Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Lucrez pe planuri de business, strategie de content și aliniere emoțională în antreprenoriat de câțiva ani, dar mai cu seamă din pandemie. Oamenii care vin la mine în coaching sunt plini de resurse, creativi, capabili să facă ce își propun, să acționeze și să învețe. Fără să conștientizeze, sunt compleți. Urmăresc comportamentele antreprenorilor, mindsetul lor și blocajele emoționale formate în copilărie și adolescență care nu îi lasă să aibă un business performant și poate cândva o să scriu o carte despre asta.

Însă azi stau de vorbă cu Urania Cremene , fondatoarea programului All About Parenting și ambasador Destiny Park, despre cursurile de antreprenoriat pentru copii, dacă sunt utile, de la ce vârstă, ce abilități dezvoltă în copii și cum o să se vadă această pregătire când ei vor fi adulți.

Vedem din ce în ce mai multe cursuri, școli și proiecte de antreprenoriat și leadership pentru copii? De ce are România nevoie de ele?

Urania Cremene: Atât în România, cât și în străinătate, piața muncii este în continuă transformare și dezvoltare. Știm deja că nu mai există meserii care acum 15 ani încă erau “în viață”. Scopul acestor cursuri de leadership este să-i pregătească pe copii pentru viitoarea piață a muncii prin dobândirea unor aptitudini care nu sunt predate în școli, de soiul: organizare, prioritizare, stabilirea unor obiective pe termen scurt, mediu sau lung.

Cum crezi că se va schimba mediul profesional în următorii 10 ani, când copiii noștri se vor lansa în piață fie ca antreprenori, fie ca angajați. Am asistat deja la dispariția școlilor profesionale, la dispariția meseriilor de croitor, tâmplar, cizmar etc. Consideri că antreprenoriatul autohton va da la o parte corporațiile din România? Cum va prospera România dacă vor fi tot mai mulți viitori antreprenori?

Urania Cremene: Când eram mică și eram întrebată “Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, răspundeam “musafir”, o meserie care nu s-a inventat încă. 🙂

Lăsând gluma la o parte, când copiii noștri răspund la această întrebare cu “arhitect, pictor, scriitor”, îmi e imposibil să nu mă întreb: ”Oare vor mai exista acestea?”.

În fiecare zi dispar meserii, precum cele amintite de tine și se nasc altele noi, care nu existau acum 10 ani. Sunt meserii pentru care în acest moment nu există o facultate. Un exemplu e jobul meu de expert în parenting, pentru care am urmat două certificări internaționale cât două facultăți.

Pe de altă parte, chiar dacă antreprenoriatul va fi mult mai prezent decât astăzi, cred că în continuare taberele vor fi împărțite în angajați care au nevoie de siguranța unui venit lunar și antreprenori care sunt dispuși să riște și chiar să eșueze de cinci ori până reușesc. Cât despre corporații, nu cred că vor dispărea, ci se vor adapta la noile reguli și cerințe din piața muncii.

Totodată, cred că multe dintre meseriile pe care le vor avea copiii noștri nici nu s-au inventat încă. De aceea, e important ca noi, părinții, să-i lăsăm să exploreze, să facă ceea ce le place, să le hrănim abilitățile unice și să decidă ei singuri mai târziu ce vor să facă.

Nu toți ne-am născut să fim lideri. Ce calități au copiii cu potențial de viitor antreprenor? Ce se întâmplă cu ceilalți copii care nu au astfel de abilități? Ce calități intuiești că se vor căuta pe piața muncii peste 10-15 ani?

Urania Cremene: Iată doar câteva dintre calitățile copiilor cu potențial de viitor antreprenori pe care le văd relevante și peste 15 ani:

1. stimă de sine ridicată
2. o rezistență mare la frustrare (pe care, din păcate, mulți copii din ziua de astăzi nu o au)
3. învățarea continuă (nu doar pe băncile școlii, ci în fiecare zi, prin orice experiență, printr-o discuție cu un prieten, prin vizionarea unui film care i-a pus pe gânduri, prin dorința de a ști mai mult)
4. capacitatea de a-și recunoaște greșelile, de a se ridica de jos și de a o lua de la capăt

Știu că e o listă lungă, însă este datoria noastră să ne sprijinim copiii, încă de la cele mai mici vârste, să atingă aceste vârfuri.

Cât despre ceilalți copii, consider că nu toți trebuie să fim lideri și antreprenori. Orice om are un talent și e bun la ceva anume. Cei care nu au calități de lider se pot dezvolta în zona lor de abilități unice. Astfel, cu siguranță, își vor aduce contribuția la jobul lor și vor fi apreciați de colegii lor.

De exemplu, un pianist, un pictor sau un actor nu are nevoie să-și antreneze aptitudini specifice liderilor, ci să-și concentreze energia în zona creativității și expresivității. Cum spunea Einstein, “dacă judecăm un pește după abilitatea sa de a se urca în copaci, el va trăi toată viața cu impresia că nu este deștept.“

În opinia ta, ce nu (poate) face școala românească de stat și ar fi util să facă pentru piața muncii? Cum putem să suplinim noi, părinții, această lipsă? E nevoie să suplinim această lipsă? Până la urmă fiecare generație se naște cu propria motivație și lecție. Cum pregătim copilul pentru drum, nu drumul pentru copil?

Urania Cremene: Din păcate, școala românească de stat încă vede copiii precum niște rezervoare pe care le umple cu informație “de-a gata”. Copiii sunt încurajați să știe câte puțin din toate, dar să nu exceleze la o singură materie. Accentul este pus mai degrabă pe grup decât pe copil, ca individualitate, pe propria unicitate și pe talentele spre care este înclinat copilul. El este învățat să rețină și să reproducă o poezie, însă nu este încurajat să-și pună întrebări și să găsească singur răspunsurile.

Cunosc mulți părinți care își duc copiii în școlile de stat, dar care fac tot posibilul să-i învețe să dezvolte și alte aptitudini în afara orelor de curs.

Mă refer, în special, la acele “soft skills” care nu sunt predate la clasă, dar care sunt atât de necesare pentru ca ai noștri copii să se adapteze timpurilor care vor veni:

• dezvoltarea empatiei
• asertivitatea
• persuasiunea
• gândirea critică
• flexibilitatea
• gândirea out of the box
• rezolvarea conflictelor și rezistența la frustrare

Astfel, ideal ar fi ca școala românească să ajute copiii să învețe aceste aptitudini. Știm că există educatori, învățători și profesori dedicați care predau astfel de abilități, deși acestea nu fac parte din programa clasică. Chiar dacă aceștia sunt destul de puțini, sper ca pe viitor numărul lor să fie din ce în ce mai mare și să auzim că tot mai mulți copii merg la școală cu drag de carte.

Cum devenim conștienți de talentele, harurile și abilitățile copiilor noștri și cum ne dăm seama care se pot transforma în viitoare job-uri sau cum putem să-i susținem să testeze ce le place ca să-și dea singuri seama către ce vor să se îndrepte. De la ce vârstă putem să spunem că au discernământ să-și aleagă calea?

Urania Cremene: În primul rând, e necesar să privim spre convingerile noastre și să fim conștienți că ele pot fi aripi sau piedici pentru copiii noștri. Dacă fetița sau băiețelul nostru are o înclinație spre desen, dar suntem convinși că “artiștii mor de foame”, s-ar putea să le transmitem copiilor fricile noastre și să le blocăm drumul spre o meserie pentru care sunt hăruiți și pe care ar face-o cu drag și dedicare.

De asemenea, e esențial să rămânem prezenți și să fim atenți la copiii noștri. Încă de mici ne transmit semnale despre înclinațiile pe care le au. Sunt copii care ar transforma două cutii și un băț în tobe și alții care ar sta toată ziua să picteze. Hai să dăm un pas în spate, să ne eliberăm copiii de presiunea unor “meserii adevărate” – doctor, inginer, profesor – și să îi observăm. Să ascultăm când ne spun “Mami, îmi place atât de mult să dansez!” și să nu le tăiem aripile prin replici de soiul “Găsește-ți și tu o meserie din care să faci bani!” sau “La dans se intră numai pe pile!”.

Nu în ultimul rând, este foarte important să le transmitem copiilor că pasiunea vine la pachet cu efortul și că aceasta este calea spre performanță. Îți dau un exemplu:

O fetiță vede un spectacol de balet cu minunatele dansatoare rusoaice care, prin grația și simplitatea lor, impresionează o lume întreagă și îi spune mamei: “Mami, vreau și eu la balet!”, iar mama, la fel de entuziasmată, acceptă. O duce de 2-3 ori la balet, iar apoi e surprinsă că fetița nu mai vrea, nu îi mai place sau i se pare greu. De ce oare?

Pentru că e nevoie să ne pregătim copiii și să le spunem că acolo unde există performanță și succes, există ore de muncă și sacrificiu. Că în spatele rochițelor superbe și a poantelor pe care balerinele își susțin perfect greutatea, sunt ore de muncă, suișuri și coborâșuri, poate chiar gândul de a renunța. Haide să le vorbim copiilor și despre asta și să le prezentăm imaginea de ansamblu a unei profesii ce din afară pare doar “strălucitoare”.

Unii părinți din generația noastră au fost îndrumați, ca să nu zic chiar obligați, să urmeze facultăți și cariere în trend la momentul respectiv și cu potențial financiar. Mulți dintre aceștia nu sunt fericiți pentru că nu fac ce și-ar fi dorit, însă nu pot să iasă din schema “din machiaj/vlogging/cântat nu se câștigă bani” sau “nu sunt meserii serioase”. Sau frica de anumite meserii: o să ajungi gunoier/ femeie de serviciu etc. Cum ne împăcăm cu teama de necunoscut, cum lăsăm la o parte controlul și avem încredere în copiii noștri. Și cred că, de fapt, iarăși revenim la întrebarea cum pregătim copilul pentru drum 😊.

Urania Cremene: Cred că ne putem întoarce din nou la fricile părinților noștri.

Ei au avut un singur job toată viața, de la intrarea pe piața muncii până la pensie, iar mulți dintre noi am schimbat meseriile o dată la 3-4 ani. Ei vor ca noi să avem stabilitate și vorba aceea, “o carte de muncă”, iar noi vrem să fim fericiți, să facem ceea ce ne place, fără să tragem de noi dimineață sau să mergem dezgustați la locul de muncă. Ceea ce ne dă curaj și, mai ales, încredere când vedem că se poate.

De asemenea, cunosc oameni care activează în meserii care nu par prea “serioase”, precum cosmetica, și câștigă mai mult decât alții care au terminat facultatea și lucrează într-o bancă. Ceea ce face diferența e acel foc dinăuntru care îți dă energie să faci ce îți place, chiar dacă știi că vor fi și riscuri sau nopți nedormite.

Ca să mă întorc la copiii noștri, repet, e nevoie să îi observăm. Să vedem ce curiozități au, ce activitate îi ține și ore în șir pe scaun sau afară, ce ne spun noaptea, înainte de somn: “Mami, mi-ar plăcea să vindec animale/ să scriu povești/ să cânt.”, despre ce domeniu ne pun cele mai multe întrebări. Apoi să îi încurajăm să experimenteze și să vadă pe pielea lor dacă ceea ce își doresc rămâne la stadiul de hobby sau se transformă în vocație sau meserie.

Un mesaj pentru părinții care simt că orice ar face tot nu e bine și că trainerii și experții în parenting le spun mereu că alta era calea și că au ratat unele momente. Să strângem bani de pe acum pentru terapia copiilor când vor fi adulți? Da, știu, lucrăm cu noi înșine, vindecăm, dar e neverending story.

Urania Cremene: Eu propun să punem bani deoparte pentru visurile lor, nu pentru terapie 🙂

Am dat de curând peste o frază care suna cam așa: “Indiferent câte sacrificii vei face pentru copilul tău, el tot va avea ceva să-ți reproșeze la un moment dat”. Și s-ar putea să fie așa. Sau nu.

Pentru că am convingerea că atunci când un părinte lucrează cu propriile credințe, frici, emoții, e imposibil ca munca lui să nu se răsfrângă și asupra comportamentului copilului. Poate că vom greși, că ne vom simți vinovați, că vor veni experți în parenting care să ne spună că am fi putut face mai bine, dar i-aș ruga pe părinți să nu uite că au un as valoros în mânecă, iar acela este prezentul: “Chiar dacă am greșit ieri, azi POT să fac mai bine.” Iar dacă orice părinte are această credință sunt convinsă că lumea copiilor noștri va fi mai abundentă în visuri împlinite și meserii pe care le fac cu drag.