Anul trecut cam pe vremea asta începeam cu Liv Tane un curs de scriere creativă, cu gândul să scriu o carte. Aveam una începută de câțiva ani la care scriam sporadic în vacanțele de la munte, dar nu aia nu mă lăsa să dorm. În toamna din 2018, mă întâlnisem cu Liv să o întreb cum pot să scriu mai bine pe blog. Am vorbit despre agenție, realții, vise, clienți, proiecte, poveștile Măriucăi, am râs mult că așa e cu Liv și nu am vorbit mai deloc despre blog.
Când am dat să plec, am întrebat-o dacă i s-ar părea stupid să pornesc o carte de la ce visez eu noaptea. Cum să vă zic, eu visez în culori, gusturi și stări, visez oameni cunoscuți și necunoscuți, războaie politice, wc-uri împuțite și curcubeie cu diamante. N-aveam cum să țin toate astea-n mine. M-am simțit prost când i-am pus întrebarea Livianei, dar ea mi-a zis:
– Fii serioasă, mai toți autorii mari pornesc de la vise.
La primul curs ne-am obișnuit cu rutina
Am plecat spre casă în mersul ștrengarului și mi-am adunat toate visele notate în telefon, jurnal sau laptop într-un singur folder. Am pus acolo și revelațiile din meditații. Stăteam chiar bine. În ianuarie 2019 am început să scriu prima carte, o carte despre relații. Mergeam o dată la trei săptămâni la curs și fiecare spunea despre ce scrie, unde îi este greu, unde apar blocaje, Liv ne spunea despre diferite tehnici, despre personaje, acțiune și vomit draft (primul draft). Și apoi gata, la scris. Nu că nu ai avut chef, nu că nu ai inspirație, nu că nu știi cum să scrii, nimic, nicio scuză. Trebuia să ne obișnuim cu rutina, să scriem zilnic 300 de cuvinte la început, apoi 500 și când am ajuns în altă ligă, 1000 sau peste.
Rutina mă făcea să mă scol cu entuziasmul lui Jim Carrey
Timp de 5 luni, m-am trezit în fiecare dimineață la ora 5 să îmi fac ritualurile. Începeam cu ceva mișcare și yoga, continuam cu dușul rece, meditația și apoi scris. La 6.30 trezeam copiii să-i pregătesc pentru școală. Rutina asta de dimineață mă făcea să mă scol cu entuziasmul lui Jim Carrey și să zic what a beautiful morning. Am râs, am plâns, m-am panicat, m-am entuziasmat, m-am frustrat când am sărit o zi, dar nu m-am oprit, am recuperat zilele, am trăit totul din plin cu euforie și nu exagerez când spun asta. Am învățat multe lucruri despre mine, despre flexibilitatea mea, despre adaptare, despre unde sunt rigidă, despre determinare și am început să visez la cum o să fie ecranizate cărțile mele. Ce vis! De ziua mea, în mai, am terminat primul draft. Cred că e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care mi le-am făcut vreodată și care mi-a adus așa o stare de împlinire și de încredere că-mi venea să sar până la curcubeiele cu diamante.
Peste 250 000 de cuvinte scrise într-un an
Pentru că primul draft trebuie lăsat la dospit câteva luni, m-am apucat să scriu cartea pe care o începusem prin 2012, despre o adolescentă. Am terminat primul draft în toamnă, când am început să scriu o carte despre pierderea unei sarcini. Săptămâna trecută am terminat-o și pe asta. Sunt peste 250 000 de cuvinte scrise într-un an și nu vreau să mă laud, vreau doar să vă spun ce am învățat despre mine ca să vă încurajez să scrieți dacă aveți și cea mai mică pornire să o faceți și să nu mai cântăriți atâta. Îi povesteam Ancăi, colegă la alt curs de-al Livianei, că acum mă uit altfel la filme, nu le mai privesc ca pe o succesiune de secvențe. Sunt atentă la cum intră în scenă personajele, în ce momente cheie sau nu, ce determină apariția lor în acel moment, cum se autocaracterizează prin acțiuni, cum sunt prezentate în relație cu familia, cu prietenii, la câte secunde se intercalează secvențele de acțiune, cu cele de introspecție, descriere sau emoție.
Am renunțat stilul constipat. Așa cred
Am început să iubesc și oamenii care nu-mi plac și să-i accept cu totul pentru că personajele din cărțile mele fac și lucruri rele, dar toate pornesc de la niște neîmpliniri. Acum scriu cu mai multă ușurință copy-uri pentru clienți, articole, mailuri, concepte creative pentru campanii și am început să scriu așa cum vorbesc. Am renunțat stilul constipat. Așa cred. Mi-am confirmat că atunci când am o pasiune, cu greu cuplez și raționalul, iar uneori entuziasmul meu se vede ca o grabă, dar jur că mă împinge elanul zilnic. Am câștigat o gașcă de viitoare scriitoare, colegele mele de curs și am învățat că oricine, da, oricine, din orice domeniu poate să scrie. Și cum în fiecare grup se crează o energie care te conține, așa s-a întâmplat și la grupa de scriere. Ne-am citit poveștile, ne-am dat feedback, ne-am motivat una pe alta și Liv s-a lăsat convinsă să continuăm cursul și anul ăsta. Doar că acum zice că suntem la avansați. Mamă, cum sună. Momentan suntem avansați în vomit draft-uri.
Tratez scrisul cu respect, cu bucurie și cu disciplină
În cele 12 luni și 3 drafturi mi-am format un ritual pentru scris și e sfânt pentru mine. Tratez scrisul cu respect, cu bucurie și cu disciplină. Întâlnirea cu scrisul este unul dintre angajamentele mele zilnice și apar la întâlnire ca la orice întâlnire importantă din viața mea: punctuală, aranjată și cu entuziasm. Am un laptop nou doar pentru scris cărți (o fiță, desigur), îmi pun inelul cu piatră de opal că mă face să mă simt stilată, îmi dau cu patchoulli și ylang ylang la încheieturi ca să mă ancoreze și mă las ghidată. Și nu e doar un bulshit spiritual asta cu mă las ghidată. De multe ori am fost în transă când am scris. Nu mi-am dat seama pe moment. Abia după ce scrisesem 3000 de cuvinte într-o oră m-am prins că abia apucasem să respir.
Dacă am avut vreodată un blocaj?
Nu în sensul de inspirație, doar de strategie. Veți spune că nu e posibil, iar eu o să vă zic că dacă îmi propun ceva, aia fac. În plus,
- Mă inspir în continuare din visele mele pe care mi le notez în fiecare dimineață, din meditații și din viața mea. Astea-mi sunt la îndemână vreau nu vreau.
- Trăiesc conștient și atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu. Sunt ca un detectiv pentru momentul prezent și notez lucrurile pe care le pierdem din vedere atunci când suntem pe pilot automat în goana de zi cu zi:
– zgomotul regulat și subțire făcut de paletele de ping pong când lovesc mingea mică și albă de plastic în timp ce eu alerg după fete în parc și îmi sună telefonul.
– Cum las cărțile prin casă pe oriunde le termin, pe noptieră în dormitor, pe masa din bucătărie, pe raftul din baie, pe canapea.
– O ceașcă de ceai abandonată pe caloriferul din sufragerie
– Umbra a două picioare pe sub ușă în timp de fac yoga
– Mirosul unui parfum cu ghimbir, piper și grepfruit
– O căpățână de usturoi într-un castron turcoaz
- Mă joc mult cu fetele mele și îmi notez replicile lor frumoase și haioase ca să nu devin prea serioasă în treaba cu scrisul. De fapt, la mine asta e o problemă, că mă iau prea în serios și de multe ori uit să mă joc. Așa că mi-am promis că o să-mi dau voie să mă joc cu cuvintele. Ce zic fetele mele:
– Înseamnă că te-a abandonat calul și trebuie să te remorcheze niște oameni. Se jucau ele de-a ceva în parc și am surprins treaba asta când mi-am ridicat ochii din telefon.
– Mami, te iubesc în toate felurile de iubire
– Carne de soră care nu-și ține gura
– Vito Acordeone (n.r Corleone)
– Am gura ciocolarizată cu Nutella.
– Să te lipești ca cocoșatul de gard înseamnă să te lipești de un gard așa de tare încât să auzi cocoșul cum cântă.
- Mă întâlnesc oameni cât mai diferiți și să le găsesc caracteristici pentru personajele din cărțile mele.
- Mă scufund în singurătate și în sufletul meu când am nevoie de integrare.
- Mă detașez de întâmplări și privesc lucrurile ca un observator ca să pot să văd și alte perspective. Asta mă ajută să construiesc acțiuni pe mai multe planuri în cărți.
- Mă înham la experiențe noi, cea mai tare dintre cele de anul trecut, baia într-o piscină cu 250 kg de gheață și învățarea metodei Wim Hof cu Ștefan Chihaia.
- Învăț în fiecare zi câte un lucru nou: ascult un podcast, un curs online, citesc ceva de specialitate
- Citesc zilnic și îmi notez scheme verbale care îmi plac.
- Rămân ancorată în visul meu: să scriu cărți care să fie ecranizate și pe care vrei să le păstrezi în bibliotecă, cărți care să aprindă lumina în viețile oamenilor.
- Testez alte domenii creative: desen, design interior, vreau să urmez un curs de canto și unul de dans.
De la un sfârc de idee la o carte
Marți am început cursul de editare și mi-am dat seama că a fost floare la ureche să vomiți o poveste pe 250 de pagini. Editarea vine cu strategie, cu un plan pe structură, pe formă, referințe, public, nu mai e joacă de grădiniță. Sunt pregătită să merg până la capăt. Și când te gândești că totul a pornit de la un sfârc de idee, cum a zis aseară Liv. Mulțumesc, Liv!
Text: Ana Nicolescu
Foto: Ioana Dodan,