Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Un grup de inițiativă format din Itsy Bitsy FM, lideri de opinie – Andreea Marin, Virgil Ianțu și Tili Niculae -, parlamentari, specialiști psihologi și asociații de părinți, cu susținerea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, încep o campanie în urma căreia își doresc să schimbe relația dintre copiii și părinții din România. Un nou studiu (“Timp în familie”, realizat de Open I Research, la comanda Itsy Bitsy FM, în 2016, disponibil la cerere) subliniază strigătul de ajutor al copiilor: 6 din 10 simt nevoia să petreacă mai mult timp cu părinții, deși doar 24% dintre părinți simt la fel.

Grupul de inițiativă anunță planul de acțiune pe 2016, ce include publicarea “primului decalog pentru părintele modern” și continuarea demersurilor ca 1 Iunie să devină zi liberă la nivel național. Românii care susțin inițiativa sunt chemați să se alăture pe pagina de Facebook 1 iunie zi liberă.

Studiile arată că părinții români reacționează când copiii lor au probleme de sănătate fizică, dar nu sunt preocupați de sănătatea emoțională a celor mici. Psihologii subliniază că majoritatea tulburărilor de comportament specifice sindromului ATCP (www.sindromatcp.ro) la copii se pot rezolva dacă părinții le dedică timp de calitate, însă îngrijorarea specialiștilor este că aceștia nu știu ce înseamnă această noțiune și nu o aplică. Conform experților, timp de calitate nu înseamnă timp petrecut în aceeași cameră, ci ca părinții să fie prezenți 100% în relație, oferindu-le copiilor întreaga atenție.

Așa debutează campania inițiată de Itsy Bitsy. De la conferința de presă la care am participat joia trecută, mi-am lăsat câteva zile să treacă peste gândurile mele referitoare la timpurile pe care le trăim, la presiunile care sun puse pe părinți și pe copii, la cele pe care ni le asumăm sau nu, la frustrările care nu ne lasă să ne lăsăm ghidați de instincte atunci când vine vorba de creșterea propriilor noștri copii.

Din păcate, am uitat firescul lucrurilor. Și nu aș vrea să se simtă niciun părinte criticat de acest articol. Știu că fiecare face ce crede că este cel mai bine pentru copilul lui. Și fiecare petrece atât timp cât poate sau este forțat de împrejurări să o facă.

Vă încurajez ca acest timp de calitate să îl traduceți așa cum rezonează instinctiv cu voi să fiți foarte atenți la mesajele copiilor voștri, să vă uitați la ei cu curiozitate ca și cum v-ar fascina și să îi investiți cu cea mai mare încredere. Ei sunt un foarte bun barometru de viață.

Cu siguranță că putem citi multe lucruri despre parentingul anilor noștri și eu sunt pro informare, însă de ce oare am ajuns să avem nevoie de sugestii de jocuri pe care să le facem cu copiii noștri? De ce plecăm urechea la sfaturi binevoitoare și ne ascundem că alăptăm copilul și după 2 ani? De ce nu avem curaj să-i spunem lui Poate că nu mă consideri o mamă bună. Sunt copleșită de toate lucrurile pe care trebuie să le fac, inclusiv de cele pe care ar trebui să le faci tu cu copiii noștri? De ce nu acceptăm că poate eu nu știu să bricolez cu copiii, însă îmi place să mă tăvălesc prin iarbă cu ei când ieșim în parc, iar ție tocmai invers? De ce nu acceptăm că suntem diferiți și facem lucrurile în mod diferit. Asta nu ne face mame bune sau rele. Suntem, pur și simplu, mame. Ne uităm foarte mult la ce fac celelalte mame și fie le criticăm, fie încercăm și noi să aplicăm ce fac ele de calitate, însă, de multe ori, acest lucru duce la frustrări. Pentru că ce e calitativ pentru tine, poate nu e și pentru mine. Pentru că sunte din fericire, diferiți. Vorba aia: Nu e frumos ceea ce e frumos, e frumos ceea ce îmi place mie.

Din perspectiva mea, suntem o generație de părinți bulversată de propria copilărie și de avalanșa de informații noi. Vrem să facem cum scrie la carte, ne-ar plăcea să putem face asta, însă suntem încă prinși în capcanele frustrărilor proprii. Noi nu ne oferim timp nici nouă înșine, ca adulți, ca indivizi. Nu ne încărcăm bateriile proprii. Și atunci de unde să avem să le dăm și copiilor?

Sigur că mi-ar plăcea să trăim într-o lume relaxată, liniștită, în care programul de lucru este respectat, în care bărbații nu înjură femeile, în care oamenii nu sunt atât de obosiți de viață că se uită deranjați în tramvai când plânge un copil de 2 ani, în care copiilor li se oferă diversitate, joacă în aer liber, experiențe noi. Mi-ar plăcea să începem să ne iubim pe noi înșine atât de mult încât să creăm acea lume pentru noi și pentru copiii noștri. Mi-ar plăcea să știm că a ne iubi pe noi înșine nu este un act de egoism sau de rebeliune, ci un lucru firesc. Știu că am mai spus-o, dar o repet de fiecare dată când am ocazia. Inclusiv pentru mine. Abia apoi vom putea conștientiza că merităm să ne oferim și nouă timp, doar pentru noi, doar pentru hrana noastră spirituală. Fără să ne simțim vinovați. Iar după aceea, încărcați cu iubire, pace, liniște, conștienți că iubirea este în noi și nu depindem de nimeni altcineva, abia atunci vom putea petrece timp de calitate împreună cu copiii noștri, fără să simțim o povară, fără să simțim că aceasta este o obligație, fără să simțim că o mamă are dreptate și alta nu. Dreptatea nu este o consecință a unui comportament. Dreptatea este însăși acțiunea.

Susțin inițiativa Itsy Bitsy și cred că este nevoie de mai mult timp petrecut împreună în familie. Eu încă îmi aduc aminte cu nostalgie de mesele în familie, în sufragerie cu lumina aprinsă în timpul zilei (o extravaganță în vremuri comuniste), când toată lumea râdea și se simțea bine. Când lucrurile erau tihnite. Când părinții noștri nu aveau mustrări de conștiință că nu s-au jucat cu noi Nu te supăra frate, însă mama pregătise prăjitura mea preferată și tata mă învăța un truc nou cu o monedă argintie mată de 5 lei. Când așteptam părjitura cu răvașe și îi răscoleam foile de plăcintă ca să găsim bilețelele scrise cu pix care curgea și banii împăturiți în ele. Erau vremuri în care firescul era la modă. Cel puțin așa părea. Erau vremuri când copiii intrau în lumea dulților și adulții în lumea copiilor fără să facă din asta o tehnică de parenting, fără să le fie frică, fără să se simtă judecați, criticați, observați.

Sigur că nu sunt de comparat vremurile, tot ce vreau să transmit este să dăm sens termenului timp de calitate, fără să ne simți presați de el. Calitatea, pentru mine, înseamnă profunzime. Iubirea începe cu iubirea de sine. Nu îi pot oferi copilului meu ceva calitativ, dacă eu pe mine, ca părinte mă autoflagelez, dacă simt că nu merit să am o zi de răsfăț, dacă îi ofer tocmai prin acest comportament, prin aceste gânduri, un model de viață. Calitatea înseamnă liniște, firesc, tihnă, spontaneitate, flexibilitate. Este ceea ce îmi doresc de la orice relație și pentru orice relație, nu doar de la cea cu copiii mei. Pentru mine, timp de calitate înseamnă să fii atent, curios, deschis, prezent cu toate simțurile deschise.

Pentru tine ce înseamnă?

Text: Ana Nicolescu