Iubirea Urbană
comments 18

Casnicia mea, o dulceata de cirese amare

Zilele trecute am implinit 19 ani de cand formam un cuplu, eu si Bogdan. Unele zile nu sunt tocmai roz. Uneori avem mixed feelings. Alteori ne vine sa ne aruncam pe geam unul pe celalalt. Uneori avem treziri scurte la realitatea de demult, plina de iubire, ingaduita, caldura, omenie, admiratie. In alte zile ne amenintam cu divortul. De o saptamana el ne spune, mie si fetelor, ca, la primavara, pleaca de acasa, ca se muta singur la curte. Mie mi se face un gol in stomac si devin nostalgica.

Si, din ce in ce mai rar, ne spunem cuvinte frumoase, ne mangaiem, ne sarutam. O data pe an iesim impreuna la film, de ziua noastra. O zi care mie imi aduce multe senzatii in minte, in corp, in suflet. Imi aduce aminte de o excursie de adolescenti de liceu la Sinaia, de Nick Cave si Kylie Minogue, de un pullover gros de lana, de un baiat cu plete blonde, de mana lui fierbinte pe spatele meu cand ma tinea strans sa dansam Where the Wild Roses Grow. Mirosea a Intesa si a Halls de cirese. Ce amestec de soft cu aspru, de fin cu determinare, de plutire cu inima bubuind, de libertate.

Miercuri am fost la film. Impreuna. Am facut totul pe fuga. Am fost inainte, de dimineata, la sala, doar eu J. Apoi am cosmetizat-o pe Julie de dimineata, i-am dat sa manance. M-am apucat de supa de curcan. M-a sunat Bogdan ca vine. Eu nu eram gata. A urcat cu un buchet imens de lalele si cu capsuni. M-a luat prin surprindere. M-am simtit iubita. Mi-a venit sa plang. De fericire, de uimire, de bucurie, de tristete, de neputinta, de nostalgie. Am simtit ca ziua noastra incepe si ca pentru el inca mai conteaza. Si am avut iarasi senzatia de plutire cu inima bubuind si dorinta de libertate. Am vrut sa-l strang in brate si sa dansam. Nu am facut-o. Pana a terminat el supa, eu m-am imbracat si i-am dat sa manance Iuliei.

Am plecat apoi fiecare cu cate o masina sa o lasam pe una dintre ele la service. Apoi ne-am dus la Afi. Nu am avut din ce alege. Am luat bilete la filmul care era la 14.30. Singurul care se incadra in programul nostru. Filmul a fost extrem de slab, Mortdecai. Nu l-am savurat. M-am gandit la noi, la fete, la ce lasa in urma daca pleaca, daca tot raul va fi spre bine, daca vrea sa plece ca sa afle niste raspunsuri sau vrea sa-mi arate mie ca o sa-mi fie greu fara el. Sau poate e doar un santaj emotional. Ma intrebam unde zboara dragostea? De ce nu ne purtam frumos cu ea, de ce nu avem grija de ea, de ce nu credem ca e perisabila, ca e un organism viu de care trebuie sa avem grija ca de un copil bun, firav, naravas. De ce credem ca totul vine de la sine si ca putem sa ne lasam pe ultimul loc. Mi s-a oprit respiratia cand am simtit senzatia aceea de cand aveam 16 ani si ma lua de mana, acea atingere rece in prima noastra iarna, initial ca o gadilitura, apoi o strangere ferma si sentimentul ca sunt in siguranta si ca ii apartin iubirii.

Am iesit de la film, amandoi uitandu-ne la ceas. Am mai fi lungit momentul de cuplu si asa era si planul sa mancam ceva dupa film. Am trecut pe langa patinoar, am vorbit rapid cu o instructoare pentru Mariuca, apoi ne-as indreptat glont spre locul in care mancam, in fiecare an, o pizza aniversara. Totul s-a derulat rapid pentru ca aveam doar 30 de minute la dispozitie. Amandoi am vorbit la telefon jumatate din timp, ceva legat de niste contracte, de blog, de farmacie. Cand s-a dus sa-si ia tigari, am vazut cum, in paharul lui, apa minerala forma un sirag lunguiet de bule mici, care parca alergau sa sara afara. Mi-am amintit de vinul acela dulce, alb, parfumat din iubirea noastra timpurie, de Foreigner, de Doors, de Scorpions, de Paul Anka. Am simtit din nou soarele, speranta si nu am reusit sa deslusesc dorinta de abandon. Mi-am dat seama ca nu savurez clipa, ca niciunul dintre noi nu se bucura cu toata fiinta de momentul aniversar, ca nu ne sarbatorim iubirea, relatia, viata, copiii, ca nu traim constient clipa si astfel o risipim. Mi-am dat seama ca a fost o zi in care nu am fost mindful aproape deloc.

Dupa ce am mancat rapid pizza, ne-am dus sa luam masina de la service. La gradinita, Mariuca ma astepta, ultima ramasa dintre copii, pe un scaun, in clasa. Desena. Mi-a intins un tort de lego magenta si mi-a cantat: Multi ani traiasca, multi ani traiasca, la multi ani, Mami si tati sa traiasca, laaaaa muuuulti aaaani. Stia ca voi ajunge mai tarziu decat de obicei si tortul ei de plastic, bucuria ca ma vede, confirmarea ca are incredere in mine, veselia si inocenta ei m-au facut sa fiu, din nou, nostalgica si sa plang. Nu am mers in parc, asa cum a insistat ea pentru ca trebuia sa fac schimb de masina cu Bogdan si el ne astepta in parcare. Apoi el a plecat la farmacie. Eu am ramas acasa si m-am jucat cu fetele.

Seara, la culcare, m-a pupat apasat pe frunte si mi-a zis ca ma iubeste. El. Eu iar am cazut pe ganduri.

Si asftel mi-am irosit ziua, fara sa pot trai clipa si fara sa pot multumi pe masura simturilor, fara sa pot da foarte mult. A fost o zi in care am primit flori, capsuni, atentie, constructia site-ului Parenting PR, o zi in care am vazut ca inca exista caldura, lumina si ingaduita la Bogdan in suflet si, vorba lui Marques, “there’s always something left to love”. Si mi-am reconfirmat senzatia ca anumite intamplari au gusturi, la fel ca si casnicia mea, o dulceata de cirese amare. Mi-am dat seama ca de fapt, eu nu pot fi mindful, mai ales in relatia de cuplu. O sa merg pe 5 martie la conferinta Mindfulness in viata cotidiana si o sa-l ascult pe Gaspar cu mare mare atentie reamintindu-mi cum sa fiu mindful in iubire.

Text: Ana Nicolescu

18 Comments

  1. Am citit articolul tau si m-am regasit in el in totalitate desi noi avem doar 5 ani de relatie si un baietel impreuna, dar uneori simt ca il iubesc, alteori ca il urasc sau imi e indiferent. El e cel constant dintre noi care imi spune mereu ca ma iubeste, dar vreau mai mult, vreau ce aveam la inceput, gesturi, cuvinte..dar nu stiu de unde sa incep.

    • Ana Nicolescu says

      Pastreaza faptul ca el iti spune constant ca te iubeste si construieste de aici o noua viziune a cuplului vostru cel de acum, cu un copil. Eu am vazut ca daca ofer eu, ofera si el, asa ca nu degeaba se spune sa fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in ceilalti. Hai pe 5 martie la conferinta, o sa gasesti multe cai de a-ti reinvia iubirea.

      Multumesc ca citesti si ca ne-ai impartasit din experienta ta. Stiu ca e greu sa te expui, de aceea apreciez 🙂

  2. La inceput, oamenii traiesc doar pentru ei. Apoi unii aleg sa traiasca pentru copiii lor, pentru ceva mai maret decat doi oameni intr-o relatie. Mi se pare normal. Nu inteleg de ce mai tanjiti dupa adolescenta relatiei. In acelasi timp, viata alerta e alegerea fiecaruia.

    • Ana Nicolescu says

      Eeee, stii ca foarte usor cazi in capcana trecutului. E mai usor asa decat sa te armonizezi, sa te reinventezi, sa-ti remodelezi viata. E mai usor sa devii nostalgic. Si cui nu ii e dor de mangaierile din adolescenta, de pasiunea de atunci? E trecutul nostru, face parte din noi. Ne intoarcem acolo si credem ca asa ne lingem ranile. Insa puterea este in noi si ideal ar fi sa traim in prezent si sa fim adaptabili, flexibili si cat mai mindful.

  3. M-a rascolit tot ce ai scris. Sambata trecuta, dupa ce a adormit bebe, stateam amandoi pe covorul din sufragerie, in ceea ce trebuia sa fie timpul nostru in doi, fara copil. Si pentru o clipa m-au invadat amintirile relatiei noastre de dinainte. Mi-am dat seama ca nu ne bucuram de momentul ala, ca parca a disparut ceva. Il iubesc si stiu ca ma iubeste, dar uneori parca tocmai gandul asta este dureros. Pentru ca am pierdut undeva gingasia, tandretea, timpul acela in care ma topeam de dragoste cand stateam in bratele lui, la film.
    Dar undeva in sufletul meu sper ca iubirea va invinge dificultatile de moment si vom ramane impreuna toata viata. Ceea ce va doresc din suflet si voua.

    • Ana Nicolescu says

      Multumim, Raluca, si eu sunt convinsa ca fiecare dintre noi isi va gasi, la un moment dat, echilibrul. Fie impreuna, fie separat :). Si iti multumesc ca citesti si ca gasesti, de fiecare data, cate o experienta pe care sa o povestesti aici, pentru mamicile urbane.

  4. ariadne says

    Incearca sa-ti simplifici viata … eu abia te-am descoperit, dar cele cateva articole citite mi-au dat senzatia ca esti prinsa intr-un iures cu multe lucruri de facut in care nu mai este inclus si sotul tau. Si un alt sfat ar fi sa nu mai scrii pe Internet despre relatia voastra pentru ca acest lucru este un fel de mica tradare a sentimentelor dintre voi, nu e in regula ca toata lumea sa afle ce se intampla; in loc sa va apropie, aceasta marturisire publica mai mult va indeparteaza. Foarte multe cupluri au perioade mai putin bune, dar solutiile sunt in voi. De exemplu, ce-ar fi daca l-ai imbratisa azi pentru acel moment in care ai vrut s-o faci si n-ai facut-o? Dragostea se redescopera cu gesturi mici.

    • Ana Nicolescu says

      Da, viata mea este un iures. Ma regasesc in ea, ma defineste si imi place. Si nu cunosc parinti cu cel putin doi copii a caror viata sa fie super zen. Nici macar la nivel declarativ. Si eu mi-as fi dat acelasi sfat: “simplifica-ti viata”, dar nu e asa usor cum, poate, pare. In aceasta ecuatie suntem doi adulti si poate ca sotul meu nu mai vrea sa fie inclus. Iti multumesc pentru grija, insa eu consider ca blogul este un jurnal online si ca imi permit si am curajul sa postez aici tot ce vreau. Si daca imi deschid sufletul, o fac pentru ca stiu ca am cititori care apreciaza acest lucru si care se identifica cu experientele si trairile mele. Daca as fi scris despre zilele noastre bune, ar mai fi fost considerata o “mica tradare”? Probalil ca nu pentru ca venim de la parintii nostri cu ideea ca imaginea conteaza mai mult decat adevarul. Si de ce nu ar stii lumea ca intr-o casnicie sunt ups and downs? De ce as promova o imagine de poleiala si in sufletul meu ar fi varza? De ce sa mint? Daca pe sotul meu il indeparteaza aceasta marturisire publica, inseamna ca si el este de acord cu tine, cu camuflarea realitatii. Sigur ca solutiile sunt in noi, asta o scriu de foarte multe ori, daca ai ajuns si la acele articole. Si la fel de des scriu si spun ce tata bun este el pentru fetele noastre. M-as bucura sa stiu ca tu iti imbratisesi partenerul ori de cate ori simti tu nevoia si detectezi ca si el are nevoie de acelasi lucru.

      • Felicitări! Mi- a plăcut foarte mult articolul, sunt de acord cu tot ce ai scris, e greu de întreținut cuplul după ce apar copiii. Noi am reușit sa mergem la terapie de cuplu și tare de folos ne-a fost.

        • Ana Nicolescu says

          Da, si noi am mers la terapie de cuplu si ne-a prins tare bine. Acum eu continui cu terapia individuala 🙂

      • ariadne says

        Imi pare rau ca nu m-ai inteles …
        Este exclusiv vina mea, mi-am recitit raspunsul si nu mi-a placut nici mie tonul meu sfatos. Alegerea cuvintelor potrivite care sa exprime corect ceea ce-ar vrea sa transmita inima … e o arta :), stiu ca eu nu o detin.

        Sub nicio forma nu cred ca a avea probleme in cuplu e o rusine sau ca ar trebui sa facem orice pentru a mentine o imagine frumoasa in fata celorlalti.
        Atat de mult detest acest lucru, inca din copilarie, pentru ca parintii mei nu s-au inteles deloc, dar mereu a fost importanta imaginea, ce crede lumea.
        Deci nu, nu militez deloc pentru poleiala, nici pentru camuflarea realitatii.

        O sa-ti povestesc putin despre noi.
        Sfaturile mele au venit din faptul ca mie imi place sa-mi traiesc viata de cuplu discret. Nu spun nimanui nici “sotul meu e grozav, ma iubeste etc.”, nici ca “a facut cutare lucru gresit”. Nici nu-l laud, nici nu ma plang de el, deci am o atitudine neutra in fata celorlalti, fiecare poate sa creada ce doreste despre noi.

        Acum mai multi ani am avut o perioada de 2 ani in care nu ne mai intelegeam deloc, ma gandeam ca vom ajunge la divort, ca e inevitabil.
        Dar intr-o zi, am hotarat amandoi sa ne spunem TOT … tot ce aveam pe suflet, tot ce nu ne placea la celalalt, toate motivele pentru care eram nefericiti. In ziua aceea am plans mult, amandoi. Am incercat sa lasam la o parte orgoliile care ne fac sa ne revoltam cand celalalt ne spune ceva ce nu dorim sa auzim. Nu ne-am certat cu tipete, dar multe lucruri rele am aflat atunci despre mine, despre tot ce fac eu si-l necajeste sau il dispera, sau il face sa nu se simta iubit – asta era cel mai important. Pentru ca niciunul nu se mai simtea iubit. Si la fel a aflat si el toate cate le tineam in mine de mult timp. Plangeam amandoi: o data pentru ca eram raniti de celalalt si a doua oara pentru ca l-am ranit.
        Din acel moment s-a schimbat totul pentru ca ne-am straduit mult sa reparam tot ce stricasem la dragostea noastra, asa cum era odata.

        Toata lumea stie ca sunt ups si downs intr-o casnicie si poti scrie oricand un articol la modul general, inspirat din cele traite. Ceea ce-am vrut eu mult sa-ti transmit a fost faptul sa nu vorbesti despre voi doi la modul concret, sa nu dezvalui tuturor in mod clar problemele, odata ce esti o persoana cunoscuta. Cred ca acest lucru dauneaza relatiei voastre pentru ca o pune pe tapet. Dauneaza nu pentru ca afla altii ca nu e totul roz (asta nu conteaza), ci pentru ca este un fel de mica tradare a sentimentelor dintre voi sa vorbesti de rau pe celalalt (chiar si daca merita asta)
        Solutiile sunt in voi, adica voi doi, ochi in ochi, le puteti rezolva.

        O imbratisare e intotdeauna bine primita, stiu cat de fericita sunt eu cand o primesc. Si la copii se vede lucrul asta, un copil imbratisat des este fericit, capata incredere in el, are mai mult curaj pentru ca se simte iubit.
        De aceea eu, cea de acum, il iau pe sotul meu in brate fara motiv, nu doar cand detectez ca ar avea nevoie de o imbratisare.

        Sper ca poate acum am reusit mai bine sa-ti transmit gandurile mele.
        Nu te-am judecat nicio clipa, am vrut numai sa te ajut, prin cele traite de mine.

  5. Pingback: 28 de bloguri de parenting ale mămicilor de care ar trebui să știi - Blogul mamei fericite

  6. Mr.X says

    Identificarea si traitul in trecut va afecteaza, aparent, foarte mult viata. Cititi va rog cand aveti timp si daca va doriti “The Power of Now” de Eckhart Tolle. Daca o cititi si incercati sa o intelegeti si sa aplicati, cred ca o sa aveti o viata mai fericita. O zi buna!

  7. Pingback: Jurnal de mama – saptamana 6 | My Blog

  8. GeorgianaA says

    Te felicit pentru curajul de a-ti expune asa “disecat” viata personala si interioara! Cred ca in marea majoritate a familiilor e la fel, cu cirese amare! Ba as spune ca la unii sunt putrezite deja, dar imbracat borcanul intr-o sclipitoare ipocrizie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *