Cât de pregătiți suntem să folosim tehnologia în predare? Cum revenim în clase în 2020?

tehnologie

Am vorbit de nenumărate ori despre tehnologie în articolele mele și despre cum o integrăm în viețile copiilor sau mai bine zis în viețile noastre și cum luăm decizii asumate, nu din frică. Dar cum revenim în clase în 2020? Online? Offline? Blended? Cum folosim noile tehnologii în predare, fără să ne pierdem autenticitatea? Ce rol au creativitatea și ineditul în actul de predare? Cum implicăm familia în activitatea clasei și a școlii? Cum menținem vie atenția copiilor, indiferent de mediu?

Educație conectată 2020

La toate aceste întrebări vor răspunde pe 9 și pe 10 septembrie, în cadrul conferinței online, Educație conectată 2020 , Anca Nedelcu, Profesor universitar, doctor în Științele Educației, Claudia Chiru, Profesor pentru învățământul primar, Fondatoare SAGA Kid, Formator SuperTeach, Oana Moraru, Expert educational, Fondatoare a Scolii Helikon și Oana Mosoiu, Lector universitar, doctor în Științele Educației, Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Găsiți link-ul de înregistrare aici.

Conferința este organizată de prietenii mei de la Kinderpedia, pasionați de tehnologizarea educației și de crearea unor legături între părinți și profesori, care să integreze prin instrumente actuale de comunicare, automatizarea. Care e scopul lor prin platforma Kinderpedia? Să eficientizeze comunicarea și să aducă un plus de informații pentru părinți și un plus de timp liber pentru educatori, cu alte cuvinte, să-i scape pe profesori de hârțogăraie, să-i învețe să centralizeze pe platformă digitală informația despre copii ca și colectiv, dar și individual, iar părinții să fie conectați cu progresele copiilor.

Cum folosim noile tehnologii în predare, fără să ne pierdem autenticitatea?

Noi astăzi o să tragem puțin cu urechea la ce se va discuta la conferință, împreună cu Anca Nedelcu, Profesor universitar, doctor în Științele Educației, Facultatea de Psihologie și Științele Educației.

Anca Nedelcu

Ce înseamnă tehnologia în viața generației actuale de copii?

Anca Nedelcu: Este ca aerul! Copiii din această generație respiră oxigen, azot și tehnologie. Pentru ei, nativii digitali, așa cum au fost numiți, tehnologia este o normalitate cotidiană, e percepută și trăită natural. S-au născut când deja această tehnologie era inventată în jurul lor, nu au fost nevoiți să se mute mai târziu în această lume și să-i învețe limba; ca urmare, nu au un accent de nou venit în țara digitalului, nu trădează nefamiliaritate. Se simt relaxați în această lume a butoanelor, ”scufundată în biți”, „băgată în priză”, dependentă de baterie, lume în care genunchii juliți în alergare, șotronul, Baba oarba există mai ales în nostalgiile adulților. Copiii din generația actuală au alte repere față de cei din alte timpuri, învață altfel, interacționează altfel. Nu mai cară un abac în ghiozdan, dar au o baterie externă pentru mobil. Dacă părinții lor se agitau să-și încarce propriul stilou – atunci când rămânea fără cerneală – de la cel al colegului, printr-o perfuzie improvizată de tip ”peniță la peniță”, copiii de azi trăiesc la fel de intens doar panica bateriei epuizate. 

Firește, vorbim aici despre copiii care au acces constant la lumea digitală; ceilalți, cei care fac parte din familii aflate în situații de dezavantaj, nu respiră tehnologie, doar visează tehnologie!

De ce credem că dacă nu-i expunem la tehnologie, îi ferim de riscuri? Îmi sună oarecum la fel ca atunci când părinții noștri nu ne vorbeau de sex ca să nu ne începem viața sexuală prea devreme.

Anca Nedelcu: Așa cum spuneam, digitalul este peste tot, așa că e destul de greu de evitat expunerea totală a copiilor la tehnologie, e o țintă cu puține șanse de reușită. Cei ce se ambiționează să facă asta într-o manieră excesivă, nu reușesc decât să-i scoată temporar pe copii din cercurile lor de socializare, să-i deconecteze de prieteni. Mai devreme sau mai târziu, tehnologia reapare în viața acestora. Așa că restricțiile prea dure sau excesive nu sunt o soluție eficientă. E ca și când te chinui să nu te expui la soare; oricâte pălării sau creme ai avea la dispoziție, tot te prind din urmă niște raze. Ceea ce nici nu e rău! Însă, e evident în ambele cazuri, importantă e cantitatea și înțelepciunea expunerii. Deloc e imposibil și neindicat, prea mult e… prea mult. Excesele întotdeauna se plătesc, printr-o piele supraîncărcată de ultraviolete sau printr-o minte lenevită de confortul unor jocuri video. Ca și în cazul soarelui, orice echipament poate să fie util sau nu în funcție de  mintea care îl folosește! Așadar, nu lipsa expunerii protejează ci echilibrul de utilizare, alfabetizarea electronică, capacitatea de înțelegere, de decodificare de mesaje.

Apoi, aș mai vrea să subliniez un aspect: faptul că unii părinți încearcă să restricționeze excesiv contactul unor copii cu tehnologia, poate să fie, pe undeva, de înțeles. Și asta pentru că suntem cu toții încărcați de mesaje contradictorii despre relația noastră cu digitalul. Așa că, unii părinți aleg, instinctiv, să fie precauți. Nici cercetătorii – britanici sau nu – nu s-au pus de acord în ceea ce privește impactul tehnologiei asupra dezvoltării copiilor, aspra minții și evoluției lor. Sunt atâtea păreri, unele profund antagoniste, încât nu mai știi ce să crezi.

Spre exemplu, Don Tapscott, autorul cărții ”Crescuți digitali”, vede cu lupa optimismului efectele tehnologiei asupra utilizatorilor mai mici, aceștia fiind ajutați de lumea digitală să fie inovatori, capabili să gestioneze mai multe sarcini în același timp, creativi, dinamici. Asta în timp ce Nicholas Carr lipește pe fruntea acestor copii eticheta ”superficialii”, definind astfel o generație zăpăcită de cacofonia de stimuli ai netului, care le afectează creativitatea sau memoria de lungă durată.

Opinii diverse, așadar! Până la decantarea tuturor concluziilor din cercetări și studii, putem să mergem clar pe o regulă de aur a oricărui act educațional: echilibru și moderație.

tehnologie_educație conectată 

Mulți părinți ne temem că la școala online copiii vor sta prea mult conectați pe device-uri. Ce putem să facem ca să compensăm acest timp?

Anca Nedelcu: Despre timpul prea mare petrecut de copii în fața ecranelor s-a vorbit de ani buni. Peste aceste dezbateri a venit și pandemia, cea care ne-a adus, surprinzător și forțat, școala online. Și, dintr-o dată, copiilor li s-a cerut prezența îndelungată în fața ecranelor, ceea ce e descumpănitor. Mai ales că, anterior, ne chinuiam din răsputeri să-i dezlipim pe copii de mobile și să-i scoatem în parc. E însă evident că  trăim o situație excepțională, care a impus măsuri excepționale. Și acest lucru trebuie să li se explice celor mici. Școala online din pandemie nu este viața noastră ”pe viață”, e o soluție de avarie, la care trebuie să ne adaptăm. Pe lângă această realitate, care presupune ”parcarea” copiilor în fața unui ecran, aceștia nu trebuie să uite să alerge, să înoate, să joace fotbal, să picteze, să plimbe câinele, să spele vasele, să adune fructele din livada bunicilor. Toate aceste activități, mai mici și mai mari, care presupun timp de ”non-ecran”, sunt soluțiile de compensare despre care vorbeați. Acestea trebuie căutate, identificate și planificate!

tehnologie_educație conectată

Unii copii au telefoane de la 6 ani, alții de la 12. Ce bariere ridică între ei aceste diferențe și cum se pot echilibra?

Anca Nedelcu: Și alți copii nu primesc deloc! Despre aceștia aș prefera să vorbesc, căci în cazul familiilor care nu sunt în situații de risc, diferențele de 6 ani, să spunem, între momentele în care au acces la tehnologie nu determină schimbări marcante sau de neremediat. Vreau să vorbesc despre acești copii, pentru că sunt adesea invizibili. Ne-am obișnuit să vorbim despre dependența copiilor de tehnologie și uităm că unii dintre aceștia nu au acest ”privilegiu”. Un studiu Unicef despre copilăria digitală ne spune că o proporție de peste 29% din tinerii lumii – aproape 346 milioane de copii și adolescenți – nu sunt online. Deloc. Mai ales în Africa, unde mai mult de jumătate din populația tânără nu are acces la tehnologie, față de un procent de 4% în Europa.

Firește, aceste diferențe produc și decalaje în învățare. Și nu e vorba aici doar de accesul la un echipament sau altul; acest lucru e doar vârful icebergului; e vorba de accesul la condiții decente care să susțină dezvoltarea copiilor, la spații adecvate de studiu, la susținere din partea familiei, motivație pentru continuarea învățării. Cum pot să fie gestionate aceste decalaje? Prin măsuri compensatorii, de suport oferite de instituțiile specifice. Acestea trebuie să contribuie decisiv prin eforturi de înlăturare a barierelor de care vorbeați, care periclitează echitatea de șanse. Iar tratamentul echitabil înseamnă diferențiere, susținere în funcție de nevoie și aspirații. E o deosebire clară între a trata toți copiii la fel, egal și a le oferi sprijin personalizat.   

tehnologie_educație conectată

Ce recomandați ca să se ajungă la un echilibru în viața copilului între tehnologie, joacă liberă, învățare? Cum stabilim limite și care sunt acestea? Cum pregătim copilul pentru drum, nu drumul pentru copil?

Anca Nedelcu: Nu e ușor să găsești, ca părinte, linia optimă între sănătos și dăunător în utilizarea electronicelor de către copii. Nu e ușor să păstrezi echilibrul, să știi când prea mult e prea mult și când prea puțin e prea puțin. Dar dacă ne pasă, dacă ne preocupăm de găsirea acestui echilibru, cu siguranță simțim ce e bine pentru copiii noștri. Știm, nu avem cum să nu știm că e bine să se și joace, să învețe, să se și plictisească, să fie singuri și în grup, să citească, să alerge, să stea cu picioarele goale în iarbă, să scrie poezii, să facă prăjituri. Important e să avem timp și disponibilitate să le arătăm acest drum de echilibru și să îi păstrăm în această zonă. Dar dacă noi, părinții, suntem la rândul nostru captivați excesiv de rețelele de socializare, obosiți de probleme și îndatoriri, epuizați, neatenți, uităm să mai exersăm acest echilibru. Așadar, problema nu cred că e că nu știm ce e bine să se întâmple copiilor, ci că nu suntem suficient de consecvenți să-i susținem pe acest drum. Iar copiii trebuie ajutați în acest sens. Ei nu pot să devină autonomi instantaneu, fără o susținere prealabilă. Ca să merg mai departe cu metafora dumneavoastră, trebuie mai întâi să analizăm împreună cu cei mici toate ”pietrele” care formează drumul, toate intersecțiile și semnele de circulație, trebuie să ne asigurăm că aceștia au rucsacul și mintea pregătite de călătorie și apoi să-i privim cum se descurcă.

Cum se pot pregăti profesorii pentru școala online, atât ca tehnologie, cât și ca metodă? Cum se poate adapta programa sistemului online? De ce resurse are nevoie un dascăl ca să se adapteze predării online?

Anca Nedelcu: Școala online nu înseamnă doar folosirea unor platforme sau a unor aplicații. Înseamnă o altfel de predare, un mod înnoit de abordare a cunoașterii. Vorbim de o nouă pedagogie, cea a învățării online! Dacă vom continua să construim lecții dintr-o perspectivă tradiționalistă, care pornește de la ceea ce Diana Oblinger numea predare de tip  “talk, texttest” (”vorbe, text, test”) nu am reușit să progresăm semnificativ. Rămânem în aceeași paradigmă didactică care încurajează comunicarea preponderent unidirecționată, care se bazează prea mult pe textul tipărit, pe manual, ca sursă principală de cunoaștere.

O pedagogie proastă strică orice tehnologie bună! Degeaba ai un computer performant, dacă le citești celor conectați o lecție dintr-un manual anost și le ceri să ia notițe, cuvânt cu cuvânt și apoi să le reproducă; degeaba încarci teme pe platforme sofisticate, dacă acestea sunt formale, nu sunt niciodată discutate, iar elevii nu primesc niciun feedback; degeaba îți pui în spate un background Hawaiian când ești online, dacă elevilor le predai geografia fără niciun suport vizual și îi îndemni doar să învețe pe de rost nume de capitale și kilometri de munți. Online-ul poate, în acest fel să preia toate neajunsurile școlii față în față, să-i ducă mai departe inabilitățile. Și dacă se întâmplă asta, atunci am mai risipit o șansă. Din acest punct de vedere, educația din pandemie poate să fie o oportunitate aparte; poate să ajute școala să se înnoiască, să capete curaj, să permită profesorilor să fie o voce, să-și restructureze rolurile, abandonând poziția de sursă unică de informații, să ia decizii în ceea ce privește conținuturile, să folosească toate oportunitățile de învățare posibile.

E momentul în care aceștia îți pot permite să exerseze creativitatea didactică, să îndrăznească să iasă din tipare și stereotipuri didactice. Pot să dea teme inovative, să provoace cu linkuri trimise înainte de predarea unui conținut, să gândească evaluări non standard.

Firește, în tot acest demers, profesorii trebuie să fie susținuți; au nevoie nu doar de echipamente și softuri, dar și de sfaturi concrete, fișe de restructurare a activităților, materiale suport, conținuturi simplificate și reorganizate pentru predare la distanță Și au nevoie, înainte de toate, de încredere!

tehnologie_educație conectată

Cum să vă zic, mi-a plăcut atât de mult interviul că abia aștept să ascult toată conferința online, care aduce în discuție modele și practici de a integra tehnologia în triunghiul copil-părinte-școală, pentru a aduce beneficii solide și a oferi o educație de calitate pe termen lung. Evenimentul este dedicat profesorilor, părinților și tuturor celor implicați în procesul educațional și interesați de modul în care tehnologia poate susține dezvoltarea educației și implicit a societății în ansamblu.

Text: Ana Nicolescu

Foto: Pexels.com

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.