Eu ca mamă
comments 2

Am pierdut-o pe Mariuca la teatru. Tu ce ai fi facut?

Duminica am fost la spectacolul  TIRIBAM TIRIBUM a celor de la Gasca Zurli. La Razoare, la semafor, am vazut un copil nu mai mare de 5 ani, imbracat zdrenturos, murdar, care plangea saracul, de mama focului. Era rosu de atata plans, fata ii era uda de la lacrimi si nu parea sa caute ceva, dar, cu siuranta, parea ca ii lipseste ceva… sau cineva… M-am uitat cu mila la el. La fel si Bogdan. Mi-a trecut prin gand sa-l luam noi. Sa-l ducem la noi acasa, sa-l spalam, sa-i dam de mancare, sa-i fie cald, sa doarma, sa il iubim, sa il ducem la specatcol, sa fie, si el, copilul nostru. Fiecare copil merita sa fie iubit. Nu am zis-o cu voce tare, dar in continuare mi-as fi dorit sa fac asta. Nu-mi iese din minte geaca rosie, mult prea mare pentru el si obrajii rosii, plansi, amaraciunea din ochi, resemnarea din mers. Mariuca m-a intrebat de ce este singur copilul ala? I-am spus ca eu cred ca s-a pierdut de parintii lui. Desi, probabil, chiar parintii lui il trimisesera singur pe strada, la cersit. S-a facut verde la semafor si am plecat, insa imaginea lui o am si acum in minte.

Dupa ce ne-am invartit vreo 15 minute in parcarea subterana de la Universitate, am intrat cu chef de cantat si de tinut piept vrajitoarei Tura-Vura, la Cinema Pro. Eram in formatie aproape completa: Mariuca, Bogdan si eu. Iulia e inca prea mica, dar abia asteptam sa creasca. M-am intalnit cu cateva mame tare dragi mie, iar Ioana, PR-ul Gastii mi-a confirmat ca cele doua castigatoare la concursul de pe blog de saptamana trecuta sunt deja in sala. Am rasuflat usurata si implinita ca au avut incredere sa vina. Si am fost mandra de ele, de mine, de blog si recunoscatoare Ioanei ca a acceptat propunerea sa-mi serbez blogul cu 2 invitatii pentru cititoarele mele la spectacolul TIRIBAM TIRIBUM.

Ne-am asezat la coada la popcorn si am zis Doamne fereste cand o fetita de vreo 4 ani a vomitat in foaier. Tocmai ma razgandisem sa mai cumpar floricele, cand Bogdan ajunge in fata, la cealalta coada, si se intoarce spre mine cu o punga XXL de popcorn si 1 litru de suc acidulat cu aroma de portocala si E-uri. Am intrat in sala, ne-am cautat locurile, de data aceasta in randul 4, foarte foarte aproape de scena. Mariuca, incantata, se agita ca unde e Doamna Prezentatoare (ea nu vorbeste cu tanti, din proprie initiativa), unde e Zana Buna si, mai ales, unde e Fetita Zurli. In mijlocul framantarilor, a inceput specatcolul. Lumini, cantece, veselie, jocuri, interactivitate. Mariuca, tipic, a stat intai linistita, a analizat pe toata lumea, s-a familiarizat cu locul, cu muzica si cu scena, a mancat cateva floricele, a baut muuuult suc rece si apoi a explodat intr-un cantec, batand din palme, dansand si razand de ce se intampla pe scena.

1653667_777018872327975_603083763_n

Bogdan, foarte suparat ca nu am luat de acasa aparatul de fotografiat mare, ci p-ala mic, dar tot performant, se tot intreba de ce s-a luat dupa mine. I-am spus scurt si taios ca nu am nevoie de nervii lui sa si-i tina pentru el ca am venit sa ne simtim bine si ca vom lua celalalt aparat la urmatorul spectacol, cand se lanseaza CD-ul Am o casuta mica. S-a linistit la perspectiva unui nou spectacol in viitorul foarte apropiat si am inceput sa cantam toti 3.

1901776_777016708994858_735245734_n

Ce cantec credeti ca stia Bogdan cu tot cu versuri, cu muzica, cu pauze, cu intonatii, cu repetitii si ni l-a fredonat artistic? Sunt o vrajitoare talentata… Eu si vraji-matura iti stricam distractia, facem praf petrecerea… 

Ca la fiecare spectacol, am plans la sfarsit, cand Gasca Zurli a aruncat cu confetii. Mi-am amintit de copilaria mea fara griji, cu multe serbari, cu multe lumini pe scena, cu mine in lumina reflectoarelor, cu cantece. Mi-am amintit de perioada cu Abracadabra si m-am gandit ca Gasca Zurli e noua Abracadabra. Si, mai ales, m-am simtit implinita ca am 2 fete si ca, deocamdata, pe una o pot duce la spectacole si ii pot oferi culoare, joc, voie-buna, magie. Asa cum imi placea si mie cand mergeam cu amandoi parintii la spectacole cand eram mica. Mi-a plesnit inima de bucurie cand Mariuca m-a luat de obraji si mi-a zis: Bai, mamo, sunt fericita! Am strans-o in brate. Apoi mi s-a facut dor instantaneu de Iulia.

1939928_777020448994484_1521198312_n

La final, am mers langa scena sa ne jucam cu confetiile. Am vorbit cu Ioana. Mariuca se juca langa mine, pe jos. Mai verficam din cand in cand daca e ok si daca e langa mine. Spunandu-i Ioanei ca ma gandesc sa o chem pe Gasca la ziua Mariucai, Ioana mi-a facut cunostinta cu Lidia, maestra de ceremonii, party planner. Cred ca nu am vorbit mai mult de jumatate de minut si cand ma uit langa mine, Mariuca nu mai era. Ma uit in stanga, in dreapta, nimic. Pe scena, ce sa vezi, era imbulzeala, zeci de copii, parinti cu aparate de fotografiat. Ma uit in sala la locurile unde am stat, Bogdan se uita in gol, se gandea… Il strig, ii fac semn, nu o gasesc pe Mariuca, se ridica in picioare, il vad cum trage aer in piept si se panicheaza. Ioana imi zice sa stau linistita ca o gasim. Pe de o parte ma gandesc ca o sa o gaseasca cineva la iesire, eventual, si nu ar lasa nimeni sa iasa un copil singur, plangand, din teatru. Am flashback-uri cu copilul de la Razoare. Daca nu o gasesc? Daca ajunge in strada? Cine stie unde ajunge? O, Doamne, unde e? Ma uit agitata, as pleca sa o caut, dar nu stiu incotro. Lume gramada, copilul de 1 metru nu e de gasit.  Simt cu sangele imi urca in cap si mi se iriga fata, scalpul, firele de par mi se ridica. Unde e Mariuca? Inima da sa-mi iasa din piept. Mainile mi se inmoaie. Da Doamne sa o gasim. Nu pot sa ma misc din loc, parca am piroane in picioare. Bogdan, la fel. Doar ne rotim pe loc, uitandu-ne din cand in cand unul la altul: O vezi? Ai gasit-o? Ioana o cauta si ea, destul de calma. La spectacolele trecute s-au mai pierdut copii si au fost adusi la statia DJ-ului de langa scena. Nu stiu de ce nu ma misc din loc, o astept pe Mariuca. La un moment dat, din toata multimea, apare un barbat inalt, solid, mai mare cu un cap decat toata lumea. Avea o casca cu un microfon. Si pe Mariuca in brate. Plangea mititica de mama focului. Am luat-o in brate si am pupat-o mult. I-am multmit domnului. Nu indeajuns. Eram ocupata cu stransul in brate. Draga domn care mi-ai adus copilul inapoi, iti multumesc din suflet, sa iti dea Dumnezeu sanatate, fericire si o familie iubitoare.

Toata treaba a durat maxim 2 minute. Mie mi s-au parut o vesnicie. Mi-am dat seama ca nu stim ce sa facem in astfel de momente. As fi putut sa ma urc pe scena sa o caut de la inaltime pe Mariuca. As fi putut sa ma duc la DJ sa anunte prin microfon ca am pierdut copilul. As fi putut sa o invat pe Mariuca ca daca se pierde, ne vedem la scena sau la popcorn sau la baloane. Ma gandesc sa ii scriu pe etichetele de la haine cum o cheama si numarul meu sau al lui Bogdan de telefon. Stie cum o cheama, stie unde lucreaza parintii ei. Dar ar spune in astfel de situatii? Daca eu, ca adult, m-am blocat, copilul de nici 3 ani ce sa faca? O sa planga disperat. Exact cum s-a intamplat. M-ar ajuta mult daca mi-ati spune ce ati facut voi in astfel de situatii. Cred ca as fi in stare sa-i pun un microcip ca sa o reperez pe oriunde ar fi.

Ne-am indreptat apoi spre casa, dupa ce am facut poze cu Fetita Zurli si cu Doamna Prezentatoare. In masina, Mariuca m-a intrebat: Mami, de ce ai plecat de langa mine? Si mie mi s-a irigiat iar fata si scalpul si mi s-a ridicat parul in cap.

Text: Ana Nicolescu

2 Comments

  1. Cand baietii mei erau mici (3 si 7 ani) s-au pierdut in Herastrau si de tatal lor, si unul de celalalt. Nu stiu prin ce minune s-a intamplat asta… dar copiii au reusit sa se gaseasca unul pe celalalt, la leagane, si-au dat seama ca s-au pierdut de tatal lor si au avut ideea de a ramane de mana, impreuna, si sa caute o mamica sa-i ajute. Si au fost gasiti. PHEW! Multumesc Doamne!

    Desigur ca am intrat in panica, astfel incat le-am cumparat mai intai bratarici colorate frumos, sa le placa, pe care am scris numarul meu de telefon, si i-am invatat ca atunci cand se pierd sa caute un adult, sa ii spuna ca s-au pierdut, si sa il roage sa o sune pe mami la numarul de pe manuta.

    Apoi, credits to the wanderful life partner I have, cateva zile mai tarziu cel mare imi stia deja numarul de telefon pe de rost. Cateva luni mai tarziu, urcand in lift la mall inaintea mea, m-am trezit ca s-au inchis usile, in aglomeratie, si n-am reusit sa urc impreuna cu el. Doamne ce panica! Copilul s-a dus in parcare la masina (mereu repetam numarul locului unde am parcat masina cand plecam de langa ea, ca sa stim sa ne intoarcem!). Noi fireste insa ca nu ne-am dus la masina, ci ne-am invartit de nebuni la toate etajele, in cautarea copilului, pe langa lift. Cand a vazut ca nu venim, iarasi, a rugat un grup de adulti sa o sune pe mama lui, ca el s-a pierdut.

    Tot cu lacrimi in ochi a revenit, si eu tot terminata eram cand l-am regasit, dar am macar increderea ca avem un mod de a ne gasi unul pe celalalt cand ceea ce nu trebuie sa se intample, se intampla!

    • Ana Nicolescu says

      Multumesc, Simona, ca ne-ai impartasit experientele voastre si, mai ales, solutiile :). Toate cele bune va doresc si cat mai putine intamplari neplacute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *