Vi s-a întâmplat vreodată să fie așa de mult haos în viața voastră, aglomerare, zgomot, culori țipătoare, lucruri și obiecte înghesuite astfel încât să aveți senzația de sufocare? Vi s-a întâmplat să vă doriți o baghetă magică cu care să faceți ordine instant în interiorul vostru și în toate formele de manifestare din exterior: în suflet, acasă, la birou, în relații, în proiecte. Să fie peste tot un aer bun și curat, să vă simțiți conținuți de un spațiu fizic, de casa în care trăiți, de spațiul metafizic, de univers, de divinitate?
Ei bine, se pare că bagheta nu poate face magie peste noapte. Este nevoie de timp, de conștientizare și de determinare pentru a ajunge la minimalism, căci așa îi spune stilului de viață prin care putem să trăim cu strictul necesar și să risipim cât mai puțin. De fapt minimalismul cu low waste-ul merg mână în mână. Am devenit ași în consumerism și ne-am creat un mecanism de a substitui fericirea pe care nu mai reușim să o găsim în noi, cu lucruri, cu mașini scumpe, cu pantofi de la branduri renumite, cu case multe, cu obiecte pe care le cumpărăm în triplu exemplar pentru că avem impresia că niciodată nu avem îndeajuns. Am creat o rețea super puternică, un mecanism care a scăpat de sub control și care a devenit, iluzoriu, aparenta stare de adevăr. Căutăm fericirea în exterior pentru că avem multe bariere care ne opresc să vedem că ea este în interiorul nostru și că paharul este întotdeauna plin.
Problema nu este de insuficiență, ci de distribuție
Acest lucru se întâmplă atât la nivel individual, cât și la nivel planetar. Noi nu credem că există suficient pentru toată lumea pe Pământ, așa că vrem să ne asigurăm că ne primim partea cu vârf și îndesat. Ideea de insuficiență distruge ideea de împărțire totală și completă. În timp ce zeci de mii de tone de mâncare sunt aruncate anual din restaurante și supermarketuri, încă există copii care mor de foame pe această planetă. Dacă am fi conștienți că există mai mult decât suficient pentru toată lumea și că avem hrană, energie, apă și aproape tot ce este necesar pentru a rămâne în viață, am deschide ochii și am vedea că problema nu este de insuficiență, ci de distribuție.
Nu avem drept de proprietate asupra planetei, ci doar de administrare
În plus, uităm că pe planeta asta suntem doar în trecere și că ea ne găzduiește. Nu avem drept de proprietate asupra ei, ci doar de administrare. Dar mai presus de toate, nu avem niciun drept să o distrugem prin poluare și defrișare. Aici vreau să vă povestesc despre o inițiativă pornită din Australia, care a ajuns și în România prin intermediul a trei voluntare. Se numește Iulie Fără Plastic și este un proiect internațional despre conștientizări și puterea comunității. Anual, peste două milioane de oameni se alătură mișcării. Organizatorii își propun să crească gradul de conștientizare al oamenilor privind poluarea cu plastic de unică folosință și să îmbunătațească procesul de reciclare.
Bucuria simplității, open talk cu Satyamayi Sa
În 2017, 3 voluntare (Emilia Priceputu, Corina Ciurea și Simona Pop) au realizat o variantă locală a acestei mișcări, #IulieFărăPlastic, îmbinând stilul lor de viață low waste cu dorința de a proteja mediul și cu nevoia de a crea comunități active și implicate în viața societății bucureștene. Toate activitățile de anul acesta le găsiți aici. Pentru a pune accent pe conceptul de stopare a risipei, Emilia Priceputu a organizat săptămâna trecută workshop-ul Soothing minimalism cu Satyamayi Sa, terapeut rebirthing și gestalt, minimalism adviser.
Principalele întrebări au fost:
- Ce este minimalismul?
- E necesar să arunc tot ce am pentru a trăi minimalist?
- Cum pot aplica SOOTHING MINIMALISM la nivel fizic, mental, emoțional?
- Ce este metoda 1 MINUT TRĂIT PE DEPLIN?
- Ce este Hygge?
Minimalismul înseamnă eco-friendly
După ani de căutare, introspecție și realizări profunde, Satyamayi a descoperit bogăția simplității. S-au dus conceptele și concluziile despre ce este viața, s-au topit dorințele arzătoare, a dispărut interesul pentru cumpărături și achiziții, am părăsit joburi și țări nepotrivite, am încheiat relații toxice și am descoperit noi relații în care puteam să cresc. Am înțeles că trezirea la adevăr înseamnă de fapt o golire, o redescoperire a încrederii în viață. Înseamnă a fi spațiu liber și curgere în același timp. O lipsă de idei fixe, limite și agățare. Acesta a fost drumul meu. S-a făcut mai întâi curat în interior și apoi a început să se reflecte în exterior, în felul în care trăiam viața de zi cu zi.
Energiei îi place să curgă, nu să stea într-un singur loc să se umple de praf
Minimalismul a pornit de la înțelegerea că sunt completă așa cum sunt. Minimalismul nu înseamnă că urăsc lucrurile și nici nu mă face mai specială ca alții. Însă am înțeles că lucrurile sunt energie. Cineva a tăiat un copac, altcineva a sculptat obiectul acesta, altcineva l-a înfrumusețat. Acum văd efortul care s-a depus pentru acel lucru și astfel onorez lucrul respectiv. Apoi am înțeles că energiei îi place să curgă, nu doar să stea într-un colț să se umple de praf. După ce am mulțumit lucrurilor care nu mai îmi aduceau bucurie și le-am donat, apoi am găsit lucrurilor rămase câte un o casă doar a lor în casa mea.
Tot ce ai nevoie aici și acum este conținut de spațiu
Acum pot să zic că am timp și spațiu pentru ce îmi place cu adevărat. Acum am început să observ spațiul. Văd spațiul, nu doar conținutul. Fără spațiu nu ar putea să existe nimic. Tot ce ai nevoie aici și acum este conținut de spațiu. Spațiul te iubește necondiționat așa cum ești și te conține. Minimalismul înseamnă libertate și eco-friendly. Estetica simplă + ordinea inspirată de metoda Konmari + Hygge – așa aș defini formula mea magică. O numesc SOOTHING MINIMALISM.
Minimalismul și ordinea înseamnă eliberare
Sunt de acord cu Satyamayi pentru că așa cum vă povesteam acum aproape doi am făcut ordine în casă după metoda Kon Marie și m-am simțit eliberată. De atunci:
- Prețuiesc mai mult fiecare obiect pe care îl am
- Deși sună incredibil, nu trebuie decât să trăiești o dată starea de ordine perfectă pentru a fi capabil s-o menții.
- Spațiul în care locuiesc este pentru persoana în devenire care sunt acum, nu pentru cea care am fost în trecut.
- E interesant cum mintea omenească încearcă să găsească o semnificație până și non-sensului. Nu este eficient să facă altcineva ordinea ta în locul tău. Ordinea pe care o faci este propriul proces de renunțare și de devenire.
- Viața începe cu adevărat după ce ți-ai pus casa în ordine.
Text: Ana Nicolescu
Foto: Pixabay
4 comentarii
Ana, îmi place mult această filozofie, mă străduiesc mult să o aplic, dar mai am de lucrat.
Nu se întâmplă peste noapte. Cu pași mărunți. Felicitări că ești pe acest drum.
Mi-a plăcut mult articolul acesta! Pentru că impactul cuvintelor tale creează unde de “treziri la realitate”. Așa este, nimic nu se întâmplă peste noapte, dar știu că e atât de ușor să renunț la paiul de plastic și la Pet-urile de apă de 0,5L pe care le tot cumpăr în parc. Poate după experimentul ăsta, renunț mai ușor și la alte obiecte de unică folosință.
Mulțumesc pentru aprecieri. Cu siguranță te vei gândi de 2 ori înainte să cumperi/arunci un pet 🙂