Caragiale Express, alte vremuri, aceleași năravuri

Sâmbătă am fost la teatru cu fetele. Înainte să plecăm de acasă, Julie a oscilat între a merge cu mine și cu Măriuca sau a rămâne la bunica mea. Zice că se plicitsește la teatru și la film. Așa e. Nu a fost niciodată fan, spre deosebire de soră-sa. S-a hotărât totuși să meargă cu noi. Nu de dragul piesei de teatru, ci de bucuria de a fi împreună.

Am ajuns devreme și am parcat departe. Asta ca să mai avem timp de-o plimbare pe Lipscani până la Godot. Măriuca, veselă nevoie mare, că o luăm la pas și hai, mami, îmi iei un covrig; îi dăm și noi ăluia care cântă la xilofon un ban?

  • Domnului acela, vrei să zici Măru și este un țambal, nu un xilofon.
  • Da, mă, mami, bine, cum zici tu, îi dăm?
  • Eu, eu, eu îi pun banii nu Julie!

Julie privea exuberanța surorii ei, zgribulită la mine în brațe. Nu părea impresionată și nu avea nicio reacție la tachinările Măriucai. Din când în când capul îi cădea pe umărul meu. Câââât mai avem până ajungeeeeem?

  • Maaaami, ăsta e drumul care duce la biblioteca aia cu librărie, cum îi zice, măi, Diverta, Cărturești…
  • Cărturești, da, ăsta e, Măru.
  • Mergem și noi? Siiiigur vrei să îți iei o carte, două, trei, o sută. Vezi că ți s-a cam micșorat teancul de pe noptieră. Nu știu ce vrei să faci dar rămâi fără cărți.
  • Păi și ce dacă, mă, Măruță? Cu ce te încurcă pe tine teancul meu?, zic eu făcându-mă că nu știu de ce vrea să mergem.
  • Eee, așa, că tu zici că un om care citește e un om mai greu de păcălit. Vrei să fii păcălită?
  • Nu, mă, guriță, cum să vreau asta?
  • Păi, hai, mami, să mergem, atunci. Tu te uiți la cărți, noi la jucării și la figurine, mai ales.

M-am uitat la ceas. Când am zis că fie, mergem, Julie s-a făcut ca arcul în brațe la mine, a deschis ochii cât umbrelele și i-a sărit tot somnul. Doar ideea că va scotoci prin coșurile cu figurine a animat-o, a dat-o jos din brațele mele, a încălzit-o și a făcut-o să o ia in pasul ștrengarului până la Cărturești de mână cu cealaltă Scufiță Roșie 😊. Tra-la-la-la-laaaaa!

Eu n-am găsit cărțile căutate. Ele au găsit toate figurinele la care visează. Toate trei am plecat fără nimic de la Cărturești.

Oamenii încă mai merg la teatru

Am intrat la Godot și un actor cu pantalonii galbeni își intrase deja în rol de pe hol. Se făcea că așteaptă în gară și a vorbit ceva legat de biletele de tren cu Julie, care mustăcea și se împingea în mine. Sala mi s-a părut mai mică de data asta. Mai intimă. Sau mai înghesuită. Toate locurile erau ocupate. Ceea ce mă bucură. Oamenii încă mai merg la teatru. Încă mai iubim cultura.

  • Mami, îmi comanzi un Sprite?
  • Nu! Apă.
  • Lipton?
  • Apă, iubita!
  • Măcar ciocolată caldă.
  • Bine, fie.

Nu au avut ciocolată caldă, așa că una și-a luat Sprite, și una Lipton.
  • Ia vezi, mami, îmi miroase gura a piersici?
  • Julie, nu vorbim în timpul spectacolului.
  • Mami, dar de ce ăia beau bere la spectacol? [Așa era piesa]
  • Păi ce are?
  • Păi de abia ne-am trezit. Și ei muncesc și tu ai zis că nu bei vin la birou când muncești.

 

Piesa Caragiale Express începuse. Locația le permite actorilor să se așeze la mese, printre spectatori.
  • Parcă mergem și noi cu trenul, mami! Spuse Julie. Pe semne că se simțea parte din piesă.

Piesa este o plimbare prin schițele lui Caragiale, adaptată stilului contemporan. Cu toate că personajele reprezintă comportamente și tipologii descrise acum mai bine de 100 de ani, le regăsim și azi fie la oamenii de rând, fie la persoane publice. Regizoarea Diana Păcurar împreună cu Ioana Ginghină și MiniArt Show au pus într-un singur spectacol trei schițe: ”Bubico”, “D-l Goe” și “C.F.R. 42”. Dintre cei 4 actori, am remarcat-o pe Ana Maria Pop pentru că mi-a plăcut cum a făcut trecerea de la un personaj la altul: schimbarea atitudinii, a privirii, a intonației, a gesturilor, a corpului. Foarte expresivă și flexibilă.

În mod cert, piesa este pe cât de veche pe atât de actuală și regăsim toate personajele fie în casa noastră, fie la locul de muncă, pe stradă, la mall, în tren, la Guvern (dar să nu intrăm în politică), la școală, în business… Eu nu aș recomanda piesa copiilor mai mici de 10 ani, cu toate că Julie (5 ani) și Măriuca (7) au râs mult. Sigur că ele râdeau că actorii erau comici, nu că ar fi înțeles substratul și aluziile situațiilor.

  • Ce v-a plăcut cel mai mult la teatru?
  • Că băieții erau nebuni și se alergau toți prin tren. Și când i-a căzut câinele pe geam. Și mi-a plăcut că m-ai ținut în brațe tot timpul, zice Julie.
  • Mie mi-a plăcut dansul și Sprite-ul, și că am stat lângă Amalia și ne-am împrietenit, spune Măriuca.

Și mie mi-a plăcut dansul. Piesa se joacă în fiecare sâmbătă până, hăhă, în decembrie. Dacă mergeți, m-aș bucura să vorbim despre cum a fost, să aflăm mai multe puncte de vedere, să dezbatem jocul actorilor, actualitatea piesei, faptul că sunt 3 schițe într-un singur spectacol, pentru ce vârste o vedeți potrivită, cui i-ați recomanda-o?

 

 

Toamna culturală este abia la început și eu sper să merg cu fetele în fiecare weekend la teatru, la ateliere, la expoziții, la filme și să împărtășesc cu voi cum sunt experiențele astea frumoase și cum aducem cultura în viața copiilor. Dacă aveți recomandări, le aștept cu drag!

Text: Ana Nicolescu

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.