Eu ca mamă
comment 1

Cât timp petrec fetele mele uitându-se la televizor? Televizorul, tableta și telefonul crează atitudini mentale pasive.  

Influența media asupra dezvoltării neurocognitive a copilului

Ora 6.30. Mă trezesc ușurel să nu mă simtă fetele. Mă gândesc că le-ar mai prinde bine puțin somn. Nu cobor bine din pat că Măriuca se ridică și întinde mâinile spre mine, cu ochii închiși. Ne strecurăm tiptil din cameră. Julie doarme neîntoarsă. Ajunse în sufragerie, pornim televizorul la emisiunea noastră preferată. Ne cuibărim amândouă pe canapea, ne învelim cu pătura moale și stăm încolăcite așa ca atunci când Julie nu era. E momentul preferat al Măriucăi și renunță la somnul dulce de dimineață pentru acest ritual.

Ora 7.00. Mă spăl. Fac sucul de mere, morcovi și sfeclă. Fac cafeaua. Măriuca se uită la Zou și la Calimero. Rar mai vine la bucătărie să mă ajute la suc, așa ca atunci când era mică. Mi-e dor de ea în bucătărie. Vin pe canapea, o giugiulesc și o întreb dacă mă ajută să punem sfecla. Îi mărturisesc că mi-e dor să facem chestii împreună. Mă apucă cu brațele ei subțiri, îmi dă capul la o parte din dreptul televizorului, îmi lipește obrazul meu de al ei. Ochii îi sunt aținiți și nemișcați la desenele animate. Hai să ne uităm împreună la televizor, îmi propune ea. Eu o refuz. Ea se supără și devine confuză: Parcă ai zis că vrei să facem ceva împreună.

7.25. Se aude Julie: Mami, unde ai plecat. Lăsat singură pe mine. În drum spre cameră, arunc un ochi la Măriuca să văd cum percepe refuzul și plecarea mea. Nicio reacție vizibilă, nicio emoție de arătat. Cu siguranță le simte, dar sunt acoperite de televizor. Se uită hipnotizată.

7.45. Fetele se uită amândouă la televizor în timp ce eu le pregătesc hainele pentru grădiniță și pentru creșă. Își beau sucul pe canapea. Julie cere migdale și o gustare cu iaurt. Măriuca vrea un măr. Le întreb care vrea să vină cu mine până spăl vasele că am pregătit la bucătărie creioanele colorate și cartea cu Sofia. Nicio reacție. Le spun că am pregătit cartea cu abțipilduri cu zâne. Nimic. Le spun că am pregătit acuarelele și că putem să pictăm cât vrem noi și să ne murdărim pe haine, să facem mizerie pe jos și pe pereți. Nimic. Le spun că e un dragon cu față de maimuță și cu aripi de fluture la Măriuca pe scaun. Julie râde. Măriuca îmi spune să o chem când vine Elsa în rochie de mireasă. Eu renunț.

8.00. Hainele lăsate în sufragerie să se îmbrace sunt exact în același loc în care le-am lăsat. Încep să o îmbrac pe Julie. Ripostează. Vrea să se îmbrace singură. După ce își pune o șosetă, uită că mai are încă una. E și ea hipnotizată de televizor. Dau din nou să o îmbrac eu. Nu vrea. Se dă mai la stânga să vadă mai bine la desene. Mă enervez și închid televizorul. Măriuca se enervează și ripostează. Julie, nu. Începe să se îmbrace. În 10 minute suntem gata de plecare.

Mă uit cu groază la ceas, nu pentru că am fi în întârziere, ci pentru că îmi dau seama că Măriuca s-a uitat aproape două ore la televizor în continuu. Ajungem la creșă la Julie. Copiii stau pe scăunele, câte patru la masă. Sunt liniștiți, cuminți, toți se uită hipnotizați într-un loc. La televizor.

Seara, când ne întoarcem acasă, după ce am stat în parc 2 ore, până pregătesc masa, fetele vor la desene. Se mai adună și seara o oră de tv. Apoi ne jucăm fie un joc senzorial, fie unul de logică, fie unul de echipă sau de strategie. Citim povestea și ne culcăm.

Trag linie și recunosc ceea ce nu voiam să se întâmple, că fetele mele se uită în jur de 3 ore pe zi la televizor. Dr. Raluca Teleanu, medic primar neurologie pediatrică, șef secție Neurologie Pediatrică “Spitalul Victor Gomoiu”, spune că pentru copii este suficientă o oră pe zi de expunere la monitoare și că recomandarea studiilor și a oamenilor de știință este ca până la vârsta de 3 ani să nu expunem copiii la niciun fel de monitor. Ieri seară, a avut loc cel de-al treilea eveniment din cadrul Maratonului de Sănătate Secom, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Tema a fost influența media asupra dezvoltării neurocognitive a copilului. Doamna doctor a semnalat faptul că majoritatea copiilor sunt vizuali. Adică atunci când învață ceva, de exemplu, își aduc aminte cu ce culare au scris, în ce parte a caietului. Acești copii sunt atrași hipnotic de televizor. Atunci când privim la televizor, ne punem în repaos emisferul stâng (care ține de partea analitică, matematică). Dacă facem acest lucru frecvent, el nu se mai dezvoltă și este afectată gândirea logică și analitică. În plus, apar deficiențe de scris, de vorbire și de citit. Televizorul, tableta și telefonul crează atitudini mentale pasive.

11140310_962989347131259_8120244341808125542_n

La tv, lucrurile se petrec într-un ritm extrem de alert. De aceea, după ce a văzut 50 de personaje în 10 minute, copilului îi e greu să adoarmă îmediat deoarece creierul lui este în alertă. În plus, lumina stroboscopică le este dăunătoare și poate cauza epilepsii. Dr. Teleanu a povestit că pe 16 decembrie 1998, în timpul unui cunoscut desen animat Pokemon, sute de copii au fost transportați de urgență  la spital pentru crize epileptice.

Pot avea jocurile video și efecte pozitive asupra creierului? Dr. Teleanu ne-a recomandat această filmare, în care veți vedea, printre altele, că vârsta medie a celor care folosesc aceste jocuri este de… 33 de ani. Nu sunt copiii, suntem noi, adulții.

Dr. Raluca Teleanu ne-a vorbit și despre neuroplasticitate, care este capacitatea creierului de a se reorganiza, de a depăși restricțiile propriului genom. Creierul este remodelabil ca răspuns la o experiență. Experiențele formează conexiuni (sinapse) între neuroni, iar repetarea lor le stalilizează. Sinapsele nefolosite sunt pierdute. Până la vârsta de 10 ani se formează 500 de trilioane de sinapse. Noi sinapse se formează zi de zi pe parcursul vieții, dar nu atât de repede ca în copilărie. De aceea, este important să îi oferim copilului conectare, afecțiune, iubire, să îi oferim hrană emoțională, spirituală și informativă. Să îl împrietenim cu natura, să petrecem timp în care facem lucruri împreună, nu doar împărțim un spațiu, dând mai multă atenție telefonului decât copilului. Dr. Teleanu ne încurajează să îi ajutăm pe copii să își îmbogățească inteligența emoțională (să fie empatici, să aibă compasiune etc). Copiii cu un IQ de 145 nu sunt neapărat fericiți pentru că unii dintre ei nu au fost iubiți, s-au refugiat în studiu și nu au inteligența emoțională dezvoltată.

12933113_962988183798042_6897798695821950365_n

Voi încheia cu ce a spus doamna doctor printr-un citat din cartea Părinți străluciți, profesori fascinanți de Augusto Cury, care mie mi-a plăcut tare mult: Părinții buni le cumpără copiilor gadgeturi, părinții străluciți petrec timp cu ei.

Dacă ați pierdut din îndemânarea și bucuria jocurilor din copilărie, dacă nu aveți inspirație când mergeți la drum lung cu mașina cu copii, Mirela Retegan, Antrenorul părinților, vine cu o grămadă de propuneri de jocuri pe care să le facem cu copiii noștri. Le găsiți aici, pe CD-ul Jocuri de jucat în trafic și la workshop-urile Mirelei. Ea a venit la evenimentul Secom și ne-a dat câteva exemple. Am plecat cu ele în gând și în suflet, nerăbdătoare să le joc acasă cu fetele mele.

12936705_962987820464745_5044795795225978214_n

Cuvântul interzis. Se alege un cuvânt, primăvara, de exemplu. Fiecare participant trebuie să pună o întrebare, iar celălalt să formuleze răspunsul, evitând cuvântul interzis.

  • Când se întorc păsările călătoare?
  • În luna martie.
  • În ce anotimp e luna martie?
  • Înainte de vară. Și tot așa.

Clopoțel. Acesta este un joc inventat de Mirela acum vreo 10 ani și mi-l aduc aminte cu drag de când îl juca cu copiii care sunau în direct la radioul la care ea era atunci. Și sunt convinsă că l-a jucat cu aproape la fel de mulți adulți. Regula e ca orice ar spune adultul, copilul să răspundă Clopoțel. Și începe jocul:

– Clopoțel.

– Clopoțel.

– Clonțopel

– Clopoțel

– Cum te cheamă?

– Clopoțel.

– Cablu

– Clapoțel. Greșiiiit! Și rolurile se inversează.

Plecând de la eveniment am ascultat CD-ul în mașină și tare m-am amuzat la jocul Cine poate să tacă, atât cât durează o melodie, de exemplu.

Ca o concluzie, aceeași ca la fiecare articol. Petreceți timp cu copiii voștri jucându-vă, făcând ceva împreună cu ei. Nu mai comparați generația noastră cu a lor, cum eram noi crescuți și că pe noi nu ne băgau așa mult în seamă părinții. E o discuție lungă aici cu avantaje și dezavantaje. Nu uitați însă, copiii noștri au venit pe lume cu un alt soft decât al nostru. Succes și răbdare.

Text: Ana Nicolescu

Foto: Cristina Bobe

1 Comment

  1. Pingback: Cum este influentata dezvoltarea copiilor de timpul petrecut in fata televizorului sau tabletei? ⋆ Raluca Loteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *