Am tot încercat să o conving să meargă în tabără de când avea 4 ani, dar nu eram foarte pregătită și împăcată cu ideea. Îmi treceau tot felul de scenarii de filme horror prin minte și probabil că i-am pasat nesiguranța și frica mea. Uneori m-am frustrat că alți copii merg și se întorc veseli și mai autonomi, că alți părinți au curaj. Prin primăvară, la o repetiție de dans pe patine cu rotile în parc, am întrebat-o într-o doară, dar cu speranță, dacă vrea să meargă în tabără cu dansurile. A zis da. M-am uitat la ea, la soț, iar la ea, ești sigură? Mâine dăm avansul dacă ești sigură. Răspunsul ei a fost ferm. Simțeam că pentru ea e o aventură pe care vrea să o guste, chiar dacă are emoții. Nu am văzut frică, ci doar acum e momentul să o fac și p-asta. Era pregătită.
Lunile au trecut, confirmările că vrea s-au întețit când i-am zis că am plătit toată tabăra și că nu ne mai luăm banii înapoi dacă se răzgândește. Copilul de 8 ani nu înțelegea de ce nu mi-e clar că a hotărât deja că vrea în tabără. În mine erau uimire, admirație, libertate, curiozitate și știam că tabăra asta o să o aducă pe ea mai aproape de cine e ea, de esența ei, de cine e ea fără mine, fără tatăl ei și fără sora ei. Am știut de la început că o să se întoarcă mai încrezătoare, că o să se convingă că poate să doarmă și fără mine, că o să i se facă dor de sora ei, că o să experimenteze tot felul de relații cu colegele ei, că uneori va răspunde din orgoliu, alteori va fi sinceră, uneori puterea o să fie la colega ei de cameră, alteori la Măriuca. Va fi nevoie să își regleze emoțiile și comportamentul și nu voi fi eu acolo nici să o ghidez, nici să o conțin. Și asta mi se părea cea mai utilă experiență pentru ea în acest moment.
Să guste cu totul din libertate
În prima seară s-a culcat la ora 3. M-a sunat de vreo 10 ori. Nu a plâns niciodată, dar mi-a zis că are emoții. A doua seară, tot târziu, dar m-a sunat veselă ca un copil nărăvaș care scapă de sub regulile de acasă și m-a anunțat că a mâncat tot ce nu avem în casă și tânjește când mergem la cumpărături: chips-uri, sucuri acidulate, ciocolată la discreție. Ocazional mănâncă și acasă sau în vizite, dar nu așa ca în tabără, zilnic, seara în cameră, șoricește, cu ochii-n televizor. I-am zis că e ok, că este nevoie să aibă experiențele ei din care să tragă singură propriile concluzii și apoi să ia alte acțiuni sau pe aceleași dacă lecția nu a fost învățată. Și oricât de somn îi era a doua zi sau oricât o durea burta, nu-i putea rezista fructului interzis. Și mi-am zis că e ok și asta, să guste cu totul din libertate.
Emoțiile vin tăvălug și ne pun să facem anumite lucruri
Într-o seară m-a sunat nervoasă că s-a certat cu colega ei de cameră care a dat-o afară dintr-un joc pe care Măriuca nu-l știa ca să intre altă colegă care știa jocul. S-a retras și îi tremura vocea de supărare. Inițial am avut tendința să îi spun ce să facă, începusem să îi zic că nu trebuia să plece, ci să-și apere poziția sau să spună cum se simte, apoi mi-am dat seama că ea trebuie să învețe unele lecții în tabăra asta. Așa că i-am conținut emoțiile, am întrebat-o cum se simte, unde se simte, am respirat împreună, după ce i-au trecut nervii a ajuns la emoție și mi-a zis că se simte respinsă și că mai stă puțin singură, că a avut tendința să fugă pentru că îi venea să plângă, apoi a vrut să se răzbune să nu mai vorbească cu colega ei, dar până la urmă, în acea seară, Măriuca a învățat că emoțiile vin tăvălug și că ne pun să facem lucruri pe care nu le dorim, dar dacă respirăm cu ele, găsim curajul să ne uităm în ochii celuluilalt și să-i spunem: N., când m-ai dat afară din joc m-am simțit respinsă. Te rog să mă înveți și pe mine jocul ăsta să îl jucăm împreună, iar când vrei să fac ceva, să mă întrebi și pe mine dacă vreau.
Autonomie, conectare și asumare
Sigur că toată tabăra a fost un dans de emoții, de apropieri, respingeri și reconectări, de asumare a unor roluri în grup, de depășire a limitelor, de autocunoaștere și de reglare emoțională. Când ne-am dus să o luăm din tabără, am găsit patul făcut, bagajul asamblat cum o învățasem, majoritatea lcrurilor murdare, în punga de haine murdare și curatele la curate. Ne-a cumpărat la fiecare magneți cu Azuga și ne-a condus ea la tubing, știind clar drumul și vorbind cu oamenii de acolo ca și cum se știau de-o viață.
Ce a a făcut Julie cât Măriuca a fost în tabără
Pentru mine tabăra Măriucăi a fost o șansă de conectare și de observare cu Julie, care a fost pentru prima oară în 6 ani fără sora ei mai mare. Am văzut cum nu știe cine e ea fără relația cu sora ei și i-am oferit timp și spațiu să stea în explorarea de sine, în nedumerire, tristețe, dor și să se găsească pe ea, să ajungă și ea la esența ei. N-am încercat să-i umplu golul nici cu alte emoții, nici cu distrageri, nici cu activități, nici cu veselie exagerată, nu, am fost alături de ea cât de discret și de ancorat am putut să fiu. Am mers pe vârfuri ca să nu-i tulbur și ca să nu-i influențez introspecția. I-am pus multe întrebări la care ea a răspuns cu emoții și cu propriile soluții și conștientizări.
În tabăra asta simt că am crescut toate trei pentru că fiecare dintre noi a experimentat cine e fără cineva din familie.
Text: Ana Nicolescu
Foto: Double D-Academy
