Inspir și expir
comments 5

O zi de vară cu Stea Strălucitoare și aripi de curaj

Se întâmplă unele lucruri în viața mea de când am început în februarie programul Copilul interior cu Oana Stoianovici. Unele schimări se văd în exterior, altele nu. Cert este că eu mă bucur de fiecare experiență nouă care vine spre mine și care mă face să fiu cea mai bună variantă a mea.

De câteva luni, simt o atracție magnetică pentru cai. Dar frica este direct proporțională cu atracția. Mereu mi-a fost frică de animale. Ieri m-am aflat în situația de a alege să-mi înving frica și să trăiesc clipa sau să rămân în zona mea de confort. La câteva străzi de casa noastră de vacanță de la Comarnic, Cătălin, fost instructor de schi și pasionat de cai, predă ore de călărie. Îl știm de la Alexia, nepoata noastră de 11 ani. Este profesorul ei. În timp ce o așteptam să își termine ora, mă tot învârteam în jurul ideii de a mă sui pe cal. Nu știu prin ce magie, frica de cai s-a diminuat mult, lăsând loc entuziasmului. Ceva din mine mi-a dat putere să mă încalec.

Odată suită în șa, nu mi-a mai fost frică. De nimic. Nici de cal, nici de lipsa de echilibru, nici de lispa de control, nici de noutate, nici de cădere. De nimic. M-am lăsat purtată de Stea strălucitoare (cum a redenumit-o Măriuca pe Steluța), m-am lăsat în energia ei, mi-am sincronizat mișcările cu ale ei. I-am simțit mersul, ritmul. Am mângâiat-o. I-am vorbit. I-am admirat coama. A fost divin. Pentru mine a fost un exercițiu de curaj, de echilibru și de încredere (în cal, în antrenor, în instinctele mele). Am trăit clipa. M-am simțit puternică și binecuvântată.

Iar astăzi, am repetat experiența.

Cea mai mare lecție a zilei de ieri și de azi a fost că totul este în echilibru dacă ai încredere în instincte și te relaxezi. Încordarea destabilizează echilibrul. Iar când ești în doi, trebuie să îți găsești tu echilibrul, să te sincronizezi ca într-un dans și să știi pe ce te poți baza din partea celuilalt atunci când se întâmplă ceva neprevăzut.

Text: Ana Nicolescu

5 Comments

  1. Andreea says

    Superb! Ador caii, deși n-am călărit decât de vreo două ori. Ce bine că ți-ai învins frica!

  2. Nu e ca urcatul pe cal, dar e la fel de extrem si a fost o premiera pentru mine: tocmai am fost cu bebe si toddlerul la munte, no gadgets, just woods. De fapt e ca si cand ai vrea sa calaresti doi cai :)) A fost nevoie de mult curaj si echilibru, ca si la tine. Si mi-a placut!

    • Ana Nicolescu says

      Mamă, cââât de bine sună no gadgets, just woods. E minunat că ai făcut asta. Mulțumesc că ai împărtășit cu noi. Hugs!

  3. Ce frumoasa este! Imi e atat de dor sa calaresc, tin minte ca in copilarie aveau bunicii mei cai si mereu mergeam pe camp si calaream. Nu aveam sa, doar capastru si de multe ori nici asta nu era un accesoriu pentru cele mai faine plimbari. Erau momente in care ma simteam libera, imi transmitea o energie incredibila. Ii speriam pe sateni si mereu cand treceau pe langa poarta noastra ii spuneau mamei mele sa nu ma mai lase sa calarasesc fara sa :)))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *