Tot căutând în interiorul meu, dar și în exterior, metode, explicații și căi pentru a înțelege de ce anumite lucruri merg într-o direcție nu tocmai bună în căsnicia mea, am ajuns la concluzia că mereu am avut tendința de a prețui ființa pe care o iubesc mai mult decât pe mine însămi. Însă abia acum am deschis ochii și mi-am dat seama că este mult mai eficient să apreciez relația ca atare, și să încep să construiesc conștient pornind de aici. Am mult de lucrat pentru că în fața lui, mă simt invizibilă și mută.
Gáspár György, psihoterapeut relațional și autor al cărții Copilul invizibil, va organiza pe data de 29 octombrie, o conferință cu titlul Ce spun eu și ce auzi tu. Însă până atunci, nu am mai avut răbdare și i-am pus câteva întrebări.
Se spune că urechile sunt pregătite să audă și ochii să vadă ceea ce mintea este pregătită să accepte. Așa e?
Gáspár György: Am putea spune că da. Cred în faptul că nimic nu este întâmplător și că fiecare om are o busolă psihologică – una care poate simboliza mintea conștientă, dar mai degrabă cred că are de-a face cu partea subconștientă și care ne ghidează pașii și alegerile în viață. Dar mai cred și în faptul că pentru anumite lecții de viață, cum este relaționarea maritală sau parteneriatul intim, acceptarea este un proces de durată, format din mai multe capitole.
Iar ca să revin la metafora din întrebare, care mi-a plăcut tare mult, atât urechile noastre, cât și ochii au nevoie de expunere – să le oferim posibilitatea de a „auzi și vedea” ceea ce până acum nu au putut auzi și nu au putut vedea. În astfel de situații nefamiliare, prima reacție este de obicei respingerea – tot ceea ce este nou la o primă vedere pare nenatural și artificial; și din păcate mulți oameni se opresc aici, pe principiul „Intuiția îmi spune altceva” sau „Nu este ceea ce simt”. Însă, dacă ne lăsăm liberă curiozitatea și îndrăznim să vedem ce se află dincolo de prima reacție, adesea putem descoperi comorile vieții. Astfel, cred în faptul că expunerea repetată și sistematică la informații noi crește nivelul de familiaritate al minții umane și prin urmare este o formă de a cultiva acceptarea.
Care este principalul motiv pentru care nu ne putem face auziți/văzuți de către partenerul nostru? Cauza constă exclusiv în comunicare?
Gáspár György: Comunicarea este un instrument, unul esențial ce-i drept, dar până la comunicare cred că avem nevoie să renunțăm la câteva mituri despre relaționare și să îndrăznim să privim „viața în doi” cu alți ochi. În ciuda faptului că „relațiile” reprezintă cea mai importantă resursă pentru omul modern, cei mai mulți dintre noi nu avem bunăvoința să tratăm relațiile ca fiind ceva vital, ci mai degrabă „ne băgăm picioarele în relație” – îmi cer scuze pentru limbaj, însă cred că un cuvânt colorat poate stârni uneori curiozitatea oamenilor spre ceva nou.
OK, foarte scurt și la obiect, pentru a ne face auziți primul pas este să știm ce vrem să comunicăm și mai apoi să ne reamintim că „celălalt” este o altă persoană. Sau mai pe înțelesul tuturor, eu și partenera(ul) nu suntem una și aceeași persoană, de aceea dacă îmi propun să comunic am nevoie să o fac într-un mod conștient și nu unul confortabil. Să ies din propriul limbaj psihologic și să încerc să vorbesc pe limba celuilalt – iar aici am de eliminat trei inamici cheie pentru orice relație: judecata de valoare – care îmi spune, „eu am dreptate și celălalt greșește”; critica – care este otrava supremă în orice relație; și competiția – în care alunecăm cu toții, însă important de știu este că relația nu-i un maraton în care cel care ajunge primul câștigă trofeul, relația este un dans în care trofeul este pentru cupluri, nu pentru individ.
Iar ca ultimă idee, vreau să subliniez ceea ce majoritatea oamenilor cu un dram de inteligență relațională știu deja foarte bine: când vine vorba despre viața de cuplu nu contează doar nevoia mea sau nevoia ta – întrebarea cheie este – Ce are nevoie relația de la mine? Deoarece, fără urmă de îndoială toate studiile științifice ne transmit că ființa umană este configurată pentru conectare și relațiile modelează semnificativ calitatea vieții noastre.
Știu, este mult mai ușor în teorie decât în practică și cred că tocmai pentru asta mi-am ales rolul de-a porni #(R)EvoluțiaRelaționalăÎnRomânia, pentru a nu uita ceea ce contează cu adevărat.
Cum fac să mă audă partenerul meu când îi spun Acest comportament mă rănește. Te rog să te oprești! Nu aude din cauza mea sau (și) din cauza unor răni neindentificate și nevindecate din copilărie (apropo de Copilul Invizibil) și a unor scheme de comportament preluat de la părinții lui?
Gáspár György: Depinde. În mod cert este nevoia ca mesajul pe care-l transmit să fie unul blând – și în acest caz contează mult forma, nu doar conținutul. Dacă mesajul – „Acest comportament mă rănește. Te rog să te oprești!” este spus pe un ton agresiv sau cu iz de rușinare, partenerul va intra în defensivă și își va pregăti muniția psihologică pentru luptă. Dacă este însoțit de respect și umanitate, șansele ca celălalt să ne audă și să manifeste compasiune sunt mai mari. Desigur că, exact așa cum ai nuanțat și în întrebare, copilăria își spune cuvântul și în acest caz. Dacă eu am crescut într-o familie în care eram „invizibil” la începutul relației de cuplu îmi voi asuma inconștient rolul de partener fără nevoi, care doar dă și nu are nevoie să primească – însă pe măsură ce avansăm relațional, copilul interior își revendică drepturile și vrea de la partener ceea ce nu a primit de la părinți. În astfel de situații – furia copilului invizibil poate să capete proporții colosale. Iar îmblânzirea acestei furtuni emoționale este în primul rând responsabilitatea mea, abia mai apoi a partenerei sau a partenerului. Este important să ne asumăm povestea copilăriei cu plusurile și mai ales cu minusurile ei, pentru a nu arunca cu noroi în partenerii noștri atunci când nu ne văd sau nu ne aud.
Adevărul este că noi toți avem o serie de răni emoționale pe care le cărăm în sacul vieții și care din cauza faptului că s-au produs la nivel de relație, se pot vindeca tot la nivel relațional. Oricât de mult ne-am dori, nu ne putem vindeca singuri, avem nevoie de contactul cu celălalt. Iar acest celălalt este minunat dacă e chiar partenerul nostru. Însă pentru că nici alegerea partenerului nu este întâmplătoare, și aici avem predispoziția de a ne îndrăgosti inconștient de oameni care nu pot să ofere ușor ceea ce noi avem nevoie, astfel reconstruind scena copilăriei noastre. Una în care la vârsta adultă suntem privați emoțional sau frustrați exact ca în copilărie, și când ne conectăm la aceste răni începe lupta. Din păcate nu am identificat inamicul potrivit, deoarece partenerul ne este aliat, important este să știm asta și să ne trezim din amorțeala inconștientului. Inamicul este dansul distructiv în care ne implicăm, și nu persoana omului mult iubit cândva.
Nu cred că există cuplu care să nu treacă prin valea durerii – etapă de luptă de putere sau vindecare psihologică, însă știu sigur că relativ puține cupluri pot să treacă ușor peste aceasta. Cei mai mulți parteneri ajunși aici renunță la relație, își pierd speranța unei vieți în doi și proiectează reciproc cele mai ostile ținute psihologice asupra celuilalt. În cariera mea de psihoterapeut relațional am auzit povești în care partenerii sunt de decenii bune blocați în lupta de putere și își folosesc puțina energie a vieții pentru a se distruge reciproc. Însă din fericire noua știință a iubirii și a vieții de cuplu ne arată că renunțarea, resemnarea, răzbunarea – nu sunt singurele soluții. Ceea ce avem de făcut este să transformăm relația într-o prioritate, să reducem la zero negativitatea, să renunțăm la război și să cultivăm pacea – pacea relațională și compasiunea.
Că tot a venit vorba de copilul interior, câte dintre comportamentele noastre ca adulți și de starea noastră de bine în cuplu sunt dictate de neajunsurile/neîmplinirile din copilărie?
Gáspár György: Am putea spune că relația de cuplu va scoate, mai devreme sau mai târziu, la suprafață toate rănile noastre emoționale sau drepturile psihologice ignorate în copilărie. Aceasta este una dintre principalele funcții ale cuplajului relațional – să producă vindecare și o reîntregire a sinelui. Iar revin la faptul că nimic nu este întâmplător – felul nostru de a fi, azi, este rezultatul experiențelor noastre de relaționare de la naștere și până în prezent. Chiar dacă nu ne convine această teorie – relațiile ne modelează atât interiorul, cât și exteriorul, și niciunul dintre noi nu scapă acestui modelaj psihologic.
Vei susține pe 29 octombrie conferința Ce spun eu și ce auzi tu. De ce ai ales această temă? Ce vor afla participanții la conferință?
Gáspár György: Împreună cu echipa din spatele Paginii de Psihologie și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, de aproximativ cinci ani de zile, ne-am propus un obiectiv măreț – să promovăm sănătatea relațională în România, să producem o adevărată revoluție relațională. Iar conferința de pe 29 octombrie este o premieră în acest sens, este pentru prima dată când i-am întrebat pe „prietenii” mei de pe Facebook ce subiect și-ar dori să abordeze o conferință despre sănătatea relațională. Iar titlul care a câștigat a fost „Ce spune ea și ce aude el” – însă deoarece este o conferință care depășește stereotipurile relaționale și ne adresăm atât cuplurilor heterosexuale, cât și celor homosexuale, am adaptat puțin titlul.
Participanții, pe care-i aștept cu mare drag, sunt invitați la un dialog prietenos despre viața de cuplu. Vreau să le împărtășesc câte ceva din noua știință a relaționării, să le vorbesc despre experiența mea de bărbat și terapeut care lucrează în domeniul psihoterapiei de cuplu de mai bine de zece ani și împreună să îndrăznim a reaprinde flacăra speranței relaționale.
Mă întrebă adesea oamenii dacă din simplul fapt că am citit atât de multe cărți și sunt un terapeut de succes, pot spune și că sunt un partener mai bun. Iar răspunsul meu este că profesia nu m-a ferit de greșeli, însă mă ajută să nu-mi pierd speranța și să lupt zi de zi pentru adevărata iubire.
Mi-aș dori foarte tare ca toți cei care vor veni pe 29 octombrie să știe că nu este o conferință în care se eliberează „rețete relaționale”, nici una în care speaker-ul va face pe deșteptul și va activa vinovăția participanților; acesta este un eveniment de suflet și pentru suflet, unul în care nu căutăm vinovați, ci alegem conștient să cultivăm sănătatea relaționării în doi.
Unde se pot înscrie cei doritori?
Gáspár György: Pentru mai multe informații despre conferință și pentru completarea formularului de înscriere vă invit să accesați deja cunoscuta platformă www.paginadepsihologie.ro/. Acesta este căminul nostru online în care cultivăm sănătatea emoțională și unde îi încurajăm pe oameni să creadă în puterea relațiilor.
În partea a II-a a interviului Gaspar răspunde la întrebările: Cum ne dăm seama că avem un comportament toxic față de partenerul nostru? Care este cea mai nocivă schemă verbală între parteneri? Ce se ascunde de fapt în spatele ei? Care este secretul cuplurilor fericite? Putem iubi aceeași persoană în același fel la finalul vieții ca la începutul ei?
Text: Ana Nicolescu
