Eu ca mamă
comment 1

Cântec pentru Tisha, un musical plin de emoție

Am ajus la Teatrul Elisabeta încărcată de frustrare. Ceea ce ar fi putut o zi plină de veselie s-a transformat într-o zi de nervi. De dimineață, Măriuca și Julie au avut crize de furie. Am avut și eu una pe măsură. Rar fac câte o criză în fața lor, dar acum mi-a ieșit cel mai bine. Așa că mi-am pus geanta pe umăr și am plecat singură la teatru. Fetele au rămas cu tatăl lor care le-a expicat că așa nu putem să mergem împreună, că eu am de lucru acolo. Având și confirmarea lui, am plecat.

Știu ce zic toate cărțile de parenting, că fix atunci când sunt cei mai crizați, copiii au nevoie de iubire, de atenție, de timp petrecut împreună. Știu că dezacordurile nu se rezolvă închizând ușa și plecând. Știu și că lucrurile se întâmplă din cauza noastră, a părinților, că nu am pus limite ferme atunci când era nevoie. Știu. Doar că realitatea românească bate orice metodă de parenting americană. În plus, cine este complet vindecat de copilărie ca să poată crește copii compleți emoțional? Și mai mult decât atât, simt că pentru orice acțiune care are de-a face cu nervii mamei, trebuie să existe justificări, căci altfel nu e o mamă bună.

Cam cu aceste gânduri am ajuns singură la Teatrul Elisabeta, unde se juca spectacolul Cântec pentru Tisha, pus în scenă de MiniArtShow by Ioana Ginghină. Toți ceilalți bloggeri mame pe care îi invitasem la teatru veniseră cu copiii. Brusc, toți mi se păreau extrem de liniștiți și ascultători. Iar în mintea mea începeau comparațiile inutile, dar pe care nu puteam să mi le șterg din gând. Toate întrebările duceau la una singură: Cum de alți părinți reușesc și eu nu, unde greșesc?

Gândurile s-au oprit brusc când a început spectacolul. Piesa spune povestea unei fetițe ai cărei părinți sunt plecați la muncă în Italia. Tisha își creează o lume proprie, iar jucăriile capătă viață în imaginația ei. Împreună fac ca timpul să treacă mai ușor, iar dorul de părinți să fie mai suportabil. Momentele de tensiune sunt punctate în momentele cheie ale zilei, dimineața sau la prânz, atunci când părinții fetei vorbesc cu ea pe Skype. Dorul, nerăbdarea, neputința, distragerea atenției, interiorizarea sunt emoții puse în scenă prin cântece și dansuri, panglici colorate, o minge oversize galbenă, 4 sfori groase din care se contruiește o casă.

Spectacolul este interactiv. Actorii interacționează cu copiii, iar cei mici răspund veseli. Mesajele sunt atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici (de peste 4 ani). Am apreciat compozițiile proprii pentru muzică și mesajul versurilor. Aș fi preferat să văd varianta cu proiecție pe fundal, dar am înțeles că au fost ceva probleme din cauza teatrului Elisabeta. Păcat de munca actorilor și a întregii echipe MiniArtShow. Pe la mijlocul spectacolului mi s-a făcut frig. Nu știu dacă așa e de obicei în sală sau eu nu m-am mai încălzit pentru că nu am mai cântat și dansat cu Măriuca sau nu am mai ținut-o în brațe pe Julie.

Text: Ana Nicolescu

Foto: Cristina Nichituș Roncea

1 Comment

  1. Pingback: Parenting eșuat. De ce nu funcționează 100% metodele de parenting actuale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *