Înainte să am copii, am lucrat vreo 4 ani pentru o revistă glossy de sănătate și frumusețe. Nu exista săptămână să nu merg la cel puțin două evenimente de seară și vreo două conferințe în timpul zilei. Invitațiile veneau din partea multor branduri cu produse cosmetice, haine, bijuterii, parfumuri, paste de dinți, echipamente sportive, operatori de telefonie mobilă, agenții de turism, hoteluri, spa-uri, pantofi, perii rotative pentru păr, aspiratoare, filme, ochelari de soare și lentile de contact. Sunt sigură că mai sunt și altele, dar nu mi le mai aduc aminte. Au trecut aproape 7 ani de atunci.
De când sunt mamă și scriu pe acest blog (despre parenting, cuplu, feminitate, autocunoaștere), primesc invitații la evenimente și propuneri de colaborare din partea brandurilor care au scutece, biberoane, pompe de sân, haine pentru gravide, cărucioare, mâncare pentru bebeluși, iaurturi pentru copii, mouse-uri, afterschool-uri, centre educaționale, jucării, desene animate, toate din sfera asta. E de înțeles până la un anumit punct.
Sunt recunoscătoare că aceste branduri aleg să aibă încredere în mine și în nișa de bloggeri părinți și să ne propună colaborări.
Însă, ca și cum mamele ar fi de pe alt planetă și odată cu nașterea li s-ar amputa dreptul de a fi femeie și de a avea grijă de ele însăle, brandurile de cosmetice (adulte), de bijuterii, de travel, de accesorii pentru păr, saloanele cosmetice, spa-urile etc., nici nu iau în calcul femeile cu copii, concret nișa de bloggeri părinți. Ca blogger nu pot să zic că mi-a atras în mod deosebit atenția acest aspect. Poate că dacă nu aș fi avut background de presă, nici nu aș fi sesizat.
Dar ca om cu agenție de PR, mă lovesc de branduri care consideră că mamele nu sunt în target.
De ce? Pentru că mamele nu au bani. Serios? Nu știu la ce școală li se spune sau ce experiență de viață le confirmă faptul că fetele/domnișoarele/femeile înainte să nască au mai mulți bani și că știu să și-i gestioneze mult mai bine.
Este adevărat că mamele au mai multe cheltuieli, dar totodată sunt mult mai atente la administrarea banilor.
Mamele investesc în produse de calitate pentru că ating un alt nivel de maturitate. Într-adevăr, se schimbă obiceiurile de consum și de achiziție, dar înspre bine.
Nu mai cumpărăm compulsiv, ne documentăm înainte de a cumpăra un parfum scump. Nu mă refer aici la un parfum de Duty Free, ci la unul de parfumerie de nișă. Mă refer la produse cosmetice minerale pentru că am aflat cât de nocive pentru ten pot fi cosmeticele cu tot felul de parabeni. Alegem săli de sport cu programe integrate de nutriție personalizată și mișcare. Uneori facem shopping cu consilier de imagine.
Deciziile financiare sunt luate mult mai smart.
Un alt motiv: mamele nu au timp să se îngrijească, sunt delăsătoare și nu investesc în imaginea lor. Cu siguranță nu mai au timp pentru cluburi, baruri, ieșiri cu prietenele, mai ales în primii ani cu copilul. Însă în continuare se spală pe cap, pe dinți, pe corp, își cumpără haine, își dau cu parfum, primesc sau fac cadou câte o bijuterie.
Aaa, și apropo de făcut cadou și de buget, aveți idee cât cheltuiesc/investesc mamele în cadourile pentru doamnele de la grădiniță și de la școală de 1 și 8 martie, Paște, Crăciun, zilele de naștere, absolvire etc? Să nu credeți că ducem o cutie de ness, un cartuș de Kent și un dres culoarea pielii.
Așadar, dragi branduri care nu luați în calcul mamele, suntem și ne simțim în continuare femei. Scăpați de preconcepții.
În rest, numai de bine ?.
Text: Ana Nicolescu
Foto: Mihai Răitaru
13 comentarii
Ai perfecta dreptate! Eu am constatat aceleasi preconceptii si la serviciu dupa ce m-am intors din concediul de crestere al copilului.
Cazul personal si al catorva prietene devenite mame – dupa nasterea unui copil am devenit chiar mai disciplinate in a acorda atentie aspectului si a cumpara mai smart si mai de calitate, cum ai zis si tu, pentru ca nu voiam sa dobandim eticheta de ”da, saraca, a facut si ea un copil, d-asta arata asa”. Daca inainte de a avea un copil, varsta, metabolismul si somnul ajuta corpul si tenul, odata ce ai ajuns mama si te-ai mai dezmeticit putin, incepi sa realizezi ca trebuie sa tragi niste sfori si sa ai grija de tine. Plus ca, face bine si la self esteem.
Așa e!
[…] auzit că mamele nu-s în targetul Brandurilor care vând produse de înfrumusețare. Chiar de la Mămica Urbană. Oare chiar nu umblăm cu preșul în […]
[…] schimbat ritualurile mele de îngrijire şi înfrumuseţare? Aud acum că odată devenite mame, brandurile cred că renunţăm la ele, că ne dăm toți banii pe scutece, jucării, produse de îngrijire […]
Cred ca ai surprins in acest articol vocea” multor mame blogger. E o realitate, desi noi, mamele, facem mult mai multe!
Eu, spre exemplu, tocesc 2 perechi de pantofi in 3 luni, numai la cursurile de tango, nu-i tin in sifonier numai pentru evenimente, pentru “poza” :). Cu hainele la fel. Chiar daca am copil, ingrijirea ocupa un loc important, la urma urmei sunt primul model de feminitate pentru fiica mea. Mai ales ca ea a crescut si isi doreste parfumul ei, luciul ei de buze, masca ei de par. Si eu pe ale mele :). Mi-as dori ca articolul tau sa aduca o schimbare si sa inlature preconceptiile legate de mamicile blogger.
Și eu mi-aș dori să aducă o schimbare. Măcar o trezire, un semnal, un semn de întrebare 🙂
Vai ce ma bucur ca ai pus punctul pe i. Si as mai adauga: mamele sunt in continuare femei, care adora sa vorbeasca si despre altceva decat despre copil, biberoane, carucioare, biciclete si alte accesorii necesare copilului. Eu chiar evit sa vorbesc despre astea pentru ca sunt satula de ele. Nici pe blog nu scriu despre ele, pentru ca trebuie sa fii super atenta ce promovezi in randul lor si mai ales pe zona de produse destinate copiilor. Produsele netrecute printr-o experienta personala mai indelungata sunt foarte riscante si eu ma feresc de ele. Prefer sa le recomand lucruri pentru ele, pentru femeia care inca exista si corect, poate mai uita din cand in cand de ea. Dar vreau sa imi asum rolul aceleia care ii reaminteste de imaginea ei de femeie, decat al aceleia care ii reaminteste de rolul ei de mama si de cate lucruri poate cumpara pentru copii si de cate lucruri poate sa faca cu al ei copil. Asta stie si ea. Dar despre ce poate sa faca pentru ea nu vorbeste nimeni? Brandurile renunta la un segment de consumatoare foarte inteligente, ori de frica ca nu le pot face fata ori pentru ca nu au intuit potentialul. Viata de femeie nu se termina cand apare mamiceala, iar eu ca mama, nu sunt nici delasatoare, nici dezbracata, nici nespalata, neparfumata sau nemachiata. 🙂
Nu știu pe care variantă să mi-o doresc: “ori de frica ca nu le pot face fata ori pentru ca nu au intuit potentialul” :).
Si mai neglijeaza un alt aspect: mamele vorbesc intre ele si despre copii si despre produse cosmetice, haine, saloane, etc.
Si sunt mult mai tentate sa asculte parerea unei alte mame care are aceleasi indei despre cresterea copiilor, decat parerea unei pustoaice care ne spune ca nu mai poate trai fara gloss-ul ultra care tocmai a aparut sau fara nu stiu ce buretel de aplicat al 7-lea strat de machiaj pe fata.
In schimb, mizeaza pe faptul ca aceste pustoaice/ domnnisoare sunt urmarite de alte multe zeci de pustoaice foarte credule si naive, care vor da fuga la magazin sa cumpere ultima varianta de ondulator de par. In timp ce o mama, cu gusturi bine formate si cu o atitudine mai echilibrata vis-a-vis de shopping, va fi mai greu de convins de calitatea si utilitatea unui produs. Adica trebuie sa fie cu adevarat bun ca sa treaca proba.
Gresesc?
Corect. Îmi place cum și ce ai zis.
multumesc 🙂
[…] vorba că femeile-mame (le spun așa că se pare că suntem categorie aparte) nu investesc în […]