Eu ca mamă
Leave a comment

“Cand accepti neprevazutul, asta te elibereaza de frica de a pierde controlul” – Andi Catu despre calatoria in Africa

Mereu am crezut ca la un moment dat, cu totii avem nevoie de o intamplare care sa ne schimbe viziunea despre viata, care sa ne faca sa vedem cat de mici suntem in Univers, cat de mult ne zbatem pentru a ne incadra in rigorile unei societati bazata mult prea mult pe imagine si mult prea putin pe suflet si pe conectarea cu cei din jur si cu natura. La fel cum cred ca ajungem sa credem ca totul ni se cuvine si ne purtam in consecinta, ca uitam sa ne ajutam aproapele si uitam sa ne hranim sufletul cu fapte bune. Andi Catu a avut parte de o excursie in Africa. O excursie  nu in sensul de concediu de odihna, ci in sensul de calatorie inapoi in natura, in suflet, in minte.

Cine este Andi Catu?

Andi Catu: Sunt un om indragostit de frumos si firesc. Imi place sa explorez la maxim prilejurile aparte pe care mi le ofera viata, uneori cu generozitate. Am invatat ca e cu mult mai bine sa renunti sa te aperi de ceea ce nu stii si sa fii descisa pentru noi experiente, stii tu, “to let go”.  Asa am descoperit placerea de a urca muntii, de ma aventura in pesteri, de a fi femeie, am devenit mama, asa am ajuns in Africa.

Cum te-ai hotarat sa faci o excursie in Africa? Cu ce scop ai mers? In ce parte a Africii ai fost?

Andi Catu: Cum nimic nu e intamplator in viata, am intalnit oameni remarcabili care mi-au devenit prieteni foarte apropiati si care mi-au daruit si ocazia sa imi implinesc un vis mai vechi. Cand fetitele isi doreau sa devina doctorite sau mame, eu imi doream sa devin…Peter Pan sau Indiana Jones.

1.jpg

Marcela Campian  si Calin Voda de la Adventures Center din Cluj mi-au deschis o lume despre care nu stiam ca exista. Am inceput cu speologia, am continuat cu escalada si alte minunatii iar opt ani mai tarziu am ajuns in Africa. Ar fi trebuit sa merg in Burkina Faso in anul in care am ramas insarcinata. Aveam biletul de avion luat, bagajele facute, dar destinul a facut ca tura sa fie amanata cu cateva luni, timp in care viata mea a luat-o un pic in alta directie. M-am lasat dusa si uite ca roata s-a intors si m-a purtat trei ani mai tarziu intr-una dintre cele mai intense si aparte experiente din viata mea.

2.jpg

Am plecat fara nicio asteptare, gata sa ma bucur de ce mi se oferea, orice ar fi insemnat asta. Evit sa imi fac planuri, mai ales in situatii in care controlul e minim si e evident ca trebuie sa fac un efort de adaptare. Explorarea presupune deschidere totala si lipsa preconceptiilor. Altfel nu mai e explorare, ci o cautare inspre validarea a ceea ce crezi ca stii.

Ce sperai ca vei gasi acolo si ce ai gasit?

Andi Catu: Pe mine speram sa ma regasesc. Acea parte din mine care a intrat intr-o usoara hibernare in ultimii doi ani in care mi-am aprofundat cu incantare dimensiunea materna. Insa, pe langa aventurierul din mine, cu pofta de viata si neprevazut, am regasit esenta lucrurilor care merita traite. Ca o reamintire a unor lucruri ingropate adanc pe care le redescoperi cu mirare si  smerenie. Am regasit frumusetea trairilor primare si autentice, pentru ca Africa e, inainte de toate, locul unde instinctele te lovesc in plin. Un amestec brutal de puternic de viata, moarte si dragoste m-a insotit peste tot. Cand reduci totul la nimic, esentialul isi face loc si asa accepti animalul din tine, care vrea sa supravietuiasca si incepi sa intelegi ce te face, de fapt, om.

3.jpg

 

Ce din ceea ce ai gasit in Africa te-a facut sa te regasesti pe tine, in sufletul tau? A fost o experienta life changing?

Andi Catu: Cand accepti neprevazutul, asta te elibereaza de frica de a pierde controlul. Si atunci te poti relaxa cu adevarat, in asa fel incat sa stai de vorba cu tine in tihna, in sufletul tau, fara intreruperi, cu sinceritate. Poti da curs trairilor autentice, despovarate de conveniente si tabu. Imagineaza-ti o campie infinita de nisip rosu care iti mangaie corpul, vantul alergand prin par si o liniste nepamanteana care te cuprinde si nu te mai lasa din brate. Sau cum e sa stai lungita sub un cer cu atatea stele cum nici cand am dormit pe munte n-am vazut si sa auzi in departare cum felurite vietuitoare dau glas acelorasi instincte care te pun si pe tine in miscare.  Iti dai seama ca nu esti cu nimic diferit sau mai presus, ca esti parte dintr-un tot mai mare decat tine. Aceasta reamintire mi-a adus un sentiment profund de liniste, de pace.  M-a facut sa ma gandesc din nou la ce e cu adevarat important pentru mine.

4.jpg

Ce te-a marcat cel mai mult?

Andi Catu: Pe langa salbaticia locului si apropierea de animale extraordinare ca elefantii din Rezervatia Nazinga sau crocodilii de la Bazoule, cel mai mult m-au atins candoarea si sfiala oamenilor pe care i-am intalnit, de la ghizii nostrii la strainii de toate varstele care ne strangeau mainile prin piete. Apoi au un fel de a te privi, direct, fara menajamente pe care noi l-am uitat, ascunsi fiind in spatele unor norme sociale uneori inumane. Acolo oamenii te privesc, nu se uita prin tine. Asta m-a socat cand a revenit in “civilizatie”, faptul ca noi nu ne mai privim in ochi, doar mimam ca suntem atenti la ceilalti, ca ne intereseaza ce simt, cum le este.

Burkina e o tara in cea mai mare parte musulmana si peste tot am fost intampinati cu deschidere si respect, ceea ce cereau si ei de la noi. Politetea este obligatorie. Am dormit intr-o noapte pe niste stanci langa Arbinda si de dimineata cativa localnici care locuiau in zona s-au simtit obligati sa vina sa ne salute. Le era frica, credeau ca prospectam dupa aur, dar au venit cu copii mici, cu credinta ca asa nu le facem nimic rau.

5.jpg

M-a impresionat profund si faptul ca oameni simpli, care se descurca de pe o zi pe alta gasesc in ei puterea de a face lucruri ce par incredibile pentru noi. Cum ar fi un prieten care a plecat la piata acum trei ani si s-a intors acasa la nevasta cu o refugiata de razboi din Ghana, cu un bebelus. A zis, “de azi esti sora mea, daca noi avem ce sa mancam, ai si tu. Daca noi nu avem, nu ai nici tu”. Cati oameni stii tu ca ar face asa ceva in Romania, sau oriunde in lumea asa-zis civilizata? Alta data eram intr-o alta piata si dupa ce au mancat, barbatii langa care poposisem in cautarea unui petec de umbra, pe care a trebuit sa-i refuzam in mod repetat ca sa nu mancam cu ei, au lasat de mancare pentru trei copii straini, care se tinusera dupa noi. Aici, cand tu mananci, mai mananca cineva, un strain, obligatoriu.

Cum sunt oamenii de acolo? Care este filosofia lor de viata?

Andi Catu: Viata e foarte grea prin partea asta de lume. Asa ca oamenii au invatat ca trebuie sa fie solidari unii cu altii ca sa supravietuiasca. Aici, cea mai mare pedeapsa este repudierea publica. Cand ai tai nu mai vor sa stie de tine, asta echivaleaza cu o condamnare la moarte. Chiar inseamna ca mori pentru ei si oamenii chiar mor aici, de inima rea, de izolare.

6.jpg

Regulile si ierarhiile sunt foarte stricte, fiecare isi are locul lui. Barbatul raspunde de a asigura tot ce e nevoie pentru functionarea casei. Femeia face ca lucrurile sa se intample, are grija de casa, de familie. Copiii sunt intotdeauna parte din tot, oricat de mici ar fi, de la munca pana la ceremonii.

Legaturile de familie sunt extraordinar de puternice. Am intalnit un fiu caruia tatal, sef tuareg in Sahel, i-a anulat plecarea de a doua zi in Franta cu un singur cuvant spus la telefon. Nu am aflat cuvantul, dar exemplul acesta este graitor despre respect si intensitatea legaturii lor. Alta data, vizitam o moscheie in Beni si copiii din sat se furisau razand printre coloanele intunecate, curiosi sa ne vada. A fost de ajuns sa apara seful asezarii ca au rupt-o la fuga afara ca niste soricei speriati. A fost chiar amuzant, chiar si pentru ei, infricosati si in acelasi timp energizati de prezenta noastra.

Comparativ cu ce ai vazut/trait, cat de real a fost filmul “Indragostita de un massai”? Ma refer la parerea lor despre femei, despre rolul si locul ei in societatesi in familie. Ce rol are tatal in familia africana?

Andi Catu: Iti dai seama ca imi este foarte greu sa discern dupa doar doua saptamani toate acestea. E clar ca exista o fascinatie pentru tot ce e diferit. Totusi inteleg ca poti sa te apropii de un model cultural care iti este strain, in care sa te regasesti mai mult, la un moment dat. Ca femeie, viata nu este usoara in Burkina. Jumatate de an ploua, jumatate e seceta. Muncesc din greu de dimineata pana seara in gospodarie. Aici cari apa de la kilometri si ca sa faci de mancare zdrobesti boabe cu orele, cu copilul legat de tine, ca nu ai unde sa-l lasi. Si asta in fiecare zi.

7.jpg

Pe de alta parte, dincolo de aparente, femeia are si drepturi pe care nu ni le imaginam. De exemplu, daca barbatul nu este satisfacator din punct de vedere al obligatiilor conjugale, ii poate face plangere penala. Un barbat poate avea maxim patru sotii, cu conditia sa le poata intretine. El este chemat sa dea socoteala si judecatorii, reprezentati adresea de un consiliu al batranilor, ii pun in vedere sa gaseasca in el solutia potrivita pentru a-si face nevasta fericita. Imagineaza-ti cum ar fi la noi asa ceva. :).

Tatal este obligat sa asigure cele necesare traiului pentru familie, cheltuielile casei adica. Am intalnit barbati diferiti din acest punct de vedere. Unii care se rezumau la ce sunt obligati sa faca, altii care isi ajutau nevestele in gospodarie la gatit, ingrijit copiii spre amuzamentul celorlalti. Usor se schimba lucrurile si aici. Chiar si cele mai barbare cum ar fi circumcizia fetitelor. In ultimii ani parintii au inceput sa se opuna acestor practici. Oamenii cu care am interactionat noi si care aveau fete erau clar impotriva.

Care sunt temerile africanilor. Sunt convinsa ca sunt mult mai putine decat ale noastre, dar sunt esentiale si, probabil, tin de Divinitate/destin/natura. E doar perceptia mea. Contrazice-ma, te rog, daca nu am dreptate.

Andi Catu: Au un mare respect pentru fetisuri. Mastile lor vorbesc despre vrajitorie, fecunditate, viata, moarte. Mastile au vointa proprie, unele refuza sa fie fotografiate, dupa cum ne-a povestit un ghid dintr-un muzeu. Am avut ocazia sa asistam la o ceremonie funerara si pot sa spun ca o parte din ritual mi-a amintit de calusarii nostri. Spiritele mortii erau sfidate, flacaii din sat le stapaneau si sareau peste ele intr-un dans imaginar. Toata suflarea din imrejurimi urmarea fascinata dansurile. Aveam sentimentul ca ni se permite sa asistam la ceva sacru.

8(1)

Revenind la temeri, problemele cu care se confrunta oamenii e aici imi par diferite de ale noastre. Am reusit sa detaliem cu companionii nostri doar putine dintre ele, pentru ca sunt foarte discreti in ceea ce-i priveste. De exemplu, din ce am inteles, aici casatoria vine la pachet cu obligatii de familie in alt sens decat la noi. Daca fratele tau vine si iti cere bani pentru ca are un copil bolnav, trebuie sa gasesti de unde sa il ajuti. Daca varul tau are nevoie de adapost , il oferi fara rezerva pentru oricat timp are nevoie. Cand mergi la casa ta, iti iei fratii mai mici cu tine sa ai grija de ei, pana isi intemeiaza familiile lor. Sistemul de relatii pare foarte complicat si nu am stat destul cat sa incep macar sa ii inteleg mai in profunzime logica.

Cum sunt mamele africane, de tip de parenting (daca as putea sa-l numescasa) practica? Ce ai avut de invatat de la ele? Alaptare, babywearing…

Andi Catu: Din prima zi am fost uimita sa vad copiii sub trei, patru ani purtati in spate, legati de mamele lor, care mergeau pe bicicleta si chiar pe motociclete. Am fost fascinata de aceste mame devotate si de sentimentul de liniste pe care mi-l dadeau copiii purtati in acest fel care la noi ar starni stupoare. Aici notiunea de co-sleeping, sau alaptare, babywearing fac parte din normal, adica nu se pune problema sa nu faci asa.

8(2).jpg

Copiii sunt alaptati pana nu mai vor ei sa suga, ceea ce difera de la copil la copil. In familiile bine organizate pe care am avut ocazia sa le vad, cam toata lumea e implicata in cresterea copilului. Am fost curioasa daca mamele cu copii de varste apropiate ii alapteaza si pe altii decat pe al lor, dar raspunsul a fost negativ. Am urmarit, in absenta mamei, o bunica duioasa racorind un bebelus in lighean si apoi legandu-l de un sac plin de carpe, care simula spatele mamei. Bebelusul statea foarte confortabil, a si adormit in scurt timp.

8(3).jpg

 

Cum sunt copiii africani, in comparatie cu copiii nostri. Am fost tentat asa spun “in comparatie cu copiii din tarile civilizate”, insa mi-am dat seama ca civilizatia tine de mentalitate si de rigorile societatii.

Andi Catu: Am fost uimita cat de docili par a fi copiii pe care i-am intalnit in Burkina. Incepand cu cei de pe strada, care stateau cuminti legati de spatele mamelor, calatorind cu viteza pe bicicleta sau motocicleta sau trebaluind pe langa gospodarie. Poate e si un efect al purtatului si integrarii in viata familiei de la inceput, dar aici exista o ierarhie foarte clara in familie, raporturile cu parintii sunt foarte evidente. In plus, cred ca mai intervine un nivel de autoritate, disparut de la noi, cel al membrilor importanti din comunitate.

9(1).jpg

Mi s-au mai parut frumosi, foarte frumosi, ca niste papusi de ciocolata cu ochii mari si timizi, cu tot cu burticile lor umflate de hernie ombilicala si cine mai stie ce, cu tot cu spectrul rahitismului care planeaza asupra lor, ca un val nevazut. Int-un orfelinat, mi-a luat aproape o ora sa fac un baietel de un an, Hussein, cu constitutia unuia de sase luni, sa reactioneze la mangaierile mele si sa zambeasca. Alta data, am intins mainile catre doua surori care mi-au raspuns imediat si s-au asezat cuminti in bratele mele.

9(2).jpg

 

9(3).jpg

 

9(4).jpg

Vezi tu, copiii de aici sunt invatati de mici cu viata aspra si nu am vazut pe vreunul fiind obraznic cu membrii familiei sau tavalindu-se pe jos ca nu primea ceva ce dorea acolo si atunci. Aici este de neconceput sa se intample asa ceva. Alta data, am mers sa ajutam cativa copii premianti de la o scoala primara extrem de saraca sa isi continue studiile si in anul urmator, cu banii stransi de pe la prieteni in ajunul plecarii. Erau speriati, dar nu stiu daca de noi, de parintii care le hotarau viitorul atunci pe loc sau de ideea ca urmau sa prinda capra gestanta cu care sa-si plateasca mai apoi taxa anuala de studii.

10(3).jpg

 

10(4).jpg

Cat de liberi sunt africanii? In gandire, in miscare, in natura?

Andi Catu: E o intrebare care imi pare filozofica. Pana la urma ce inseamna sa fii liber? Pentru mine inseamna si sa renunti la sclavia dorintei si sa primesti deschis ce ti se ofera, fara astaptari, fara anxietatea neimplinirii unui dor. Cum evaluezi libertatea in conditiile in care saracia e omniprezenta si fiecare zi e o lupta pentru supravietuire? Intr-un fel, fara posesiuni fiind, cred ca sunt mai liberi decat noi. In mod sigur, sunt mai armonizati cu mediul in care traiesc si cu inconstientul colectiv din partea asta de lume.

Pe de alta parte, regulile sociale sunt foarte stricte si destinele sunt hotarate aici de la inceput. Este greu sa te desprinzi de toate astea si sa-ti croiesti un alt drum in viata decat cel acceptat ca norma. Dar ma intreb, oare nu e la fel si pentru noi, cu alte repere, dar in esenta fiind aceeasi zbatere de eliberare de prejudecati si conditionari absurde?

Probabil au fost nopti in care ati dormit sub cerul liber. Care a fost senzatia?

Andi Catu: A fost senzational sa dorm sub cerul senin al Africii, magic in felul in care stelele apar aici a fi mai mari si mai multe, mult mai aproape decat eram obisnuita sa le vad. De fapt, din cele zece nopti petrecute in Burkina, opt le-am dormit afara, printre scorpioni, transporteri si alte vietuitoare nocturne. Am incercat diverse senzatii de la ghionturile liliecilor dezorientati care se loveau de noi pana la urletele indepartate ale hienelor.

Daca reusesti sa depasesti sentimentul fals de insecuritate cu care venim din lumea noastra prea ferita de orice experienta dinafara confortului acceptabil, vei avea o experienta uimitoare de conectare la real, autentic, primordial. Am trait foarte intens un sentiment de apartenenta pe care l-am mai simtit in adolescenta, cand cutreieram Apusenii si dormeam direct pe pamant si stiam ca sunt acasa.

M-am reindragostit de viata, as putea spune si am redecoperit dimensiunea mea de om caruia ii place nemarginirea, fiindca aici timpul si spatiul se dilata si in jurul tau, dar si in tine.

Ce ai simtit cand ai luat un copil in brate?

Andi Catu: E si aceasta o bucatica de magie, cand simti ca o farama de viata se lipeste de tine si te face sa te indragostesti, sa vrei sa ai grija de ea. Eu asa am perceput intotdeauna apropierea unui copil si de cand sunt mama, sentimentul acesta a capatat o si mai mare profunzime. Sa-ti spun sincer, la orfelinat mi-a fost cel mai greu, din instinct imi venea sa ii iau pe cei mai mici in brate si sa ii alaptez, fiindca tocmai o intarcasem pe Smaranda si eram un pachet de emotii si hormoni. Dar dincolo de asta, cred ca oricine ar fi fost in locul meu si-ar fi dorit sa aduca un pic de alinare, mangaiere in locul acela parca uitat de lume.

13(1).jpg

 

13(6).jpg

 

13(7).jpg

 

Prietena mea din Cluj – Marcela Campian –  este si terapeut Bowen si a putut sa  faca ceva si mai concret pentru starea lor de bine, pe langa materialele medicale de prima necesitate donate pe care le-am carat in bagajele personale.  Noi ceilalti am putut doar sa-i tinem in brate, sa le zambim si sa-i mangaiem, poate pentru prima oara in viata lor. Dar nu e nevoie sa mergi pana in Africa pentru a pune in practica oricare dintre lucrurile pe care le-am facut noi in Burkina. Trebuie doar sa deschizi ochii si sa incepi sa vezi oamenii de langa tine.

10(5).jpg

Cum te-ai intors la fetita ta?

Andi Catu: M-am intors la Smaranda cu un profund sentiment de recunostinta si cu speranta ca vom calatori impreuna candva prin lumea aceasta atata de diferita de tot ce stim noi. Cand m-a vazut la aeroport, cu codite impletite si cu mainile pictate cu hena, a ramas cateva secunde fara cuvinte apoi s-a repezit in bratele mele si nu s-a mai dat jos de acolo timp de o saptamana. Trandafirul rosu cu care m-a intampinat s-a strivit in imbratisare, dar nimic n-a mai contat decat secunda aceea in care a revenit acolo unde ii e locul, in bratele mele.

14(1).jpg

 

14(2).jpg

Cine este acum AndiCatu? Acum, dupa excursia in Africa?

Andi Catu: Inca experimentez senzatia ca fizic m-am intors, dar o bucata din mine a ramas acolo si ma cheama sa vin sa o regasesc. Prietenii mei, aflati la a nu stiu cata calatorie in Africa, m-au prevenit ca dorul acesta este firesc si se potoleste intr-un singur fel, revenind acolo. 🙂  Probabil au dreptate, pentru ca simpla idee de a merge din nou ma umple de incantare si entuziasm.  De fapt oricine poate ajunge in locurile pe care le-am indragit eu, trebuie doar sa isi doreasca si sa le scrie clujenilor mei de suflet. (https://www.facebook.com/adventure.center.cluj)

15.jpg

Cred ca m-am intors mai impacata cu cine sunt si ce vreau de la viata mea, poate si un pic mai inteleapta si mai recunoscatoare pentru ce am si am considerat in timp ca mi se cuvine. Ma simt mai increzatoare in oameni si in valorile fundamentale pe care le uitam adesea in ritmul turbat in care traim. Si cu siguranta, m-am intors plina de candoare si pretuire pentru oamenii frumosi pe care viata mi i-a scos in cale in aceasta calatorie si care au mai pus peste sufletul meu o foaie consistenta de iubire, prietenie si bunatate.

Text: Ana Nicolescu

Foto: Arhiva personala

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *