Eu ca mamă
comments 81

Bullying la grădiniță. La doar 5 ani, Măriuca duce cu greu cuvintele urâte ale prietenelor ei

Prin iarnă, le-am spus fetelor că au nepermis de multe jucării, că de unele chiar au uitat și nu se mai joacă cu ele. Așa că am făcut o convenție. Dacă vor jucării noi, trebuie să doneze din cele vechi copiilor care nu au. Eu mă gândeam că vom merge la o familie săracă sau la o casă de copii. Chiar mă gândeam cum să fac ca experiența să fie una pozitivă, nu traumatizantă.

Până să pun la cale strategia, Măriuca își lua în fiecare zi la grădiniță vreo 2-3 jucării pe care le dăruia colegilor de grupă. Până aici nu ar fi fost teoretic nimic rău, deși mi-aș fi dorit să vadă cum este într-o casă în care copiii nu au deloc jucării.

Mă gândeam eu că va reuși să aprecieze mai mult ce are ea. Ce gând!

Am zis însă că este și acesta un mod de a lua ea singură deciziile, de a se despărți de jucării. Nu-mi pica deloc bine când alegea să dea jucăriile cele mai scumpe și îi spuneam lucrul acesta. Totuși, am vrut să fie decizia ei. Uneori îi părea rău după ele și mă ruga să le cer înapoi copiilor. Nu am făcut asta, dar am stat alături de ea și i-am spus cum să le ceară chiar ea înapoi. Nu a obținut nicio jucărie înapoi. Însă copiii îi dădeau la schimb alte jucării. Nu pe cele mai frumoase, noi, colorate sau scumpe. Uneori i le cereau înapoi. La un moment dat am zis stop. Nu este despre ceea ce mă gândisem eu să fie.

După vreo două săptămâni, Măriuca mi-a mărturisit că motivul pentru care le dădea jucării era ca ei să se joace și cu ea și să o placă.

M-am străduit cât am putut să îi explic unui copil de 5 ani că nu e nevoie să cumperi pe nimeni ca să te placă. Cine te place, te place pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce oferi. I-am explicat că atunci când nu va mai oferi jucării, copiii îi vor întoarce spatele. Ceea ce s-a și întâmplat.

Forme de bullying la grădiniță

Ieri, în drum spre piscină, mi-a mărturisit că prietena ei cea mai bună o trage de păr, îi țipă în ureche, îi spune că este cel mai rău copil din clasă și o pune pe o altă fetiță să o împingă la sala de mese. Nu minte, a tras-o de păr și de față cu mine și i-a zis monstru. O altă prietenă o obligă să mânânce imaginar caca, pipi și viermi. O altă fetiță o pune să stea într-un colț și să nu participe la jocuri. Prietenul ei cu care împărțea anul trecut mașinute galbene, zambile și biscuiți sub formă de inimă nu o mai bagă în seamă. Trei băieți au intrat peste ea la baie și au râs de ea. Nu doar o dată.

Mi s-a rupt sufletul. Nici nu am știut cum să încep și ce să-i spun.

Am întrebat-o încercând din răsputeri să mă abțin să nu plâng. Noroc că eram la volan și nu îmi vedea ochii:

  • Și tu ce simți iubita acum?
  • Tristețe și dezamăgire

Ea își recunoaște emoțiile pentru că de fiecare dată când se ceartă cu cineva sau are o neînțelegere, nu caut vinovați, nu întreb cine a început, întreb cum se simte. Am mai povestit aici cum facem asta.

  • Și unde le simți?
  • În tot corpul și nu mă lasă să mă mișc.
  • Dar tu erai prietena tuturor, când s-a schimbat treaba asta?
  • Când ne-am întors de la munte. (Când a început anul școlar)
  • Și cum te-ai simțit atunci?
  • Singură.
  • Și ce ai făcut?
  • Le-am dat jucării ca să se joace cu mine.
  • Așa…
  • Și după ce nu m-ai mai lăsat să le dau, ei au început să se poarte urât cu mine și să-mi vorbească urât.
  • Și tu ce faci când ei se poartă așa?
  • Fac ce îmi spun ei.
  • Adică stai la colț până îți dă voie A să pleci de acolo????
Simțeam că inima mi se rupe fâșii.
  • Dar nimeni nu are dreptul să te oblige să faci ceva ce nu vrei.
  • Știu, dar atunci nu mai pot să zic nimic. Nu mai îmi ies cuvintele. Și corpușorul meu nu mai poate să facă nimic.
  • Dar le-ai spus doamnelor? Cu ele poți să vorbești și să ai încredere.
  • Uneori le spun și îi ceartă pe ceilalți. Dar câteodată mă ceartă tot pe mine că A e cea mai cuminte din clasă și nu mă cred că mă pune să stau la colț.
  • Dar doamnele nu te văd când A te trage de păr?
  • Nu, că îmi face pe furiș, când I e atentă la alți copii.

Am ajuns la piscină și toate comportamentele ei rebele din ultimele luni au căpătat sens pentru mine. Toate jocurile țipate, toate replicile nu ești tu șefa mea, toată lipsa de concentrare de la lecțiile de pian, toate cererile de a dormi cu ea și de a se trezi lângă mine, toate ciondănelile din senin cu sora ei mai mică, toate întrebările fără sens:

O să mă arunci la ghena la care se aruncă copiii răi? Mă mai iubești? Mai vii să mă iei de la grădiniță? Vreau să mă descrii de la grădiniță.

Încerc să mă calmez și să văd situația cât se poate de obiectiv. Nu îmi este clar deocamdată ce strategie voi aborda cu părinții copiilor sau cu educatoarele. Încerc să văd care este și comportamentul Măriucăi ce a declanșat acest bullying. Jucăriile cred că au fost doar picătura care a umplut paharul.

M-ar ajuta mult experiențele voastre și ce ați făcut concret.

Până atunci, o să stau alături de Măriuca, o să îi acord cât mai mult timp, îmi voi încheia treburile profesionale la ora 17.00 și de atunci încolo va fi numai despre familie. În weekend la fel. În ultimele luni m-am abătut destul de des de la regula asta. Îi voi spune ceea ce deja știe că toți copiii sunt buni, chiar și cei care se poartă uneori urât, că de fapt ei au nevoie de atenție și de iubire, dar nu știu cum să le ceară. O să o ajut să aibă curaj să le spună prietenilor că nu le permite să îi vorbească așa și că atunci când se poartă astfel, ea alege să nu se joace cu ei. Că nimeni nu are dreptul să îi spună că este altfel decât cum este.

O să-i spun ceea ce îi spun de zeci de ori pe zi că este un copil bun cu suflet luminos, că o iubim și că este exact așa cum ne-am rugat la Maica Domnului să fie fetița noastră.

Text: Ana Nicolescu

81 Comments

  1. Cred ca am sa plang… Nu inteleg acest comportament, jur!!! Si Emily sufera cand copiii ii spun ca e bebelus si la fel ca si Mariuca, atunci cand prietena ei ii spune ca e rea. Ma bucur totusi ca ii raspunde ca ea nu e rea si ca nu-i place sa-i zica asa. Dar apoi tot vine la mine si sufera ca prietena ei i-a zis asta… Offf… O mare imbratisare pentru tine!

    • Ana Nicolescu says

      Mulțumesc <3! Comportamentele vin din frustrări. Sunt convinsă că și Măriuca este agresor, mai ales în zilele în care eu am evenimente și mult de lucru și nu îi ofer confortul emoțional de care are nevoie acasă. Eu îi spun că așa cum nu are nimeni dreptul să o facă în toate felurile, nici ea nu are acest drept. Iar când cineva se poartă urât cu ea, să îi spună: eu aleg să nu mă joc cu tine dacă te comporți/vorbești așa... Nu știu, măi Ada, cum e mai bine. Cred că dacă ne echilibrăm noi în interor, ca părinți, copiii vor avea și ei relații echilibrate. Vor vedea la noi. Nici eu nu reacționez când sunt bullyied, mă retrag. Apoi reiau relația fără să mai aduc în prim plan vorbele urâte. Probabil că asta vede la mine și asta face și ea.

      • Monica says

        Buna Ana, eu pot sa îți scriu din experiența mea de VIATA si nu ca mama. Dar ce am constat este ca ceea ce gândim noi ca Adulți nu este si ceea ce gândesc si copiii. De regula ei gândesc după fapta. La timpul in care se întâmpla “incidentul” nu prea gandesc.Reacționează. La o stare.Unii din cauza comportamentului eronat dobândit din familie si necorectat la timp. Iar dacă te duci la părinți aceștia nu vor recunoaște, nu vor recunoaște greșeala lor ca părinți. A faptului ca nu au acordat suficient timp copilului lor si modului in care acesta se comporta in diferite situații. Sa ii spui copilului ca toți sunt buni eu cred ca este o eroare. Cred ca mai corect este sa ii spui ca educația acestuia lasă de dorit si ca ea nu își dorește sa fie la fel, indiferent de situAtie, si tu STI cel mai bine. Fiecare este normal sa rectioneze intrUn anumit fel. Unii se închid in ei, nu mai pot sa spuna nimic, alții devin agresivi la rAndul lor si se ajunge la care pe care. Eu recunosc, cand am învățat lecția :eu sunt cea care m-a pot apăra -am devenit o luptătoare.nici asa nu este cel mai bine. Oricum asa cum ai gândit sa fi lângă ea cat mai mult si sa încerci sa ii înțelegi comportamentul este mare lucru si ii este de mare ajutor. Este f. Important sa simtă suportul tău, al vostru ca familie, câta vreme STI ca nu greșește, dar sa STI. Dacă o faci doar din convingerea ca tu STI ca a greșit, dar ea nu conștientizează acest lucru acțiunea se va repeta. Învățam din greșeli, si de cele mAi multe ori după ce dam cu capul, nu cand ne sunt Comunicate de alții. Succes in a găsii calea cea mai buna pentru a trece de aceste lecții de VIATA cât mai lin! Si scuze pt text. Am setată alta limba si m-a enervează cumplit cand scriu, zici ca nu am făcut romană la școala. Dar nici sa setez si resetez limba nu vreau. Asa ca inca o data scuze.pupici

        • Ana Nicolescu says

          Nu știu ce să zic, prefer să nu îi judec pe alții și nici să nu o învăț pe ea să o facă. Prefer să o învăț să accepte diversitatea și că oamenii se pot comporta nepotrivit, iar atunci când o fac, ea să pună limite ca să se protejeze.

  2. Iulia says

    Eu as schimba gradinita urgent. Recunosc ca nu mi s a intamplat decat foarte putin cu fata mea asa ceva, si majoritatea cam dupa clasa a 3 a. De fiecare data am sunat parintii copiilor si am discutat problema respectiva cu ei. Si s au reparat lucrurile cat de cat repede. E prea mica sa sufere atat de mult. Cred ca educatoarele sunt depasite complet. Mergi la consultatii, cere sa vina si directoarea si povesteste-le pe larg ce nu vad ele la clasa. E inacceptabil.

    • Ana Nicolescu says

      Voi vorbi întâi cu educatoarele. Și cu un psiholog. Cu părinții e destul de greu că o vor lua personal. Nu caut vinovați, ci doar soluții bune pentru toți copiii. Dacă nu se remediază cu educatoarele și cu psiholog (mă îndoiesc), voi vorbi și cu directoarea. Eu sunt convinsă că doamnele fac tot ce pot în condițiile date. Vom găsi împreună soluții.

      • Alina Constantin says

        Bună! Și băiețelul meu trece prin ceva asemănător. E în grupa mica. Agresorul este o fetita. Nu l-am mai dus de vreo 3 luni, în speranța că voi reuși sa îl fac sa nu ii mai fie atât de frica de aceasta fetita. Acum e bine, zic eu, nu mai face urat când aude numele ei. Nu știu dacă este pregătit sa se întoarcă… Vom vedea în curând. Și eu am avut intenția sa vorbesc cu mama fetitei… Am renunțat, pt ca am văzut cât de urat se poarta ea, mama, cu fetita. Îmi e mila de ea, chiar dacă nu e copilul meu. E nevoie de ajutor la nivel de grupa. Se pot face diferite intervenții, din parte unui profesionist, însă numai dacă și educatoarele și conducerea grădiniței accepta ca este o problema acolo, problema pe care ele nu o pot rezolva / gestiona. Eu am vorbit cu educatoarele. Din păcate nu s-a rezolvat nimic. Voi vorbi și cu dna dir. Este dificil, mai ales ca nu exista consilier în grădinița. Va îmbrățișez pe toate!

        • Ana Nicolescu says

          Aștept să văd ce spun educatoarele și dacă putem face front comun (ceea ce îmi doresc) pentru binele copiilor.

          • Ana, problema este a educatoarelor, aș sancționa astfel de comportamente în rândul adulților care nu știu să gestioneze aceste lucruri. Nu cred că e nevoie de psiholog ci de o regulă clară a pedagogiei în managementul grupei. Sunt educator/mentor de 10 ani și n-am întâlnit astfel de cazuri. E super strigător la cer!

    • Eu nu cred ca schimbarea grădiniței este o soluție. Astfel de copii găsești peste tot. Rezolvi doar simptomele și nu problema. Eu ma gândesc ca e mai bine sa vorbim cu educatorii.

  3. Inteleg mai bine decat crezi. Nu stiu exact cum ai putea sa o ajuti, dar stiu sigur ca ceva trebuie facut pentru a opri acest comportament. Nu stiu nici daca ajuta faptul ca acei copii sunt certati, in cazul meu asta a inrautatir mai tare lucrurile (copiii gasesc mereu o cale de a se eschiva).

    Te imbratisez

    Am scris pe blog acum ceva timp experienta mea.
    Poate te ajuta sa vezi din perspectiva mea.
    https://mamadeprintesa.wordpress.com/2015/10/25/stop-bullying/

    • Ana Nicolescu says

      Oh, da, nu vreau să fie certat niciun copil. Nu îndrepti un comportament rău cu un alt comportament rău. Mă gândesc să fie o ssupraveghere mai atentă și să fie anumite jocuri pentru empatie și compasiune.

  4. Nu știu ce sfat să-ți dau dar întâmplător trec și eu prin ceva similar. Tot cel mai bun prieten al băiețelului meu de 3 ani se poartă urat cu el dar și cu ceilalți copii. Băiatul meu îl admiră mult și mereu vrea sa plece de la grădiniță cu prietenul lui de mână. Acum o săptămână, băieții se țineau de mână pe stradă când ajungem la trecerea de pietoni, băiatul meu nu trece singur niciodată, bineînțeles ca prietenul lui îl trăgea de mână sa treacă. Când s-a ne luăm la revedere l-a tras de mână și apoi l-a lăsat sa cada. Băiatul meu a plâns nu atât de durere fizică ci pentru ca a fost dezamăgit de prietenul lui. Nu cred ca are rost să discut prea mult cu mama, băiatul e foarte răsfățat, cred ca au și niște probleme în familie. Oricum mama nu a fost în stare să-l facă să-și ceara scuze, copilul a plecat pur și simplu pe stradă. Eu m-am concentrat pe al meu și l-am luat în brate și i-am spus ca nu e vina lui ca prietenul lui a făcut ceva urât. Momentan urmăresc situația și vin să-l iau de la grădiniță mai devreme ptr ca băiatul celălalt pleacă cel mai târziu.

  5. Ni s a intamplat si noua asemanator, cu copiii din fata blocului (chiar prietenii lui, dar si niste copii putin mai mari ii vorbeau urat) pe cand Alex avea 5 ani… din momentul in care copiii pot exprima ceea ce au simtit in acele momente ati facut deja pasul spre vindecare. Si mie mi-au dat lacrimile cand, in sfarsit, am aflat, de la copilul meu, cauza adevarata a comportamentului lui aparent inexplicabil – dar cateva luni bune am facut numerosi alti pasi, inclusiv aceea de a media si a remedia legatura cu acei copii. Acum suntem bine! Curaj!

  6. Ana, eu plâng acum. Pentru că știu prin ce trece Măriuca. Eu sunt Măriuca. Te are pe tine Ana, iar asta o va vindeca. Tu ești capabilă de empatie și nu cauți vinovați. Să nu-i cauți, că e un drum pe care te vei pierde. Ține-te de promisiunea pe care ți-ai făcut-o. 17:00…nimic altceva nu-i mai important ca ele, ca voi, ca atenția voastră pentru ele. Nimic.

  7. Maria says

    Tare m-ai pus pe ganduri… Fetita mea are episoade in care isi musca o parte din colegi, inclusiv pe cei despre care spune ca ii sunt prieteni. La ultimul, ca au fost vreo 4, mi-a spus ca el a inceput si ca i-a dat o palma peste fata. Atunci, dupa o noapte nedormita, dupa luni in care am considerat ca ea are probleme si ca e agresiva, mi-am dat seama, mai ales ca am mai avut discutii cu ea si ca a vorbit foarte sincer, ca reactia ei la agresivitatea lor si metoda de aparare este muscatul, iar din pacate pentru noi si ea, asta lasa urme… adica, nu o incurajez, am discutat de zeci de ori ca cea mai buna solutie e sa spuna doamnelor, dar nici nu vreau sa nu reactioneze deloc. Ea e dornica sa aiba prieteni, sa fie apreciata, sa se joace cu toti si mi-e tare teama sa nu ajunga vreodata sa fie injosita si sa se lase injosita. Acum, dupa ultima muscatura, am ales sa mergem la consiliera din gradi, care a spus fix ca este metoda ei de aparare si va trebui sa invete sa aplice altceva… Dupa ce am citit, chiar o sa o intreb daca a fost pusa vreodata sa faca lucruri pe care nu le-a dorit sau daca i s-a spus intr-un anume fel. Doamne, acum imi dau seama cat de greu e sa fii parinte, unul implicat si interesat de sanatatea, pe toate planurile, a copilului tau! Si nu are decat 4 ani… ce ma fac peste alti 10???

    • Ana Nicolescu says

      Să ne rugăm să avem putere și multă minte. Și o inimă care să îi cuprindă și să se simtă iubiți no matter what.

  8. Ramona says

    Pe Maria mea o tragea una de par. In fiecare zi… ii spuneau ca ii miroase urat parul.. are un par extraordinar de frumos, e un copil tare bun, care a invatat ca toti copiii sunt buni, insa parintii gresesc in educatia celor cu probleme. Ajunsesem sa fiu suparata si furioasa pe ea ca nu reactiona. Deja ii spusese educatoarei, iar raspunsul acesteia a fost: trage-o si tu de par (aia tunsa scurt, uratica foc fetita 😀 ). Asa ca eu am vorbit direct cu “agresoarea”, s-a rezolvat imediat. Au mai incercat o zi, i-au spus ca e paracioasa, am intervenit iarasi, explicandu-le ca Maria nu paraste, ci vorbeste absolut orice cu mama ei care o asculta si o intelege. Cadrele didactice sufera de multe lipsuri, mai ales in ceea ce priveste gestionarea problemelor emotionale. Bafta!

    • Ana Nicolescu says

      Da, încerc pe cât posibil să nu acuz pe nimeni deși înțeleg mecanismele din spatele tachinării. Sper să colaborez bine cu educatoarele și să rezolvăm problema.

  9. Emanuela says

    Buna! Si baietelului meu de aproape 4 ani i se intampla la grădinița. Ii spun ca e bebeluș (cei din grupa mai mare), l-au pus jos 2 dintre ei sau la nivel de santaj emotional – ma supar pe tine daca faci asta (iar el de teama ca se va supara si va ramane singur – ca se agata de el pentru ca se cunosc – facea ce ii spunea). Si il doare, il vad ca sufera. Eu aleg sa il invat comportamentul corect si sa ii punctez ca ceilalți copii nu sunt rai ci ca cel mai probabil au o nevoie si nu stiu cum sa o spuna, ca el e un copil foarte bun asa cum este . Sa isi faca prieteni mai mulți (ca el zice ca doar baietelul respectiv e prietenul lui) o data se joaca cum vor alti copii, altadata sa se joace un joc propus de el, ca e in regula sa avem mai multi prieteni, etc. A venit acasa si ne-a zis ca el este rău. Acum e cu lupte peste lupte. Dar cum zicea cineva mai sus, solutia nu e sa schimbam gradinita (daca e ceva grav grav atunci as lua asta in considerare) ci sa il invat sa aiba comportamentul corect si sa si-l adapteze. E ceva din care invata.

  10. Florina says

    Cat de trist , m i se rupe sufletul !:( din pacate sunt si copii rai si sincer cred neeeducati!!
    La fel cred despre copilul meu ca este minunat este darul de la Dumnezeu cel mai de pret si nu suport sa vad ca o trateaza copiii urat! De exemplu eram afara cu mai multi copii … unul dintre ei a plecat la magazin , s a intors cu o punga cu mai multe ”chestii’ … a impartit tuturor copiilor guma…fetita mea facea concurs cu bicicleta si a scapat guma din gura ..intre timp se facuse din nou coada la fetita cu ” “punga” , s aasezat si ea la coada …xand i a venit randul mare i a fost uimirea iar tristetea care i s a asezat pe chip mi a rupt inima …cand a auzit TU numai primesti!! De ce?? De ce? A plans 1 ora , … si vreau sa stiti ca e un copil care are chiar totul …nu i a lipsit nimic niciodata…

    • Ana Nicolescu says

      Of Domane, toți copiii trec la un moment dat prin nedreptăți. Împortant e să le fim alături.

  11. Clau says

    Nu e deloc simplu, noi a trebuit sa implicam psiholoaga scolara care i-a facut fetitei noastre o evaluare, ceva gen profil psihologic. A iesit ceva de genul e perfect normala, probleme e comportamentul celor din jur. Apoi psiholoaga a discutat direct cu invatatoarea si persoanele de la after school. Invatatoarea n-a fost de nici un ajutor si nu vedea decat ceea ce fiica noastra facea gresit… si fiind sub stress continuu facea multe greseli (de exemplu uita sa zimbeasca si e normal ca alti copii sa nu vrea sa se joace cu morocanosii). La after school a fost rezolvarea. Au avut un punct de vedere nuantat si au adus observatii pertinente privind dinamica grupului ajutand astfel psiholoaga apoi au urmat scrupulos planul psiholoagei. Celelalte fete n-au fost certate dar la inceput au retras-o pe a mea din grup. Si au reintrodus-o progresiv si fiecare neintelegere a fost discutata ca fiecare sa spuna ceea ce o deranjeaza, ce simte, ce emotii le dirijeaza comportamentul… si sa explice ce simte copilul exclus… a fost lung, dar s-a imbunatatit situatia. Mai ales ca un noroc nebun ne-a ajutat: s-a schimbat invatatoarea, si noua invatatoarea vedea multe calitati la fiica noastra si a ajutat-o mult spre sfarsit. De la primele semne de comportament problematic si pana cand am putut observa ca merge cu zambetul pe buze spre scoala au trecut aproape 2 ani. Nu a fost in Romania si nu cunosc sistemul in Romania, nu stiu Daca psiholoaga scolara poate fi implicata.

    • Ana Nicolescu says

      La metoda asta mă gândeam și eu să o discut cu educatoarele. Nu îmi doresc ca ceilalți copii să fie certați, ci să se mai rotească copiii în grupurile deja formate, să li se povestească despre emoții, empatie, compasiune, difersitate în mediul social.

  12. Elma says

    Acum doi ani, cind baietelul meu avea cinci ani si citeva luni, a patit ceva foarte asemanator, in timp ce educatoarea obisnuita de la grupa lipsea – plecase la niste cursuri de pregatire, iar inlocuitoarele nu erau la fel de profesioniste ca ea, desi isi dadeau silinta sa fie oricind atente la toti copiii. Vorbim despre o gradinita excelenta, cu oameni minunati si o metoda centrata pe copil, care a scos la iveala tot ce-i bun in majoritatea copiilor.
    Ei bine, chiar si acolo, un baietel, probabil agresat acasa (poate de sora geamana, poate de unul dintre parinti), initial prieten cu fiu-meu, a inceput sa il faca “prost”, sa il sicaneze, sa ii faca tot felul de magarii. Cind fiul meu reactiona, facea in asa fel incit educatoarele sa ii atraga tot lui atentia, ceea ce accentua sentimentele de neputinta, furie si frustrare. Cert e ca, dupa doua luni de intimplari din astea – despre care el nu ne povestea nimic, pentru ca se simtea vinovat ca e pus in asemenea situatii! -, m-am trezit ca se da singur cu capul de perete si ca refuza sa comunice cu mine.
    Dupa ce l-am convins totusi sa vorbeasca (am reusit sa fac in asa fel incit sa nu-mi plezneasca vena), am luat educatoarele la rind, plus directoare, balamuc. Ei bine, copilul cu probleme si-a vazut de sicanele lui. Asa ca am lucrat cu copilul meu. In primul rind i-am spus ca, atunci cind il mai apuca furia, ca urmare a unei sicane, sa nu se mai manifeste razbunindu-se pe obiecte (trintea usi sau dadea cu materialele de pamint, de exemplu) si refuzind sa spuna de ce e suparat sau nervos. Trebuie sa le spuna cu subiect ai predicat adultilor ce i se intimpla, de fiecare data – mai ales ca acum educatoarele aveau si avertizarea mea. Apoi, timp de doua luni, i-am repetat in cite feluri am putut ca e inteligent, ca e puternic, ca are tarie de caracter si poate gestiona situatiile penibile in care il punea celalalt copil. Pe scurt, am lucrat la increderea lui in sine, zi de zi, in lungi dialoguri. Si a contat enorm, nu l-am mai auzit de-atunci sa se considere prost (da, chiar acolo se ajunsese) si s-a valorizat altfel in propriii lui ochi.
    Cu toate ca nu l-am sfatuit sa faca asta, finalul povestii i-a apartinut lui fiu-meu, care a convietuit apoi bine merci inca o jumatate de an acolo, pina la terminarea gradinitei. L-a sicanat iarasi colegul lui intr-o zi, iar fiu-meu a sarit pe el. Nu i-a dat nimeni dreptate (nici n-avea!), dar a fost ultima sicana indreptata impotriva lui.
    E o mica jungla, gradinita asta…
    Acum e la scoala si are in clasa un baietel care, aparent, ar mai primi corectii acasa, refulindu-le pe colegi… Ii spun sa aiba cit mai putin de a face cu el si ca, daca ii face ceva, sa vorbeasca cu invatatoarea, sa nu stea sa fiarba in suc propriu, sa comunice tot ce i se intimpla catre adultii din jur.
    Despre ce vi se intimpla, tare rau imi pare, dar cred ca la virsta asta se poate repara pentru toata viata. Cheia sta in increderea in sine, si nu in mutarea la alta gradinita: intr-un alt colectiv, dupa experienta asta, risca sa fie la fel de timorata ca urmare a supararilor din prezent. Ramine cu o vulnerabilitate si asta se poate prelungi in viata de adolescent, iar bullies, din pacate, intilnim toata viata, nu doar la gradinita si la scoala. Eu am fost relativ bullied in scoala generala, eram slabuta si emotiva, stiu cum e sa fii prada usoara, si asta se traduce in viata de adult in subaltern care nu cricneste…
    As mai vrea sa spun ceva despre jucarii, daca imi permiti. Cred ca sunt un privilegiu, chiar si in belsugul asta in care traiesc copiii de azi, spre deosebire de austeritatea copilariei noastre. Cei care au primit cadourile de la fetita ta au obtinut in felul asta, as zice eu, niste privilegii nemeritate. Sau cel putin, neprogramate – in fond, nu cumparam oricind si oricum cadouri copiilor nostri. Si asta, cred eu, i-a pus intr-o pozitie de putere fata de ea.
    Va doresc sa iesiti mai puternice decit erati din povestea asta! Multe ginduri bune de la mine.

    • Ana Nicolescu says

      Mulțumesc din suflet pentru poveste. Asta încerc să tot fac de când e mică, să îi consolidez încrederea în ea :).

    • Ana Nicolescu says

      Să știi că m-am gândit și eu la asta ca să își elibereze furia. Dar ea e atât de delicată și firavă… dă din mâini ca o balerină la înot. Mai facem acasă box cu pernele și acolo chiar se vede îndârjirea. Și țipă mult, scoate sonor multe.

      • Gabriela says

        Nu e vorba de furie aici. E vorba de efecte/beneficii pe termen mai lung. Sportul ii dezvolta armonios, ii echilibreaza fizic si psihic, ii disciplineaza etc. Sporturile de lupta ii fac competitivi, organizati, increzatori in fortele proprii si, nu in ultimul rand, ii (re)pozitioneaza in raport cu ceilalti copii din grup. Si, daca li se si potriveste un sport de lupta, unii ajung chiar departe (vezi Alina Dumitru). Nu am spus nicio noutate aici. Pana la urma, cautam solutii sau compasiune? Numai bine 🙂

        • Ana Nicolescu says

          Da, sigur că știm beneficiile sportului și căutăm soluții cu compasiune 🙂

      • diana says

        Sa-si elibereze furia? O dati la sport sa-si elibereze furia in loc s-o invatati cum sa aplice corect un picior in fund unui alt plod agresiv?

        • Ana Nicolescu says

          Eu nu încurajez agresivitatea. Nu o văd necesară. Nu consider că putem corecta un comportament negativ printr-un alt comportament negativ. Conflictul ar escalada și sunt cazuri când s-a ajuns la spital în comă din cauza bătăilor între copii. Dar sunt pentru a seta limite.

  13. Mihaela Selaru says

    Sora vitregă mai mare a fetiței mele a pățit ceva de genul. Noi ne-am mutat dintr-un cartier în altul …deci grădiniță nouă …grup nou de copii … o băteau,o călcau cu ghetele pe mânuțe când erau la nisip …nu se jucau cu ea …răutății de tot felul . Am vorbit cu educatoarele după prima săptămână și au promis să fie mai atente.
    După 3 săptămâni am renunțat la acea gradiniță. Simplu. Eu am avut o discuție cu ea, am întrebat-o la modul serios dacă îi place acolo și dacă nu de ce. Am ascultat ce spunea. Iar dacă un copil nu se integrează într-un mediu este un motiv întemeiat pentru acest lucru. Acum suntem la o grădiniță superbă cu un personal cald și profesional, am ales o grădiniță mică,privată care aparține de biserică. Isabella se simte iubită și dorită acolo, și-a făcut chiar o prietenă bună, nu o mai lovește nimeni, copii se poartă frumos și sunt civilizați, iar surioara ei mai mică tot acolo merge acum. 🙂 Sunt in duo de neoprit !!

    • Ana Nicolescu says

      Mă bucur mult că ai găsit o soluție bună pentru fete.

  14. Dahnah says

    Fetita mea a avut o experienta neplacuta la 7 ani si.. cu o prietena cu care statea mereu “bot in bot” si care, dintr-o data a inceput sa o ignore total. Copila mea a ramas socata, la fel si eu, nu stia DE CE-ul… care, pana la urma nu mai conta. Si eu am fost la fel de intrigata (ulterior am aflat ca avea legatura cu ceea ce vorbise mama ei despre mine si de aici comportamentul copilului), insa o singura lectie a invatat: Nu e despre ea, nu copilul meu a facut ceva ci oamenii aleg sa se poarte ciudat, indiferent de motivele lor. Dar nu e vorba despe noi, in cauza.. sa nu se simtim noi culpabili… Apoi, dupa o vara au uitat si iar a inceput sa fie prietena cu copila mea. Mie mi-a cam miscat orgoliul dar nu am intervenit. Însă pe parcurs acea fetita, zic eu mânată tot de mediul din familie, se comporta tot ciudat uneori, dar copila mea a mai invatat ceva despre loialitate si mai ales ne-loialitate. E un microunivers, preambulul vietii urbane…

  15. Cât de rău îmi pare! 😔
    Ma simt neputincioasa. Mariuca e un copil extrem de sensibil și are mare noroc sa fii tu mama ei.

  16. alina says

    Este pacat, si pentru acei copii, ma gandesc ca poate ceva le lipseste si lor, si isi descarca frustrarile si lipsa de atentie (poate a parintilor) pe alti copii care nu au nicio vina.. si mai este pacat pentru sufletele lor de copii, care sunt pure, si cateodata noi ca adulti, daca nu gestionam bine o situatie ii stricam..Numai bine! Sper sa fie cat mai putine astfel de cazuri.

  17. Gia says

    Eu as vorbi cu educatoarele si parintii copiilor si as cere ca parintii sa vorbeasca cu ai lor copii iar educatoarele sa puna copiii fata in fata si sa ii impace. Sa descopere de ce unul a reactionat asa fata de altul si sa isi ceara scuze unul altuia. Nu e ok ce se intampla mai ales la o varsta atat de frageda si nu e ok sub nici o forma sa fie lasat sa continue acest comportament. Indiferent de motive, toti copiii trebuie sa inteleleaga cand gresesc si sa isi ceara scuze. La noi la gradi educatoarele intervin in conflicte si ii impaca, discutand cu ei cauzele unor reactii violente. In cazuri grave, cand copilul avea reactii violente de mai multe ori pe zi, directoarea a chemat psiholog la gradi si i-a rugat pe parinti sa faca si ei eforturi acasa. Comportamentele de acest gen nu doar ca dauneaza fizic si psihic copilului afectat, dar se si copiaza de catre ceilalti copii si devin o modalitatea facila a lor de a-si exprima frustrarile.

    • Ana Nicolescu says

      Nu cred că grădinița are psiholog. O să mă interesez. Ar fi ideal. Dar voi fi un struț cu pene de papagal pentru toată lumea. Oriucm se crede că exagerez.

  18. diana says

    Fara suparare, dar cred ca unele idei de parenting si psihopupu suna bine in carti dar merg anapoda in realitate. Copila dumneavoastra este terorizata? Vorbiti cu educatoarele, vorbiti cu parintii si puneti-le in vedere si micilor agresori ca daca va mai bat copilul o sa le trageti un dos de palma de o sa-si inghita limbile. Da, suna ca naiba, dar in locul dumneavoastra m-as gi di cum sa-mi ajut copilul in loc sa-mi pun problema crizelor existentiale prin care trec alti plozi. Ajutati-va copilul sa se apere singur, sa-si dezvolte un minim instinct de adaptare la situatii dificile, asta-i esential, nu armonizarea cu toti trapanatii. Si opriti-o cind da cele mai bune jucarii oricui. Nu-i obligata sa se simta vinovata ca altii n-au.

    • Ana Nicolescu says

      Da, vorbesc cu educatoarele, cu părinții. Nu sunt pentru violență de niciun fel, mi se pare umilitoare și ar înrăutăți situația. Se vor răzbuna tot pe copil. Am oprit-o din dat jucării.

  19. Cristina says

    Știi care e problema? Că nimeni nu recunoaște, oficial, că avem bullying, deși canalele pentru copii insistă pe asta… Crezi că a existat, în 3 ani de facultate, un minut în care să discutăm despre asta? Au fost cursuri care puteau aborda problema, dar profesorul a preferat să nu vină decât de câteva ori… și să vorbească aiurea.
    Încă n-am scris tot ce trebuia să scriu, pentru că nu mi-au permis copiii. Erau sentimentele lor la mijloc, nu puteam să-i expun suplimentar. Am încercat însă ca soluțiile să le fac publice, mai voalat… ca aici: https://talentedenazdravani.eu/blog/2016/07/25/bullying-prostii-de-afara-noi-n-avem/
    Însă concluzia, după crize de la major în sus, e că rar, foarte rar, ajungi să descoperi că copilul în cauză are un părinte care vrea să-l ajute, că de fapt e un suflet singur care nu așteaptă decât să-i întinzi o mână.
    Articolul la care ți-am dat link anticipa toate problemele pe care le-am avut când am schimbat școala. Nopți de plâns, că e „nouă” și nu se joacă cu ea, șicane că nu are „haine de firmă”, deși școala are oficial uniformă, până când am răzbit… Ea a răzbit, pentru că am învățat-o să se ridice și să lupte, nu să se lase călcată în picioare. Nu au vrut fetele să se joace cu ea, au exclus-o, a intrat în grupul băieților, au văzut că e „cool” și amuzantă, și ei au protejat-o și le-au pus la punct pe fițoasele alea (jur că tot îmi vine să le jumulesc și eu pe vreo două…).
    Și nu doar verbal, fetele au trecut la fizic, piedici puse la sport, „scuze, nu te-am văzut”, stilou pus pe spate, tricouri albăstrite, creioane ascuțite în ghiozdan, apă vărsată „din greșeală” pe banca cu caiete… Și nu, nu m-a lăsat să intervin, și nu s-a dus nici să pârască la dirigintă. „O să le arăt că sunt slabă, și le dau apă la moară. O să le potolesc eu până la urmă!”
    Le-a potolit. A plătit un preț. Eu sper doar că experiența asta a făcut-o mai puternică… că pe mine m-a mai albit un pic.

    • Ana Nicolescu says

      E greu ca mamă să vezi nedreptățile față de copilul tău. Te admir că ai putut să o lași să se descurce singură când nu te-a lăsat să întervii.

  20. Elma says

    Sper ca se va rezolva totul cu bine. Cum mai spune cineva mai sus, bullyingul e peste tot, iar cadrele didactice habar n-au sa-l gestioneze, ba uneori il si alimenteaza.
    A mai fost un comentariu foarte bun mai sus si subscriu: sportul e cea mai buna vitamina pentru incredere 🙂
    Bafta maxima, o sa fie bine.

    • Ana Nicolescu says

      Așa e, nu prea știm să gestionăm bullyingul nici noi părinții, și nici cadrele didactice. Dar totul e să fim deschiși să învățăm.

      Deocamdată Măriuca face înot. Sper să ajute.

      • Andreea_A says

        Ajuta mult mai mult un sport de contact.
        Copilul meu cel mare, un baietel de 6.7 ani acum a inceput in septembrie scoala, clasa 0 in Bucuresti la o scoala “ceruta”. In primele 3 luni devenise agresiv si obraznic la after, after particular la care frecventase si gradinita si unde mereu fusese foarte ok, calm, linistit, prietenos. De la inceputul scolii incepuse sa vorbeasca si urat, niste expresii pe care le preluase de la anumiti colegi de clasa dupa cum am aflat ulterior.
        In clasa cea noua cu copii din toate mediile – desi la prima vedere nu parea a fi astfel – erau si sunt inca un anumit numar de baietei din categoria “bully” si care erau violenti si fizic cu cei mai linistiti. Modalitatea copilului meu de a arata ca nu e ok a fost sa se “razbune” si sa imite comportamentul agresorilor la after, acolo unde copiii ii permiteau sa se poarte urat.
        Norocul nostru a fost ca ne-am dat seama la timp si ca are o incredere in sine deosebita (alimentata in timp si de noi caci este cu adevarat un copil foarte bun atat intelectual cat si comportamental). Am decis sa inceapa si un sport de contact, mai exact autoaparare combinat cu karate.
        Concluzia este ca la scoala a invatat sa ii ocoleasca la inceput si apoi sa aiba o relatie ok cu baieteii “bully” iar la after s-au reglat lucrurile, revenind la varianta de comportament care il caracterizeaza. Ajuta sportul de contact la fel cum ajuta si discutiile cu parintii si increderea pe care trebuie sa o construim astfel incat ei sa ne povesteasca tot ce li se intampla, cu bune si cu rele.

  21. alexa ma says

    Irina mea patea la fel la gradinita. avea o prietena autoritara care ii spunea cu cine are voie sau nu sa se joace, baiatul unei educatoare care ii teroriza pe toti, si alti copii rautaciosi care aveau ceva tocmai cu Irina mea:( am vorbit cu educatoarele si nu s-a rezolvat nimic. atunci, in fiecare dimineata ii spuneam ca are dreptul sa aleaga: sta sau pleaca de langa copiii care o suparau. si incet, incet printesa a invatat sa ii evite pe cei care o suparau. ma bucur ca a trecut, insa atunci i-as fi dat cap in cap pe toti copii care imi faceau fata sa planga si sa creada ca este urata sau proasta. in fiecare seara trebuia sa ii ridic si sa ii consolidez increderea in sine. acum vad ca tot ce i-am spus atunci o ajuta si la scoala. insa ce povestesti este ingrozitor. cred ca ai putea intreba zana daca i-ar placea sa mearga la alta gradinita, sau sa aiba programul mai scurt…. nu stiu, insa trebuie vorbit mult cu ea:) succes

    • Ana Nicolescu says

      Da, vorbim mult și multe, încercăm întâi să găsim o soluție pașnică și neradicală. Vedem apoi ce iese.

  22. Pana acum (baiatul meu are 10 ani si jumatate), nu am trecut prin foarte multe situatii de genul asta. De aceea, voi evita sa generalizez. In cazul nostru insa, adultii din scoala aveau partea lor de vina.

    Ca si tine, nu am descifrat schimbarile de comportament ale copilului (era in primul an la scoala, ma asteptam sa fie o perioada de acomodare) iar copilul nu mi-a spus nimic (desi este genul extrovert si comunicativ). Alti parinti din clasa au aflat ce despre asta de la copiii lor si, revoltati de sitiuatia creata (care ii afecta indirect si pe ei), mi-au spus povestit ce se intampla.

    Poate ca parintii copiilor de la gradi sunt in aceeasi situatie ca si mine, nestiind ce se intampla zi de zi (pana la urma copiii trec in perioada pre-school prin diverse etape si schimbari destul de bruste pot aparea). Insa in ceea ce priveste lipsa de implicare a educatoarelor nu vad nicio justificare. Merita incercat intai pe calea asta, si eu as proceda la fel. Inteleg oricum ca e ultimul an la gradi.

    • Ana Nicolescu says

      Da, am vorbit cu părinții, unii știau, alții nu. M-am bucurat că toți au fost receptivi și au fost de acord să găsim o strategie subtilă și profundă să acționăm, nu să îi certăm, să îi rușinăm sau să îi pedepsim.

      Măriuca e ulimul an la grădi, da.

  23. miru says

    si em fetele gemene la gradinita, au 4 ani, dar ceea ce ai povestit m-a ingrozit. nu am auzit asa ceva in viata mea. Cum sa spuna un copil sa mananci viermi si altele?! Nu gasesti astfel de copii peste tot, nu e adevarat, trebuie schimbata gradinita. Poti gasi gradinita private, cu mai putini copii, unde educatoarea se poate ocupa de toti copiii si unde sunt copii care nu vorbesc astfel de lucruri, din moment ce spun astfel de lucruri oribile, le aud de undeva. Mi se pare foarte greu sa repari o situatie pe care nu a creat-o copilul tau, nu are sens, nu are rost sa sufere un copil asa de mic pt lucruri care nu au legatura cu ea, ci cu educatia gresita a altor copii.

  24. Știu că pare aiurea ce-ți spun, dar vreau să știi că cei mici își aleg un leader. Învaț-o pe fetița ta să aibă incredere in ea, ORICE i-ar spune A, B sau C.
    Spre exemplu, dacă A îi spu e să stea la colț, ea să-i spună: “Nu știu cum… Te rog, mergi tu să stai, ca să-mi arăți și mie.”
    Învaț-o să preia inițiativa: “Hey, hai să jucăm un joc nou, pe care l-am învățat ieri!”.
    Copiii sunt impresionați de copiii-leaderi. De ce crezi că atunci când unul face o prostie, fac toți? Pentru că li se pare fun să se ia după leader! Acum, eu nu-ți spun să o înveți la prostii. Departe de mine gândul ăsta. Dar ar putea să ia atitudine, pentru a stopa atitudinea lor ofensivă. O trage prietena ei de păr? Măriuca îi poate spune: “Mă doare. Dacă o singură dată mă mai tragi de păr, te voi trage de păr si te va durea și pe tine!”.
    O să spuneți că incit la violență, însă vă spun sincer… Copiii își manifestă sentimentele brute, pentru că nu au trecut ca noi, prin sfera civilizației și conștiinței. Noi știm că dacă o tragem pe vecina de păr, ne alegem (in caz că ne lipsește conștiința cu desăvârșire) cu o păruială la schimb, sau cu un dosar penal.
    Eu, la rândul meu, am trecut printr-un astfel de tratament in școala generală. Nu am făcut nimic, nu am fost agresivă…dar m-a durut mulți ani. In Decembrie m-am revăzut cu toți colegii de generală și știi ce s-a întâmplat? Fiecare, pe rând și-au cerut scuze pentru ce mi-au făcut. Dar merită?

  25. Adria says

    Buna. Eu sunt pacifista de fel. Dar am crescut in cartierul Pantelimon, prin anii 2000, cand era un haos. Cum eu insami am trecut prin destule, am invatat sa evit conflictele, indiferent cu cine discutam. Ceea ce am considerat bun si pt fii-mea. A venit si batuta si ciufulita, de la gradi si pana acum, la scoala (e clasa a doua). Am invatat-o cum sa negocieze, cum sa isi faca aliante si cum, daca nu are incotro sa se apere. Pt ca atunci cand a venit cu amprenta unei talpi in dreptul abdomenului a devenit clar ca e nevoie sa isi ia puterea si curajul in maini. Una e sa fii pasnic si respectuos si cu totul altceva sa te lasi calcat in picioare. Limita e demnitatea. Asa ca prima mea intrebare e pt mami, nu pt copil. Poti sa te super, dar cunosc multe persoane care nu stiu/ nu au avut nevoie sa invete cum sa spuna un “nu” ferm si sa isi apere raspunsul. Nu poti educa parinti, copiii altora si lumea e frumoasa dar inca nu e un loc pasnic. E treaba noastra sa predam adaptarea la mediu. Eu am de gand sa mut copilul meu la alta scoala si asta nu doar pt ca exista agresori, ci pt ca nu si-a gasit in acest mediu prietene la fel ca ea. Daca ar fi gasit, as fi lasat-o, insa nimeni nu vede, asculta, are aceleasi hobbies ca ea. In plus si nivelul academic al scolii este mediocru spre submediocru, asa incat e mai bine pt ea sa mearga intr-un loc unde exista copii cu preferinte asemanatoare ei. Dar, da, a invatat ca acolo unde nu mai e loc de vorba, e loc de frica. Ultima gaselnita a fost cu un baiat ce i-a pus mana pe fund. Pt ca nu a inteles de vorba buna ( pe principiul “nu ma intereseaza ce vrei tu!”+ A doua palma pe fund), fii-mea i-a trosnit un adidas in picior. Cand a venit invatatoarea a anuntat ca a trebuit sa isi loveasca colegul, baiatul si-a recunoscut vina, pt ca si ceilalti au povestit cum se derulase situatia, totul zen. Si invatatoarea a tinut curs despre respect… Ceea ce, nu-i asa? nu era treaba ei… ci a parintilor. Asadar, draga mea, cred ca exagerezi. Fata ta trebuie sa invete nu doar sa bata perna si sa se descarce acasa, ci sa isi puna agresorii la respect atunci, pe moment, fara frica de “dezamagirea lu’ mami”.. Si mami vede lumea, nu traieste in Wonderland decat o parte din zi.. in piata isi tine mana pe buzunar, pe telefon… mami stie sa se apere, la nevoie, cat e ea de pacifista si make love not war. Sper ca nu te supi, eu zic lucrurile fara delicatele, dar cu drag.

    • Ana Nicolescu says

      Total de acord cu tine că a fi calm și respectuos nu e același lucru cu a te lăsa călcat în picioare. Mulțumesc pentru drag 🙂

  26. adelaide says

    Am citit articolul cu un nod imens in gat si api comentariile de mai sus.
    Am avut si eu aceeasi problema cu baietelul meu, un copil frumos si destept, dar cu o stima de sine foarte scazuta datorita educatoarei de la gradinita care l-a abuzat zilnic emotional, inoculandu-i ideea ca are o “problema” ca e mai avansat decat colegii lui, facandu-l sa se creada un copil “altfel decat toti ceilalti”.Problema cu educatoarea am rezolvat-o eu si intre timp s-a terminat si gradinita.
    La scoala, s-a intamplat la clasa pregatitoare, sa aiba parte de doi smecherasi d-astia de cartier, din familii de joasa speta ( am auzit-o pe mamica unuia dintre cei doi copii, spunandu-i in curtea scolii niste cuvinte greu de reprodus aici ), care ii tot aruncau penarul in sus, lasandu-i-l apoi sa cada pe jos, il impingeau, ii luau si ii ascundeau sticla cu apa de pe banca,etc.Sicane d-astea de copii, dar suficiente cat sa il enerveze cumplit si uneori sa si planga in fata lor.
    Am discutat de multe ori acasa, mi-a cerut ajutorul sa merg sa rezolv eu conflictul cu cei doi copii, iar eu, nu m-am oferit sa ii sar in ajutor. Asta pentru ca ei, de mici, trebuie sa invete sa-si gestioneze aceste conflicte singuri.L-am sfatuit ce sa le spuna, cum sa discute cu ei, l-am invatat sa nu mai planga sub nicio forma in fata lor pentru a le da satisfactie, sa le spuna ca si ei au penar si sticle de apa si daca vrea poate si el sa le arunce / ascunda obiectele.Initial, s-a temut ca il vor lovi ( aici l-am asigurat ca daca se va intampla asta , merg pana la Dumnezeu sa-l apar , nu numai la scoala ).
    Anul trecut au tot fost momente d-astea foarte incordate intre ei, in vara trecuta am lucrat mult la increderea in sine, i-am explicat ca e ok sa spuna ce il doare/ supara,i-am explicat ca nu toti copiii se dezvolta in acelasi ritm si mereu vor exista copii mai avansati, dar asta nu e o problema , ci un atu, ca e normal sa nu faca ceea ce nu ii place, ca e ok sa spuna “NU!’ atat adultilor cat si acestor mici abuzatori.
    In septembrie, a venit intr-o zi acasa, povestindu-mi foarte incantat, ca unul dintre cei doi copii a udat un servetel si i l-a pus ud pe banca si apoi pe fata.Moment in care el a luat servetelul cu putere ( e mai inalt decat pispirelul agresor ) si i l-a bagat in gura pe tot.A mai fost o data impins si atunci l-a impins si el cu putere si celalalt a cazut.
    De atunci liniste si pace, agresorii s-au potolit, azi chiar ii dau tarcoale sa se imprieteneasca, clasa l-a aclamat atunci cu servetelul in gura si s-a sfarsit povestea bullies.
    De ce cred eu ca e important sa isi rezolve singuri conflictele ( nu neaparat cu violenta, insa la nivel de scoala si baieti e cea mai la indemana, desi acasa pledam continuu fara violenta ) ?Pentru ca intervenind noi ca parinti, cei mici stau ca intr-un glob de sticla stiind ca va veni mami sau tati sa rezolve situatia.Bullies exista si printre adulti, nu numai la nivel de copii, si ei trebuie sa invete singuri, de mici sa isi rezolve aceste probleme cu colegii lor, cu sefii, cu profesorii, cu toata lumea.
    Fireste ca noi stam in umbra lor, ii dadacim cu sfaturi si povete, dar ii lasam pe ei sa gestioneze conflictul cu ceilalti pentru ca mai tarziu, ca viitori adulti sa aiba curajul si puterea necesara de a-si rezolva singuri situatiile conflictuale aparute in viata lor.

  27. Nedelea Mihaela says

    Nu imi vine sa cred ce articol si ce comentarii am citit pe pagina ta. Iti marturisesc ca m-a socat de-a dreptul titlul, “la gradinita”. Mi se pare crunt, cumplit, ingrozitor ca copilasii sa treaca prin asa ceva. Alex a implinit luna aceasta 2 anisori. Nu-mi vine sa cred ce o sa ma astepte. . . . .

  28. Ioana Ionescu says

    Buna ziua,

    Noi, copiii nostri, educatorii, profesorii, ceilalti parinti si copiii lor. Comportamentele fiecaruia dintre cei mentionati sunt rodul nu numai al educatiei primite acasa, ci mai ales a experientelor si mimetismului(mai mult sau mai putin constient) din grupul/grupurile sociale in care se invarte fiecare. Si de multe ori, vizualizarile de acasa sunt mult difererite de ceea ce se intampla in grup. Astfel de comportamente exista si la gradinita si la scoala mai tarziu nu numai la noi, dar si in alte tari, numai ca, cei de afara poate ca au alte parghii de a le gestiona mai bine si mai eficient. Si ma refer aici la legislatie, bani, educatie primara si nu in ultimul rand transparenta. Va inteleg ideea de a respinge orice forma abrupta de violenta sub orice forma pentru ca sunt de aceeasi parere cu dvs. Nu va indemn nici sa fiti radicala. Nu minimizati nici rolul psihologului pentru ca la un anume moment devine singurul care poate gestiona si rezolva in timp problema. Mult mai bine decat educatorii si parintii, pentru ca acestia nu au nici pregatire si poate intervenii subiectivismul la unii dintre ei. Copilul meu invata la una dintre cele mai renumite scoli din Bucuresti nu pentru ca ne-am dorit in mod special asta, doar apartinem teritorial. Din punctul meu de vedere, renumele a ramas istorie, desi parintii fac tot felul de interventii sa-si aduca odraslele aici. In fiecare scoala sau clasa exista conflicte si toate, dar absolut toate sunt generate de comportamentele copiilor neglijati sau cei care au o nevoie mult peste medie de AFECTIVITATE. Suntem angrenati in lupta pentru existenta si nu mai avem timp suficient pentru necesitatile lor afective. A trecut demult epoca in care am crescut cu cheia de gat si ne rezolvam singuri conflictele. Azi nu mai este valabil. Traim in alta epoca, copiii sunt mult diferiti de copiii de atunci, nevoile sunt diferite, au acces la informatii neadecvate varstei si fiecare dintre acestea se reflecta in modul lor de a comunica. Apelati la psihologul gradinitei, fiti mai activa la toate activitatile grupului din care face parte copilul dvs., initiati dvs. intalniri cu acei copii si parintii lor in parc, la o expozitie, la un muzeu. Intr-un cuvant, cu delicatete incercati sa fiti incisiva si sa rezolvati situatia pentru ca nimeni nu o poate face mai bine decat dvs. Si nu minimizati contributia psihologului, fie el al gradinitei, fie al celui adus de dvs. Psihologul bun profesionist nu este un bau-bau, este doar o persoana neimplicata in situatia respectiva si poate incerca sa va indrume pasii inn rezolvarea problemelor. Am scris mult, stiu si va multumesc ca m-ati citit! Succes si sa ne tineti la curent cu rezultatele. Sunt convinsa ca vor fi pozitive.

    • Ana Nicolescu says

      Mulțumesc pentru sugestii și pentru timpul pe care mi l-ați acordat. Nu există psiholog în grădiniță. Este o instituție de stat. Mi-aș fi dorit să existe și consider că rolul unui psiholog în viața fiecăruia este primordial.

      Da, comportamentele agresive vin din nevoia de afectivitate.

      Sunt activă în toate activitățile grădiniței cu părinții. Nu sunt multe, dar sunt prezentă la fiecare. Propun activități pentru grădiniță. Cele mai multe se concretizeză. Cât despre grupul de părinți, nu este un grup în care să se practice comunicarea, transparența, proactivismul, interesul pentru binele copiilor. Se discută chestiuni pur organizatorize și atât. Propunerile mele au rămas de foarte multe ori fără răspuns, cu toate că este extrem de importantă și colaborarea între părinți.

  29. danielaz says

    Am citit doar articolul, nu si comentariile. Dar vreau sa-ti spun ca si fetita mea a facut la fel in grupa mare cand s-a mutat si avea colegi noi, cu aceeasi replica. Dar eu am vorbit cu educatoarele, am fost ferma, dar nu rigida, i-am luat apararea clar si nici nu i-am mai dat voie sa duca jucarii la gradi. Am dormit cu ea, m-am jucat cu ea, i-am spus de nenumarate ori pe zi cat de grozava este ea si ce mult o iubesc eu.
    Daca copiii aceia continua sa se poarte asa, eu zic sa iei in considerare mutarea in alta grupa. O imbratisare ptr printesa iti trimit.

    • Ana Nicolescu says

      Mulțumesc, Dani, pentru comentariu. Am vorbit cu mamele și cu educatoarele. Lucrurile s-au îmbunătățit.

  30. Catinca Vlad says

    Am amânat mult citirea articolului tau, presimțeam încărcătura emoțională din spatele cuvintelor și știam că mă voi regăsi în ea.
    Măriuca mea are doar 3 ani și 3 luni, dar din ianuarie a rămas fără educatoare la grupa ei (grădiniță particulară). Schimbarea a coincis cu mărturisiri din partea fetiței că nu mai are cu cine sa se joace la grădiniță, că fetele mai mari o resping, că o imping și că nu o primesc in jocurile ei. Fosta educatoare cred că avea un rol tampon, incerca sa îi implice pe toti în activități. Noua educatoare îi lasă doar sa se joace, fără să intervină inteligent in conflictele lor.
    Discutând acasă, ne-am gândit serios sa schimbam grădinița. Nu știu ce soluții concrete sa îi dau Măriucăi (in afara de cuvinte de încurajare și jocuri de roluri pentru a vedea cum comunică în situațiile tensionate).
    O discuție cu părinții fetitelor nu ar rezolva nimic, cred că nu e o problema de proastă creștere, ci doar de o personalitate mult mai puternică.
    Iar noua educatoare nu pare să aibă prea multă empatie.
    Uneori cred că mediul calm de acasă o sculptează pe Maria atât de sensibilă și delicată.
    Gandindu-ma la exemplul propriu, as fi tentata sa spun că practicarea unui sport i-ar aduce mai multă încredere și mai mult “tupeu”.
    Curaj și cuvinte potrivite sa avem pentru pruncii noștri! Un sfârșit de săptămână minunat!

  31. Intr-adevar, bullying-ul este un fenomen des intalnit si cred ca este foarte important ca parintii si pedagogii sa gaseasca un echilibru intre a-i lasa pe copii sa isi gestioneze singuri relatiile si a interveni intr-un fel sau altul. Cred ca este esential felul in care ii privim pe copii iar in cazul bullying-ului, felul in care privim “cuplul” victima-agresor. Majoritatea dintre noi, oamenii, atunci cand avem vreo suferinta sau un dezechilibru tindem sa intram intr-unul dintre aceste doua roluri. De exemplu: atunci cand mi-e foame devin nervoasa; sau: mama nu a avut timp de mine in ultima vreme asa ca la gradi ma retrag singura intr-un colt si incep sa plang ca nu se joaca nimeni cu mine; sau: mi-e frica de moartea parintilor mei asa ca ii terorizez pe copiii mai mici spunandu-le ca vor muri parintii lor (caz real). Asadar e important sa constientizam ca exista o suferinta sau un dezechilibru in spatele ambelor tipuri de comportament – si cel de victima si cel de agresor. Pe de alta parte, sa ne straduim sa nu punem etichete si sa combatem fapta nu faptasul. Suntem atat de inclinati sa raspundem asteptarilor celor cu care intram in contact incat daca eu sunt declarat “baiatul rau”, cel mai natural lucru este sa ma comport ca atare. Dintre toate metodele pe care ar putea sa le foloseasca adultii in gestionarea unor astfel de situatii cred ca morala sau explicatiile rationale sunt cele mai putin eficiente. Este nevoie sa privim lucrurile mai in profunzime si sa vorbim “pe limba” celor carora ne adresam. Adica, daca avem de-a face cu copii, mai degraba folosim povesti, metafore, jocuri etc. cu rol vindecator. Iata un fragment despre bullying, cu sfaturi foarte practice si concrete, dintr-o carte foarte valoroasa pentru oricine lucreaza cu grupuri de copii (Games Children Play – How games and sport help children develop, de Kim Brooking Payne):

    “BULLYING
    Why play games to help counteract bullying? Games work at a deeper level on the dynamic of victimisation than our usual reaction of talking (or lecturing) to students, or giving somewhat meaningless or even harmful detensions or punishments. There are many games which you can play to help both bullies and their victims into more social ways of interacting with others. This is not to say that this is the only answer; but I have seen how games really can change the social constellation of a group of children including unhealthy patterns like victimisation. Carefully designed and supervised games have the advantage of helping control the level of exposure and contact between the bully and victim without fueling any particular crisis or conflict; at the same time, the whole group goes through the experience of the social dynamics of the game. The focus shifts from a personality conflict into a more situational or objective view. By means of a game, it is for example possible to transform a blanket statement such as ‘I hate John’ into somenthing like ‘I hate it when John does that’. A game can provide the opportunity for working on a problem area, without dismissing completely the person who is being bullied.
    Games also give the bully (and the rest of the children) a chance to express the positive aspects of her strength as a leader. The child who bullies often has deep seated insecurities, which make her seek peer approval. She will try to seek this approval by taunting or tormenting others while being watched by her peers. The bully will very often pick on others who are weaker in some way than she is. Often the bully will be stronger than the victim – usually physically but also verbally. Games can use this strength and energy in a healthy and positive way. In games such as Wolf and Sheep, Cat and Mouse House, or Coupe, the bully is called to use her strength to protect someone weaker than herself.
    Children who bully have often acquired or had this behaviour triggered in a myriad of differing ways. An environment of aggression at home or in the playground, family crisis, sudden change, learning difficulties and frustrations, role modeling from aggressive adults she sees at home, or from sports or music stars. Games can show these children how to channel their aggression in a more positive way. A child who continues to show aggression in an inappropiate way, will often ruin the game and thus risk losing peer aproval. It is interesting to note that the playgroung can be either the worst environment – breeding all sorts of unhealthy behaviour; or the best – where children learn to cooperate whilst still standing up for what they think is right. Playgrounds and play time at home can be transformed when teachers and parents take an active interest in reintroducing games. The ‘Killing Fields’ can become ‘The Healing Fields’.
    The poem ‘Back in the playgroung Blues’ graphivally describes the bullying experience:
    As well as being weaker in some way, or smaller, the victim of bullying may often appear visibly different from others: e.g. wearing glasses, of a different skin colour, etc. In games that are carefully planed, these differences can be ‘defocused’ – or the positive aspect of the differences can be emphasised. For instance, I have placed an overweight child as the anchor of a Tug-of-War – with much success! Or smaller children, who are often very nimble and quick, may be given tasks in a game that require these qualities (for example, in chasing games that demand fast, sudden changes of direction such as many of the Cat and Mouse games). Slow thinkers often have an ability to picture: they catch on to games that are described in picture form much quicker than those who are more ‘intellectual’. The shy, withdrawn child is often a good observer – and may well shine as a prison guard or watch-towerr person in a game. For instance, in Storm the Castle.
    The victim will also benefit from the structure that a game provides: all too often bullying occurs during unstructured times: break-times, after school, etc. I find that if I introduce a game that the children enjoy, they will continue to play during break-time: which means that there is less chance of bullying taking place.
    If you play games that allow the potential victim to display her hidden talents, this will help her peers to see her strengths and she will win more peer approval. Lack of self-esteem, and the loss of peer approval is the root of much anti-social behaviour.

    However, if bullying does occur:

    – Quickly defuse the incident and take attention away from it. Otherwise further polarisation will occur. Instead focus on the feelings and the implications involved.
    – Do not punish or blame the bully. This will only increase the isolation and pressure on the victim so that bullying becomes more hidden.
    – Don’t berate the bully in front of her peers. This will only gane her status and reinforce her image as a ‘bad girl’.
    – Don’t spend hours talking. Design fun outings or activities that the bully, victim and a couple of friends can take part in.

    The main purpose of not ‘blaming’ the bully is that a culture of ‘telling’ needs to be cultivated throughout the school and the community. Anyone who sees bullying, or is being bullied, needs to feel they can speak up and ‘tel’, and know that they will not be persecuted for doing so. This can only be achieved if all concerned know they are safe and respected by teachers and parents; and that the issue will be dealt with thoroughly.
    Work in small groups and listen to the children’s ideas of how they think they can make things better.”

  32. Gabi Battle says

    Nu am avut timp sa citesc toate replicile dar eu ca si mama a trei copii, mi-as lua concediu doua saptamâni si in fiecare zi, ca le convine sau nu educatoarelor-oricum este dreptul Dvs., as merge la grădinița cu Mariuca. As sta deoparte sa observ comportamentele si as invata-o pe Mariuca cum sa le țină piept acestor copii fara educație si clar fara valori morale. Într-un mod frumos si elegant. Asta ar fi o lecție si pt. Ceielalti copii dar Mariuca va fi cea mai câștigată. Multa bafta si rugaciuni multe de protecție in jurul ei, înțelepciune si de prietenii cu copii cu D-zeu in suflet.

  33. Pingback: Agresivitatea la grădiniță. Ce pot face educatoarele și părinții?

  34. Andrei Alexandrov says

    Sunt profesor psiholog si psihoterapeut si am zabovit ceva vreme pe problematica asertivitatii. Puteti interveni asupra sistemului de acolo discutand cu parintii, cu educatoarele, cu copiii. Dar, mai mult, fiecare dintre noi e bine sa isi dezvolte strategii de coping pe termen lung, pentru ca bullies vor tot fi si niciodata nu pari sa fi suficient de pregatit pentru ei. As putea recomanda:
    – invatare de tehnici asertive cu joc de rol (si alte tehnici de comunicare)
    – cresterea stimei de sine
    – tehnici de relaxare
    – invatare de tehnici de autoaparare (fizica)
    – discernamant cu privire la situatii diverse: cand reactionezi, cum reactionezi si daca reactionezi
    Daca este cineva interesat, putem lua legatura sa organizam un training sau sedinte de consiliere.

  35. Pingback: Fenomenul de bullying este în creștere cu 25%, față de 2015. Ce pot face părinții?

  36. Pingback: Cel mai cel - Blog de familie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *