Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Am intrat în recepția de la MedLife Grivița cu inima cât un purice. Sufletul îmi tremura de frică pentru că aveam să fac, prima oară după 5 ani, o ecografie mamară. Voiam să scap cât mai repede și să aflu ce era de aflat, mai ales dacă era ceva negativ. În timp ce așteptam pe hol, am văzut oameni care se târăsc pur și simplu prin viață din cauza neglijenței. Timp de 30 de minute, unora le-am auzit poveștile spuse la telefon sau povestite însoțitorilor. Chiar ei aduceau în discuție neglijența. Fix în acele minute m-am hotărât ca de acum încolo să am grijă de mine, să mănânc sănătos, să fac sport, să mă hidratez, să dorm suficient, să mă bucur de viață, să fac ce îmi place și ce îmi hrănește sufletul, dar mai ales să îmi verific starea de sănătate o dată pe an sau la recomandarea medicului.

Timp de 5 ani am fost destul de neglijentă cu sănătatea mea. Bine, nu neapărat cu starea de sănătate, căci mergeam la sală și mâncam sănătos. Doar că nu este suficient. Efortul fizic intens, haotic și prost dozat poate mi-a făcut mai mult rău decât bine. Mi-a creat dezechilbre. Apoi eu mâncam ingrediente sănătoase, însă asocierea lor nu era benefică. Somnul era și încă este deficitar. De aproape 7 ani nu am mai dormit o noapte cap-coadă. Iar oboseala își pune amprenta asupra metabolismului. Singurul lucru pe care îl făceam ok într-o vreme era hidratarea. Dar asta a fost acum câțiva ani. Dacă adunăm agitația unui business pe cont propriu, doi copii mici și renunțarea la sine pentru a le putea îndeplini celorlalți nevoile, rezultă o mamă obosită, stresată, frustrată și fără simțul propriei valori.

Mi-am făcut loc și pentru mine în viața și în casa mea

Din fericire, în drumul meu am întâlnit oameni care mi-au favorizat conștientizări și introspecții și am ajuns la concluzia că cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru copiii mei este să am grijă de mine. Și așa am făcut. De la începutul anului, am m-am înscris într-un program de sănătate care include sport și nutriție, precum și într-un proces de creștere spirituală. Mi-am făcut loc și pentru mine în viața și în casa mea. Am prins mult curaj atât personal, cât și profesional și lucrurile au evoluat așa cum nici nu îndrăzneam să vizez.

Frica de analize și de ecografie mamară

De un singur lucru îmi era frică. Să merg la analize, la control la medicul ginecolog și la ecografie mamară. Analizele uzuale și testul Papanicolau mi le-am făcut anual. Însă ecografie mamară nu mai făcusem de 5 ani. Și acum simt nevoia să îmi justific nesăbuința ca și cum aș fi în fața unei instanțe judecătorești. Până să am copii mergeam la ecografie mamară anual. Am avut câteva chisturi pe care le-am tratat, la recomandarea medicului, cu picături homeopate. După ce am născut-o pe Măriuca am fost la control la 6 luni după ce am înțărcat-o. Totul era bine. Apoi, pe Julie am alăptat-o 3 ani. Anul trecut cam pe vremea asta am zis stop. Atât am putut eu. Am zis că mă duc la control când vine primăvara. Simțeam un chist care mă durea la atingere. Începeam să îmi fac griji. M-am dus la o testare cu un aparat de biorezonanță care mi-a scanat tot corpul și care zicea că e totul ok la nivelul sânilor. Medicul de acolo mi-a recomandat totuși să merg la o ecografie.

Scenarii hiperbolizate cauzate de frică

A trecut primăvara. În vară am fost mai mult plecată, așa cum se întâmplă în fiecare an. În toamnă, deja mă tot foiam noaptea de pe o parte pe alta, făcându-mi griji că a trecut mult prea mult timp de la ultimul control. Dar când ne este frică, hiperbolizăm totul și scenariile care se învârteau în sufletul meu îmi dădeau coșmaruri. Una dintre cele mai mari frici de-ale mele este cea de cancer mamar. Mi se pare atât de crud. Pe toate planurile: fizic, psihic, emoțional, social. Extirparea sânilor o văd ca pe o amputare a feminității, deși am întâlnit femei conștiente de puterea și de feminitatea lor chiar dacă trecuseră printr-o mastectomie sau prin extirparea uterului. Apoi îmi făceam scenarii legate de copii, de tratament, de spital și chiar de moarte. Atât de departe pot duce scenariile.

Cum am ales unde să fac ecografia?

În cadrul programului de dezvoltare spirituală și autocunoaștere, am ajuns la o etapă în care curajul este definitoriu. Așa că într-o zi, m-am hotărât, pur și simplu, să îmi fac o programare la o ecografie mamară. Pentru că am pierdut urma medicului la care mergeam, am ales să mă duc la MedLife. Am auzit că au cea mai bună aparatură cu cea mai nouă tehnologie. Știu că nu contează doar mașinăria, ci că ea servește medicului și e important ca medicul să fie foarte bun.

Cât de importantă este o voce caldă atunci când îți este frică

Așa că, printr-o recomandare am ajuns la doamna doctor Caliopia Gavril Parfene. Mi-a simțit îngrijorarea, nesiguranța și frica. Mi-a zis blând că totul va fi bine indiferent de ce vom vedea pe ecograf sau la testul Papanicolau. După ce mi-a explicat ce urmărim în cadrul fiecărui control și ce rezultate putem obține de la probele recoltate, mi-a făcut un examen ginecologic complet care a inclus: recoltare de probe pentru testul Papanicolau, examinarea colului, palpare și ecografie transvaginală. Am în continuare cele două fibroame din sarcini, dar dimensiunile lor au stagnat. În două săptămâni vom avea și rezultatele de la laborator. La palparea sânilor, doamna doctor a simțit un chist de dimensiuni foarte mici, așa că mi-a recomandat să merg la ecografie mamară la doamna doctor Alma Georgescu. Din fericire, se pare că ce mă doare și ce se simte la palpat este glanda puțin inflamată, dar nu prezintă probleme sau surse de îngrijorare. S-a uitat ecografic și la tiroidă și totul este bine și acolo.

Când am ieșit din clinică, îmi venea să zburd de fericire. Parcă vedeam soarele pentru prima oară și nu știam pe cine să sun mai repede (dintre cei pe care i-am exasperat cu frica mea) să-i dau vestea cea liniștitoare. M-am simțit eliberată și fericită. Mi-am promis că nu voi mai lăsa 5 ani să treacă până la următorul control și că voi duce o viața bună, cu accent pe alegeri sănătoase, conștiente și mature.

Voi cum stați cu frica de analize?

Text: Ana Nicolescu

Foto: Cristina Tomani