despre fumat, muzica data tare, despre care injura si claxoneaza mai tare la semafor, despre cate cursuri optionale a facut copilul meu, despre cine are dreptate in casa. Viata este doar despre iubire, in toate manifestarile ei pure, luminoase, venite de la Dumnezeu. Asa simt eu in acest moment. A trai este o arta.

   Text: Ana Nicolescu