Bunica m-a învățat să dăruiesc. „Suntem un singur suflet împărțit în miliarde de trupuri”

parenting

 

 – Uite, ți-am păstrat aici plăcinta să stea caldă până termini tu de scris, spune bunica mea întinzând-mi ștergarul în care împăturise plăcinta cu brânză.

Nu-mi dezlipesc privirea de la laptop, o rog să lase plăcinta pe aragaz că o iau eu după ce termin mailul.

De fiecare dată când merg la ea, încinge cuptorul și coace Poale-n brâu. Știe rețeta de la mama ei și o face de pe vremea războiului. Pune atâta drag și bunătate în ele, încât simți că mănânci iubire. Dacă e un om pe lumea asta care m-a învățat cum să dăruiesc, bunica mea este. Ea mi-a spus că atunci când dai ceva altcuiva, de fapt îți dai ție. Că suntem un singur suflet împărțit în miliarde de trupuri. Esența și vibrația darurilor ajung până la urmă tot la spirit. Așa că nu s-a ferit în viața ei să împartă. Mie mi-a dat în special timpul ei.

Bunica îmi oferă timp, amintiri și iubire

Când eram mică, mergeam cu ea la țară. Acolo m-au înțărcat cu lapte de vacă. Nu se știe ce vârstă aveam, însă cert e că vorbeam. Mi-a arătat pădurile Moldovei și m-a lăsat să mă joc în lanul de porumb durând-o mai tare decât mă dureau pe mine zgârieturile frunzelor aspre. M-a învățat plugușorul și le zicea flăcăilor din sat să mă danseze și pe mine dansul Călușarilor. Aveam în jur de 6 ani și tropotele cizmelor negre de cauziuc mă asurzeau, dar eram fascinată de ciucurii colorați de la costumele dansatorilor și de privirea mândră a bunicii mele. Nu era mândră că eram în mijlocul horei, ci că îmi oferă o amintire.

Parentingul din vremea bunicii

Tot la țară, m-a învățat să încondeiez ouă de Paște. Cu un cui subțire prins de un băț măzgăleam cu ceară fierbinte ouăle roșii. Nu mă ajuta să le fac eu, doar îmi arăta. Aprecia orice operă de artă ieșea, nu cu un bravo extaziat, ci cu faptul că le-a așeza în coșul nou de nuiele pe care îl duceam la biserică în Noaptea de Înviere. Drumul spre biserică îl învățasem mergând cu ea la slujba de duminică și la finalul postului, la spovedit. Sigur că nu ținusem post, eram un copil de la oraș dornic să mănânce caș, brânză și lapte prins, direct din blidele de lut. Mă învățase tot bunica, ghidușă, cum să smântânesc oalele pe furiș, așa cum făcea și ea pe când era copil. Râdea cu poftă când îmi povestea.

Spovedania pentru copiii din sat era publică

 Adică ne adunam toți cei peste 30 de copii în biserică, ne puneam în genunchi, preotul punea o întrebare: Ai mințit? și fiecare răspunea pe limba lui lalolaltă cu toată lumea: Da, nu, poate, nu știu, hahaha. Bunica mea în genunchi și ea, micuță de statură, printre copii, îi învăța o poezie: Eu pup poala popii, popa pupă poala mea.

Scoici și castele de nisip, înghețață și nămol

Vara ne ducea pe mine și pe sora mea la mare. Nu știu de unde avea atâta răbdare să ne învețe să decorăm cu scoici castelele de nisip. Ne cumpăra înghețată ciclam cu ace de gheață de la dozator și nu mai putea de dragul nostru când ne dădeam cu nămol pe corp. Și acum păstrează o păpușă mică negresă, care a fost a mamei mele, spunând că așa arătam noi la Eforie în vara lui ‘84.

Mă aflu pe mine din povestirile bunicii

M-a dus la creșă, la grădiniță, în Cișmigiu, îmi lua vată de zahăr și mă lăsa să mă dau în mașinuțe, îmi făcea poze cu ursul împăiat la Predeal și îmi cumpăra broșe cu palete de tenis. Într-o zi ne-am împrietenit cu un domn de la chioșcul de bilete de la Cișmigiu și ne-a dat creo 200 de cotoare de bilete de ratb. Ce frenezie a fost atunci pe noi, pe mine, pe sora mea și pe Sofi, colega noastră de la gădi. Nu mai înțeleg acum de ce. Doar văd că bunica mea se luminează când povestește despre încântarea noastră de atunci.

Când am crescut, mi-a devenit confindentă în ale iubirii și călăuzitoare către feminitate

Mă lăsa liberă, voia ca eu să ajung la propriile mele concluzii în viață. Dar îmi povestea apoi, după ce veneam de la vreun Revelion, cum a stat cu inima cât un purice, câte scenarii i-au trecut prin cap și cât s-a rugat la Maica Domnului să mă întorc acasă cu bine cu toată gașca de fete și de băieți. Cu toate că mă lăsa să merg oriunde, cu condiția să știe unde și cu cine sunt, tot am încercat într-o seară de vară, să îi dau un somnifer ca să fug pe geam să mă văd noaptea cu iubitul meu de la munte. După ceva ani, la București, când mama nu era acasă, îmi dădea voie să fug două ore în Herăstrău, cu actualul tătic urban. Pe atunci rebelul cu plete blonde îi închidea telefonul mamei în nas. Așa că totul căpăta multă adrenalină, iar bunica era acolo să ne conțină pe toți exact așa cum puteam fi.

În facultate, îmi făcea cafea în fiecare dimineață. Cea mai bună cafea din lume. Și sirop de brad după ce veneam de la vreun curs de seară iarna. Făcea liniște în sesiune ca să învăț și citea toate cărțile cu rugăciuni. De trei ori pe zi.

M-am simțit cu adevărat binecuvântată când m-a ajutat să o cresc pe Măriuca

Am lăsat-o de multe ori la ea când eu aveam de scris un articol, de mers la vreun eveniment sau la vreo întâlnire cu un client. A venit la noi când Măriuca a avut varicelă și am stat toate trei acasă. În acel februarie 2012, împreună am lansat blogul Mămica Urbană. Eu de la laptop, ea lângă mine cu Măriuca în brațe. A mers cu noi la nunți și noi dansam, iar ea o adormea pe Măriuca. Am mers împreună la munte și eu mă linișteam în hamac, iar ea îi arăta veverițele Măriucăi. La Julie nu a mai avut așa putere. Și asta o macină mult. Se simte vinovată că a trebuit să ne luăm bonă și că nu poate să o ia pe Măriuca de la școală, să culeg cu ea castane cum mergeam cu voi în Cișmigiu, să îi fac supă de pui, să îi citesc, să o culc și să mergem apoi să o luăm pe Iulica de la grădiniță. Ooof, ce se duc anii, mamă.

– Dacă ai putea să schimbi ceva la viața matale, ce ai schimba mămăioară?
– Ce să schimb, mamă, nimic nu poate fi schimbat. Asta nu înțelege lumea.

Simt cum mâinile îi tremură atunci când îmi întinde plăcinta caldă. Îmi vine greu să accept că a îmbătrânit și că o lasă puterile. Așa că nu-mi dezlipesc privirea de la laptop, o rog să lase plăcinta pe aragaz că o iau eu după ce termin mailul…

Articolul a fost scris la invitația Hochland în contextul campaniei aniversare “Suntem o familie”, care marchează 90 de ani de activitate și de expertiză de top în domeniul brânzeturilor.

Pe voi de care membru din familie vă leagă ceva aparte?

Text: Ana Nicolescu

S-ar putea să-ți placă și

33 comentarii

  1. Doamne Ana cum scrii…am lacrimi în ochi și dor de bunica mea care nu mai este…jur că până acum n-am plâns citind nici un articol…

  2. Și pentru mine, bunica din partea mamei este foarte importantă! E cea care m-a crescut și datorită căreia sunt o mare parte din omul de azi. Simt că nu îi spun asta destul. Mâine o sun și merg la ea. Mulțumesc! 😍😍😍

  3. Mi-a placut f mult cum ai scris. Coincidenta face ca bunica mea, de care ma leaga enorm de multe, sa implineasca azi, cand am citit articolul tau (4 oct.) fix 90 de ani. Si da si pe mine m-a ajutat cu ambele fete (acum au 11 si 6 ani).
    Ganduri bune.

  4. Ce emoționant. Ca și Andreea, am citit cu lacrimi în ochi, pentru că mamaia mea dragă, ce m-a crescut, a murit când aveam eu 11 ani, prea tânără (avea 59 de ani). Îmi e dor de ea și acum, după zeci de ani. Mulțumesc!

  5. Da, tare as vrea si mai traiasca si bunica mea. Sunt 15 de ani de atunci, nici mireasa nu a apucat sa ma vada. Cred ca daca se uita in jos de unde e, asta regreta…ca nu a putut fi fizic acolo.

  6. Eu am fost crescuta de bunica mea. Ea e modelul meu în viata. Chiar și acum, la 76 de ani, muncește 8 ore/zi și reușește sa își ajute copiii, nepoții și strănepoții 😊O iubesc și o admir din tot sufletul. Și… tare frumos ai scris, Ana ❤️

  7. Si pe mine tot bunica m-a crescut. Cred ca e ceva care defineste copilaria din anii ’80. Bunica mea nu mai e, nu a apucat sa isi vada nepotul si tare ma mai batuse la cap sa fac si eu ca verisoarele mele, copii cat sunt tanara. Articolul tau mi-a rascolit insa si sentimentul de vinovatie ca dupa ce am plecat la Bucuresti la facultate, un vis pe care ea mi-l incurajase, eu nu i-am mai acordat atentia si recunostinta pe care le merita.

  8. Mama este modelul meu de femeie puternică și de perseverență. În primii mei ani de viață, a renunțat la job pentru a sta cu mine. Eu nu am vrut să stau la creșă iar bunicii mei lucrau. După aceea, a tot schimbat joburi până a găsit ceea ce și-a dorit. Mama mă lua cu ea pe peste tot pentru că nu avea cu cine să mă lase mereu. Tata lucra în ture și uneori nu se suprapuneau. Așa că: am făcut sondaje de opinie cu mama când lucra la Statistică, am vizitat ferme din provincie când era contabilă la o carmangerie, mi-am făcut temele într-un chioșc de ziare și citeam toate revistele imediat ce apăreau, m-am plimbat pe străzi și am sortat ziare.
    Învăț mereu foarte multe de la ea și cel mai important sfat este să fii puternică și să nu depinzi de nimeni (mai ales material).

  9. Si pe mine m-au crescut bunicile la Moldova si amintirea acelor zile imi trezeste multe emotii. Mai am o matusa, la fel de draga, care imi framanta si astazi poale-n brau si mi le trimite la Bucuresti infasurate in stergare, ca sa ajunga calde.

  10. Si pe mine mă leagă mult amintirile olfactive de lucruri dragi. Mirosul de chec, banalul chec pe care mi-l facea bunica paterna nu il pot uita, si mai ales imaginea ei stand pe fotoliu, iar eu in bratele ei, ajutand-o!
    iti multumesc pentru ocazia pe care mi-ai dat-o, să rememorez această amintire preţioasă. !

  11. Vacantele de vara le petreceam cu bunica din partea mamei. O vedeam doar 1 data pe an si atunci cand ramaneam la ea, eram cea mai fericita. Imi sta un nod in gat acum cand scriu, imi aduc aminte ca atunci cand ajungeam acolo, ea era in poarta cu lacrimile siroi pe fata. Ne astepta cu sufletul la gura si la plecare era un adevarat chin ( plangeam cu totii). Am iubit-o atat de mult si ii duc lipsa enorm. A fost un om tare important in viata mea si cred ca ma vegheaza de acolo de sus.

  12. Te-am si vazut cum vopseai ouale sau cum fluturai in vant cotoarele de la bilete. Finalul e amar si ironic, insa, din pacate, adevarat…

  13. Tataia, care de curând a împlinit 90 de ani. M-a crescut de la 9 luni până la 3 ani și jumătate și de el mă leagă amintiri dragi. Mai nou și de mama și de tata mă leagă amintiri dragi. Au ieșit în sfârșit la lumină, dar după o luptă de câteva decenii cu niște monștri…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.