All posts filed under: Eu ca mamă

Primele 1 000 de zile după care Măriuca tânjește atât de mult

Acum două zile, Măriuca s-a apropiat de mine și mi-a spus: Mai vreau să mai fim doar noi două. Mai ții minte când făceam picnic în parc? Tu să îmi luai o mașinuță galbenă, mâncam covrig cu mac și când mi se făcea frig îmi dădeai eșarfa ta. Era călduță și mirosea frumos. Apoi mergeam acasă și dormeam împreună. Fără urâta asta de Julie. 1 000 de zile. Atâta este diferența dintre Măriuca și Julie. Cu tot cu perioada de sarcinilor. 1 000 de zile în care Măriuca m-a avut doar pentru ea. Primele 80 de zile de sarcină le-am stat în spital. Exista risc de avort spontan. Sigur că am plâns când i-am auzit prima oară bătăile inimii. Sigur că am fost fericită până la lună și înapoi când am văzut-o cum dădea din ambele mâini simultan în sus și în jos. Sigur că am plâns când ne-au spus că este fetiță. Știam clar numele. Nici nu ne gândisem la nume de băiat. Fiecare ecografie îmi dădea putere să înfrunt atmosfera negativă din spital …

Bullying la grădiniță. La doar 5 ani, Măriuca duce cu greu cuvintele urâte ale prietenelor ei

Prin iarnă, le-am spus fetelor că au nepermis de multe jucării, că de unele chiar au uitat și nu se mai joacă cu ele. Așa că am făcut o convenție. Dacă vor jucării noi, trebuie să doneze din cele vechi copiilor care nu au. Eu mă gândeam că vom merge la o familie săracă sau la o casă de copii. Chiar mă gândeam cum să fac ca experiența să fie una pozitivă, nu traumatizantă. Până să pun la cale strategia, Măriuca își lua în fiecare zi la grădiniță vreo 2-3 jucării pe care le dăruia colegilor de grupă. Până aici nu ar fi fost teoretic nimic rău, deși mi-aș fi dorit să vadă cum este într-o casă în care copiii nu au deloc jucării. Mă gândeam eu că va reuși să aprecieze mai mult ce are ea. Ce gând! Am zis însă că este și acesta un mod de a lua ea singură deciziile, de a se despărți de jucării. Nu-mi pica deloc bine când alegea să dea jucăriile cele mai scumpe și îi spuneam …

De ce ți-ai lăsat copilul plângând la grădiniță?

De ce ți-ai lăsat copilul plângând la grădiniță? Aceasta a fost întrebarea pe care am primit-o de la una dintre cititoarele mele. Ea câștigase o zi la spa cu mine. Stăteam amândouă pe grilajul fierbinte de lemn din sauna uscată. Brusc m-am simțit vinovată, iar căldura cărbunilor îmi potența starea de neliniște. Îmi venea greu să explic de ce am plecat când Măriuca încă plângea. Nu fusesem împăcată 100% nici atunci cu ideea de a pleca. Așa că am început să îi explic. De fapt să mă justific. Dar mai presus de toate cred că am început să îmi dau mie argumente pentru a nu mă mai simți vinovată. În primul rând, grădinițele de stat nu oferă posibilitatea de a avea o perioadă de acomodare sau timp îndelungat de stat cu copilul pe hol în fiecare dimineață în primele luni. De multe ori mi s-a părut că cu cât stăteam mai mult, cu atât îi prelungeam agonia Măriucăi. Cu cât stăteam mai mult, deveneam foarte emoțională și începeam să mă îndoiesc că mersul a grădiniță e …

Lecția pe care mi-a dat-o un copil de 3 ani de 8 martie

La 9.30 dimineața, cu o zi înainte de 8 martie, stăteam așesată pe un scaun ca de pitici. Picioarele nu îmi încăpeau sub masă, așa că le strângeam cât mai aproape pe mine. Eram la gădiniță, în grupa mică. Lângă mine stătea Julie. Meșterea de zor o felicitare pornită de la conturul palmei ei. Felicitarea era pentru mine. Educatoarele pregătiseră împreună cu copiii un program special pentru mame. Mică și tunsă cu breton, Julie lipea bucuroasă flori albastre și roșii pe palma de carton. Eu puneam cu pensula lipici. Ea aranja petalele și frunzele. Felicitarea s-a lipit de hârtia de lucru. Dar asta a făcut-o să fie și mai duioasă. După ce a terminat, Julie s-a ridicat în fața mea și, ajutată de doamna educatoare, mi-a spus poezia din interiorul felicitării lipite de hârtia de lucru. Toți copiii spuneau poezia în cor. Fiecare mamei lui. Sunt convinsă că fiecare mamă îl auzea doar pe copilul ei. Pe lângă versurile din poezie și celebrul cântec De ziua ta mămico în dar ți-am adus inima, am experimentat …

Tărâmul din globul fermecat la Apollo 111 Teatrul

Dacă e duminică, e tradiție: mergem cu copiii la teatru. Alegem fie piese tradiționale, fie actuale, fie cu actori cunoșcuți, fie cu debutanți. Mergem cu simțurile deschise și le învăț pe fete să fie atente la cât mai multe detalii. Și mai ales le spun să respecte actorii chiar dacă nu le place piesa sau nu le plac personajele pe care le interpretează. Astăzi am mers la Apollo 111 Teatrul. Fetele au fost încântate de când am intrat. Am lăsat hainele la garderoba cu geamul mare și suficient de jos astfel încât Julie ajungea să urmărească din hol toate mișcările hainelor pe umerașe. Măriuca a descoperit prima Apollo 111 Barul, în dreapta sălii de teatru, și nu s-a lăsat până nu am luat un fresh și o apă. Cred că tot spațiul avea o energie bună pentru că fetelor le-a priit așteptarea până la începerea spectacolului. De obicei sunt nerăbdătoare și se enervează că nu începe piesa mai repede. Când am intrat în sală, fetele au remarcat că scaunele nu sunt căptușite cu catifea vișinie, …

Mamica Urbana_inscrierea la scoala

Școala înseamnă trei lucruri: dezvoltare, supraviețuire și adaptare. Cum aleg școala pentru copilul meu?

Mă ridic pe vârfuri și încerc să îndes rapid formularul de înscriere la școală în mapa cu actele Măriucăi, făsă să mai scot mapa din teancul cu acte de pe ultimul raft al bibliotecii. Acolo unde nu ajung copiii. Nu merge. Scot mapa. Sunt pe fugă. Trebuie să ajung la o întâlnire. Încerc iarăși să o iau pe scurtătură și să îndes formularul fără a deschide mapa. Nu vrea și pace. Deschid mapa mov de la colțurile ținute cu elastic. Când să așez deasupra formularul nărăvaș dau cu ochii de certificatul ei de naștere. Brusc timpul se oprește. În spațiul dintre mine și mapă se derulează cei aproape 6 ani. Nașterea, ploaia și brazii din fața maternității. După-amiaza în care am adus-o acasă și părea o pisică în pătura portocalie. Abia se vedea în pătuțul ei. Botezul cu rochia de dantelă de la mama și tortul mov. Prima escapadă la munte. Primul drum la mare. Nopțile nedormite. Alăptarea. Primii pași. Mama. Tata. Varicela. Ziua în care am pierdut-o la teatru. Clipa în care am găsit-o. …

Între tic și tac e o mică tăcere. Domnișoara Poimâine și Joaca de-a timpul

Mereu am fost fascinată de timp și de ce se întâmplă după moarte. Încă din clasa a IV-a, am fost convinsă că există și altceva în afară de lumea aceasta. Nu știu cum sau de ce, dar într-o seara, pe când aveam 10 ani și încercam să adorm, corpul meu a început să tremure și sufletul să se forțeze să iasă din corp. M-am ridicat la 90 de grade și mi-am văzut corpul. M-am speriat că nu voi mai putea să mă întorc și sufletul s-a întins înapoi peste corp. În corp. M-am trezit speriată. Inima îmi bătea ca un baros greu și gros de lemn. N-am spus la nimeni. În același an am început să citesc mărturii ale oamenilor care s-au întors din moarte clinică. Am văzut filmul Fantoma mea iubită, cu Demi Moore și Patrick Swayze. Apoi am fost atrasă de cărțile lui Eliade pe care le citea tata. Încet-încet mi-am început drumul spre spiritualitate. Într-o zi, tata a adus acasă un film pe casetă video. O parodie după viața lui Einstein. Mi-a …

De ce nu funcționează 100% metodele de parenting actuale

După un început de an destul de agitat care a culminat cu o criză duminica trecută, am avut un moment de introspecție. Parenting eșuat. Mi-am pus în ordine gândurile, am stat la masă cu emoțiile mele, le-am privit iar în ochi și am încercat să ajung la miezul problemei parentingului actual. Necondiționat. Fără pedepse. Fără recompense. Cu limite puse blând. Cu multă acceptare. Empatie. Compasiune… Vă sună cunoscut? Desigur. De când sunt mamă, am citit tone de cărți de parenting. Am făcut aici un top. Am participat și am promovat conferințe cu speakeri străini: Michael Thomson, Aletha Solter, Alfie Kohn. Am participat la workshop-uri și conferințe susținute de traineri români: Otilia Mantelers, Antonia Noel, Urania Cremene, Oana Moraru. Am avut interviuri pe blog cu Monica Reu, Oana Moraru și mulți alții. Îi susțin cât pot de mult pe partea de promovare, organizare și consultanță pe mulți traineri pe educație și cultură. Am dat doar câteva exemple ca să înțelegeți că nu vorbesc la nivel conceptual, ci vorbesc din experiență. De aceea tind să am tonul certitudinii. Dintre …

Cântec pentru Tisha, un musical plin de emoție

Am ajus la Teatrul Elisabeta încărcată de frustrare. Ceea ce ar fi putut o zi plină de veselie s-a transformat într-o zi de nervi. De dimineață, Măriuca și Julie au avut crize de furie. Am avut și eu una pe măsură. Rar fac câte o criză în fața lor, dar acum mi-a ieșit cel mai bine. Așa că mi-am pus geanta pe umăr și am plecat singură la teatru. Fetele au rămas cu tatăl lor care le-a expicat că așa nu putem să mergem împreună, că eu am de lucru acolo. Având și confirmarea lui, am plecat. Știu ce zic toate cărțile de parenting, că fix atunci când sunt cei mai crizați, copiii au nevoie de iubire, de atenție, de timp petrecut împreună. Știu că dezacordurile nu se rezolvă închizând ușa și plecând. Știu și că lucrurile se întâmplă din cauza noastră, a părinților, că nu am pus limite ferme atunci când era nevoie. Știu. Doar că realitatea românească bate orice metodă de parenting americană. În plus, cine este complet vindecat de copilărie ca să …

Ziua în care a fugit somnul

De ceva timp încerc ca diminețile de duminică să fie cât de culturale se poate. Consider că parte din caracterul viitorului adult se poate modela prin cultură. Așa că merg cu fetele la diferite piese de teatru pentru copii. Deprindem valori, învățăm să ne comportăm în public, cunoaștem oameni și meserii noi, devenim empatici, dar mai ales susținem educația și educarea. Astăzi am fost la spectacolul Ziua în care a fugit somnul, pus în scenă la Cafe Deko, de Momolino, teatru și povești pentru copii. Copiilor le erau rezervate perne colorate în fața scenei. Bucuria lor. Părinților, scaune și mese unde puteau servi, dacă voiau, o cafea. Piesa vorbește despre Ana care la împlinirea vârstei de 4 ani, își pune o dorință: să nu mai doarmă niciodată ca să aibă timp să se joace cât poftește. Vă sună cunoscut? La fel și copiilor din sală care s-au amuzat de întâmplările prin care trecea Ana. Ce am apreciat la acest spectacol: Interacțiunea actorilor cu copiii Cele trei actrițe, Antoaneta Zaharia, Ioana Flora și Mihaela Velicu, au …