Eu ca mamă
Leave a comment

Casa de marcat, sursă de povești despre bani, oameni și negociere

Când era mică, Măriuca zicea că vrea să se facă vânzătoare. Era în delir când mergeam la cumpărături și se uita cu ochii mari la banda pe care mergeau produsele, la casa de marcat și la doamna de la raion. Într-o zi, i-am luat o casă de marcat mică de jucărie. Avea bandă, butoane, un fel de receptor care piuia când scanai ceva dacă apăsai pe un buton, microfon, sertar care sărea afară ajutat de un arc jucăuș. Măriuca abia împlinise 3 ani și era în culmea fericirii cu noua ei jucărie. Iar jocul ei preferat era cel de-a cumpărăturile. Totul începea așa:

– Hai, mami, cumpi [cumperi]?

– Bună ziua, aveți creveți?

– Nu!

– Aveți sandviș cu ochi de struț?

– (Râsete). Nu!

– Aveți caracatiță cu sclipici?

– (Râsete). Să mă uit în depozit. (Se face că se uită). Nu!

– Aveți șoareci cu nasul lung?

– (Râsete) Să mă uit în depozit. Avem, dar costă foarte mult, nu cred că ai bani.

– Cât costă?, întreb îngrijorată.

– 15 mii 20 de lei.

– Aoleu, da, cam mult. (Mă caut în buzunare și scot o Minnie de plastic, o ascuțitoare și un elastic de prins părul. Le pun pe tejghea). Am 7 lei și jucăriile astea. (Și i le ofer pe toate).

– Aaaa, nu, nu se poate. Trebuie card.

– Dar nu am bani suficienți pe card.

– Mai dai și altceva sau iei doar jumate de șoarece.

– (Eu veselă și surprinsă) Dați și la jumătate?

– Da, vrei șoarecele sau nasul?

– (Eu râd mândră de negocierea pe care o duce ea și de inventivitate). Nu știu, ce îmi recomandați?

– Păi nas ai și tu, ia șoarecele.

– (Îmi plesnește inima de mândrie). Bine, dar mi-l dați cu tot cu urechi, cu ochi și cu mustăți.

– Nu, alea costă mai mult.

– A, deci intră la extraopțiuni.

– Da, trebuie să îmi lași mie cardul de tot, să îmi iei o păpușă și după aceea pot să îți dau un ochi.

– Doar unul?, întreb eu uimită.

– Păi câte articole ai scris azi?

– Unul!

– Păi și crezi că poti să cumperi un șoarece cu nas, ochi, mustăți și urechi dintr-un singur articol. Hai, mami, du-te să mai scrii să se mai facă bani pe card. Eu îți păstrez jumătatea de șoarece aici la mine pe birou până vii tu cu bani.

La recomandarea Măriucăi, plec de la magazin pentru că un alt cumpărător mai potent financiar aștepta în spatele meu. Prin minte mi se învârt o grămadă de întrebări. Cum a înregistrat ea la 3 ani că banii sunt și pe card, că banii nu ajung mereu, că dacă nu ai bani suficienți, fie îți ajustezi poftele, fie muncești mai mult, aștepti să intre banii și apoi vii pregătit la cumpărături? Mă minunez de cât de instictiv îi vine negocierea, asta o are în sânge. Mă întreb dacă există cursuri de negociere pentru copii pentru că vreau să păstreze acest talent, să îl cultive și să îl folosească pozitiv, să nu devină manipulatoare sau profitoare.

12527826_10153335325522043_952726172_n

Ne-am jucat de-a cumpărăturile zilnic timp de un an, de mai multe ori pe zi. Eu eram, pe rând, fie o mamă săracă, fie una extrem de bogată, fie un hoț, fie un copil și multe alte roluri. Chiar și cu firele rupte, cu microfonul scos, cu sertarul care nu mai ieșea, casa de marcat era o sursă nesfârșită de povești experimentale și inspiraționale despre bani, oameni și negociere. Am răsuflat ușurată când am aruncat jucăria. Deveniseră obositoare pentru mine jocurile de-a cumpărăturile.

Acum o săptămână, am fost la un magazin home&deco și nu am scăpat până când nu i-am cumpărat Măriucăi o casă de marcat din lemn, cu afișaj electronic, care poate face calcule. Am descoperit că și acum, la aproape 5 ani, se joacă cu la fel de multă plăcere de-a cumpărăturile, își aranjează banii în casă, compartimentează bancnotele și monedele, nu dă rest pentru că îl pune pe card, iar acum are la raion telefoane mobile și tablete. Păpușa Elsa și microfonul nu sunt de vânzare oricâți bani aș avea.

12570896_10153335325492043_2142300558_n

Desigur că Julie o imită cu admirație și lecțiile financiare sunt acum înmulțite cu doi. Iar eu am nevoie de o vacanță.

12527581_10153335326412043_1758156845_n

Anul trecut compania KRUK a implementat două cercetări sociologice care au arătat că “încrederea în sine, planificarea cheltuielilor și bunele deprinderi din tinerețe ne ajută să trecem prin situații financiare. Încrederera în propriile puteri, împreună cu un plan detaliat stabilit alături de cei dragi duce la un mod de viață echilibrat și ne readuce zâmbetul pe buze.” Un proiect social din care vă puteți inspira găsiți aici: datoriamea.ro.

 Să fie cu folos și cu stabilitate financiară.

Text: Ana Nicolescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *