Inspir și expir
Leave a comment

Bucuria calda de duminica inghetata a unor batrani ramasi singuri

La fel de dimineata, la fel de intuneric ca in dimineata asta de duminica. Doar ca ningea si mie imi batea inima la fel de repede cum fulgii de zapada alergau sa prinda parca pamantul cald. Am baut un ceai fierbinte si am iesit tiptil din casa. Fetele inca dormeau. Afara, pamantul nu era la fel de cald cum mi-l imaginam eu cand ma uitam din casa pe geam sa vad cum luminile se pun ca un reflector peste fulgii mari.

Geamurile masinii erau inghetate bocna. In timp ce apasam pe butonul telecomenzii ca sa deschid usile, ma rugam sa am o racleta in torpedo. Sau macar o carcasa de CD. Am gasit racleta, am dat drumul la caldura spre parbriz, am  racait geamurile, mi-au inghetat mainile, dar aveam in suflet cald. Si multa emotie. Ma grabeam la caminul de batrani Floare Rosie. Urma ca, alaturi de alte bloggerite, sa le gatim batranilor uitati de copiii si nepotii lor, lasati, abandonati.

Pe masura ce ma apropiam de destinatie, inima incepea sa-mi bata din ce in ce mai tare si parca voiam sa prelungesc drumul, ca o dulce agonie. Nu ma simteam pregatita sa dau ochii cu singuratatea, cu batranetea, cu o viata intreaga incapsulata intr-o camera de camin. Mai degraba as fi vrut sa dau ochii cu copiii acestor batrani, cu nepotii lor. Dar, pana la urma, cine sunt eu sa judec, sa evaluez, sa trag la raspundere.

Am parcat pe Ghirlandei, asa imi arata GPS-ul. M-am invartit apoi vreo 15 minute pe strazi imbracate in polei, cu nume de flori si sfinti, pana am ajuns in fata unei cladiri mari, cu o curte curate si ordonata. Complexul de servicii sociale “Floare Rosie”. Luminita Malanca, mama acestui eveniment, m-a intampinat, vizibil emotionata, pe scarile complexului. Avem de gatit 130 de portii de mancare, inmultite cu 4 feluri, de pregatit 80 de pungi cu cadouri si apoi urmeaza momentul artistic, spuse ea. Am intrat impreuna cu Mihaela in cladire, ne-am pus hainele si gentile in cuier, ne-am echipat cu halate, botosi si casti de unica folosinta si am intrat in bucatarie. O bucatarie spatioasa, extrem de curata, cu femei bune la suflet.

Dupa vreo 10 minute a venit Viorel Copolovici, cel care a hotarat meniul batranilor din acea zi si cel care urma sa ne indrume culinar. Ne-a aratat ce si cum sa taiem, sa maruntim, ne-a dat cutite ascutite si ne-am pornit sa tocam marunt morcovi, pastarnac, telina, ceapa, sa stoarcem portocale, sa taiem carne, toate oferite de LIDL, sponsorul oficial al acestei actiuni. Eram impreuna cu Ana, Laura, Miruna, Mihaela, sora Laurei, Mara, Gabriela, Mihaela Olandeza, Veronica si inca alte bloggerite pe care nu am ajuns sa le cunosc, inca.

10421308_812377488825581_7262034630284886995_n

La un moment dat, ni s-au alaturat cativa batrani, sa ne ajute la maruntit legume. O doamna pe la 80 de ani, vesela, pusa pe sotii, vorbareata, sugubata intretinea atmosfera si ii spunea unui alt batran mai sfios si mai ascultator, cum sa taie corect morcovul. Pana atunci nu vazusem inca batranii. Tot nu eram gata. Mi s-a orpit respiratia cand doamna vesela a vrut sa faca o poza cu noi. M-am apropiat de ea si parca i-am simtit viata.

10432485_812377592158904_2098241813709007955_n

1535038_812377668825563_5863477375161014082_n

Dupa ce am tocat toate legumele, am baut un ceai cald facut de doamnele de la camin, m-am indreptat spre sala unde urma sa inceapa programul artistic. Acolo aveau sa fie toti batranii. Am tras aer adanc in piept. Am vazut forfota asistentelor si a ingrijitoarelor care erau in usa. Am tras aer si mai adanc. Am intrat. Era o sala de conferinte, cu o masa lunga in mijloc. Batranii stateau cuminti, pe scaune, de jur imprejurul ei. Unii erau in scaune cu rotile. Altii erau in pat in camerele lor. Nu puteau sa se deplaseze. Pareau batrani simpli, deloc revoltati, poate resemnati. Poate pentru unii acest camin este mana cereasca. Poate pentru altii povara, neputinta. Poate pentru altii este dorinta altcuiva. Dar pentru toti este un destin si poate noroc ca au ajuns intr-un camin foarte curat si civilizat.

M-am asezat timid pe un scaun, desi as fi vrut sa fiu invizibila, si sa ma duc la fiecare batran in parte, sa ma uit in ochii lui, sa-i citesc viata, sa-l iau in brate, sa-l strang tare si sa-i spun ca il iubesc si ca este valoros, ca viata lui nu a fost in zadar, ca sigur a schimbat destine, ca Dumnezeu are grija de fiecare, ca ma bucur sa fiu acolo, ca mi-e frica, mi-e cald, mi-s lacrimi in ochi, mi-e dor de toti bunicii si strabunicii pe care nu-i mai am si cu care mi s-a terminat o parte din copilarie cand ei au murit.

Iustin Galea canta balsamic la vioara melodii care imi cresteau melanocolia si care puneau miere pe ranile mele sufletesti. Am plecat inainte sa intre “in scena” trupa Improvisneyland, inainte sa fie gata mancarea, inainte ca batranii sa manance din canile si farfuriile de table. Am fugit de si mai multe emotii. Emotii care imi vin si acum, emotii care ma urmaresc de doua saptamani.

10494712_812377912158872_27809171815185213_n

1908472_812378482158815_4554151253389297573_n

10606523_812378245492172_2332557368734790725_n

10488406_812378478825482_5109441415790817782_n

Feicitari, Luminita, pentru Campania ta, esti un suflet bun! Multumesc ca mi-ai propus sa iau parte la bucuria calda de duminica inghetata a unor batrani ramasi singuri.

Text: Ana Nicolescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *